900 matches
-
de la plinuța mână dreaptă tăblia mesei, își freca ușor genunchii rotunzi unul de altul sau își trecea, degetele prin părul bogat și negru, oftând prelung și lăsându-și perfectul cap pe spate, cu nările răsfrânte. Tot ceea ce vedea de la înălțimea cerdacului, în lumina dumnezeiască a acelui început de aprilie - două slugi tuciurii, voinice, purtând pe umerii goi șoldanele pulpe din spate ale tăurașului de bour tăiat în fundul ogrăzii, un stol de turturele zburând spre tainicele locuri de împreunare, livada de unde, drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pleacă de acolo și de atunci, toate mi se Întorc, după largi ocoluri, perfect rotunde, după definitive dusuri - atunci și acolo. I-am spus: galerie, ca să se Înțeleagă despre ce este vorba, În realitate casa avea ce avea: pridvor, prispă, cerdac, verandă, Însă nu i se spunea: prispă, nici pridvor (slavisme țărănești); și nici: cerdac (cu, eventual, geamlâc) - turcism târgoveț. Casa noastră din Mana avea (, domnilor, ) calidor. Deși tata Îmi explicase, doct, ca un Învățător de țară ce era, «de unde, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
rotunde, după definitive dusuri - atunci și acolo. I-am spus: galerie, ca să se Înțeleagă despre ce este vorba, În realitate casa avea ce avea: pridvor, prispă, cerdac, verandă, Însă nu i se spunea: prispă, nici pridvor (slavisme țărănești); și nici: cerdac (cu, eventual, geamlâc) - turcism târgoveț. Casa noastră din Mana avea (, domnilor, ) calidor. Deși tata Îmi explicase, doct, ca un Învățător de țară ce era, «de unde, pe unde ne-a venit cuvântul» (de la francezi, prin ruși); deși mai târziu, la Universitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
după aceea schimbau locurile), Întâi bătând cu toiegele În poartă, asta Însemnând că gazda să-și lege câinii (care, de Crăciun, erau legați cu toții, după casă); apoi tropotind sonor prin ogradă și tropotind pe treptele care duceau pe prispă (sau cerdac - sau chiar calidor); și după aceea tropotind Îndelung, șușotind tare În dreptul unei ferestre - În sfârșit, Întrebând: - Primiți colindători? Nu mai așteptau răspunsul din casă, Întrebarea fiind primul viers din colindă - și colindau colinda-de-la-fereastră (În care era vorba de fereastră). După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mai mari trăiesc din plin minunea Sfântului Maslu de la Giurgeni. Deodată, marea de oameni este îndemnată de părintele stareț Antonie să meargă să primească mâncarea binecuvântată și pachetele făcute în numele Maicii Domnului. Aici totul se face în numele Maicii Domnului. De pe cerdacul corpului de chilii, surorile Fanuria, Iustina, Ecaterina și câteva femei împart pachete oamenilor. Cozonac, mâncare, portocale. Fiecare participant la rugăciunea colectivă de alungare a răului își primește pachețelul, ca pe un dar de la moș Crăciun. La ora asta târzie, simți
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
Cruce cu Mântuitorul. «Astea-s vești bune», mi-a spus părintele Antonie când i-am povestit. Ne-a dat Dumnezeu preoți buni, de nu se mai poate, aici, la mănăstire”. Spre dimineață, după terminarea slujbei, bătrânul orbecăie prin întuneric spre cerdacul bucătăriei, unde se împart pachetele cu merinde binecuvântate și merge acasă fericit, că după o noapte de rugăciune a mai făcut un pas pe drumul ce duce spre poarta Raiului. Carul colorat și vesel din oaza cu verdeață și flori
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
ei face o bună impresie. Fațada, spuse ea și zâmbi arcuind buzele. Fațada. Și nici fetișoara asta nu arată deloc rău, pe viața mea! Apoi își aminti că țigara i se stinsese în scrumieră. Pe Fana au găsit-o în cerdac. Purta o rochie lungă, tricotată, cafenie, părea foarte subțirică și vulnerabilă. Le-a ieșit în întâmpinare coborând maiestos treptele. Cine a venit? A întrebat din hol fetița blondă. Fratele tău și femeia aia frumoasă? Fana a fulgerat înapoi cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu aveai tu ce talente de gospodină zac în mine. Apropo: Îți mai amintești de cartea copilăriei noastre: Habarnam în orașul soarelui? Ce s-o fi întâmplat cu ea? S-au îmbrăcat, au străbătut holul spațios și au ieșit în cerdac Era o după amiază frumoasă. Soarele lucea în ochiul de geam al unui turn de apă. Pe mâine, a spus Ovidiu către sora lui și a trântit portiera. Pe mâine, a strigat Fana, venim în zori! Ela s-a oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să observe lucirea bobițelor de rouă pe frunze, să privească în jur și să rămână pe gânduri, copleșită de peisajul idilic, de câte o senzație aparte. Cu socrul meu mă înțeleg excelent, e un bărbat încă viguros. Deseori ieșim în cerdac și jucăm câte o partidă de șah. A fost un pasionat al șahului, aici în sat nu prea are cu cine să-și măsoare forțele, pe mine mă învinge de fiecare dată, chiar dacă, de dragul jocului, își sacrifică câte o piesă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
