727 matches
-
gurii cu aromele tari ale trascăului cotidian, președintele le anunță cu emfază. Avem, pe ordinea noastră de zi, un prim punct de discutat: Unu, Construirea unui grajd din chirpici, pentru ferma zootehnică. Doi, Construcția avântată a socialismului. Anunțând că, deocamdată, colhozul din Goldana nu are chirpici, președintele făcu pauza de rigoare, pentru ca, în dosul acesteia, să lanseze un alt fascinant proiect: Să trecem direct la Construcția desfășurată a socialismului! Parcă simțindu-se atrași de ofertele nenumărate ale hazardului, participanții aprobară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
trăit mult, așa de mult, că ajunsese să nu fie nici el bucuros Și pe când s-a făcut colectiva, cu ordin de la Partid, în Țara noastră românească, niște tovarăși de la oraș, care se ocupau cu înscrierea obligatorie a agricultorilor în colhoz, au venit și au intrat în ogradă la Tata-bătrân Moșneagul, cam ghebos fiind și cam țeapăn, dar încolo se ținea bine, i-a chemat în casa cea mare și i-a așezat, care pe lavițe, care pe scaune, întrebându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pus, cum s-au priceput mai bine, curul la "armonizarea națiunii" și, implicit, la "înălțarea socialismului pe cele mai glorioase culmi ale progresului". Bâlbâitul nu a fost prost deloc, a avut de la cine învăța, peste Prut, Stalin terminase transhumanța, iar colhozurile dădeau roadă cât să umple pe îndestulate pântecele întregii Rusiei. În Harghita, Covasna, Târgul-Mureș, Sibiu, Bihor, sirenele urlau a brațe de muncă, prin satele patriei, delegații împărțeau promisiuni urbane la plic. Pentru bunul mers al "societății socialiste", "oamenii noi" trebuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Pe scurt, am să mă numesc țărancă de duminică. Cele mai vechi amintiri ale mele sunt diferite de ale tale. Nu e neimportant că ai 8 ani mai puțin ca mine. Uite, eu m-am născut când satul nu avea colhoz, și bunicul, un pilangiu simpatic și nerealist, cumpăra ca prostul pământ în timp ce mama, învățătoare în alt sat, lămurea oamenii să se „întovărășească”. Aveam tot soiul de locuri: holda de peste vale, dumbrava de la Căcăcioasele, livada de sub cer, pășunea de la cruce. Pădurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mod foarte normativist. Instituțiile pe care le ajutăm să crească ni-s de ajuns. Mircea: CAP, lumina satelor Satul meu se numește Săliștea. Înainte de colectivizare se numea Cioara, dar au venit activiștii și i-au schimbat numele, să nu compromită colhozul (cum era să sune „CAP Cioara?!”, când CAP-ul era lumina satelor?!). A dat cinci profesori universitari, un academician (pe istoricul David Prodan) și un sfânt (pe Șofronie de la Cioara, canonizat de ortodocși, cu cruce pe 21 octombrie). Strămoșii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
auzit, de înjurat public își înjură, ca de obicei, rudele și vecinii, pe bodegă nu scrie Quattro Stagioni, tocana își păstrează aceiași parametri, în partide îi vede mai ales pe gură-mare și învârtiți (categoria celor care l-a băgat în colhoz, da’ vorbind acum o neotablă despre integrarea europeană, eventual cu o cabală mai școlită), pe polițai nu-l vede, necum să-l reclame. În schimb, într-adevăr, el devine telepopor. Mircea, te-ai înfuriat că oamenii joacă întruna la Bingo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
spună că nu contează ce vrea el, dacă nu se poate altfel, e gata să meargă acolo unde îl trimite Cerkatov. Știa foarte bine că după stagiul militar, întors acasă, îl așteaptă o glorioasă existență de muncitor agricol într-un colhoz pierdut în stepă. Primise ordinul de mutare în două săptămâni de la discuție. Era trimis la o școală de ofițeri de lângă Irkutsk. Asta era în inima Siberiei, iar "aproape" însemna la o sută treizeci de kilometri. Băiete, îi explicase conductorul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dulce al dimineții. Eu vin tocmai din Sticlăria și aș avea oarecare treabă cu domnul inginer, spuse Gheorghe. La ora asta, măi omule? se răsti băietanul. D-apoi, domnul trebuie să plece la slujbă. Că mîine, poimâine va deveni șeful colhozului! Spune-i numai că o venit un om din Sticlăria! se rugă Gheorghe. Care om din Sticlăria? se auzi o voce aspră. Eu sunt Gheorghe Hriscu. M-am întors din război! Măi omule, vorbește mai încet! Știu cine ești, dar
