1,794 matches
-
un naiv cu suflet de păgân ce spală-n albii oase de leproși; din orologiu vechi cade rugină îngerii cântă din flaute de argint, un călău recită din biblie, visând la eternele duminici din rai, vântul toamnei linge praful de pe coamele statuilor învechite, o femeie mângâie coarnele deavolului, donjuanul academiei lirice, Nichita taie luna și face din ea litere din care țese cuvinte de vis, el se ascunde într-o gravură pe unde zboară fluturi de sidef, așa e lumea, iubito
INEPŢIILE GOLULUI DIN NOI de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1693 din 20 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373517_a_374846]
-
te caut, păstrează-mă în vise Îți voi broda din stele o pelerină de poeme Să nu te îngenuncheze furtunile proscrise În vis se dezleagă ale dragostei dileme. De dorul tău, a înnebunit bălaiul tei Ce-și scutură-n vânt coamele parfumate Sub copitele clipelor se nasc ale verii scântei Sudoare de dor îmi galopează pe frunte. Și dacă tu ar fi să vii pe aripile lui Mai M-aș preface într-o eternă primăvară Flori de nu-mă-uita vor cădea din
DE DORUL TĂU, de ELENA LAVINIA NICULICEA în ediţia nr. 1995 din 17 iunie 2016 () [Corola-blog/BlogPost/373606_a_374935]
-
RĂSUNĂ? Autor: Corina Negrea Publicat în: Ediția nr. 2026 din 18 iulie 2016 Toate Articolele Autorului Nu mai răsună? Nu mai răsună versul prin văile ascunse sub negurile vremii, tăcute și supuse? Nu mai răsună triluri peste păduri întinse pe coama munților cu frunți de nea cuprinse? Nu mai șoptește vântul peste frunzișul des ce freamătă pe ramuri, cănd dorul îi dă glas? Nu mai sopteste-n matcă izvorul care curge și salța în cascade, cănd visul i se frânge? Nu
NU MAI RASUNA? de CORINA NEGREA în ediţia nr. 2026 din 18 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373615_a_374944]
-
a pielii jupuite de pe ele, dar nu conta. Buzele lui Aurel erau fierbinți, îi puneau sângele în mișcare și mai ales îi dădeau fiori ce-i făceau pielea ca de găină. Simțea cum puful castaniu de pe mâini se ridicase precum coama unei pisici încolțită de un câine. Fără să vrea își aminti versurile unei melodii ascultate la radio: In viața mea ești un dor nestins. Ești vântul ce săruta cerul Ești lacrima ce curge din adâncuri... Amintirea versurilor se opri când
CAND DRAGOSTEA BATE LA FEREASTRA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 224 din 12 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/371247_a_372576]
-
VERZI PE PEREȚI Mi-am propus să caut, să umplu sufletele oamenilor, fiecare după a lui trebuință ! De-acolo, de unde muzica îngerilor sună, e greu să prinzi caii verzi de pe pereți, să-i îmblânzești, că să le poți umbla prin coama nopții, pentru a-i vedea strălucirea de argint --- asta numai dacă le-ai dat să mănânce din palmă, jarul acela în care mustește viața, jarul din coloana cea fără de sfârșit, ce se înalță... mai sus... tot mai sus... ca zborul
CAII VERZI PE PEREŢI de MARA EMERRALDI în ediţia nr. 1782 din 17 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374921_a_376250]
-
văduvită de putere și pruncul acela îndărătnic nu le asculta îndemnurile... - Dă, Doamne, să vie fecior... Dă, Doamne, să trăiască... Ferestrele cele micuțe se luminau jalnic și fără răgaz, că odată ce-au sporit durerile nașterii s-a prăvălit peste coamele dealurilor, încă necosite, un vaier de furtună sălbatică, scăpată din toate legăturile cerului și-ale pământului... Ploaia se repezea lacomă, noaptea chinurilor se prefăcea în lumină nefirească din fulgere neostoite, întovărășite de hohote sparte, tunete ce se întindeau pe întreg
„SURÂSUL UMBRELOR” – UN ROMAN CARE MERITĂ CITIT! de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 873 din 22 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/374896_a_376225]
-
