1,523 matches
-
Tiberius “înainte ca mintea să i se întunece“, stăteau ghemuiți în scaune; părea ceremonia unei alegeri solemne. „În schimb, e o capcană ca să-și smulgă unul altuia prada din gheare, ca lupii marsicani.“ Așteptă dincolo de ușă, dispunându-și în ordine cohortele. Între timp, tot mai mulți oameni se adunau în jurul Curiei. Potrivit previziunilor lui Macro, senatorii îi auzeau strigând numele lui Germanicus și pe cel al singurului său fiu supraviețuitor, tânărul Gajus Caesar. „Iar pretorienii nu intervin“, șoptiră câțiva, neliniștiți. Îngrijorarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
În situații asemănătoare, în trecut izbucniseră războaie civile în care facțiunile se măcelăriseră ani de-a rândul. Atunci cineva observă cu glas scăzut că povestea cu testamentul declarat nevalabil pe baza mărturiei lui Macro - „mărturie armată“, sublinie - demonstra că periculoasele cohorte pretoriene, stăpânele Romei, îl sprijineau pe Gajus. Era clipa potrivită ca să se șoptească de la un scaun la altul că “în timp ce noi îl credeam pe Tiberius viu, luându-ne după spusele lui Sertorius Macro, omul ăsta atât de grosolan, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dori să nu apară titlurile acelea trufașe. Adlocutio cohortium Înconjurat de senatorii entuziaști - toți îl priveau cu drag, ca pe magnificul produs al alchimiilor lor politice -, noul imperator se îndreptă spre tribuna ridicată în Forum Romanum, unde urmau să defileze cohortele pretoriene, iar el avea să țină primul său discurs oficial, cuvintele rumegate în taină pe terasa bătută de vânt de la Misenum. În balustrada tribunei fuseseră înfipte ciocuri de bronz, rostra dintr-o bătălie navală câștigată cu trei secole în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acela, buzele tânărului Împărat se arcuiră într-un surâs sarcastic, pe care, neștiind la ce se gândea, toți îl luară drept emoția tinereții. Între timp, înaintând într-o sincronizare perfectă - în spatele disciplinei se simțea mâna puternică a lui Sertorius Macro -, cohortele pretoriene se aliniau în fața acelor rostra. Iar când Împăratul proaspăt ales luă cuvântul, salutându-le și numindu-le scut și apărare a Republicii, militarii și magistrații se pregătiră pentru obișnuita retorică a discursurilor celebrative; mai puțin distrați fură senatorii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lase o mărturie a uluitorului discurs printr-o monedă în valoare chiar de cinci sute de denarii, care a fost bătută în acest scop și care, spre lămurirea celor ce aveau să vină, purta înscrisul: Adlocutio cohortium, discursul de la parada cohortelor pretoriene. Cifra enormă, grea de parcă ar fi fost bătută deja în argint, căzu în liniștea nervoasă a pretorienilor, prefăcând-o într-un strigăt de entuziasm. Însă Împăratul proaspăt ales ridică mâna dreaptă și toți soldații tăcură. Pe un ton afectuos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
luptător din legiuni nu treizeci, ci șaptezeci și cinci de denarii. Porunci apoi ca și această donație să fie gravată pe o monedă. — Și, de asemenea, o sută douăzeci și cinci de denarii pro capite pentru acei vigiles ai Romei și pentru cei din cohortele urbane, pe care, din păcate, Tiberius i-a uitat în testamentul lui. La fiecare anunț se auzeau, ici-colo, ovații. El se oprea o clipă, ridica mâna, apoi continua. Moștenirea imperială a lui Tiberius îi îngăduia asta, și nu numai. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
puterile tale. Și îndrăzni să adauge, mâniat: Iar tu nu mă asculți. Vorbea dur deoarece, comparând talgerele balanței, i se părea că el atârnă mai greu. Împăratul nu răspunse și se gândi: „Tiberius credea că a cucerit Roma cu opt cohorte. În schimb, a aruncat-o în mâinile ăstuia“. Îl privi pe Sertorius Macro, care vorbea cu ofițerii săi, și își zise: „Nu trebuie să uit că a fost ales de Tiberius“. Optimates nu găsiră un mod de a-i contracara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rămână fidel chiar dacă sărmana de ea e moartă, care se simte răspunzător să te îndrume, și dacă-i spun că tu vrei să distrugi majoritatea cu ideea asta... Ochii tânărului Împărat se deschiseseră larg, irisurile limpezi îl fixau pe prefectul cohortelor sale. Sertorius Macro ezită, îi trecu prin minte gândul că era distrus, însă privirea Împăratului se îmblânzi. Scutură din cap, ca pentru a-și face un reproș sieși, și zâmbi: S-o lăsăm moartă. Însă în creier i se înfipsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
