2,246 matches
-
că, dacă vreuna din ușile cu vitrină ar fi cedat, am fi fost striviți de tonele de scriitori revărsați din rafturi), ne-am oprit între două ganguri. În dreapta, se conturau în umbră și-n praf latinii, cu epopeile lor de carnaval cu care te chinuiau în anul I. În față, se deschidea culoarul medieval, cu trubaduri și truveri încremeniți în armura de sticlă a vitrinelor. I-am făcut semn lui Mihnea să tacă și să se-așeze între culoare. Apoi m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ca și cum ar fi putut Întârzia clipa intrării Într-o nouă zi sau chiar sosirea acelei noi zile, cu toată Încărcătura ei de chipuri, de zgomote și de măști. Nu uitase că Veneția era un oraș al măștilor, chiar și În afara carnavalului. În semiobscuritatea camerei, mobilele se iveau și ele ca niște măști sau, mai degrabă, ca un decor al unei piese de teatru, al unei commedia dell’arte, cum se jucau adeseori În Piața San Marco. Patul cu baldachin, dulapul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
negustorilor, mai mult ca un murmur acoperit de tarabele Înșirate de o parte și de alta a podului. Orașul se trezise de mult. Era o zi Însorită de septembrie, o zi albastră și Înaltă, cum sunt zilele Veneției de la Începutul carnavalului, În februarie, și până la sosirea iernii, o zi cu cerul ridicat pe cupolele strălucitoare ale bisericilor și pe sutele de catarge ale corăbiilor ancorate În Lagună. Alexandru se Îmbrăcă și coborî scara de marmură care ducea spre saloane. - Iată-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
și privi forfota de gondole Împodobite și luminate cu făclii. Nu erau doar gondole, erau și bărci mai mari, cu pânze, toate pline cu tineri veseli, sau poate nu erau numai tineri, poate Întreaga Veneție ieșise În prima seară a carnavalului să sărbătorească apropiata sosire a primăverii. Cu toate acestea, era Încă frig. Până cu două zile Înainte, Piața San Marco fusese acoperită de o gheață groasă, peste care se așternuse zăpada. Cei ce treceau spre Palat se dezechilibrau adesea, căzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
se auziră voci vesele de undeva de jos, de sub fereastra palatului Frassetti. Alexandru observă cu greu, În mișcarea continuă a gondolelor, una care aproape se oprise În dreptul palatului. Da, erau Luca și Giovanni. Cum scăpaseră, oare, singuri În vâltoarea acestui carnaval? Luca avea nouă ani, iar Giovanni doisprezece. Vâsleau amândoi fericiți, Încercând să nu se ciocnească de alte gondole și să nu se răstoarne În apele reci ale canalului. Aveau lângă ei chiar și măști, pe care nu și le puseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Jacoppo Bellini! - Iertare, spuse gentilomul, Înclinându-se cu politețe, nu m-am prezentat... de fapt, În toată această Învălmășeală... Mă numesc Giovanni Bellini, iar acesta este fratele meu, Gentile. - Faimoșii pictori... se auzi un murmur. - Se Întâmpla să admirăm procesiunea carnavalului, spuse Giovanni Bellini, dar iată ce lucruri cumplite se pot petrece chiar aici, În inima Veneției. Dogele va trebui să ia măsuri. E vorba, probabil, de niște tâlhari care voiau recompensă... - Aș vrea... spuse, timid, Alexandru, dacă se poate... Signor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
măștilor dat de Serenisimul doge, Erina nu se simțea În apele ei. Nu aparținea acelui loc și acelei societăți, dar nici nu era cu nimic mai prejos. Se vedea Însă că doar curiozitatea o făcuse să ia drumul Veneției În timpul carnavalului. O curiozitate pe care ea o credea Îndreptată doar spre minunile orașului și spre fastul sărbătorii. Dar care, poate, se Întindea și asupra contesei Frassetti și a micului Alexandru. O curiozitate mai profundă și mai complicată, care nu putea porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
putea fi nici o tristețe, cum nici dragoste nu era. - L-am văzut pe Alexandru, spuse, Într-un târziu. Oană tresări și se Întoarse spre ea. Nu Întrebă nimic. - Ieri m-am Întors de la fratele meu, Bogdan. Am vrut să văd carnavalul. Balul mascat dat de doge. Acolo l-am văzut. E teafăr, a fost salvat la timp. - Cum?! strigă Oană, fără să-și dea seama că ridicase vocea. Ce spui? - Credeam că știi. A ieșit cu alți doi copii, Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Lombardi, răspunse gondolierul. Scoaseră amândoi de la gât, În același timp, lănțișorul de recunoaștere cu semnul scutului și al spadei. - Să-mi mulțumești pentru ce? Întrebă Roberto, Întrebându-se, totuși, cum de putuse fi surprins și dezarmat. - Pentru pumnalele din timpul carnavalului, acum aproape patru ani. - Ah, signor Oană! exclamă italianul, Înțelegând abia atunci ce se Întâmplă. Il padre di giovane Alessandro! - Tu ai fost, Roberto? Întrebă Oană. - Da, răspunse italianul. Nu eram singur, dar am fost cel mai iute. - Ai recunoștința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