mulți pomi fructiferi Acolo unde eram noi i-am smuls Împotriva dușmanilor i-am folosit” Din crengile trunchiului am ridicat stive de lemne Care s-au copt la rând fără grabă Pe atunci Herbert trăia pe insula oglinzilor Unde țesăla coamele cailor cerești Și ale tuturor mârțoagelor din vecinătate Norii sunt pietre aruncate în spațiu Cu ei poți să iei la țintă depărtarea Se spune că acolo unde au fost copaci Acum se ridică ziduri în aer Ca oameni să se
POEZIE ALBANEZĂ DIN KOSOVA VEHBI MIFTARI de BAKI YMERI în ediţia nr. 1918 din 01 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375011_a_376340]
-
Acasa > Poezie > Oglindire > ANOTIMPUL CAILOR SĂLBATICI Autor: Cristina Crețu Publicat în: Ediția nr. 1918 din 01 aprilie 2016 Toate Articolele Autorului Trec în galop caii sălbatici cu coamele fluturând în vânt când ziua e înghițită de noapte, aruncând din copite pământ cu miros de iarbă verde-amară. O lună argintie si ovală își leapădă obrajii în venele ce le străbat grumajii. Trec în galop caii sălbatici, trăiesc în propriul
ANOTIMPUL CAILOR SĂLBATICI de CRISTINA CREȚU în ediţia nr. 1918 din 01 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375057_a_376386]
-
lângă mine. Fără să-mi impun, m-am apropiat mult de el. Eram aproape lipiți unul de altul. Îi simțeam privirea jucăușă plimbându-se periculos de alunecos pe ceafa mea, după ce mi-a săltat buclele imaginând în palma sa o coamă bogată. Răsuflarea lui caldă îmi gâdila urechea dreaptă, în timp ce-mi admira curbura delicată a bărbiei și a gâtului meu lung, care parcă implora sărutările sale. Încercam să fiu nepăsătoare la tot acest asediu aparent nevinovat, dar plin de
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII (5) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1558 din 07 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373880_a_375209]
-
velă. Această dorință era o voință simplă și normală, nu mare scofală. Dar așa se-ntâmplă, te lovește-n tâmplă și tot se destramă pe-o poză în ramă. Totu-i iluzie, e o concluzie înecată la mal pe o coamă de val. Referință Bibliografică: Poză în ramă / Mihaela Moșneanu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2137, Anul VI, 06 noiembrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihaela Moșneanu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă
POZĂ ÎN RAMĂ de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 2137 din 06 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374050_a_375379]
-
zorii ce tocmai mijeau Din negura nopții, călare, Un tânăr, cu ochi ce-i sclipeau, În crângul de sălcii dispare. O vede păscând lângă lac Cum rumegă poamă cu poamă; În rouri, pe coadă cum zac Culorile-i tulburi din coamă. „Trecuturi din mine te sapă Și limba-ți prea rece și udă Îmi spumegă liniști și-ndoapă Din rana deschisă și crudă.” „Pe mine m-auzi dimineața, Când roua îmi calcă-n copite Și bobul se-ascunde-n fâneața Câmpiilor proaspăt cosite.” În
IAPA DE CUARŢ de LORENA GEORGIANA CRAIA în ediţia nr. 2041 din 02 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/374072_a_375401]
-
eu, tu te-adapă, Toți sfinții din mine să scoale!” „Pe mine m-adormi în statuie; Din dalt-ai cioplit zece vise, Potcoavele-mi sunt fără cuie, Din pulpe-mi cresc astăzi narcise.” Din palme-căuș ea se-adapă; Cu ochii și coama căruntă, Lăsase să-i scape din pleoapă O lacrimă-n silex de nuntă. Stejarul se-nclină pe ei, Din ramuri le face divan, Pe liniști le spulberă tei, Cu perna din bolovan. Clivajul se-ncântă pe moaște, Și iapa se
IAPA DE CUARŢ de LORENA GEORGIANA CRAIA în ediţia nr. 2041 din 02 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/374072_a_375401]
-
paza lor, se spune Că ne-am găsit cărarea, Ne ducem cu mândrie Spre viitor lumina. Dă, Doamne, să fim vrednici, Să nu cunoaștem teama, Pământul sfânt -străbunul- De lotri să-l ferim! Carpaților cei veșnici Să nu le vindem coama, Mai bine, pân’ la unul, În luptă să murim. Referință Bibliografică: CARPAȚII / Nicolaie Dincă : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2267, Anul VII, 16 martie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Nicolaie Dincă : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
