1,309 matches
-
însă formă banalului este iluzia, literatura, ridicată la proporțiile unei adevărate epidemii în Circul, unde locuitorii unui sat construiesc un edificiu impozant pentru o trupă de saltimbanci care nu va sosi niciodată. Remarcabile, sub aspectul acuității analitice și a fineții compoziționale, sunt paginile de jurnal intim din finalul cărții (Pavană pentru doamna E.B. și Cursiv de septembrie), ce se înscriu în tradiția literaturii de introspecție psihologică. Epidemia de iluzie (1998) coagulează în versuri cu tentă expresionistă experiența-limită a zilelor din decembrie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287602_a_288931]
-
în elastină, smalțul dinților și în componenta C1 a complementului [1]. Din punct de vedere al valorii calorice și al conținutului în substanțe nutritive, polenul se situează la nivelul alimentelor curente de origine vegetală cu mențiunea unor posibilități de variație compozițională în funcție de specie. Aceste variații au avut ca limite 7-35 g% pentru proteine, 1-18 g% pentru extractul eterat și 1-48 g% pentru glucide. Pe lângă cantitatea proteinelor s-a stabilit și calitatea lor reprezentată de valoarea biologică, indicele aminoacizilor esențiali (indicele Oser
MICROGRAFII ASUPRA PRODUSELOR APICOLE by Andriţoiu Călin Vasile [Corola-publishinghouse/Science/273_a_935]
-
ontologică trebuie să stabilească și să explice existența operei de artă ca existență individuală auto-suficientă. Prin urmare, ontologia are ca obiect de studiu entitatea ce face posibilă existența operei de artă și propune o analiză axiologică a relațiilor dintre elementele compoziționale operei. Acest proces este posibil datorită unei structuri logice de funcționare a elementelor operei. Astfel, prin intermediul reprezentării comune opera de artă este un existent dedublat: pe de o parte, e un existent dependent de conștiința subiectivă sau colectivă ca reprezentare
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
a operei deoarece la nivelul ontic opera prezintă o bază reală. Pentru a arăta procesul de aducere în existență a operei de artă, precum și natura obiectului ce precede opera de artă, trebuie să evidențiem factorii de care opera depinde, elementele compoziționale ale operei și modul lor de relaționare. Determinările ontologice ale operei plecă de la ideea de creație și artist. Adusă în existență opera de artă devine un obiect auto-suficient ce prezintă o unitate supusă schematizării. Datorită naturii sale cumulative opera prezintă
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ontologică. Facem acest lucru pentru a diferenția modul relațional al elementelor constituente operei, fără a elimina din cadrul arhitectonicii artei vizuale prezența și modul distinctiv de funcționare a straturilor ontologice. Ce dorim să evidențiem este următorul lucru: în cadrul artelor vizuale elementele compoziționale au o libertate de manifestare mai mare decât în cadrul operei scrise. Capitolul I Cum se naște și cum înțelegem opera de artă în general. Transformarea obiectului și jocul liber al operei de artă Natura pune la dispoziție un spațiu și
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
spațiu, ca obiect prezent opera poate avea diferite aparențe și se poate afla în diferite stări relaționale. Capitolul I Înțelegerea și funcționarea operei de artă literară Înțelegerea operei literare presupune înțelegerea proprietăților ce constituie literalitatea, deci compoziția lingvistică împreună cu narativitatea compozițională și dimensiunea sa estetică. Definirea calităților literare presupune înțelegerea compoziției artistice - a creației - unui text literar, iar acestea sunt condiții necesare și suficiente pentru orice discurs literar. Prin investigația ontologică se identifică noțiunea de limbaj ca element principal și definitoriu
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
