719 matches
-
muncă. În anul 1831, moșia Soceni era stăpânita de-a valma de Barbu Poenariu, Dumitrașcu Soceanu, Vasile Soceanu, Dumitrașcu Tudosie, Gheorghiță Andreescu și de moșneni cu alti atași ai lor (65 de familii și 21 de feciori de muncă). În catagrafia din 1855 erau înscriși 87 moșneni proprietari din care 70 de birnici, 1 patentar, 6 mazili, 10 boieri de neam. În anul 1908 erau înregistrate 152 familii de moșneni, iar în 1912 - 160 familii de moșneni și 6 familii incluse
Soceni, Dolj () [Corola-website/Science/300417_a_301746]
-
turci, s-a ascuns în scorbura unui soc din Clocociovul păduros. Scăpând de urmăritori, drept recunoștință a hotărât să ridice o mănăstire, căreia de-a lungul domniei i-a închinat multe moșii. În sprijinul acestei tradiții vine și mărturia unei catagrafii din anul 1862, care consemnează că „biserica este fondată la 7153 (1645) de răposatul Matei Basarab Vodă”, probabil sub influența unei pisanii pusă în anul 1645, când edificiul a fost refăcut de boierul Diicu Buicescu, nepotul domnitorului. Între secolele XVII-XVIII
Mănăstirea Clocociov () [Corola-website/Science/308524_a_309853]
-
plin de cruci vechi din jurul ei, formează împreună un ansamblu specific pentru arhitectura sacrală locală și regională. Biserica de lemn este folosită curent de parohie și din acest motiv întreținută de cuviință. Biserica nu este pe lista monumentelor istorice. După catagrafiile secolului 19, biserica a fost ridicată în 1821 la inițiativa lui Constantin Popescu, căpitan în oastea lui Tudor Vladimirescu, retras în Mănăstirea Gura Motrului și hirotonisit preot în Butoiești. Primul cântăreț a fost Băluță Popescu iar primul paraclisier a fost
Biserica de lemn din Butoiești () [Corola-website/Science/308652_a_309981]
-
trimisei spre oareșicare idee sau poate dintr-însele să se facă oareșicare adunare de istorie.”". Ionașcu a concluzionat "„în chip neîndoios”" că "„acel medelnicer Ștefan, scriitor de proză și versuri, este aceeași persoană cu anonimul cronicar Zilot Românul”". Căutând prin catagrafiile anilor 1829, 1830 și 1831, Ionașcu găsește doi medelniceri cu acest nume dar nu reușește să tragă o concluzie hotărâtoare asupra familiei lui Zilot Românul. Oricum, după cum se va vedea, din 1827 medelnicerul Ștefan devenise serdar; în plus a fost
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
1830 și 1831, Ionașcu găsește doi medelniceri cu acest nume dar nu reușește să tragă o concluzie hotărâtoare asupra familiei lui Zilot Românul. Oricum, după cum se va vedea, din 1827 medelnicerul Ștefan devenise serdar; în plus a fost omis în catagrafiile din 1829 și 1831. În poezia „Altele asupra nenorocirei mele cu grabnică văduvie”, rămasă inedită multă vreme, Zilot spune: "„De aceea, ticăloase Ștefane, ajung atât, / Ajungă atâtea lacrămi, nu mai plânge amărât.”", iar în „Cum pre cer și pre pământ
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
la rangul de serdar. Înainte de mai 1828 se însoară cu a doua soție, Hrisi din neamul Arion. Ea va pieri trei ani mai târziu, prin mai 1831, acest fapt pricinuindu-i soțului o mare durere, după cum reiese din poeziile sale. Catagrafia din 1831 îl prezintă ca fiind singur, fără nevastă sau copii (Constantin murise în timpul ciumei din iunie 1828, la o vârstă școlărească), însă ținea la el un nepot mai mic, Iancu Borănescu (n. 1813 - d. 1843). În aceeași catagrafie este
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
