1,020 matches
-
vremea cînd actuala lui soție era Îndrăgostită de el, deși avea un singur costum de haine, deși ajunsese la vremea cînd ea se Îmbolnăvea ori de cîte ori erau invitați la cîte o petrecere. Se Întoarse la Cadillac și, atingînd clanța portierei, vru să fie Juan Lucas și Încercă să-i spună „Domniș...“, Însă blonda cea Înaltă și cu pantaloni se răsti la el „Lipește-ți mașina de colină!“, iar el se gîndi că poate știa judo și-și aduse aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
urce pe taburet, dar unul din lănțișoarele de imitație de aur de la vestă, Fernandito răsuflă ușurat fiindcă lănțișoarele lui tăticu sînt de aur curat, se Întristă apoi Îndată fiindcă oricum erau lănțișoare și unul din ele s-a agățat de clanța ușii de la sufragerie și el voia sa intre ca să mănînce și nu putea. Citește mai rar și fără să țipi, Îl Întrerupse profesoara, adăugînd că făcuse grave greșeli de sintaxă, probabil și de ortografie și mai mult ca sigur de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pungă de hârtie uzată în care părinții îi păstraseră toți din țișorii de lapte, dulci la pipăit și lucitori ca sideful. Își amintea cum i se clătinau și cum și-i scosese pe rând, legați cu câte o ațișoară de clanța ușii. Tata trân tea ușa, iar dintele rămânea atârnat de sforicică, mânjind-o cu un pic de sânge. Pipăi între degete, visător, osișoarele lustruite. Le atinse cu limba. Erau dulci și călduțe. Fuseseră odată trup din trupul lui. Deodată primi
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
străduiesc și eu în drum spre un loc de veci. 2011 Se simte cum vine vacanța Cireșile se coc, distanța de libertate e aproape; se simte cum vine vacanța prin aer, pe pământ, pe ape. Un freamăt caută ieșire, emoțiile-apasă clanța, și deschid geamul să respire din toată inima vacanța. Se fac proiecte pentru mare, se fac proiecte pentru munte spre fiecare este-o punte: dorința noastră arzătoare. Ce grabnic temele sunt gata când dragostea-n articulații dezleagă-atâtea ecuații și scoate
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
băiat, iar degetele lui Împuțite și-au lăsat amprenta bălțată pe obrazul roșu al băiatului, și-au lăsat amprenta hidoasă, murdară, de neșters, pentru totdeauna pe obrazul sufletului lui. — Mă doare-n c... ce gîndeai tu, mă, căcăciosule! Ține-ți clanța, că-ți trag un glonte de-ți verși mațele! Își scosese pistolul din toc și-l ținea În mînă; ochii celor trei băieți sînt pironiți asupra butoiului cu licăr de un albastru stins, privindu-l cu o atenție concentrată, plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
care tocmai Îl plesnise. Cărați-vă, toți trei! Nu vă mai băgați nasu’ pe-aici, mucoșilor! mîrÎie bărbatul cel grozav, cu ochii arzători micșorați, ca de șarpe, și se apropie de ei cu amenințarea morții Întipărită pe față. Ține-ți clanța, că-ți trag un glonte de-ți verși mațele! Hai, ștergeți-o, mucoșilor! Cărați-vă din fața mea, că vă găuresc burțile! Și cei trei băieți uluiți, năuciți, copleșiți de rușine, cărora le pieriseră toată bucuria și Încrederea cu care Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
scund. Eu, unul, n-am de gînd să m-apuc de legănat copii tîmpiți. Ai auzit ce-am zis, nu? replică Bull pe un ton apăsat și amenințător. Da, da, am auzit, bombăni celălalt. — Și să nu-ți mai aud clanța! Dacă am zis că băiatul rămîne cu noi Înseamnă că rămîne cu noi! Bărbatul cel scund bombăni ceva pentru sine, dar nu mai spuse nimic. Bull Îl mai sfredeli o dată cu privirea, apoi se Întoarse, traversă și se așeză pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
licărind, Într-adevăr, aceasta era casa pe care o căuta, locul pe lîngă care trecuse de atîtea ori, ținta spre care năzuise fericit. Dar acum, cînd reușise să le găsească, acum, cînd ajunsese aici, oare de ce-i tremura mîna pe clanța porții? Oare de ce-i deveniseră străine orașul, drumul, pămîntul, chiar și intrarea În această casă Îndrăgită, ca imaginile dintr-un vis urît? Oare de ce trăia acest sentiment de nedumerire, de Îndoială și deznădejde? În cele din urmă intră pe poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