am știut doar de la domnița aceea din Moldova, sora ambasadorului Litovoi. Erina. - Erina... spuse Încet Oană. - După aceea, am văzut totul altfel. Drumul meu și al mamei spre Veneția, când ne-a salvat Pietro. Trimis de tine. Întâmplarea din seara carnavalului, când doi oameni au fost uciși fiindcă mă luaseră În gondolă. Drumurile mele prin Veneția, cu umbre care mă Însoțesc. Nu știu cine sunt acele umbre. Dar le văd, au altă culoare decât restul trecătorilor. Semnele de pe pumnalele acelea, de la carnaval, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
seara carnavalului, când doi oameni au fost uciși fiindcă mă luaseră În gondolă. Drumurile mele prin Veneția, cu umbre care mă Însoțesc. Nu știu cine sunt acele umbre. Dar le văd, au altă culoare decât restul trecătorilor. Semnele de pe pumnalele acelea, de la carnaval, ca și semnele pe care le porți tu și luptătorii tăi. Scutul și spada. Nu i-am spus nimic mamei. Dar simt că ești mereu aici și că nu trebuie decât să deschid ușa ca să te văd. Și iată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
său, contele Matteo Frassetti. Se simțise strigat de cineva, deși casa era ca și adormită. Nimic nu se auzea nici pe scări, nici În saloane, nici afară, pe Canal Grande. În prima clipă, avusese senzația că se află În plin carnaval și că nenumărate măști se agită În jurul lui, râd, dansează, dar treptat devin agresive, râsul lor devine rânjet, dansul lor devine morbid. Apoi Își aminti că ziua se Încheiase atât de ciudat. Sosirea tatălui său, pe care nu-l văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de a verifica dacă era adevărat ceea ce presupunea el. Din numeroase detalii care țineau de existența cotidiană a lui Alexandru, condotierul ajunsese la concluzia că tânărul se afla sub protecția unei puteri necunoscute. Începând cu incidentul răpirii lui Alexandru În timpul carnavalului și al morții misterioase a celor doi răpitori, Montassini devenise bănuitor. Cine din Veneția avea interesul de a-l proteja pe fiul Fabianei și, mai ales, Împotriva cui? Dacă se ducea o luptă surdă Între forțe opuse, iar asta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
se Întâmplă În jurul lui, ce forțe uriașe sunt În joc, ce departe e existența lui de toate primejdiile adevărate din lumea reală. Veneția i se părea un decor de spectacol, un foșnet aristocratic de măști și de valsuri, un perpetuu carnaval. O formă exuberantă a inconștienței. Dar, mai ales, Înțelegea că tatăl său se află din nou În luptă cu moartea, că fiecare pas al armatei ungare aduce mai aproape ciocnirea, sângele, sălbăticia vieții adevărate și absurde. Îi era teamă. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
că te cunoaște, și Încă foarte bine. Mai precis, că știe absolut totul despre tine. Alexandru porni din nou alături de prietenii săi, dar nu spuse nimic multă vreme. Începuse să lege Între ele lucruri care păruseră până atunci fără importanță. Carnavalul, răpirea, cei doi falși gondolieri uciși de două pumnale, mai târziu atacul asupra palatului Frassetti, un alt gondolier ucis chiar lângă palat, unde nu avea ce să caute, ieșirile lui iarna În orașul pustiu și senzația că cineva este pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
tăcere. 1 ianuarie 1474, Veneția. Jurnalul lui Gianluca Fontanelli Poate că unora li se pare că istoria Înaintează excesiv de Încet. Că, pe parcursul scurtei lor vieți, nimic remarcabil nu se Întâmplă. Aici, la Veneția, se trăiește cu senzația voluptuoasă a eternității carnavalului. În orașul cel mai frumos și mai bogat al Europei este exclus orice eveniment grav. Adevăratele evenimente sunt cele mondene, cine cu cine se Întâlnește, cine are șanse să ajungă În marele Consiliu sau În Senat și datorită cui, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ce culori, ce rochii și ce costume sunt la modă, ce noi palate s-au construit și cine le-a decorat, ce noi tablouri au fost pictate și cine le-a comandat. Odată sfârșite sărbătorile de iarnă, se așteaptă noul carnaval. Undeva, departe, pe mări, se dau lupte. Altundeva, departe, la Dunăre și În Munții Carpați, se dau lupte. O forță uriașă se apropie de porțile Veneției. Uneori, mă Întreb dacă nu cumva oamenii de pe ruelle și de pe canaletto nu au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nu-ți vine să te desparți! Și, dincolo de toți munții ăștia, Alpi sau Carpați, există un om pe care nu trebuia să-l părăsesc niciodată. - Alessandro! Nu te recunosc! - Asta fiindcă nu m-ai cunoscut! Jos măștile, Gianluca! La drum! Carnavalul s-a terminat! 10 noiembrie 1474, muntele Iga, Japonia Apropierea uriașei armate era simțită ca vuietul unei mări care se apropia vertiginos. O mare de metal. O mare de clinchete de săbii, de cai nechezând, de ordine răstite, date cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
