910 matches
-
sale. Am recunoscut-o pe vecina de palier, care sughița scuturînd din cap În timp ce un bărbat cu aspect sărăcăcios o consola mîngîind-o pe spate. Soțul ei, am presupus. LÎngă ea era o femeie de vreo patruzeci de ani, Îmbrăcată În cenușiu și ținînd În mînă un buchet de flori. Plîngea În tăcere, ferindu-și privirea de la groapă și strîngînd din buze. N-o văzusem niciodată. Separat de grup, Îmbrăcat Într-un pardesiu Închis la culoare și ținîndu-și pălăria la spate, stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
secunde. Cuvintele oarbe, lipsite de sens ale preotului erau tot ce ne despărțea de cumplita tăcere. Am contemplat coșciugul stropit de noroi. Mi-am imaginat-o Întinsă Înăuntru și nu mi-am dat seama că plîngeam pînă cînd necunoscuta În cenușiu nu se apropie de mine și-mi oferi o floare din buchetul ei. Am rămas acolo pînă cînd grupul s-a risipit și, la un semn al preotului, groparii s-au pregătit să-și facă treaba la lumina felinarelor. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
toate melodiile pe care nu le-am auzit... Când vrei să te reîntorci în Dumnezeu, îngheață lumina dintre tine și el. Omul suferă de o primăvară a întunericului. În tristețe, totul devine suflet. Cerul, trecând în înserări de la albastru la cenușiu, ilustrează în mare doliul incomplet al minții. Nebunia-i un gust cenușiu al rațiunii. Pentru a fi fericit de singurătate, îți trebuie preocuparea constantă a unei obsesii sau a unei boli. Dar în simțurile mărite-n vid de plictiseală și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
decât viața. De-aș avea mai multă statornicie în Dumnezeu! Ce resturi de viețuire mă rețin în El ca eu? Dac-aș putea lipsi în mijlocul Lui! Norii albi și nemișcați ce împînzesc cerul nebuniei... Privind adesea lipsa de nuanțe sumbre, cenușiul deschis al înălțimilor, îți pare că ai proiectat pe bolte umbrele stătute ale creierului și decolorările mute ale minții. Prăpăstiile omului n-au fund, fiindcă răzbat în Dumnezeu. Prin orice lacrimă ne privește Dumnezeu. Doamne! prin ce-am meritat fericirea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Creștinismul nostru e pastoral și, într-un anumit sens, neistoric. El se desfășoară, ce e drept, pe un plan colectiv: dar nu stimulează și nu determină un sens ascendent al comunității. N-are nimic gotic religiozitatea autohtonă. În ea predomină cenușiul picturii bizantine; sufletul nostru religios se îmbracă în culori afumate. Dacă am fi fost cu adevărat niște credincioși activi, trebuia să fim astăzi mult mai departe în mersul nostru. Dar pulsațiile în andante definesc toate domeniile vieții noastre. O sensibilitate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
precultural, mijloacele simple și lipsa de ornamentație exprimă un urât al sângelui. O melancolie biologică, nestilizată,dar care își justifică ondulațiile dintr-un lux al materiei. Lungimile ei monotone sânt mai aproape pentru a da expresie desfrunzirii inimii, decât chiar cenușiul marșurilor funebre. Cine a avut ocazia să asculte într-un moment de mare oboseală Ofranda muzicală a lui Bach - n-a putut să nu aibă senzația că este îngropat în cer. Oboseala te face prizonier ultimelor intenții ale muzicii, iar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cumnata unui monstru. Unchiul se Întorcea acasă În toate serile pe la șase, cu obișnuitul lui costum gri la două rânduri, pălărie moale și un număr din La Stampa, Încă necitit. Mergea drept, ca orice vânător de munte, cu ochiul lui cenușiu ațintind culmea de cucerit. Trecea prin fața lui Adelino Canepa, care la ora aceea stătea afară, la aer, pe o băncuță din grădină, și era ca și cum nu l-ar fi văzut. Apoi dădea nas În nas cu doamna Canepa În ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o Întinse pe jos, iar cei doi se așezară, unul lîngă altul, umăr la umăr. Zidul era cald și lustruit de Tamisa - puteai vedea cu ochiul liber linia, cam la un metru optzeci, unde pata verzulie a apei făcea loc cenușiului permanent al pietrei expuse. Dar În acel moment fluxul era scăzut, iar fluviul părea Îngust, absurd de Îngust, de parcă ai fi putut trage o fugă pe malul celălalt În vîrful picioarelor. Duncan Își Închise strîns ochii și imaginea se Încețoșă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