CARPAȚII de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 2267 din 16 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374084_a_375413]
-
După părerea sa, e greșit să ne străduim necontenit să înlăturăm tensiunile din viață; de preferat ar fi să le avem sub control, accentuându-le cu elemente dinamice, așa cum arhitecții, atunci când fac o boltă, îi conferă stabilitate adăugând greutate pe coama ei, mărind presiunea. Poate că alegând un lider diferit de cei pe care i-au avut până acum, americanii sporesc presiunea asupra edificiului „pacientului” SUA, spărgând tiparele drumului bătătorit de până acum. Poate că vacuumul lor existențial se va umple
VÂN(Z)ARE DE FERICIRE de GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG în ediţia nr. 2200 din 08 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375301_a_376630]
-
acasă. Străjuiesc, tăcute, cerul și pământul, De o veșnicie tac și-și țin cuvântul, Mereu neclintite, sub sub aceeași lună, Dealurile mele, toate, împreuna. Pe cărări umbrițe, se aud sătenii, Măi străbat prin vreme, încă, idicenii, Turmele lor urca până-n coama rară, Ciurdele, alene, se întorc, spre seară. Caii scot pe pajiști icnete rebele, Călăreții urca dealurile mele, Se aud căruțe, glasuri minunate, Veșnicia, încă, bântuie prin sate. Coasele retează iarbă din vâlcele, Si miros a viața, dealurile mele, Stau la
DEALURILE MELE de EMILIA AMARIEI în ediţia nr. 2069 din 30 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/375418_a_376747]
-
să-i facem un dar? Unul așaaa imperial și prietenesc. Adică plin ce capcane! Îi dăm doi șoimi dresați din rezerva noastră dar și iapa aia pur sânge, de numai doi ani, nedată niciodată la armăsar. - Aia albă, splendidă cu coamă mare și coadă lungă pe care au admirat-o toți cei care au văzut-o? - Exact! Înțeleg că este un sacrificiu enorm dar, în actualul context absolut necesar! - Și, care-i faza, că nu m-am prins? - Păi, fată, am
POLITICA EXTERNĂ LA CEL MAI ÎNALT NIVEL de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 2070 din 31 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/375516_a_376845]
-
munte, dar nimeni nu știa unde. Ani la rândul se zvoniseră că ar fi dat naștere unui copil, pe care-l renegase încă din pântec și care fusese adoptat. Nimeni nu știa adevărul. O vedeam coborând ca o nălucă pe coama muntelui de la marginea satului. Nu vorbea niciodată cu cineva. Era ca un vis peste care dădeai, gândindu-te că ești cumva somnambul. Scotea uneori niște sunete de o tristețe sfâșietoare. Alteori, o vedeai mirosind florile copacilor și bucurându-se parcă
EL, RENEGATUL ÎI ÎMBLÂNZEA ACUM SUFLETUL... de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1845 din 19 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/372374_a_373703]
-
o lumânare sunt până la urmă cotidianul tău nu este poveste este ceva care apasă încerci să reinventezi încercările le îmbogățești cu un damf de inocență nu merge carul. leii sunt din plastic îi țin minte când le rodeam urechile și coama da coama. este un spațiu ideal de creștere a forței mușcăturii pare semn de libertate dar îți spun eu că nu este la fel ca în orice piatră înregistrezi acel cod al propriei ironii. pardon. al propriei mușcături la final
de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1568 din 17 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372419_a_373748]
-
sunt până la urmă cotidianul tău nu este poveste este ceva care apasă încerci să reinventezi încercările le îmbogățești cu un damf de inocență nu merge carul. leii sunt din plastic îi țin minte când le rodeam urechile și coama da coama. este un spațiu ideal de creștere a forței mușcăturii pare semn de libertate dar îți spun eu că nu este la fel ca în orice piatră înregistrezi acel cod al propriei ironii. pardon. al propriei mușcături la final poți râde