care fugeau din calea primejdiei. Unii aveau căruțe În care Înghesuiseră tot ce putuseră, alții mergeau pe jos sau călare pe cai. Alexandru privea, tăcut, spectacolul sfâșietor al bejeniei. Era cu totul altceva decât spectacolul fastuos al Veneției. Era inversul carnavalului. O Întoarcere dureroasă spre adevărul timpului real. Privi chipurile oamenilor pe lângă care treceau. Nu era nevoie de nici un efort de imaginație pentru realizarea acestor portrete. Erau doar ipostaze ale tristeții. Ale Încercării de a evada din viitorul imediat. Dar sesiză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
sunt atât de complicate cum vrei tu să pară! Nimeni nu se aștepta să te călugărești după plecarea mamei! Așa că nu-ți mai căuta vinovății imaginare! După ce am văzut-o, mi-am amintit de Întâlnirea cu ea la Veneția, la carnaval. Ți-a luat apărarea atunci. - Parcă tu ești tatăl și eu fiul... - Parcă tu ești cel mai bun prieten al meu și eu sunt cel mai bun prieten al tău. - Ai un uimitor simț al replicii... - Vin dintr-o lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
oprit toate căutările. - Și atunci mi-am dat seama că vreau să plec. Că vreau să plec din Veneția, și, Întâi de toate, vreau să revin În Moldova. Alături de tatăl meu. Că nu mă interesa nici bogăția familei Frassetti, nici carnavalul perpetuu din Orașul Lagunei. Tânărul se opri din nou, ca să-și adune gândurile, dar reluă repede. - De fapt, era vorba de un drum mult mai lung. Un drum la capătul lumii. Erina se abținu să spună ceva, dar Întoarse capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ci un om cu reflexe de luptător. Această idee Îl consternă. Își spuse, Însă, că misiunile secrete duc probabil la halucinații și că un agent sub acoperire Începe să vadă pretutindeni alți agenți sub acoperire, astfel Încât lumea ajunge un vast carnaval al măștilor, asemeni celui venețian. Nu scăpase deci de Veneția. Nici nu-și dorise vreodată să scape, fiindcă Veneția era imaginea perpetuă a frumuseții și a opulenței. Voise să scape doar de partea ei superficială, de afectare, de minciună, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
subiectivă a intelectualității, București, 1995. Repere bibliografice: Eugen Simion, Tineri eseiști: Dan Ion Nasta, RL, 1983, 7; Dana Dumitriu, Tineri poeți români în versiune franceză, RL, 1985, 31; Eugen Simion, O retorică distanță a uneltelor, RL, 1985, 44; Irina Mavrodin, Carnaval verbal, RL, 1986, 5; Emil Manu, „Căderea zilei”, CNT, 1986, 20; Eugen Simion, Poemul și marea, RL, 1988, 2; Radu Enescu, „Aici, nicăieri”, F, 1988, 3; G. Popescu, În regnul trandafirului anarhic, R, 1988, 4; Ștefan Borbély, „Aici, nicăieri”, Ț
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288356_a_289685]
-
noi prieteni. Pot oare afirma că am fost "normal" pentru o perioadă scurtă de timp, în sensul general acceptat de societate? Habar nu am. Am rămas cu nostalgia normalității și satisfacția schimbării. Cantoanele majoritar catolice din Elveția au păstrat tradiția "carnavalului" de dinainte de Paște, un fel de Lăsata Secului din România, ce se petrece în plină stradă, cu zgomot, surle și trâmbitze, măști fulehung (seamănă mult cu cele din Moldova, spaima de demonii munților este universală), dar și muzică tehno. Uneori
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
măști fulehung (seamănă mult cu cele din Moldova, spaima de demonii munților este universală), dar și muzică tehno. Uneori cortegiul aduce mai mult cu o gay pride, urmele creștine ale sărbătorii s-au șters de mult. În ultima vreme, aceste "carnavaluri", cum le spun elvețienii, au devenit prilej de nesfârșite scandaluri, bătăi între clanuri rivale, beții nesfârșite și nemăsurate etc. Apogeul a fost atins acum câteva zile, când un tânăr student elvețian din Ticino, cantonul italofon, a fost bătut până la moarte
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]