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
cuscrului său cum tocmai cumpărase lângă mănăstirea Pasărea, cu Vică Scorțeanu împreună, câteva hectare bune de pământ, pe care avea de gând să facă, în asociere cu ardeleanul, o grădinărie clasa-ntâi. Așa că el unul nici nu-și punea problema colhozului și nici nu se îndoia de apropiata venire a salvatorilor apuseni; că doar nu era lumea nebună să îi aștepte, iar ei să nu mai vină!... Așa ceva nu era cu putință!... Ei, și atunci când avea să vină ceasul mântuirii, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Măicuța Lui. Veni timpul să se gândească la însurat, și băiatul începuse a căuta o fată din oameni buni și gospodari. În anul acela, venise în sat o fată din Ucraina. Sosise pentru a îndeplini funcția de contabil șef în colhoz. Era frumoasă ucraineanca, ce să mai zicem? Nicio altă fată din sat nu avea rochiile și costumele pe care le avea ea. Era la noi în sat o vorbă, care zicea că haina frumoasă îl face și pe omul urât
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
îndrăgosti de ea. Nu după mult timp, se căsătoriră. Erau fericiți, trăind în dragoste și înțelegere. Bunicăi Dosia nu-i mai trebuia nimic pe lume, decât să-i vadă mereu așa. Au trecut cu traiul în casa lor (le dăduse colhozul casă gata). Peste un an, le dăruise Domnul o fetiță pe care o numiseră Natașa. Tot în acel an, peste câteva luni, m-am născut și eu. Când mai crescusem, devenisem prietenă bună cu ea, îmi plăcea mult să mă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
multe ori, mi se îmtâmplă ca, atunci când mi-i sete tare de apă și beau cu nesaț din cană, să-mi aduc aminte de o întâmplare din copilărie. Erau zile foarte călduroase de vară, părinții noștri munceau, sărmanii, pe câmpurile colhozului ca să facă numărul de trudozile (zile de muncă), pentru care, la sfârșit de an, primeau cota cuvenită de grâu, porumb, răsărită. Pe drum, nu vedeai om matur, doar bătrâni și copii, dar și aceștia fugeau repede, ascunzându-se la umbră
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nostru. Pe surorile mai mari, le învăța cu răbdare cum să le facă pe toate, le învăța să frământe pâinea, să gătească bucate, să spele ș.a. Sora cea mai mare, după absolvirea școlii de opt ani, începuse să muncească în colhoz pentru a-i ajuta pe părinți, dar și pentru a face pentru ea cele ce trebuiau unei fete mari. Luase două norme de tutun și toți frații și surorile, toată vara, munceau cu ea. Cu banii câștigați, ne cumpăra toate
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Fiecare din ei se gândea la ceva și dorea să știe ce gândea celălalt, dar nu îndrăzneau să se întrebe. Așa începuse viața lor de familie, care era bogată în avere, dar lipsită de dragoste și înțelegere. El muncea în colhoz, la trudozile. Nu lipsea nicio zi. Îi plăcea să fie primul în toate. În fiecare an, pe panoul de onoare a colhozului, nu lipsea numele și portretul său. Era unul dintre cei mai lăudați și apreciați colhoznici. Mătușa Catinca, soția
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
viața lor de familie, care era bogată în avere, dar lipsită de dragoste și înțelegere. El muncea în colhoz, la trudozile. Nu lipsea nicio zi. Îi plăcea să fie primul în toate. În fiecare an, pe panoul de onoare a colhozului, nu lipsea numele și portretul său. Era unul dintre cei mai lăudați și apreciați colhoznici. Mătușa Catinca, soția sa, nu muncise nicio zi în colhoz. Datoria ei era să vândă vin și să aibă grijă de gospodărie, de soț și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Îi plăcea să fie primul în toate. În fiecare an, pe panoul de onoare a colhozului, nu lipsea numele și portretul său. Era unul dintre cei mai lăudați și apreciați colhoznici. Mătușa Catinca, soția sa, nu muncise nicio zi în colhoz. Datoria ei era să vândă vin și să aibă grijă de gospodărie, de soț și de copii, care erau patru, trei băieți și o fată. Era o familie pusă bine pe picioare, o familie ce nu ducea lipsă de nimic
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pe care o lucra și o îngrijea cu multă dragoste, își puse sufletul în ea, doar că cel mai mult timp lucra în ea în zilele de duminică și de sărbători, pentru că, în celelalte zile din săptămână, nu lipsea de la colhoz. Chiar și în ziua de Paști, îl puteai vedea lucrând în via sa. Nu era credincios, pentru el nu exista Dumnezeu. De multe ori, râdea de vecinul său, când acesta mergea la biserică sau sărbătorea. Sursa lor principală de venit