provincie cu oameni cumsecade, o periferie a Bacăului care fusese și a lui Bacovia cu o jumătate de veac înainte. Cu târguri de joi, cu coceni și balegă pe caldarâm, cu iarmaroc de Sfântul Petru, cârciumi și covrigi, cafele pe cerdac, cu abator și pipi pe pereții străzilor mărginașe ale centrului, pi șentru, cu sărbători luminate de Paște și cu denii, și cu atâtea altele care mă făceau fericit. Un univers suficient sieși, fabulos, înstelat, în care iasomia și salcâmii amețeau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
părinților ei cu o deosebită bucurie. În fiecare ceas își lua din ocnița mare a sobei călțunul început și da fuga în uliță. Rifca, maică-sa, își ridica ochii negri, fără să-și clintească trupul gras din locul ei, din cerdacul dărăpănat. Întreba cu voce ascuțită: —Haie, unde te duci, Haie? — Mă duc până la Tudorița! striga repede fata și apuca la vale, pe cărarea zbicită. Tudorița era fata picherului Ion Rusu, un om cărunt, negru la obraz, fornăit și lăudăros. Acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ea, și încremeni în loc. Îi bătea inima. Ascultă pașii cum se depărtează, apoi porni și ea după el, se lăsa la vale, spre casa lui Ion Rusu. Se opri în drum, întăi. Ferestrele erau luminate, perdelele lăsate. Se apropie de cerdac, cercă să strecoare o privire prin vreo crăpătură, pe la colțurile geamurilor. Apoi ocoli casa și se apropie de părete. Cercă să tragă cu urechea. N-auzi nimic. Se întoarse iar în drum, stătu o vreme în cumpănă, după aceea porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
peste trupurile mari cu măturile de frunze de stejar, puneau la cale și deosebitele întâmplări din îngrămădirea aceea a târgului. Tudorița își dădu îndată sama că în jurul ei se petrece ceva neobișnuit și „se vorbește“. Când ieșea cu lucrul în cerdac, după ce se așeza pe scăunașul ei, vedea că se întind capete curioase spre ea de pe la colțurile caselor, prin ferestrele deschise. Când trecea peste drum, la dughenița Reizei, ca să cumpere ceva, privirile ascuțite ale ovreicei, deși erau însoțite de râs și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu ochii mari umpluți de visul dragostilor ei. Iar în vremea asta Tudorița gogea singură prin colțuri, în odăița-i săracă și curată. Se simțea uneori slabă; avea învăluiri de amărăciune și-i venea leșin. Abia se putea târî până la cerdac și de-acolo chema pe Reiza, ca să-i aducă ceva din dughenița ei de mărunțișuri. Încolo, zăcea cufundată în gânduri dureroase. Ion Rusu venea din când în când pe acasă, trântea într-un colț cortelul de doc și pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
alte târguri; se duceau spre întunericul acela, spre ocna aceea, la care se gândeau de multe zile, de multe luni, cu carnea încrâncenată pe ei. Ș-o femeie, o prietină, întoarsă c-o lumină de bucurie, chemă pe Rifca la cerdac și-i vorbi lămurit, cu ochii mari, dând încet dintr-o mână: —Rifcă! de-acu ai scăpat, de-acu toate s-au sfârșit... S-a dus feciorul lui Vartolomei!... Îl ia cu trenul și-l duce tocmai la Focșani... Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acum înainte, n-ai grijă!... El se duce! tu rămâi cu noi! Dar Haia avea o privire cumplită. Fără nici un cuvânt, intră în casă. Se auzeau trântiturile capacelor de la sipete, bubuiau păreții, pe când femei de-ale mahalalei se grămădeau la cerdac cu aceeași veste. Și ușa se deschise smuncită; Rifca își holbă privirile, iar fata cu șalu-n cap, ținându-și fustele cu stânga, se zvârli în uliță, prin noroi, și porni repede ca mânată de o vântoasă. Nevasta lui Sanis își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
