1,717 matches
-
îi vor plăcea; mă îmbrăcam în cadou, pentru ca el să mă dezambaleze încet în lumina delicată a dormitorului nostru. Cât de dor îmi e de asta. * Ben s-a închis la el în cameră azi după școală și când am ciocănit mi-a spus să nu intru pentru că lucra. Nu-i stă în fire - sper că e bine. Mereu am crezut că el e cel tare când erau mici, dar - ce ciudat - a crescut și a ajuns să fie cel pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Dormeam profund: nu sunt așa mereu la ora aia, dar eram foarte obosit după antrenamentul la fotbal. Ascultasem la player și cred că adormisem cât încă mai mergea sau cel puțin cu căștile în urechi, pentru că nu l-am auzit ciocănind, și el face chestia asta-ntotdeauna. Deși - abia acum m-am gândit la asta - poate că de data asta nu a ciocănit? Cum am zis, în ultima vreme face astfel de chestii de-a dreptul ciudate. Poate c-a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
că adormisem cât încă mai mergea sau cel puțin cu căștile în urechi, pentru că nu l-am auzit ciocănind, și el face chestia asta-ntotdeauna. Deși - abia acum m-am gândit la asta - poate că de data asta nu a ciocănit? Cum am zis, în ultima vreme face astfel de chestii de-a dreptul ciudate. Poate c-a intrat pur și simplu. În orice caz, stătea chiar lângă pat și doar mă privea. Mereu e destulă lumină pe stradă ca să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
neplăcută. Dat fiind că pluteam deja pe un tărâm al nimănui, unul de zbucium sufletesc de proporții uluitoare, faptul că mă aflam în fața propriei mele case stând ca Valetul Broscoi 1, nesigur pe care parte a ușii ar trebui să ciocănesc, mi se părea bizar de amuzant în loc să fie deprimant. În condiții mai apropiate de normal, cu siguranță că Judy și cu mine am fi râs de asta, dar în clipa aceea, lucru deloc surprinzător, nu părea deloc amuzată. —Bună, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
nu. Nu știm să ne-o spunem nouă înșine. Ea s-a dat bătută mai repede decât credeam. Apoi au urmat sfaturile și jurămintele. Aplecat pe tejgheaua unui magazin, completam cecul. Am ales cea mai scumpă cască. Mama ta a ciocănit-o cu încheieturile degetelor să-i încerce duritatea, un ultim inutil gest de apărare. Apoi a pipăit căptușeala care trebuia să protejeze capul tău. Capul său. — Ține și cald, a spus și a zâmbit trist. Tu i-ai strâns umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Încetul că nu sunt făcută din sticlă, dacă Înțelegi la ce mă refer. Poate uneori să povestească ceva nostim la masă. Deși Începe să capete unele obiceiuri care mă cam enervează. Obiceiuri mărunte, inofensive, dar foarte rezistente. De pildă să ciocănească lucrurile cu degetele, nu ca un medic care Își palpează pacientul, ci mai degrabă ca o bătaie În ușă. Stă În fotoliu citind ziarul și ciocănește În brațul acestuia fără să-și dea seama. Parcă așteaptă să i se deschidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
obiceiuri care mă cam enervează. Obiceiuri mărunte, inofensive, dar foarte rezistente. De pildă să ciocănească lucrurile cu degetele, nu ca un medic care Își palpează pacientul, ci mai degrabă ca o bătaie În ușă. Stă În fotoliu citind ziarul și ciocănește În brațul acestuia fără să-și dea seama. Parcă așteaptă să i se deschidă. Se Încuie În baie, se bălăcește o jumătate de oră În apă și nu Încetează să ciocănească plăcile de faianță de pe pereți, de parcă ar căuta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
bătaie În ușă. Stă În fotoliu citind ziarul și ciocănește În brațul acestuia fără să-și dea seama. Parcă așteaptă să i se deschidă. Se Încuie În baie, se bălăcește o jumătate de oră În apă și nu Încetează să ciocănească plăcile de faianță de pe pereți, de parcă ar căuta o comoară ascunsă sub ele. Sau obiceiul de a spune tot timpul În idiș Azoy1 În loc să răspundă când i se vorbește. Îi spun că am descoperit o greșeală În factura la electricitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ai mei În case de bătrâni particulare. Creștem un câine-lup. Yeri Își face datoria, se străduiește să mă facă fericită, e mulțumit de tot ce am realizat Împreună. Sau cel puțin așa mi se pare. Și continuă să șuiere, să ciocănească și să mormăie uneori: Azoy. Fima se gândea: Tancurile Înconjoară parlamentul, parașutiștii pun mâna pe stația de radio, un puci al coloneilor - toate astea nu se vor Întâmpla aici. Aici va fi o deteriorare lentă. Un centimetru pe zi. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Schimbăm mașina. Visăm să ne construim o casă cu acoperiș din olane roșii și o grădină adevărată, În Mevaseret. Stăm uneori seara, după ce copiii adorm, și răsfoim reviste care prezintă case din America, desenăm tot felul de planuri. Uneori el ciocăne cu degetul În planurile astea, de parcă ar vrea să vadă cât de solid e materialul. Se dovedește că amândoi copiii au talent muzical și cădem de acord să investim În lecțiile lor de muzică, În profesori particulari, În conservator. Mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
o seară Întreagă și să citim. Ascultam muzică Împreună. Ne uitam la televizor. Uneori chiar beam un păhărel Înainte de-a ne băga În pat. Alteori ațipeam și mă trezeam după o oră, pentru că el nu putea să doarmă și ciocănea fără să-și dea seama În noptiera de lângă capetele noastre. Îl rugam să Înceteze, se scuza și se oprea, iar eu mă culcam la loc, adormea și el. Sau așa credeam. Ne Îndemnam unul pe celălalt să avem grijă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
vorbim, Însă ca niște prieteni. Sau așa credeam. Ca o pereche de camarazi de arme care nu mai au nevoie de cuvinte, dacă Înțelegi ce vreau să spun. Acum mi se pare că și asta a fost o greșeală. Că ciocănind În balustrada terasei voia să-mi transmită ceva, ca prin semnale Morse, și că aștepta un răspuns de la mine. Uneori mă privea, peste lentilele ochelarilor de citit, cu bărbia lăsată În piept, cu o expresie ușor surprinsă, de parcă eram nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pot trăi fără ea. Ți-aș sugera, Îmi spune din ușă, să nu fii dificilă, Annette. Să nu faci scene. Așa va fi mai ușor și pentru copii. Închipuie-ți că am fost ucis. Înțelege, mă sufoc. Și după asta ciocănește ușor În canatul ușii, fluieră câinele, pornește Peugeot-ul și dispare. Totul a durat poate mai puțin de un sfert de oră. A doua zi când a sunat, i-am trântit telefonul. După două zile a sunat din nou și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ci din cauză că mă simt jignită, umilită. În urmă cu două săptămâni mi l-a trimis pe micul său avocat, foarte manierat, probabil de origine persană, care s-a așezat direct În fotoliul lui Yeri, aproape m-am mirat că nu ciocănea În brațul lui și că nu șuiera la mine printre dinți, și a Început să-mi explice: Uite ce e, doamnă, primești de la el cel puțin dublu decât ar fi visat să-ți acorde orice tribunal rabinic sau civil. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
iar și iar În șoapte Întretăiate nedreptatea care i se făcuse, de parcă nu era conștientă de ceea ce punea el la cale, Începu să se joace blând cu ea Încercând din toate puterile să-i alunge din minte obiceiul de-a ciocăni al soțului ei, până când ea oftă, puse mâna pe ceafa lui și șopti: Ești atât de bun. În șoapta asta găsi curajul să-i atingă sânii și să-și lipească dorința de trupul ei, dar nu Îndrăzni Încă să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
lor este nesimțitoare ca grăsimea“. Asta e inima sătulă, care nu are treabă cu moartea și a cărei unică grijă e aceea de-a rămâne sătulă. Asta e cauza nenorocirii Annettei și a lui Yeri. Spiritul oprimat e cel care ciocănește În van, an după an, În tot felul de obiecte, implorând ușa să se deschidă din nou. El e cel care șuieră ironic printre cei doi dinți din față. Zăpada de anul trecut. Scheletul de anul trecut. Și ce legătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
vadă În asta o contradicție, era totodată În stare să-l Înțeleagă pe soțul ei, doctorul, un om de nădejde și muncitor, care se stăpânise zeci de ani, care doar din când În când șuiera printre dinții din față sau ciocănea ușor În obiecte neînsuflețite, până când Îl lovise teama de bătrânețe și Înțelesese că aceea era ultima lui șansă de-a Înceta să danseze după muzica plicticoasă a nevestei și de-a Începe să-și trăiască propria viață. Acum doarme În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Interne, Departamentul de Servicii Municipale. Băgă dosarul Înapoi În sertarul de jos. Era deja trecut de trei și jumătate. Un cocoș cânta În depărtare, un câine Încăpățânat nu Înceta să latre În Întuneric, iar orbul de pe străduța pustie Încă mai ciocănea cu bastonul său. O clipă i se păru că aude chemarea muezinului din satul Beit Safafa. Se Întoarse În pat, stinse lumina și Începu să compună În minte sfârșitul scrisorii, care lipsea. Adormi imediat. Avusese o zi lungă. 19 La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