de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1568 din 17 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372419_a_373748]
-
catarg în ere, trecut născut cu gându-n rai, Bătrâne timp ești mit nescris și nou născut de nu mai știi, Închis în marile dureri, matroane nasc urgii să fii, Cu barbă lungă în anotimpuri îți fluturi lesne a ta coamă, Îți lepezi cursul de păcate în strigăte de lună-n iarnă, O, umbră vreme albă-n ani, eternă renăscută viață, Cu tulburări limpezi în graiuri, cu nostalgii albe de ceață, Ești cumpănă de stea-n arcuș ce raze-n clipe
AN VECHI, AN NOU de AUREL AURAȘ în ediţia nr. 1825 din 30 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372567_a_373896]
-
pentru că ați mai sus că îi aveați în dotare și că făceau parte din alai? MV.: Ooo!, exclamase bătrânul: ce frumos îi împodobeam. Erau țesălați cu o zi două înainte de colind, străluceau, nu alta ... și le puneam beteală, le împleteam coamele cu șnururi colorate: roșu, verde, galben, alabastru, multe culori, pe care le făceam fiecare rost de pe la casele noastre. Noi îi împodobeam și plugul. Nimeni nu avea voie să intervină în pregătirile noastre, decât noi. Nu am știut niciodată ce murmura
CERCETARE REALIZATĂ ÎN ANUL 1996, LA AZILUL DE BĂTRÂNI DIN COMUNA SMEENI, JUDEŢUL BUZĂU de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 220 din 08 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/372735_a_374064]
-
de fapta lor, își purtau de-acum caii de căpăstru pe marginea râpei în sus. Coborâră apoi la vale spre un pârâiaș ca să-și spele sângele de pe haine, de pe mâini și de pe fețe. Primele raze ale soarelui îi întâmpinară pe coama dealului. Către seară ajunseră la conacul boierului Ciocoiu care împreună cu Conacu îi așteptau cu înfrigurare. - Ei, căpitane, cum a fost? - Un adevărat măcel! - răspunse Arnăutu. - Dar... vreo comoară în loc de coșciug n-ați găsit? - întrebă într-o doară Conacu. - N-am
MĂCELUL VAMPIRILOR (URMAŞUL LUI DRACULA) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1472 din 11 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372829_a_374158]
-
sufletul tău își mânca porția de prăjitură rânjindu-mi mânzește. -Numai nebunii se încred în sufletul femeilor îmi șopti el trăgându-mi șmecherește cu ochiul. Apoi s-a preschimbat într-un cal alb a bătut din copite și-a scuturat coama și s-a dus să pască într-un alt trup de bărbat. Suflet de femeie eu întind numai o mână și timpul vine spre mine îl simt curgându-mi prin vene nu, nu, îmi spune la jumătatea drumului vreau să
SPERANTELE VIETII, ANTOLOGIE de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 217 din 05 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/372783_a_374112]
-
bine să ai un picuț de noroc! Soarele lumina și încălzea tot mai puternic. Sub ei observară și pământul. Mărțișor crezu că a ajuns în țara lui Soare-Împărat și zise: - Pană, penișoară, în zbor lin coboară! Pana ateriză pe o coamă de deal pe care era numai nisip. Nisipul era fierbinte de frigea la tălpi, iar în jur numai pustiu. Toată zarea era numai pulbere de nisip. Mărțișor iar fluieră a pagubă și murmură supărat: - Așa se vede că-i norocul
MĂRŢIŞOR-5 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1482 din 21 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372910_a_374239]
-
era numai pulbere de nisip. Mărțișor iar fluieră a pagubă și murmură supărat: - Așa se vede că-i norocul nostru! - Iar te plângi, neică, iar te plângi? îl mustră Norocel. Zi: Doamne ferește de mai rău! Uite, arătă Norocel pe o coamă de nisip, am făcut rost și de mâncare. Și alergă până acolo, târând după el două țepoaie mari de fier, bine ascuțite, pe care le înfipse în nisipul fierbinte. Mărțișor îi urmărea mișcările uimit: - Ce faci mă, tâmpitule, cu țepoaiele
MĂRŢIŞOR-5 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1482 din 21 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372910_a_374239]