friguri. Nici nu băgă de samă că femeile o împresurau. Rifca o apucă de mână. O trăgea repede spre fundul mahalalei, spre întunericul căsuței din Broscărie. Și Haia tăcea, umbla ca o nebună. Așa ajunseră acasă. Fata se opri în cerdac. —Hai, intră în casă... vorbi cu sfială Rifca. Haia o privi cu spaimă. —L-am văzut... zise ea încet. L-am văzut. S-a dus... Nici nu s-a uitat la mine... A trecut la doi pași... S-a suit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aer curat. Prin ziua mohorâtă, prin vântul rece al toamnei, plângerile ei deodată începură să tremure, umplând mahalaua. Răcnea cu mânile în creștet, cumpănindu-se încet la dreapta și la stânga, răcnea cu jale umblând dintr-un capăt în altul al cerdacului dărăpănat. —Nu mai pot! striga în neștire. Mă doare! mă doare inima! Mai bine m-ar înghiți mormântul! Vai de inima mea! Și capete ieșeau pe uși; ochii o priveau din toate părțile; urechile vecinelor ascultau cu luare-aminte bocetele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
berbec. Om vedea și noi ce drac a mai ieși de-aici, șopti ea încet. Sania trase la scara caselor de vălătuci. La ferestre fâlfâiră perdelele albe - parcă se desfăcură niște pleoape; ușa se deschise și călugărița se strecură în cerdac, subțirică, în cațaveica-i de vulpe, privind c-un zâmbet încremenit pe fața-i fină la cuconița cea bălaie. Din toate părțile veneau bordeieni și se adunau în jurul săniei, cu căciulile în mână. Se desfăcu întăi din blănuri și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zâmbind. —Vreme splendidă, ciripi ea dulce, să mergem, Georges, să mergem, să nu întârziem!... Un moment... îi șopti Avrămeanu în treacăt, în franțuzește... am ceva de spus omului acestuia... Se sui cu greutate în sanie și boierul cel bătrân. Din cerdac, cuvioasă, cu genele plecate, privea neclintită călugărița. Stăpânul trecu spre primar și-l luă la o parte. Vorbiră încet, foarte puțin. Avrămeanu se descheie domol la blană, vârî o mână la piept și se scociorî prelung. Trase un portofoliu, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-se la blană. La revedere, domnule Vâlcu, la revedere! — Cu tot respectul... vorbi ceva mai tare primarele și se ploconi spre blănița albă. Cuconița clipi numai din ochi; Avrămeanu se grăbi să se suie în sanie. Călugărița coborî iute din cerdac. Faliboga se apropie și el din partea cealaltă, vizitiul se aplecă îndărăt, și cu toții așezară blănurile și cergile. —Sandule, mai zise boierul, vezi să fie toate în regulă... Sandu se descoperi: — Apoi n-aveți grijă... Să veniți sănătoși... Își scoaseră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
el de câteva zile, Culi nu-și putu stăpâni de pe față zâmbetul acestei biruinți. Într-o clipă ieși din cărare în laturea hochstandului. La douăzeci de pași dincolo de aria albeții omătului, rezemat între doi brazi bătrâni, se înălța pătulul, cu cerdacul lui pardosit cu cetină. Cătră el suia o scară. Culi n-avu când rosti salutarea: „Servus!“ - minune mare! Coșgogeamite urs se acățase repegior cu brâncile pe dedesubtul scării, din fuscel în fuscel, până la podina pătulului și, sus, a întins o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ridice pe acest biet om. Ce-o fi avut? După aceste cuvinte a învălit panerașul în pânza de matasă în care fusese adus și a privit în tăcere spre doi din slujitorii săi de taină, care îl așteptau la treptele cerdacului. Ei au plecat frunțile. Cel mai în vârstă a murmurat: —E un dar femeiesc. Bărbații întrebuințează hangerul. Să dea vracii știre că robul a murit de inimă, a hotărât, întunecat, Mustafa șahzadè. Vtc "V" Când s-a vestit în serai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
diferit și, totuși, parcă la fel ca noi. Însă, în gura lor, cuvintele aveau un alt parfum, sunau aparte... “Satule, satule, vatră frumoasă, Departe mai sunt de casă, De vatra părinților, De freamătul frunzelor, Frunzelor de liliac, De la casa cu cerdac...” “Satule, satule, părinte drag, Și-oi veni la tine-n prag, Să-ți sărut cărările, Poiana și florile, Să mă simt ca altădat’ Când eram copil în sat...” ...VII.1. ... “Dacă dă Dumnezeu, într-un ceas, un ceas jumate - terminăm
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Era o femeie extraordinară, așa își imagina că fuseseră pe vremuri bazilesele. Stăpânea, ca și acelea, într-o zonă în care nu pătrunsese colectivizarea, o casă de munte, cu pereții jupuiți pe dinafară, dar mereu proaspăt văruiți pe dinăuntru, cu cerdac, ogradă și livadă, în apropierea unei mânăstiri cu zidurile ronțăite de vreme și înverzite de mușchi fin, de unde răzbătea la ceasuri exacte sunetul toacei de lemn, ca un glas de început de munte. Trăind doar cu o rudă îndepărtată, rămasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]