1,115 matches
-
din două încăperi, folosite azi ca muzeu. Crișcior - cu cel mai vechi monument de arhitectură din Zărand - biserica ortodoxă din 1404 - ctitorie a cneazului Vlad Crișcior - cu cel mai vechi monument de arhitectură din Zărand - biserica ortodoxă 1404 -ctitorie a cneazului Vlad Bâlea, precum și un muzeu etnografic și de istorie a mineritului. Biserica este de tip tradițional, formată din naos, pronaos și altar absidat, inițial hexagonal, iar din sec. al XIX-lea, semicirular. Turnul este masiv și înalt, așezat în fața pronaosului
Zărand, Arad () [Corola-website/Science/300314_a_301643]
-
hexagonal, iar din sec. al XIX-lea, semicirular. Turnul este masiv și înalt, așezat în fața pronaosului. Pictura din pronaos este datată pe la 1395 - 1404. Tot aici este prezentată cina cea de taină în compoziție circulară. Ribița - cu biserica ctitorie a cnezilor Vladislav și Miclăuș, cu o frescă valoroasă 1417. Pictura din naos este în stil bizantin și îi reprezintă pe ctitorii bisericii. Economia este predominant agrară, localitatea fiind cunoscută în regiune ca un important bazin cerealier și legumicol. Deși nu deține
Zărand, Arad () [Corola-website/Science/300314_a_301643]
-
bătălia de la Kulikovo în 1380, mongolii au continuat să domine teritoriile locuite de ruși și să pretindă de la prinții ruși tribut până pe la anul 1480. Capitala Hoardei de Aur a fost orașul Sarai pe râul Volga, în apropierea orașului Volgograd. Cnejii (prinții) din sudul și estul Rusiei erau obligați să plătească tribut mongolilor, numiți de obicei tătarii Hoardei de Aur. În schimb, cnejii primeau hrisoave prin care erau împuterniciți să acționeze ca înlocuitori ai hanului. Prinții primeau o libertate considerabilă în ceea ce privește
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
la anul 1480. Capitala Hoardei de Aur a fost orașul Sarai pe râul Volga, în apropierea orașului Volgograd. Cnejii (prinții) din sudul și estul Rusiei erau obligați să plătească tribut mongolilor, numiți de obicei tătarii Hoardei de Aur. În schimb, cnejii primeau hrisoave prin care erau împuterniciți să acționeze ca înlocuitori ai hanului. Prinții primeau o libertate considerabilă în ceea ce privește guvernarea teritoriilor aflate sub controlul lor. Unul dintre acești prinți, Alexandr Nevski, cneaz al Vladimirului, a câștigat un rol deosebit de important printre
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
numiți de obicei tătarii Hoardei de Aur. În schimb, cnejii primeau hrisoave prin care erau împuterniciți să acționeze ca înlocuitori ai hanului. Prinții primeau o libertate considerabilă în ceea ce privește guvernarea teritoriilor aflate sub controlul lor. Unul dintre acești prinți, Alexandr Nevski, cneaz al Vladimirului, a câștigat un rol deosebit de important printre semenii săi în secolul al XIII-lea în urma victoriilor răsunătoare împotriva cavalerilor teutoni, suedezilor și lituanienilor. În ochii cnezilor și bisericii ortodoxe, occidentalii păreau o amenințare mult mai mare la adresa stilului
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
guvernarea teritoriilor aflate sub controlul lor. Unul dintre acești prinți, Alexandr Nevski, cneaz al Vladimirului, a câștigat un rol deosebit de important printre semenii săi în secolul al XIII-lea în urma victoriilor răsunătoare împotriva cavalerilor teutoni, suedezilor și lituanienilor. În ochii cnezilor și bisericii ortodoxe, occidentalii păreau o amenințare mult mai mare la adresa stilului de viață rusesc decât mongolii. Nevski a obținut protecția mongolilor și ajutorul acestora în lupta împotriva invadatorilor din vest, care, sperând să se folosească de prăbușirea puterii rușilor
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