sale. Catagrafia din 1831 îl prezintă ca fiind singur, fără nevastă sau copii (Constantin murise în timpul ciumei din iunie 1828, la o vârstă școlărească), însă ținea la el un nepot mai mic, Iancu Borănescu (n. 1813 - d. 1843). În aceeași catagrafie este menționată și funcția sa: biv vel serdar (fost mare serdar) ceea ce înseamnă că a fost trecut în categoria marilor boieri (primul din a treia clasă). Între 25 noiembrie 1831 și 24 aprilie 1832 va face parte din primul Sfat
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
martie 1838, ea nefiind plătită pe atunci. După 1838 se va retrage în viața privată, ocupându-se cu studiul și afacerile casei. În această perioadă, din căsătoria sa cu Natalia (făcută în 1832) i se nasc copii Safta și Iancu. Catagrafia din 1838 menționează vârsta sa (50 de ani), a soției (24 de ani) și a copiilor (5 și respectiv 2 ani). În 1843 i se va naște și cel de-al treilea copil din această căsătorie: Athanasie. În timpul domniei lui
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
edificiu a fost preluat de uniți, fiind înregistrat, ca atare, de recensămintele ecleziastice ale anilor 1733 și 1750; acest statut confesional și l-a păstrat până în preajma amplei mișcări religioase a călugărului Sofronie de la Cioara, când, potrivit datelor transmise de catagrafia Buccow din 1761-1762, a revenit obștii ortodoxe. Înstrăinat din nou în deceniile următoare, lăcașul de cult, menționat în tabelele conscripției din anii 1829-1831 și în protocoalele „vizitațiunilor canonice” din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a revenit definitiv
Biserica Sfântul Nicolae din Densuș () [Corola-website/Science/307376_a_308705]
-
anul 1573. La moartea ctitorului, în 1652, în lipsa urmașilor, mănăstirea este înzestrată cu toate averile acestuia, trecând în îngrijirea rudei sale Radu Crețulescu care avea moșii în zonă. Mănăstirea este menționată în numeroase acte ale secolelor XVII, XVIII și în catagrafiile din secolul al XIX-lea, aici fiind consemnat ca egumen Ieremia Cacavela, unul din mentorii domnitorului Moldovei, Dimitrie Cantemir. Lucrări de refacere au fost întreprinse probabil la sfârșitul secolului XVII sau la începutul celui următor, când au fost adăugate chliile
Mănăstirea Plăviceni () [Corola-website/Science/303075_a_304404]
-
că schitul apare menționat documentar mult mai târziu, ca metoh al mitropoliei, în două acte din 1 martie 1766 și 19 iunie 1777. Nu se cunoaște momentul în care a încetat viața monahală la schitul Dobrotinet, cert este că în catagrafia din 1845, în satul Curtișoara sunt pomenite două biserici parohiale, printre care una domnească cu hramul "Stretenia" (Prezentarea lui Iisus la Templu). În 1899, Pulcheria Munteanu, născută Hiotu, urmașă a Rudenilor veacului al XVII-lea, inițiează, împreună cu localnicii, o serie
Schitul Dobrotinet () [Corola-website/Science/303087_a_304416]
-
lui Enăchiță Vacărescu; Hamza din Spineni, important boier de la curtea voievodului Radu Șerban; Drăghici Cantacuzino, fiul mai mare al stolnicului Constantin Cantacuzino, cel ucis la Snagov etc. Începând cu secolul al XIX-lea satele comunei apar în toate hărțile și catagrafiile Țării Românești. Satele comunei, în timp, au făcut parte din diverse plase (din 1911 se găsesc toate satele în Plasa Spineni), apoi, după reorganizarea în raioane și regiuni, au intrat în componența raionului Vedea. Din 1864 până în 1950 se constituie
Comuna Spineni, Olt () [Corola-website/Science/298965_a_300294]
-
au înlesnit celor doi stabilirea în Țara Româneasca și începutul activității lor, acțiune pusă în legătură cu activitatea culturală desfașurată de românii de o parte și de alta a Carpaților în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Din documentele vremii precum Catagrafia supușilor străini din anul 1841-Arhivele statului București, fondul Agie, reiese că Iosif Romanov, librarul, venise în capitala Țării Românești de la Sibiu și că era supus cezaro-crăiesc, adică austriac, având actul de suditare 46, statut care conferea o serie de privilegii
