765 matches
-
atunci, nu era mare diferență între douăzeci și treizeci de ani. Tânărul era pentru mine "un om mare". Am închis ușa și, sfioasă, am făcut câțiva pași înăuntru, până am ajuns lângă umărul lui. Era concentrat, mâinile lui căutau literele claviaturii, care păreau că-l fascinează, dar nu bătea nici pe departe atât de repede ca dactilografele de la notariat. Ochii căprui întunecat aveau gene lungi și dese. Sprâncenele se arcuiau senin deasupra lor. Nasul îi era drept, cu nări prelungi, iar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și-am căzut. Când ochii mi s-au obișnuit cu întunericul, am văzut că mă aflam pe un coridor întortocheat, de pereții căruia erau sprijinite mobile vechi, tăblii metalice de pat, vaze uriașe de ceramică, spâne și dogite, pianine cu claviatura știrbă. De peste tot, cum mergeam din ce în ce mai sigură și mai grăbită, se ridicau în jurul meu fluturași bej și cenușii, care pâlpâiau în cîte-o rază de lumină. Am coborât o scară împăienjenită și m-am afundat în alte culoare interminabile. Mirosea a
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fericire, fiind amplificat de o stație care costase și ea o grămadă de bani, volumul sunetului putea fi reglat după dorință, astfel că vecinii nu se supărară văzând că arhitectul, original, nu mai catadicsea să iasă din cabina sa cu claviatură nici după lăsarea nopții, emițând în surdină sunete peste sunete, fascinat de noutatea ocupației sale. În tot acest timp, la aproximativ doisprezece metri deasupra solului, în apartamentul celor doi arhitecți, doamna Elena Popescu, născută Deleanu, plânsese cu lacrimi mari, care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
perioada subterană" sau underground a activității arhitectului. Câte un vecin, prieten vechi, mai venea să-i țină de urât, luând loc în stânga și minunîndu-se de fiecare dată cât de straniu arată o mașină care în loc de bord și volan are o claviatură de orgă. Fără să-și întrerupă nici un moment sarabanda de zgomote, arhitectul îi explica răbdător că funcția fundamentală a mașinii nu este, cum se consideră de obicei, cea de-a scurta distanțele, deplasîndu-l pe om dintr-un loc în altul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
păienjeniș de barbă rară, cu fire neobișnuit de lungi, i se încurca pe obraji. Dar ceea ce începea deja să depășească până și patologicul, trecând în teatrologic, erau mâinile sale. Degetele îi ajunseseră de peste treizeci de centimetri lungime. Rășchirate, cuprindeau întreaga claviatură. Frânghii groase, întretăiate, de mușchi le mișcau falangele, contractîndu-se și relaxîndu-se cu o viteză incredibilă. Abia puteai vedea vârfurile degetelor lui alergând ca niște picioare nervoase de țânțar pe clapele reci. Cu acele mâini monstruoase, Emil Popescu executa concerte întregi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a Daciei părea pentru Emil Popescu la fel de importantă ca muzica însăși. Inventivi ca de obicei, japonezii au recurs atunci la singura soluție posibilă. L-au mutat pe arhitect pe bancheta din spate, au scos afară bancheta din față și vechea claviatură a orgii Reghin și, în câteva zile, au montat în spațiul rămas o imensă aparatură, o încîlceală amețitoare de ecrane, potențiometre, cadrane cu afișaj electronic, plus opt rânduri de clape speciale, așa încît te puteai crede la bordul unei nave
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
apucă strâns în pumn ciotul din care pornea celălalt mănunchi de degete. Dar, de data aceasta, când vru să izbească din toate puterile, se petrecu un lucru uimitor. Deodată degetele văluriră gingaș, ca o tresărire a antenelor unei filoxere, pe claviaturile suprapuse, și din marea sferă de plasă metalică se răspândiră în aer câteva acorduri de-a dreptul înnebunitoare. Nu mai era Alban Berg, nici Orff, nici Duke Elington, nici Pink Floyd. Nu mai era nimic din ceea ce se auzise vreodată
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ale muzicii din toată lumea, iar biletele se vând, cu foarte mult timp înainte, la prețuri fabuloase. Peripețiile noastre au fost multiple, dar în seara concertului eram în sală, Mihai era la pian, sigur pe el, iar degetele lui zburau pe claviatură. Avea degete lungi, frumoase. Era o prezență agreabilă. Când a terminat, sala s-a ridicat în picioare, într-un entuziasm general. Camelia plângea de bucurie, eu aplaudam și tot aplaudam. În timp ce se lăsa și se ridica cortina, pe neașteptate, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