stradă. Coada se mișcă și Julia ceru ceai fetei de dincolo de tejghea. Helen deschise poșeta și urmă cearta tipic feminină despre cine trebuie să plătească. În cele din urmă, plăti Julia, spunînd că a fost ideea ei. Ceaiul arăta Înfiorător: cenușiu, fiind probabil pregătit cu apă cu clor, iar laptele era praf, și forma cocoloașe. Julia luă ceștile și o conduse pe Helen alături, spre o grămadă de saci de nisip puși sub o fereastră astupată cu scînduri. Sacii stătuseră În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cînd În cînd la Fraser care, după ce declanșase totul, după ce-i stîrnise pe cei de la masă, stătea acum sprijinit de scaun, cu mîinile la ceafă și se uita Încîntat. Uniforma, se gîndi Duncan, i se potrivea la fel de rău ca celorlalți; cenușiul hainei, cu steaua roșie soioasă, Îi sleia culoarea din obraji; gulerul cămășii era negru de murdar ce era, și, cu toate astea, reușea să arate Încă frumos - suplu, să zicem, cînd toți ceilalți arătau jigărîți și malnutriți. Era la Wormwood
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
parcă-i Messerschmitt! șopti Alec. Asta Îi făcu să se pună din nou pe rîs. Aprinseră lumina În bucătărie. Becul fără abajur era destul de slab, și readucea Încăperea la viață În culori Întunecate, murdare și plate: albul pătat al chiuvetei, cenușiul și galbenul linoleumului, maroniul ca de sos de friptură al lemnăriei. Cada era lîngă masa de bucătărie, lipită de perete; cu ani În urmă, taică-său o Îmbrăcase În mai mult lemn de culoarea sosului, și-i făcuse un capac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
face dansatoarea suedeză, care dorește să fie ridicată pe spinarea animalului. În cele din urmă, animalele se pun în mișcare în șir indian, legănându-se în iarba înaltă până la coapse. Atmosfera de intrigă, secrete cumplite și calcule nesigure, plonjează peste cenușiul elefanților, ca un câmp static, o aură tensionantă, degete încordate pe trăgaci gata să tragă, o chimie ciudată a creierului, virtualității paranoide, care pe animale le fac nervoase și temătoare. Îngrijitorii își împing călcâiele în dosul urechilor mari și sensibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
meu a fost Înnodată până s-a Întins la maximum și apoi ciupită. Iar energia mea vitală atinge o cotă uriașă. Ajunge la un prag și apoi se stabilizează În timp ce gâfâi și mă mai uit o dată, Încercând să deslușesc În cenușiul hârtiei de ziar. Mă calmez Întrucât nu e cine am crezut eu. Sunt eu. O poză veche. O poză veche și un titlu nou: UN POLIȚIST EROU ÎNTR-O TENTATIVĂ DE SALVARE de BRIAN SCULLION Un bărbat care făcea cumpărături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
miriapozi, păianjeni și multe alte vietăți mici. Când a trebuit să plec din această țară, cu greu am putut sa mă despart de ea. N-am avut însă de ales. Am zburat în văzduhul albastru care se preschimbă uneori în cenușiu. Am iernat peste mări întinse cu apă cristalină, peste țările cu munții cei înalți îmbrăcați în haine verzi, cu câmpii mănoase împodobite cu dalbe flori și șesuri întinse, străbătute de ape curgătoare departe de voi, tocmai în zonele tropicale ale
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
fac reproșuri... De ce, tontule? — Să nu-ți mai aduci aminte chipul celei pe care ai iubit-o.... Sunt un ticălos. Josăphine ridică din umeri: — Nu am întâlnit niciodată ticăloși sau sfinți. Nimic nu e pe de-a-ntregul alb sau negru, cenușiul învinge. Cu oamenii și sufletele lor e la fel... Ești un suflet cenușiu, ca noi toți... — Astea sunt doar cuvinte... — Și ce ți-au făcut ție cuvintele? Îi spusesem să se așeze, iar ea îmi povestise totul, dintr-odată, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de mult, încât să mă lase liberă. Îmi amintesc felul în care s-a aplecat, îngenunchind deasupra coapselor mele, iar eu i-am atins pentru o secundă ceafa, atunci a ridicat ochii spre mine, avea un ochi albastru și altul cenușiu, amândoi erau triști, ce îmi promitea el atunci, ce încerca să îmi spună, suspin, în loc să rămân cu el, în loc să mă bucur de dragostea lui, am fugit să îl împac pe Udi, să o iau pe Noga, să îi aduc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și sunt zile când o ciudată somnolență îl cuprinde pe Povestitor. Privirea i se împăienjenește, auzul i se stinge aproape de limita surzeniei, nasul refuză adulmecarea, mâna îi devine puhavă, odihnind lângă pană. Ori încotro s-ar uita, vede aceeași culoare: cenușiul. Jocul cu bețigașul în gunoiul trecutului nu mai scoate la iveală decât aceleași veșnice bucăți de stambă pe jumătate putrezite, hârtii umede de