Iosif Romanov () [Corola-website/Science/303846_a_305175]
-
și Iosif Romanov și Iosif Popovici, "vânzători de cărți bisericești lângă Sfântul Gheorghe Nou". Informația potrivit căreia sediul librăriei înființate de cei doi se afla în apropiere de biserica Sfântul Gheorghe Nou este confirmată și de alte izvoare. Astfel, în Catagrafia Statisticească a Poliției București din anul 1831 se menționează că Iosif Romanov era supus chesaro-craiesc și că activa în culoarea de roșu a Capitalei, adică în centrul negustoresc din mahalaua Sfântul Gheorghe Nou, la numărul 419, având închiriată bolta răposatului
Iosif Romanov () [Corola-website/Science/303846_a_305175]
-
ori era amestecat și mitropolitul. Neînțelegerile invite dădeau multă bătaie de cap și Isprăvniciei de Vlașca, mereu prezentă in cercetarea și soluționarea lor. Asemenea conflicte sunt consemnate și după 1800, când continuă să ia amploare. Într-un document de la 1810, Catagrafia cerută de Mitropolitul Ignatie, găsim menționate satele care alcătuiau comuna Găești și numărul lor de locuitori. Pe atunci Găeștiul începuse să devină localitate urbană. Avea în componență satul Catanele alcătuit din 74 de case și care avea 282 de locuitori
Găești () [Corola-website/Science/297029_a_298358]
-
după tradițiile amintite, putând constitui chiar un exemplu în lumea localităților românești. O primă subîmpărțire a Craiovei în mahalale am găsit-o întocmită la 18 Ghenar 1835 în Arhivele Statului - Bunuri publice - Condica nr. 26. Ea a apărut sub denumirea : "Catagrafia plășii orașului Craiovii, capitala județului Doljiu, arătând mahalalele, numele moșiilor, bisericile cu hramul lor, preoți, diaconi și țârcovnici" - în publicația Arhivele Olteniei Nr. 53/1931. Această catagrafie prezintă următoarele 27 de mahalale : (numărul familiilor se referă numai la ""dajnici i
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
în Arhivele Statului - Bunuri publice - Condica nr. 26. Ea a apărut sub denumirea : "Catagrafia plășii orașului Craiovii, capitala județului Doljiu, arătând mahalalele, numele moșiilor, bisericile cu hramul lor, preoți, diaconi și țârcovnici" - în publicația Arhivele Olteniei Nr. 53/1931. Această catagrafie prezintă următoarele 27 de mahalale : (numărul familiilor se referă numai la ""dajnici i boieri"", adică numai la cei ce plăteau bir și la boieri) La numai trei ani după catagrafia anului 1835 s-a procedat la o alta, probabil ca
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
și țârcovnici" - în publicația Arhivele Olteniei Nr. 53/1931. Această catagrafie prezintă următoarele 27 de mahalale : (numărul familiilor se referă numai la ""dajnici i boieri"", adică numai la cei ce plăteau bir și la boieri) La numai trei ani după catagrafia anului 1835 s-a procedat la o alta, probabil ca urmare a cutremurului memorabil din 1838. Totodată s-a procedat și la o inventariere amînunțită a stricăciunilor provocate bisericilor cu ocazia cutremurului. Noua catagrafie s-a întocmit ""potrivit cu așezarea cinstitei
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
boieri) La numai trei ani după catagrafia anului 1835 s-a procedat la o alta, probabil ca urmare a cutremurului memorabil din 1838. Totodată s-a procedat și la o inventariere amînunțită a stricăciunilor provocate bisericilor cu ocazia cutremurului. Noua catagrafie s-a întocmit ""potrivit cu așezarea cinstitei comisii catagraficești"". Orașul a fost împărțit și de această dată în mahalale grupate în jurul bisericilor parohiale. La socotirea populației s-au luat în considerație tot "numai creștini dajnici i boieri". La statistica din 1838