fi întors Mihai? Deschise ușa încetișor, pentru a nu deranja. Nu era nimeni în acea cameră mare, spațioasă, pe care el o numise amfiteatru. Erau multe fotolii, un pian mare cu coadă... Și-l aminti pe Mihai copil, aplecat asupra claviaturii, cu mâinile care-i alergau cu repeziciune pe clape și i se făcu dor de el, ajuns acum mare pianist recunoscut, cu concerte în toată lumea. Aici e sufletul lui! Se așeză într-un fotoliu, închise ochii și, în lumina lunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
mijloace pentru susținerea familiei sale. Dar asprimea vieții nu l-au copleșit pe micul Ludwig. În dragostea mamei sale măcinată de tuberculoză, în frumusețile meleagurilor natale, el și-a găsit alinare, sprijin, căldură. Repetând la infinit, Ludwig descoperă curând în spatele claviaturii rezonanțe adânci, gânduri mari. Curând, tânărul muzician începe să învețe a cânta, în afară de clavecin, și la vioară, violă, orgă. Până la 10 ani urmează cursurile școlii primare. Apare de câteva ori în concerte publice, impresionând asistența prin promițătorul său talent. Lipsa
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
nu numai din numărul mare de lucrări destinate acestuia (32 sonate pentru pian solist față de 10 pentru vioară și pian și 5 pentru violoncel și pian), ci mai ales din concepția sa revoluționară asupra posibilităților de expresie ale instrumentului cu claviatură, capabil să redea amploarea armonico-polifonică a masei simfonice, precum și cantilena instrumentelor melodice. Pianist genial, Beethoven a contribuit la perfecționarea tehnică a pianului, colaborând strâns cu tehnicienii și constructorii de instrumente din vremea sa. Prin ceea ce a conceput el pentru pian
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
o clipă mâinile pe genunchi,ce sentimentală sunt! Apoi, înfigînd din nou degetele în clape, începu să cânte Rapsodia ungară de Liszt, indicând cu multă vigoare părțile grave, dar când intră în zona furtunoasă a compoziției, trânti deodată capacul peste claviatură și sări în picioare. - Îmi vine uneori să alerg, spuse ea lui Felix, care ședea înpicioare, puțin cam încurcat de rochia și nimicurile cărora le slujea de cuier, să zbor. Felix, adăugă ea confidențial, vrei să fugim? Hai să fugim
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu pianul. Toate erau cum le lăsase Otilia. Notele risipite pe dușumea, pe capacul instrumentului și chiar pe pupitru erau acoperite cu o bură de praf. Niște flori uscate erau aruncate pe pian, de câteva luni. Felix ridică capacul de pe claviatură și G. Călinescu se pregătea să înfigă un deget, când auzi glasul lui Stănică. Acesta se afla acum alături și cuvânta lui moș Costache: - Pe onoarea mea, l-a lăsat ca pe un câine. N-are nicicămăși pe el. Îmi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
degetele subțiri deasupra clapelor, în vreme ce cu glasul îngîna fraza muzicală. Încercă să dea mâinilor alergarea aceea, spre a-și însuși starea de spirit a fetei, dar nu fu în stare. Nu era un pianist prea bun. Trase repede capacul peste claviatură. Răsunetul coardelor interioare se mai auzi puțin, ca scuturarea unui brad încărcat cu chiciură, apoi totul se isprăvi într-un chițcăit ușor, și Felix avu uimirea de a constata că din direcția pianului fugea mărunt un șoricel speriat. "Am gonit
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
apropiindu-se de sursa din ce în ce mai sonoră de armonie. Ușa odăii cu pianul era dată de perete. Înăuntru, ghemuită pe taburet, îmbrăcată însă ca de G. Călinescu oraș și cu pălăria pe cap, Otilia în persoană își legăna moale mâinile pe deasupra claviaturii, îmbătată de sunete, subliniind câte o măsură cu pan, pan, pan. - Otilia! strigă aproape fără voie Felix. Sunetele muriră deodată, și taburetul, printr-o mișcare bruscă, se suci pe axă înfățișind-o pe Otilia stând turcește. - Felix! răspunse fata și sări
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mă face să sufăr! De ce te duci mereu cu Pascalopol, de ce te porți cu el în așa fel încît să-i trezești speranțele? Otilia se răsucise încet pe taburet și cânta la pian, fără să răspundă. Felix lăsă capul peste claviatură, cu băgare de seamă, ca să nu rănească degetele încăpățînate ale Otiliei, și îngenunchind lângă ea, îi cuprinse picioarele. - Otilia, te rog, e adevărat ce spune lumea, că te-ai logoditcu Pascalopol? Fata se uită blând și lung, cu ochii ei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mă gândeam că n-am șters praful de pe pian. Ce vrei? Sunt o proastă. Ce-ai zice dacă aș concerta puțin? Otilia nu mai așteptă răspunsul, duse pe Felix de mână până în odaia cu pianul, deschise capacul, suflă o dată în claviatură, apoi începu să cânte Chant sans paroles de Ceaikovski, fluierîndu-l totdeodată. După aceea sări la fereastră și privi în curte. Ningea cu smocuri mari de lână, a căror cădere dădea o senzație de încetineală și de pierire a oricărui son