și de mlaștini de nepătruns, Principatul (Cnezatul) Moscovei a fost la început unul dintre vasalii Cnezatului Vladimirului, dar în scurtă vreme situația s-a schimbat, Moscova absorbindu-și fostul suzeran. Un factor extrem de important în ascensiunea Moscovei a fost colaborarea cnezilor săi cu stăpânii mongoli, care le-a acordat titlul de Mari Prinți ai Rusiei și i-au împuternicit să colecteze tributurile datorate mongolilor de restul cnezatelor rusești. Prestigiul principatului a crescut și mai mult atunci când Moscova a devenit centrul spiritual
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
capabili să lupte cu sorți de izbândă împotriva jugului mongol. În 1380, la Kulikovo, pe râul Don, armatele hanului au fost învinse și, deși această victorie nu a determinat sfârșitul controlului tătar asupra Rusiei, i-a adus o mare faimă cneazului creștin învingător. Cnejii de la Moscova aveau în acest moment o poziție extrem de puternică din punct de vedere politic, și până la mijlocul secolului al XV-lea, principatul și-a mărit încontinuu întinderea prin cumpărari, război sau alianțe matrimoniale. În secolul al
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
cu sorți de izbândă împotriva jugului mongol. În 1380, la Kulikovo, pe râul Don, armatele hanului au fost învinse și, deși această victorie nu a determinat sfârșitul controlului tătar asupra Rusiei, i-a adus o mare faimă cneazului creștin învingător. Cnejii de la Moscova aveau în acest moment o poziție extrem de puternică din punct de vedere politic, și până la mijlocul secolului al XV-lea, principatul și-a mărit încontinuu întinderea prin cumpărari, război sau alianțe matrimoniale. În secolul al XV-lea, principii
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
fundațiile viitorului stat național rus. Ivan a reușit să crească de mai mult de două ori suprafața principatului său, plasând cea mai mare parte a nordului Rusiei sub conducerea Moscovei. De asemenea, Ivan și-a proclamat suzeranitatea absolută asupra tuturor cnejilor și nobililor ruși. După ce a refuzat să mai plătească tributul tătarilor, Ivan a inițiat o serie de atacuri care a deschis calea către înfrângerea definitivă a Hoardei de Aur, care se afla într-un proces continuu de decădere și de
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
a treia Romă. Ivan a intrat în conflict cu Lituania, puternicul rival din nord-vest al rușilor, pentru controlul mai multor principate semiindependente desprinse din defuncta Rusie Kieveană, aflate pe cursul superior al râurilor Doneț și Nipru. Cu ajutorul trădării unora dintre cnejii locali, după încăierări de frontieră și un război cu lituanieinii care s-a terminat fără rezultate spectaculoase de-abia în 1503, Ivan al III-lea a reușit să cucerească noi teritorii în vest, iar Principatul Moscovei și-a triplat suprafața
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
abia în 1503, Ivan al III-lea a reușit să cucerească noi teritorii în vest, iar Principatul Moscovei și-a triplat suprafața în timpul domniei lui. Consolidarea puterii în interiorul țării a fost acompaniată de expansiunea externă. Până în secolul al XVI-lea, cnejii de la Moscova au considerat întreg teritoriul Rusiei ca pe proprietatea lor colectivă. Diferiți prinți semiindependenți mai pretindeau încă stăpânirea asupra anumitor teritorii, dar Ivan al III-lea i-a forțat pe prinții mai puțin importanți să-l recunoască pe el
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
și pe descendenții lui ca șefi de necontestat în domeniile militar, juridic și al afacerilor externe. Încet, încet, conducătorii Principatului Moscovei s-au ridicat până la rangul de puternici domnitori autocrați, țari. Ivan al IV-lea cel Groaznic a fost primul cneaz moscovit care s-a intitulat "țar." Dezvoltarea puterii autocrate a țarului a ajuns la apogeu în timpul domniei lui Ivan cel Groaznic (1547-1584). Ivan a întărit poziția țarului până la un nivel nemaiîntâlnit, subordonându-și fără îndurare nobilii voinței sale, executând sau