o natură sensibilă deschisă simțurilor și o structură interioară ce-l transformă într-o operă de artă specifică. În cazul operei de artă, termenul de "literatură" desemnează orice formă scrisă cu anumite calități specifice. Totodată, literatura prezintă diferențe lingvistice și compoziționale ce duc la apariția ei sub diferite forme, fiind definită prin intermediul unor concepte diferite 4. Recunoașterea diferitelor tipuri de literatură ține de compoziția și forma textului, dar și de modul lor de manifestare și apariție. Pentru că arta și literatura sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ideea de strata. În altă ordine de idei, dubla apariție existențială a obiectului literar este supusă la o serie de straturi reducționiste ontologic. Anumite calități sau entități ale obiectului, diferite în aplicație sau interpretare, reprezintă, prin activitatea sintetică, entități autonome compoziționale ale obiectului literar. Spațiile ontologice redate prin entitățile obiectului forțează ontologia să redea o structură obiectului literar suficientă să ofere dovezi epistemologice în demonstrarea existenței și funcționalității ei. Fiecare strat funcționează ca un element individual ce joacă un rol în
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
pamfletelor care aparțin acestei modalități de exprimare. Atât cuvântul scris, cât și cel vorbit au ca efect transpunerea narativității operei literare în sunete. În cadrul poeziei ritmice, sunetul devine un trop constituent ce-i oferă concretizarea finală numai prin intermediul muzicalității sale compoziționale. La fel, în cazul lecturii, onomatopeele sau sunetele imaginative au ca scop întărirea unei imagini cu scopul de a oferi sau de a accentua o idee sau un personaj. Sunetul, ca efect al cuvântului scris sau vorbit, devine un constituent
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Faptul că opera literară poate fi supusă extincției și schimbărilor înseamnă că ea are la bază un obiect real, fără a nega posibilitatea existenței romanului Ulise ca obiect ideal. Realitatea obiectului literar este explicată de Ingarden plecând de la părțile sale compoziționale, "o propoziție nu e nimic real; cum este observat în mod frecvent, este presupus să fie un sens ideal specific (Sinn) survenit în urrma unei adunături de înțelesuri ideale (Bedeutungen) care, împreună, construisc un tot, sui generis"13. Istoricitatea și
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
imaginea originară, contribuie la definirea operei literare. Dar calitățile individuale ale operei literare funcționează independent de orice constituție exterioară ei. Astfel, orice experiență subiectivă transpusă în narativitatea literară devine constituentă operei, și nu subiectului. În momentul apariției operei, calitățile sale compoziționale devin unice și identificabile cu propriile valori. Apariția operei literare simbolizează ruperea de lumea subiectivă și devenirea sa un obiect unic și autonom. Lumea autorului și lumea operei devin două individualități diferite prin lansarea operei literare în viața cotidiană. Din
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de vedere, opera literară se prezintă ca un obiect ontic autonom. Totodată, atributele sau experiențele lectorului nu pot fi interpretate ca aparținând structurii operei. Însă, experiența estetică duce la determinarea naturii obiectului artistic în obiect estetic, fără a afecta structura compozițională interioară operei. Extensia fenomenologică a operei ține de natura duală prezență-aparență, ce implică autorul în desăvârșirea operei ca produs artistic. Aceasta nu duce la modificarea calităților operei, ci doar la expresivitatea lor pe plan emoțional. De aceea compoziția ontologică nu
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
posibilitatea stratificării obiectului de artă. Stratul este definit de o dublă acțiune, contribuie la concretizarea operei și se află în relație cu alte straturi. Dubla funcție a stratului duce la înțelegerea lor ca individualități particulare ce au loc în totalitatea compozițională a operei fără să afecteze unitatea sa fenomenală. Prin urmare, în mod particular, straturile pot fi caracterizate de un set de proprietăți specifice ce contribuie la formarea unor calități specifice esteticii. Astfel, unitatea calității de valoare estetică este constituită prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
evocă ceva, se produce efectul de claritate, în timp ce orice lipsă de evocare determină efectul de obscuritate. Calitățile structurale sunt înțelese ca depinzând de părțile individuale sau de părțile membre ale unităților semnificative, părți ale căror ordine nu pierde din calitatea compozițională literară. Obscuritatea poate apărea și în lipsa 26 unei înțelegeri separate ale unităților ce duc la construcția întregului operei literare. Obscuritatea își face simțită prezența prin apariția ideilor de frumos sau de urât, prin urmare calitățile estetice pot pune unitățile de