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se retrage, făcînd pași mici, indeciși. Dacă regret că nu-s altceva decît scriitor, atunci e că n-am avut norocul să mă nasc cu har pentru muzică, murmură, parcă ar ofta. Deschide pianul și-și lunecă privirea peste întreaga claviatură, sorbind-o. Mi-ar fi plăcut să înalț sufletele oamenilor pe culmi accesibile doar prin mijlocirea artei... Se așază pe scaunul rotativ și atacă primele note din partea a doua la Sonata lunii. Nu! strigă Liliana cu vocea sugrumată și, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
de trei ori pe săptămînă, așezați În fața pianului parfumat, ea Își mușca buzele, dar imediat după aceea zîmbea și-i cerea să Înceapă din nou. Și Julius parcă Își găsea inspirația, trăgea În piept mirosul detergentului cu care se ștergea claviatura și o adora; o sorbea din ochi, Îi căuta zîmbetul, ea Îi arăta clapele zîmbind, „hai, Începe“, Îi spunea... My Bony lies over the ocean My Bony lies over the sea My Bony lies over the ocean Oh bring back
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de ce, Julius?, de ce a luat mama ta hotărîrea asta? Julius se uita la ea fără să Înțeleagă pricina acestei tulburări, tocmai acum cînd ei avea de gînd să se i facă rău se apropia măicuța asta mirosind a parfum de claviatura, ce hotărîre luase oare mămica? Mămica luase o hotărîre, o anunțase pe măicuța printr-o scrisoare și acum măicuța care avea un parfum minunat Îl informa pe Julius: mama ta spune că trebuie să te ocupi serios de pian și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
anul ăsta o să Înveți cu o altă profesoară, o foarte bună profesoară nemțoaică... Aici trebui să dea dovada de umilința creștinească acceptînd faptul că nemțoaica era o foarte bună profesoară, probabil că asta era cauza, fiindcă măicuța cu parfum de claviatură Își mușcă buzele pînă Începu să-i curgă sînge, deveni extrem de nervoasă și abia reuși să spună: „aveam de gind să te Învăț imnul Statelor Unite“, apoi plecă glonț sub pretextul că acum o să sune clopoțelul și trebuie sa mai vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
gîndul de a deveni un elev rău pentru un moment mai potrivit, la urma urmei ce Însemna să fii mare dacă hotărîrile importante vin tot de sus, fără măcar să fii consultat? Văzu În fața ochilor pianul cu parfumul acela minunat, de claviatură, de curațenie și dădu fuga să se alăture grupului unde erau Del Castillo și Sánchez Conuha, poate că lîngă ei o să se simtă iarăși mare, uite-l și pe grăsanul Martinto, i-ai văzut pe frații Arenas?, uite-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
la o altă masă ceva mai Încolo, exilata boliviana stătea de vorbă cu soția ambasadorului din Chile, cate era Întotdeauna foarte elegantă. Lui Julius Îi părea rău gîndindu-se la măicuța care-i dăduse lecții de pian, Își aminti de parfumul claviaturii mămico... — Filiația geniilor! exclamă Juan Lucas și era gata să născocească iarăși ceva, era Într-o dispoziție excelentă. Și tătucul Beethoven i-a alungat pe toți trei de acasă. I-a alungat pentru totdeauna. Acum cred că știi ce te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
nici mîlc, În schimb, ridică sus de tot Încheietura mîinii și vru să Înceapă exercițiul ca În vremurile bune, plin de simțire, În curînd avea să devină cel mai bun elev din lume, dar Frau Proserpina Îi puse ceasul pe claviatură și el era cît pe-aci să-l dea jos din pricina avîntului pe care și-l luase. Îi spuse că lecția s-a terminat și că elevul următor trebuia să pice dintr-o clipă Într-alta. O nouă lovitură simbolic-morală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
auzi voci? — Acum, că tot ați pomenit, din cînd În cînd mi se părea că aud un murmur disonant și aritmic, ca și cînd un macac ar fi Încercat să cînte la pian. Barceló se Încruntă. Clara continua să mîngîie claviatura undeva În depărtare. — Nu-ți face griji, Daniel. Am Încasat eu bătăi mai strașnice. Fumero ăsta nu știe să lipească nici măcar un timbru. — Prin urmare, cel care ți-a făcut fața asta nouă e chiar inspectorul Fumero În persoană, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]