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
brebilor". În anul 1359 mai mult de jumătate din teritoriul Maramureșului era încredințat prin diplome, cu drept cnezial sau nobiliar, unor familii de boieri locali. Aceste diplome (acte regale prin care se recunoștea stăpânirea pământului, cu titlu nobiliar) erau acordate cnejilor care se deosebiseră în luptele cu voievodul Bogdan al Moldovei. Referitor la satul Breb, pe tot parcursul secolului al XV-lea diplomele regilor printre care cele a lui Ladislau sau Vladislav consemnează domnia satelor Brebul și Copaciu, lui Petru Ghergheș
Breb, Maramureș () [Corola-website/Science/301570_a_302899]
-
regimul comunist a fost comună de sine stătătoare, apoi a aparținut puțin timp de comună Viseu de Jos, după care a fost trecută la comună Bogdan Vodă.<br> Este atestata istoric pentru prima data in 1365 (Bachkow). , ca proprietate a cneazului Simion, după cum reiese din „Istoria Maramureșului” - Mariana Sustic, p. 65 și „Istoria Maramureșului” - Alexandru Filipascu, p. 87.<br> În 1444 este proprietatea unui alt „Simion din Bocicoel”, răsplătit pentru vitejia să de Iancu de Hunedoara și fiul acestuia, Matei Corvin
Bocicoel, Maramureș () [Corola-website/Science/301568_a_302897]
-
Kisbacsko), consemnează: „În 1365 deja se amintește că donațiunea regelui Ludovic dată lui Balc fiul lui Sas Vodă și fraților săi”, de unde reiese că Simon(Simion) este fiul lui Sas Vodă, fratele lui Balc.<br> Mai sunt amintiți alți trei cneji cu numele de Simion, si ei răsplătiți pentru fapte de vitejie: „Simion din Cuhea” (Bogdan Vodă), răsplătit de Vladislav I în 1447(M. Sustic, p. 44), Simion Marus(sau Maris), dăruit de Ambrozie din Dolha și frații săi cu cnezatul
Bocicoel, Maramureș () [Corola-website/Science/301568_a_302897]
-
deoarece unii susțin că numele satului vine de la opinca/ sandala, în maghiară „bocskor”. Nu apare nicăieri denumirea de „Kisbocskor”, opinca mică/ sandala mică.<br> În actele vremii, localitatea apare sub numele de: „Bocicoel (ung. Kisbocskó), 1365 „Bachkow”, 1444 „Kysbachko”, propr. cneazului Simon (cf. ib. nr. 29, 189).”(Al. Filipascu, p. 87) sau Bocicoiu Mic, altul decât Bocicoiu Mare, de lângă Sighet, „Bocicoiu (ung. Nagybocskó), situat pe ambele maluri ale Tisei, în 1442 „Willa Olachalis Bochko, propr. valahului Pancu din Craciunesti (cf ib.
Bocicoel, Maramureș () [Corola-website/Science/301568_a_302897]
-
de Jos, iar prin Plaiul Moroșenilor de satul Botiza și Maramureșul istoric. Numele vechi a localității este "Lăpușul Românesc". Prima atestare documentară, sub numele "Dragosfálva" ("satul lui Dragoș"), datează de la sfârșitul secolului al XIII-lea (1293), numele indicând probabil identitatea cneazului fondator. - dar teritoriul pe care e amplasat satul e locuit din cele mai vechi timpuri, după cum o arată resturile arheologice datând din epoca bronzului descoperite aici. După alte surse, prima atestare datează din 1505 (Lapos). După toate aparențele, vatra inițială
Lăpuș, Maramureș () [Corola-website/Science/301580_a_302909]
-
Întemeietorul satului ar fi fost un anume Peter - Racz, la început ar fi avut denumirea “"Câmpul lui Peter"” și ar fi aparținut de "Cetatea Ciceu." Corneliu Mirescu în lucrarea “Țară Lăpușului” spune: Caracterul românesc al satelor îl vădesc voievozii și cnezii din fruntea lor, spre deosebire de satele ungurești care au în frunte juzi (judices)”. În numele satelor în parte, în caz că n-a răspuns chiar voievodul singur, răspund împreună cu el cnezii sau cnejii singuri. Ei răspund în numele satului lor. Astfel, pentru Petreștii - azi Peteritea