șoareci, nici șobolani sau șerpi, sunt numai motocei. Nu știu cine i-a spus lui PAM că noi, pisicile de pădure, de stradă sau de maidan vânăm motocei. M-am jucat azi cu un cordon și cu o curelușă atârnate de o clanță, până i-am obosit rău-rău pe amândoi, dar de motocei nu mă mai ating. Ba nu. Dacă nu apar șoareci adevărați, mă voi juca și cu motocei. Pentru că nu sunt încăpățânat și mă joc cu orice. Chiar și cu bobițele
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
lui: - Domnișoară Drees, condu-l pe domnul afară. Pentru ceea ce voia el să facă, trebuia ca Gorrold să facă un pas înapoia ușii. Exact în momentul acela, Gosseyn îl transmise în lumea aceea înghețată. Gosseyn puse mâna cu hotărâre pe clanța ușii și spuse, ca și cum ar fi vorbit cu Gorrold. - Ne mai vedem noi, domnule. Aproape simultan, privirea îi căzu pe vestonul aruncat pe masa de la bar. Cu ajutorul super-creierului execută fotografierea. Și imediat o transmise și pe ea în lumea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
la Butimanu sau la alte locașuri asemenea. Așa mi se arată abureala aceea în vis: în loc să-i văd săraci pe măsura văităturilor, dimpotrivă, iată-l pe uica Ion Diaconescu de la Parlament aburcându-se bătrânește și chibzuit într-un Land Rover cu clanțe nichelate. Mă uit, mă frec cu metodă la ochi și-mi zic în barbă ca Baiazid în vremea întâlnirii decisive cu Mircea: "mă, să știi că uica Ion a greșit destinația, în loc să urce în Dacia de serviciu să saltă altundeva
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
neobișnuite. Toate sunetele, chiar și cuvintele rostite în apropiere păreau amuțite de un perete de sticlă. Oamenii de cealaltă parte a sticlei păreau clar definiți și mai mult decît ciudați. Se întreba ce anume vedeau ei în gargui, măști și clanțe vechi și nu în ei înșiși. Fiecare purta la gît un obiect de artă straniu, moștenit în forma originală, pe care nu oboseau să-l schimbe sau să mai adauge ceva la el. Dar în timp ce-i privea pe oameni cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
zic, arăta obosită sau bolnavă? — N-aș zice, Duncan. Se întoarse în atelier și la șase și jumătate aprinse focul și se așeză încercînd să citească. Soneria sună la ora opt fără zece. Forțîndu-se să nu alerge, coborî și apăsă clanța cu nepăsare. îi trebuiră două-trei secunde să-și dea seama că fata care stătea pe preș era Janet. — Duncan, Marjory m-a trimis să-ți spuns că-i pare foarte rău. A lucrat mult noaptea trecută și nu se simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ajunse pe o terasă, care ducea la o ușă închisă. Ciocăni cu putere. După aproape un minut, lui Gosseyn îi fu clar că în casă, chiar dacă era luminată â giorno, nu-i nimeni. Mai ciocăni încă o dată și apoi răsuci clanța sferică. Ușa se deschise fără zgomot, lăsând să se vadă un coridor slab luminat, săpat în lemnul trunchiului. Pereții natur, dar șlefuiți impecabil, aveau un luciu mătăsos. Textura fibrelor lemnoase desena un arabesc complicat, amintind de cea a mahonului, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
acestor rădăcini. O scară, un ascensor, ori altceva. Și ce găsi fu un ascensor. Sau mai bine zis un șir de guri de acces la puțurile unui fel de elevatoare. Două cabine se aflau oprite la nivelul respectiv. Gosseyn încercă clanța uneia dintre ele. Ușa glisă fără zgomot. Intră cu îndrăzneală și examina aparatele de control. Erau mai complicate decât se aștepta. Pe perete se înșiruia un rând de tuburi, dar nu se vedea nicăieri vreun levier de control. Obrazul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
oră urma să se lanseze în cea mai nebunească campanie militară tentată vreodată de către un singur om, cel puțin după câte știa el. Iar peste o oră, va fi victorios sau mort pentru totdeauna. Odată acest miniexamen mintal încheiat, apăsă clanța și deschise ușa. Patricia Hardie sări din fotoliul în care ședea și alergă spre el: ― Dumnezeule, unde-ai fost până acum? ― rosti ca într-un suflet. Dar lasă, asta n-are importanță. A venit Eldred. Nimic din tonul ei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
ajunse pe o terasă, care ducea la o ușă închisă. Ciocăni cu putere. După aproape un minut, lui Gosseyn îi fu clar că în casă, chiar dacă era luminată â giorno, nu-i nimeni. Mai ciocăni încă o dată și apoi răsuci clanța sferică. Ușa se deschise fără zgomot, lăsând să se vadă un coridor slab luminat, săpat în lemnul trunchiului. Pereții natur, dar șlefuiți impecabil, aveau un luciu mătăsos. Textura fibrelor lemnoase desena un arabesc complicat, amintind de cea a mahonului, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