pe care scrisul s-a șters, cioturi ruginite de spadă, nasturi înjumătățiți: nici o piatră prețioasă, nici un ban de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cum mama nici nu-l ia În seamă, cară singură lucrurile și le coboară În beci la ei. Stau În calidor și privesc În voie - mama e ocupată. Sălciile de la marginea imașului abia se deslușesc din pricina fumului. Fumul a devenit cenușiu; fumuriu - și mirositor, pișcă, nu numai nările, dar și ochii, a ajuns pân-la noi, pe calidor. Ciolovecii de sub sălcii trag Într-una, trag fără oprire, trag și când nu vin avioane de-ale noastre, românești. În pauzele dintre un Îndemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
la muște, la unele de talie mare: același procedeu, de bună seamă, - cu deosebirea că, acum, urmele rămase după ele, se cheamă, bineînțeles, scriere minusculă de musculă“. RINOCEROZ: „Rinocerozul e creat de copii. Înspăimântând mult mai puțin, firește, decât cel cenușiu sau alb, rinocerozul (zis și rinocerbul, de blând și temător ce este) e oferit ca gnu de cârpă sau tatu de jucărie - să se culce cu ei - lui Pupidulce“. OAC-OAC-OACHIȚ-CHIȚ: „Prințesa Kuskah nu spune «vai!», nici «ah!», căci nu se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
cu pătrunzătoarea lui privirea albă. În preajma spitalizării, Dora l-a revăzut. De data asta, alături de umbrela diformă culcată pe trotuar se odihnea un rucsac uzat de culoare ce fusese cândva neagră și pe care se putea citi, imprimat cu un cenușiu murdar : "Dumnezeu nu există". Justin nu și-a ridicat privirea de pe caldarâmul pe care îl fixa ca și cum ar fi fost într-o transă perpetuă. Dora a simțit că el îi percepe prezența și totuși nici vechea adiere de zâmbet nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Ted. Drept În fața lor, gigantica aripă de titan se ridica zveltă deasupra fundului oceanului. Norman nu se așteptase deloc la asemenea dimensiuni; În timp ce submarinul cârmi la stânga, aripa le acoperi În Întregime câmpul vizual timp de aproape un minut. Metalul era cenușiu Închis și, cu excepția câtorva pete de vegetație marină, avea suprafața intactă. — Nu s-a corodat deloc, remarcă Ted. — Așa este, domnule. Toți au observat asta. Se presupune că datorită aliajului metal-material plastic, dar cred că nimeni nu e sigur. Submarinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
acord cu plecarea. — Cred că nu mai putem Întârzia. Vremea se Înrăutățește. Scafandrii din DH-7 au plecat; numai noi am rămas. Norman zâmbi la gândul că vor fi din nou la suprafață. „Nu credeam c-o s-ajung să duc dorul cenușiului de pe navele de război, dar uite c-am ajuns“, Își spuse el. — Unde sunt ceilalți? Întrebă cu voce tare. — Beth și-a făcut deja bagajul. Cred că e cu Barnes În sala de comunicații. Iar Harry bănuiesc că e tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
sănătate curată. Numai Bîlbîie nu știa asta, trăia ca un șoricel, pîș-pîș, cranț-cranț, nevăzut, ciulit, tot atît de mare sau de mic cît umbra sa. Leonard Bîlbîie s-a strecurat neobservat de oricine altcineva pe lîngă pereții vopsiți într-un cenușiu economicos, un brîu lat cu ulei, care putea fi spălat ușor și restul dat în humă după dorința expresă a lui Mihai Mihail, ca să-i aducă aminte, se spunea, de anii copilăriei, cînd era flămînd, dar fericit, spre deosebire de starea actuală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
colonel în retragere, că era colonel se vedea după uniformă, iar că era în retragere te lămureai văzîndu-l. Un colonel de aviație, supt la față, cu ochii negri și adînciți în orbite, cu o strălucire de cărbune proaspăt, mișcări iuți, cenușiu în obraz, cu bărbia ascuțită și ușor întoarsă, semn de ambiție și încăpățînare. Era însoțit de un bărbat rotofei, cu favoriți albi și pete pe frunte, altfel cu obraz roșu și gît gros. Trăsura s-a rătăcit puțin pe ulițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu-și putea desprinde privirea de pe obrazul lui. Șeful era foarte schimbat, schimbat dacă ținea cont de ultima lor întrevedere sau chiar dacă numai se referea la "imaginea standard" pe care și-o făcuseră despre el toți funcționarii Serviciului. Era obosit, cenușiu la față, ochii băteau într-un galben de frunză uscată, pielea obrajilor se lăsase ca la hîrciogi și nici nu se mai auzea atît de clar și de distinct pufnetul pe nas care niciodată nu știai ce înseamnă, nemulțumire sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]