Peteritea, Maramureș () [Corola-website/Science/301584_a_302913]
-
în lucrarea “Țară Lăpușului” spune: Caracterul românesc al satelor îl vădesc voievozii și cnezii din fruntea lor, spre deosebire de satele ungurești care au în frunte juzi (judices)”. În numele satelor în parte, în caz că n-a răspuns chiar voievodul singur, răspund împreună cu el cnezii sau cnejii singuri. Ei răspund în numele satului lor. Astfel, pentru Petreștii - azi Peteritea răspunde ”Petrus Kenesius”. În cazul cneazului din Petrești se poate face o apropiere între numele cneazului și numele păstrat al satului Petrești - Peterhaza - Peteritea. Nu se consemnează
Peteritea, Maramureș () [Corola-website/Science/301584_a_302913]
-
Țară Lăpușului” spune: Caracterul românesc al satelor îl vădesc voievozii și cnezii din fruntea lor, spre deosebire de satele ungurești care au în frunte juzi (judices)”. În numele satelor în parte, în caz că n-a răspuns chiar voievodul singur, răspund împreună cu el cnezii sau cnejii singuri. Ei răspund în numele satului lor. Astfel, pentru Petreștii - azi Peteritea răspunde ”Petrus Kenesius”. În cazul cneazului din Petrești se poate face o apropiere între numele cneazului și numele păstrat al satului Petrești - Peterhaza - Peteritea. Nu se consemnează în documentele
Peteritea, Maramureș () [Corola-website/Science/301584_a_302913]
-
ungurești care au în frunte juzi (judices)”. În numele satelor în parte, în caz că n-a răspuns chiar voievodul singur, răspund împreună cu el cnezii sau cnejii singuri. Ei răspund în numele satului lor. Astfel, pentru Petreștii - azi Peteritea răspunde ”Petrus Kenesius”. În cazul cneazului din Petrești se poate face o apropiere între numele cneazului și numele păstrat al satului Petrești - Peterhaza - Peteritea. Nu se consemnează în documentele studiate numărul locuitorilor satului la data atestării acestuia. După cronică lui Kadar, în anul 1603, în Peteritea
Peteritea, Maramureș () [Corola-website/Science/301584_a_302913]
-
parte, în caz că n-a răspuns chiar voievodul singur, răspund împreună cu el cnezii sau cnejii singuri. Ei răspund în numele satului lor. Astfel, pentru Petreștii - azi Peteritea răspunde ”Petrus Kenesius”. În cazul cneazului din Petrești se poate face o apropiere între numele cneazului și numele păstrat al satului Petrești - Peterhaza - Peteritea. Nu se consemnează în documentele studiate numărul locuitorilor satului la data atestării acestuia. După cronică lui Kadar, în anul 1603, în Peteritea locuiau 4 suflete în total, în 1637, 37 de locuitori
Peteritea, Maramureș () [Corola-website/Science/301584_a_302913]
-
al XIX-lea), stăreția (secolul al XIX-lea), clopotnița de lemn (1830-1835) și cea de zid (secolul al XX-lea); și (secolele al XVII-lea-al XIX-lea) din satul Ceahlău, cuprinzând ruinele bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” (1639), ruinele palatului cnejilor (secolele al XVII-lea-al XVIII-lea) și zidul de incintă (1676).
Comuna Ceahlău, Neamț () [Corola-website/Science/301626_a_302955]
-
Burebista-Decebal, iar apoi din zona dacilor liberi/dacii mari (în zonă - Homorodul de Jos - existând și comunități celte, dovadă stând moneda „Călărețul cu Pasăre”, descoperită aici). Ulterior, foarte probabil că etnogeneza și organizarea românească (ex. obștile sătești, țăranii liberi, juzii/cnezii/voievozii etc.) au urmat aceleași tipare ca în toată regiunea Transilvaniei extinse, zona făcând parte din voievodatul lui Menumorut. Prima atestare documentara a satului este din anul 1370 (sub numele de ), când domeniul era unul ecleziast, ținând de călugărițele dominicane
Chilia, Satu Mare () [Corola-website/Science/301760_a_303089]