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cele mai frumoase case din sat, cum se făceau pe atunci, înfrumusețată cu oglinzi pe la colțuri, pe la uși și pe la geamuri. - Ce-ți lipsește ție, măi băiete? Ce să cauți tu la Chișinău? Nu vezi câți bani fac tractoriștii în colhoz? Ce n-au ei? Fă-te și tu tractorist și vei trăi ca împăratul. Caută-ți o fată bună și din oameni gospodari, însoară-te și vezi-ți de viață, îi zise taică-său. Dumitru nu cedase, plecase la Chișinău
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
șaptesprezece candidați pentru un loc. Dumitru era foarte deștept. Primul examen îl susținuse bine, prietenul său, însă, căzuse. Dacă acesta nu mai putu să se prezinte la al doilea examen, nici el nu se mai duse. Se făcu tractorist în colhoz, spre bucuria tatălui său, dar nu și spre fericirea lui, pentru că foarte repede se făcu prieten cu paharul. Îmi amintesc cum noi, copiii, ne jucam prin uliță și apărea el, se oprea și începea să ne pună fel de fel
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și, după ce se căsătorise, trăind aici mai mulți ani, satul soțului deveni pentru ea mai aproape decât satul ei natal, pe care îl lăsase cu mulți ani în urmă. Iurie era un soț bun și iubitor. Muncea ca agronom în colhoz și totul le mergea bine. Aveau trei copii și casa lor- pe care o construiseră cu ajutorul părinților și a economiilor făcute de ei. Ce să mai dorești de la viață? Câte îi trebuie unui om pentru a fi fericit? Sănătate, dragoste
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pentru viață, pe care ei le aveau și de care se bucurau. Așa este, numai că viața, de multe ori, poate aduce surprize neașteptate, atât din cele plăcute, cât și din cele neplăcute. În urma schimbărilor din țară și a desființării colhozului, Iurie rămase fără muncă, iar la puțin timp după aceasta, se închisese și magazinul, care nu rezistă concurenței celor private, pe care le deschiseră cei veniți de peste hotare cu bani. Rămași ambii fără muncă, Tatiana și cu Iurie, erau disperați
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
unui ideal. Singurătatea creatorului de frumos o vindecă pe a celor din jur. Marii artiști știu oricând și oriunde să-și construiască libertatea. În privirile copiilor sclipesc și speranțele bunicilor. Creația este o taină. Deci nu are cum să devină colhoz. Devii puternic recunoscând superioritatea altora. Marile creații ca și marile iubiri cresc din obsesia inaccesibilului. Semnul esențial al talentului este candoarea. Ar trebui să ne orientăm solar : unii în jurul celorlalți. Ridică buzduganul în fața ridicolului. Altfel, te manevrează el. Nu-ți
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
urechi. De emoție și rușine, neștiind cum să procedeze, s-a ascuns în spatele celorlalți colegi în așteptarea sentinței... Din eter, numele mult așteptat a ajuns la urechile lui. Bravo!... Tot el era cel mai potrivit, cu toate că rapid îl trimetea la colhoz, la cules lobodă porcească și troscot, când cineva, cu creta în mână, se uita la tablă ca vițelul la poartă nouă. În sfârșit, a respirat ușurat. El era. Matematica, cu el, cu profesorul... Trăiască Bolovan! Era salvat. Nu cu ea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
existau vreo sută de cereri la GAC: ale slariaților, ale țiganilor și ale altor soiuri de calici. Se pregătise inaugurarea gospodăriei din Dobrina, deși grosul pămîntului nu era în cereri, ci la cei ce nici nu voiau să audă de colhoz. Directoarea îmi porunci: - Îți iei clasa și cureți terenul de lîngă biserică. Acolo urmează să se facă inaugurarea. În timp ce copiii smulgeau cînepa, azvîrlind-o cu spor alandala peste hat, auzeam chicotitul lor. - Dacă ne prinde, ne belește popa. - Care popă? - Popa
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de sub cazan și de acum mai aștepta un an. Un an mai bun, mai bogat. Așa au trecut anii și a venit și acel an 1962, când s-a încheiat cooperativizarea agriculturii în Republica Populară Română, după originalul model sovietic „Colhozul” - la români „Colectivul” - când toate bunurile au fost strânse la comun, când ce e al meu e și al tău și ce e al tău e și al meu. Originala formă de viață când boii ară și caii mănâncă. Orânduirea
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]