avem dreptul să ne eliberăm de responsabilitatea ororilor care se fac În numele nostru. Trebuie să ne Împăcăm cu ideea că suferința tuturor apasă pe umerii noștri. Opresiunea din Teritorii, ocara bătrânilor care caută prin gunoaie, orbul care Își caută drumul ciocănind cu bastonul noaptea prin Întuneric, suferința copiilor autiști În instituții neglijate, căsăpirea câinelui bolnav de edem, calvarul lui Dimi, umilința Annettei și a Ninei, singurătatea lui Teddy, hoinărelile permanente ale lui Uri, intervenția chirurgicală care are loc chiar acum, aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de sine. Stătea cu fața în plină lumină. Avea o ținută semeață și nobilă și ochii lui priveau liniștiți prin ochelarii cu rame groase, foarte la modă. Nimeni n-a observat ușorul tremur care l-a apucat când Hackler a ciocănit într-un pahar, având de gând să-i anunțe pe musafiri de ceea ce W. nu ar fi îndrăznit să-i mărturisească nici soției lui. De la înființarea firmei „HBA Holding“, W. și cu mine am trăit o istorie foarte tumultuoasă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
stric totul. Trebuia ea să accepte o viață inferioară? Să se mulțumească cu ce avea? Nu mai aveam răspunsurile la aceste întrebări, dar nu aveam de gând să mă mai grăbesc să condamn și să disprețuiesc alegerile diferite. —Alo? Ed ciocănea în capul meu cu blândețe. —E cineva acolo? Eu m-am adunat. —Scuze! Am multe lucruri pe cap. De ce ai trecut pe aici? —Simplu. Mi-era dor de tine, zise el dând din umeri. Și după ce m-am calmat, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
văzui că toată mulțimea de oameni se topise. - Vine cineva - miorlăi piticul cocoșat, cutremurat de tuse seacă. Din josul străzii, venea șontâc, izbindu-și proteza de lemn a piciorului amputat, de asfaltul lustruit al trotuarului, curva bătrână cu perucă roșie, ciocănind cu cheia raiului în butucul care-i sprijinea șoldul retezat și rânjindu-și mizeria din rana gingiilor fără dinți. Și iată că de după cotitura drumului îngust și palid luminat de strâmbul felinar, ne apăru Omul cu ciocul de aramă. Venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
nu departe de mine și cum se prăvălește în înfiorătoarea adâncime a sufletului meu târfa bătrână cu peruca roșie. Viziunea ei îmi apăru iar cu cheia raiului strânsă în mâna-i scheletică, și iată că, de astă dată, în loc să o ciocănească în proteza cu butuc de lemn a piciorului retezat, mi-o repezi în cap, deasupra urechii, chiar în secunda când se prăbușește. Peruca roșie cobora lent după dânsa și se lăsa încet, ca o parașută, în abisul neantului meu, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
la belciuge. Era urâtă, avea patruzeci de ani și un copil de doisprezece. Dar Robert vedea lucrurile cu totul altfel. - E smintit! Spunea, liniștit, tatăl său. Parcă-l văd și acum pe bătrân cum își ducea mâna la cap, își ciocănea tâmpla cu arătătorul îndoit, după care își vedea mai departe, de treburi. Robert gândea și ciripea ca o păsărică, ciugulea din belșugul recoltelor și se așeza apoi, senin, așa cum vrabia s-ar așeza să se odihnească, după ospăț, chiar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
dimineții singur mi-o însemn Cu popasul între cimitire, Când, cu mine-aprind, sub cruci din lemn subțire, Tinichele negre fără untdelemn. Câteva zile mai târziu, schilodul din mine îmi făcuse cunoscut că mai are de spus o vorbă. El îmi ciocănise inima pe la miezul nopții, trezindu-mă din somnul adânc. - Scrie! Poruncise după un răstimp de veghe, frățiorul alungându-mă din așternut. Fiindcă n-am găsit chibriturile, să-mi aprind lampa și nici măcar creionul, ca să scriu prin întuneric, fătălăul m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]