le spuse furios Sertorius Macro oamenilor săi de încredere. De la o zi la alta, el, care visase o putere mai mare decât cea care-i fusese smulsă lui Elius Sejanus, vedea că influența sa asupra Împăratului se risipea, iar puterea cohortelor pretoriene devenea inutilă. Soția sa Ennia continua să se lamenteze: „După câte am făcut, eu nu mai valorez nimic“, până când el urlase: „Împăratului îi trebuie o împărăteasă, nu o târfă!“ Și adăugase că ea nu reușise nici măcar atât, fiindcă Împăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în funcția de tribunus consularis. Simți un fior rece pe șira spinării, însă tânărul Împărat surâdea. „E un copilandru“, gândi Macro, orbit de dorința de a pune mâna pe acea putere imensă. Împăratul îl anunță că voia să transfere comanda cohortelor la doi tribuni. În lipsa ta, spuse el îngrijorat, cred că e prea riscant să încredințez o asemenea responsabilitate unui singur om. M-am gândit la doi centurioni: Sabinus și Cassius Chereas. S-au format la școala ta. Și apoi, Chereas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Optimates nu se sinchiseau de neliniștile lui; ei vedeau numai primejdia care-i pândea. În câteva ore, atitudinea tânărului Împărat se schimbase îngrijorător. Sinceritatea lui imprudentă și îndurerată îi înspăimânta, deoarece cu un singur cuvânt putea dezlănțui enorma putere militară, cohortele pretoriene aflate de cealaltă parte a ușii, legiunile din toate provinciile și violenta, incontrolabila simpatie a poporului. Dorindu-și cu disperare să supraviețuiască, unii încercară să dea motivațiile aflate cel mai la îndemână și declarară că nu știau nimic. Revoltați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
atingându-i ușor, ca din întâmplare, provocator, dându-se deoparte în ultimul moment și doar pentru că trebuiau să o facă. Ochii lui atenți observară că ar fi fost de-ajuns un mic imbold, un strigăt, pentru ca, în lipsa de atenție a cohortelor pretoriene și impasibilitatea Împăratului, cei care, asemenea lui, purtau pe tunică purpura senatorială să nu ajungă vii la capătul pieței. Noaptea din Horti Vaticani Acum Împăratul nu mai putea renunța la speculatores, la spioni. Credea că reprezentau un mod de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
proces nocturn se transmitea rapid, iar ceilalți senatori, treziți brusc, se adunau în grupuri speriate în casele prietenilor. Curia era închisă, zona Forurilor era pustie, cu porticurile aflate încă în umbră. Pe pavaj, printre palatele închise, răsunau pașii cadențați ale cohortelor lui Chereas și Sabinus, care patrulau prin oraș. Cei ce ieșiseră în stradă se retrăgeau repede sub porticuri, ca în vremea lui Tiberius. Germani Corporis Custodes staționau înarmați, insensibili și nemișcați, cufundați în tăcere, la toate intrările de la Palatinus. Împăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
au îndreptat spre acele locuri și spre acei oameni în fața cărora Împăratul lăsa garda jos. Deoarece colaborase cu Sertorius Macro în vederea alegerii lui Gajus Caesar, învățase toate mecanismele și îl observă cu atenție pe unul dintre cei doi praefecti ai cohortelor pretoriene, Cornelius Sabinus, un fost gladiator pe care însuși Împăratul îl dorise alături de el. În ciuda imensei recunoștințe pe care o nutrea față de Împărat, acesta nu se arătă scandalizat de noul complot. Toată lumea vedea acum câți dușmani avea Împăratul și cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Nu uitați că, așa cum s-a văzut și în cazul lui Betilenus, o așteptare prea lungă face ca taina să fie dată în vileag. Hotărâră să se grăbească, și Callistus găsi un executor neașteptat chiar în persoana primului praefectus al cohortelor pretoriene, ofițerul cel mai vechi și de încredere, care se ocupa de paza Împăratului: Cassius Chereas, cel care, cu trei ani în urmă, îi înmânase lui Callistus mesajul fatal al lui Sertorius Macro. Chereas era un om aspru, de modă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care le indica celorlalți să plece; își urmă drumul, înconjurat de soldați. Callistus rămase în urmă. În acea clipă, unii se înspăimântară, crezând că Împăratul hotărâse să-l întâlnească imediat pe Apollonius de la Iunit Tentor. Cei doi prefecți care comandau cohortele pretoriene - Cassius Chereas și Cornelius Sabinus - părăsiră sala unul după altul. Nimeni nu băgă de seamă, pentru că ei erau responsabili de pază. Pe ușa din fund ieșiră în tăcere și câțiva demnitari, cavaleri și senatori. Atunci Împăratul își aminti că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de sclavi și puși să lupte în arene. Cel care dăduse ordinul era prefectul Cornelius Sabinus, fostul gladiator, omul în care Gajus Caesar avusese încredere până în ultima zi. Iar acesta, când văzu că germanii se opriseră, le strigă celor din cohortele pretoriene: — Curățați palatul de ticăloșii aceia de egipteni! Să nu rămână unul! — Calul! urlă Annius Vinicianus. Calul acela! Câțiva pretorieni dădură fuga la grajduri și dărâmară porțile. Ce faceți? strigară băieții care țesălau cu grijă trupul mătăsos, strălucitor al calului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