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
și nici numărul de familii păstorite de parohie. Nu s-a precizat nici dacă era cu adevărat o parohie sau o proprietate de familie. O parte din mahalale au fost altfel definite, probabil cu mai multă atenție : In comparație cu catagrafia din 1835, în 1838 nu mai apare Mahalaua Haralambie, despre care nici anterior nu se consemnase pe ce moșie se afla și nici numărul de familii din parohie. Cutremurele resimțite de populația Craiovei în ultimele cinci secole au fost mult
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
3 siliști nistrene străvechi - Ețcani, Stodolna și Cobâleanca. Ocina trecu de la bătrânul Copcici, la nepoata Tatiana. Aflăm despre aceasta din cărțile domnești ștampilate de voievozii Petru Rareș (16 martie 1529) și Iliaș Rareș (3 aprilie 1550). Administrația militară rusă, conform catagrafiei din 1772-1773 întregistra în Lalova 20 de gospodării și 31 capi de familii în Stodolna. În Lalova sunt supuși unui bir cumplit al trupelor țariste de ocupație. În 1803 Lalova avea 68 de birnici, iar Stodolna - 51, toți în supușenia
Lalova, Rezina () [Corola-website/Science/305759_a_307088]
-
Data ridicării bisericii se pierde în negura vremii. Conform datei notate pe icoana Mântuitorului, pictată de Simion Zugravul, biserica a fost ridicată în anul 1831, avându-i ca ctitori pe preotul Nicolae Sălișteanu și frații Barbu și Gheorghe Firan. În Catagrafia din anul 1845 biserica este menționată ca fiind construită în 1841. În altar este trecută data când s-a terminat tencuirea bisericii-6 iunie 1859. În pisanie este menționat anul zugrăvelii: „Această Sfântă Biserică s-au împodobit cu zugrăveală precum se
Biserica de lemn din Turtaba () [Corola-website/Science/320461_a_321790]
-
care este așezat. Un eveniment important din destinul acestei construcții este transferul și reconstrucția ei în Bujoreni. Momentul în care a avut loc este indicat între anii 1860-1862. În localitate nu a existat o altă biserică imediat anterioară, lipsind din catagrafia din 1810 și harta austriacă din 1790, Pe blana ușii de intrare este incizat anul "„1862”" iar pe masa altarului se poate citi: "„Această piatră s-a dăruit sf[intei] biserici de Nicolae Penovici, soția sa Petra [și] cu fi
Biserica de lemn din Bujoreni, Teleorman () [Corola-website/Science/322898_a_324227]
-
Paraschive, că apoi acela va cădea sub blestemul sfinților părinți și afurisenie, că eu fi[i]nd [c]titor[ul] sfint[e]i acest[e]i biserici, 1867 dechembrie 14, priotul Stan Oncescu, Costeni”". Preotul Stan este menționat și de catagrafia județului Vlașca de la 1865, în Bujoreni. Anul 1862 surprins în însemnări, trimite la o înzestrare finală cu odoare și cele necesare, încheiată apoi cu o resfințire. Odată cu remontarea bisericii în Bujoreni a fost adăugat un turn peste tindă și un
Biserica de lemn din Bujoreni, Teleorman () [Corola-website/Science/322898_a_324227]
-
și urme de pictură pe iconostas. Însemnările din secolul 19 din pridvor constituie izvoare documentare locale ce ridică valoarea lăcașului. Biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: . Starea de degradare avansată cere intervenții de protejare urgente. Catagrafia din 1810 menționează că "„popa Radu sin Neacșul, 38 [de ani], ... s-au hirotonisit preot ... la leat 1799 septevrie 10 pentru biserica ot Scurtu, tot întru acest județu, apoi făcându-să această biserică, s-au mutat la dănsa prin prot[oeria
Biserica de lemn din Puranii de Sus () [Corola-website/Science/322958_a_324287]