acestor rădăcini. O scară, un ascensor, ori altceva. Și ce găsi fu un ascensor. Sau mai bine zis un șir de guri de acces la puțurile unui fel de elevatoare. Două cabine se aflau oprite la nivelul respectiv. Gosseyn încercă clanța uneia dintre ele. Ușa glisă fără zgomot. Intră cu îndrăzneală și examina aparatele de control. Erau mai complicate decât se aștepta. Pe perete se înșiruia un rând de tuburi, dar nu se vedea nicăieri vreun levier de control. Obrazul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
oră urma să se lanseze în cea mai nebunească campanie militară tentată vreodată de către un singur om, cel puțin după câte știa el. Iar peste o oră, va fi victorios sau mort pentru totdeauna. Odată acest miniexamen mintal încheiat, apăsă clanța și deschise ușa. Patricia Hardie sări din fotoliul în care ședea și alergă spre el: ― Dumnezeule, unde-ai fost până acum? ― rosti ca într-un suflet. Dar lasă, asta n-are importanță. A venit Eldred. Nimic din tonul ei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
a venit să încerc să-l conving. Așteaptă puțin, să încui ușa. Pe urmă, o să... - În locul dumitale, n-aș închide ușa, îi tăie vorba Grosvenor. Ar declanșa toate semnalele de alarmă de pe navă. Kent, care apucase să pună mâna pe clanță, se opri și se întoarse spre pat. - În regulă, zise el cu un zâmbet acru, te vom scărmăna cu ușa deschisă. Hai, vorbește, amice! Cei doi tehnicieni înaintară spre Grosvenor. - Bredder, exclamă acesta, ți s-a spus vreodată ce înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Ușa magazinului de arme avea o ciudățenie. Nu numai că se deschidea la prima atingere, dar, dacă o trăgeai, simțeai că nu opune nici cea mai mică rezistență și că este imponderabilă. McAllister avu impresia că i s-a topit clanța în mână. Rămase locului surprins. Se gândea la inspectorul Clayton care, cu un minut înainte, găsise ușa încuiată. Acest gând stăruia ca un semnal. Dinapoia lui răsună tunător vocea inspectorului: - Lasă, McAllister, mă ocup eu de asta! Dincolo de ușă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
și, lucru și mai ciudat, ochii nu i se acomodau cu bezna aceea intensă. Instinctul său de reporter îl făcu să înainteze spre masa de întuneric mai dens care venea din spatele dreptunghiului ușii. Cu coada ochiului văzu mâna inspectorului atingând clanța pe care degetele lui o sloboziseră doar cu o clipă mai devreme. Știu pe loc că, dacă inspectorul ar fi izbutit să se opună, nici un reporter n-ar fi pătruns în clădire. Avea capul încă întors într-acolo, privindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
opună, nici un reporter n-ar fi pătruns în clădire. Avea capul încă întors într-acolo, privindu-l mai degrabă pe polițist decât întunericul din față, și, tocmai când dădea să mai facă un pas înainte, se produse lucrul acela deosebit. Clanța nu-i permise inspectorului Clayton s-o atingă. Se răsuci într-un mod ciudat; acolo se mai afla încă o formă curioasă, puțin estompată. Cu o mișcare prea rapidă pentru a fi observată, ușa propriu-zisă atinse brusc călcâiul lui McAllister
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
avea cu toții. Noi... Se întrerupse fiindcă își dădu deodată seama că el, personal, nu văzuse pe nimeni încercând să deschidă ușa. Și, dată fiind șovăiala celor din jur, era perfect posibil ca nimeni să nu fi încercat. Păși înainte, apucă clanța rotundă și trase. Ușa se deschise cu o ușurință nefirească ce-i făcu în treacăt impresia că această clanță se înmuiase chiar în mâna lui. Icnind, ca și cum și-ar fi pierdut respirația, Fara deschise larg ușa: - Jor, strigă el, intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
deschidă ușa. Și, dată fiind șovăiala celor din jur, era perfect posibil ca nimeni să nu fi încercat. Păși înainte, apucă clanța rotundă și trase. Ușa se deschise cu o ușurință nefirească ce-i făcu în treacăt impresia că această clanță se înmuiase chiar în mâna lui. Icnind, ca și cum și-ar fi pierdut respirația, Fara deschise larg ușa: - Jor, strigă el, intră! Polițaiul făcu o mișcare strâmbă - deformată probabil de ceea ce trebuia să fi fost dorința de precauție -, urmată imediat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]