taverne, din case, din ateliere; alergau, asemenea unei turme cu neputință de stăpânit, spre For, spre Curie, spre Domus Gaj. Traficul se blocă, trăsurile erau abandonate pe străzi, tarabele zăceau răsturnate. Vigiles fură copleșiți de imensul val de oameni, iar cohortele pretoriene, luate prin surprindere și înconjurate, se risipiră. În câteva minute, mulțimea sălbatică umplu Forul, înconjură și asedie Curia. Pretorienii, disperați, formau un zid de apărare. Asiaticus încerca să le transmită ordinul de a nu face uz de violență: „Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Capitolium, mai ușor de apărat decât Curia Julia din For. Niciodată superba, dar abrupta Via Sacra nu fusese urcată mai repede. Totuși, nu fuga lor lașă a fost cea care i-a salvat, ci înțelegerile tainice ale prevăzătorului Callistus: patru cohorte veniră repede pentru a apăra noua putere, înconjurară Capitolium-ul, cu un cuvânt de ordine pe care ulterior aproape toate răsturnările de regimuri aveau să-l considere foarte oportun: Libertas. Asiaticus declară că cineva trebuia să înfrunte mulțimea, să vorbească. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mai târziu de numeroase guverne aflate în dificultate - că aveau să se reducă impozitele. Mulțimea se unduia; în piață dădură năvală mai multe escadroane, care își croiră drum prin gloata ce se ferea din calea copitelor cailor. În spatele călăreților veneau cohortele pretoriene care mai înainte fuseseră blocate. Din înaltul Capitolium-ului, senatorii asediați văzură că, asemenea mării, mulțimea se retrăgea, revărsându-se pe străduțe. Cavaleria o împinse spre Suburra. — Am reușit, spuse Valerius Asiaticus - și slobozi o înjurătură, uitând de latina sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
funebru și îl veghe tăcut în noaptea aceea de ianuarie, cu vânt puternic. „Puterea e un tigru, singur pe o stâncă...“, se gândea privind focul. Rugul ardea repede din cauza vântului; bucăți de lemn ars săreau de jur-împrejur. În aceeași noapte, cohortele înconjurară și curățară Curia; odată cu lumina noii zile, senatorii își reluară locurile și cele două vechi facțiuni se înfruntară pentru a nu știu câta oară. Senatorul Saturninus îl preamări pe Cassius Chereas ca pe un nou Brutus, iar aliații săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pomi. Între timp, o delegație mixtă, formată din reprezentanți ai majorității și ai opoziției, o pornise în căutarea lui Claudius, dar bătrânul se ascunsese bine. Pentru că timpul se scurgea repede și adunarea putea oricând să se răzgândească, neliniștitul Callistus trimise cohortele pretoriene să-i dea de urmă prin saloanele, criptoporticurile, camerele și termele palatelor imperiale. Pretorienii se grăbiră, știind ce aveau de pierdut dacă nu-l găseau. Soarta imperiului fu hotărâtă atunci când un soldat care scotocea înjurând prin pavilionul de serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nou, mai ales dacă pare cu neputință de atins, pot să meargă până la capătul pământului“. Învingătorii își amintiră acest lucru și, pe apele liniștite ale lacului Nemorensis, corăbiile de marmură ce pluteau ușoare au fost luate cu asalt de două cohorte pretoriene, înarmate cu niște unelte neobișnuite. — Grăbiți-vă, strigă tribunul aflat la comanda acelei acțiuni, înainte să se întunece nu trebuie să mai rămână nimic din ele. Pretorienii urcară la bord. De pe câmpiile din jur, puținii oameni ce văzuseră coborând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu niște unelte neobișnuite. — Grăbiți-vă, strigă tribunul aflat la comanda acelei acțiuni, înainte să se întunece nu trebuie să mai rămână nimic din ele. Pretorienii urcară la bord. De pe câmpiile din jur, puținii oameni ce văzuseră coborând spre lac cohortele călare se opriră speriați să privească. Pretorienii se năpustiră asupra preoților uluiți care, neștiind dacă să implore milă sau să încerce să se apere, se refugiaseră în khem; îi aduseră pe punte, îi uciseră cu lovituri de pumnal, îi azvârliră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și zi, În această cameră Întunecoasă de student, unde stau și câte două-trei zile nemișcat; Îmi joacă În memorie imagini disparate din care vreau să reconstitui aerul acela dens al Slatinei, Îmbibat de monștri, de drăcușorii roșii ce coborau În cohorte jucăușe, Îngroșând pâcla amurgului și câte lupte se dădeau În acele clipe, ce bătălii ale așteptării se-nghesuiau În raza ochiului meu, lacom să Înregistreze ceea ce nu se vedea decât În imaginație; niciodată, oricât m-aș sili, nu voi putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]