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
natură abstractă entității literare, nici în cadrul relației pe care poezia o presupune cu ispostazele sale (tropii ontologici). Stratificarea ontologică pleacă de la natura obiectului de care dispunem și așteaptă completare din partea tuturor tropilor ontologici constituenți poemului. Iar pentru că există o formă compozițională între formele artistice, atunci stratificarea intră în relație cu diferite grupuri de tropi. Se impune, astfel, o diferențiere între poezie, roman și dramă. Poezia are o structură integră în ciuda flexibilității formei sale. Ea este înțeleasă ca o propoziție, scrisă sau
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
imperfectă. Acest construct ontologic duce la individualizarea și identificarea anumitor construcții poetice, de exemplu a baladelor și sonetelor. Acest lucru determină momentul muzicalității poetice ce nu poate exista a priori construcției lingvistice, întrucât ea este adusă în existență prin activitatea compozițională a poeziei. Tropii indică o structură prin care executarea poeziei duce la identificarea unui timbru melodic ce acompaniază versul. Pe de altă parte, structura melodică este afectată de tipurile de rimă, care diferă de la poezia clasică la poezia contemporană care
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
spirituală, duce la o metafizică a obscurității existenței poemului în general. Identificarea tropilor constituenți poeziei ține de forma apariției și spațiul geografic al prezenței poeziei. Atunci când vobim de gazel, elegie sau sonet descriem atât specificul unei culturi, dar și modul compozițional interior. Adițional, poezia este gândită și în genuri diferite prin care se poate identifica și clasifica. În funcție de subiectul său, de stil și de caracteristicile literare, putem vorbi de poezia narativă, poetică, dramatică, speculativă etc, proprii unei structuri interioare speciale ce
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
este dependent în mod absolut de proză, pentru că apelează la versificație oricând este nevoie. Proza devine un mod special de exprimare a conținutului spiritual al romanului ce diferă, în formă, de poezie. Romanul nu se limitează la o singură formă compozițională, și nici nu se limitează la proză, oferind spații necesare de combinare a diferitelor forme artistice. În aceeași situație se află și drama care, pornind de la Poetica lui Aristotel este înțeleasă sub forma a trei genuri: tragedie, comedie și satiră
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
nici nu se limitează la proză, oferind spații necesare de combinare a diferitelor forme artistice. În aceeași situație se află și drama care, pornind de la Poetica lui Aristotel este înțeleasă sub forma a trei genuri: tragedie, comedie și satiră. Forma compozițională este liberă implicând, ceea ce dă și diferența dramei, autorul (hypokrites). De exemplu, în perioada elisabetană sau iacobină dramele erau scrise în versuri, cu aplicații speciale pentru pentametrul imabic. Astfel, elementele compoziționale duceau la identificarea unui anumit obiect cu un roman
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
forma a trei genuri: tragedie, comedie și satiră. Forma compozițională este liberă implicând, ceea ce dă și diferența dramei, autorul (hypokrites). De exemplu, în perioada elisabetană sau iacobină dramele erau scrise în versuri, cu aplicații speciale pentru pentametrul imabic. Astfel, elementele compoziționale duceau la identificarea unui anumit obiect cu un roman sau o dramă, în timp ce romanul sau drama definesc toate elementele compozițioanle. Obiectul literar devine un obiect unic prin desfășurarea sa în propria sa istoricitate. Putem vorbi de prezența anumitor tropi ontologici
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
compoziției teatrale ca festivalul, religia, ritualul, funeraliile sau politica. Forma teatrală pleacă de la cele trei tipuri de dramă (tragedia, comedia și satira) și se identifică cu alte forme moderne, printre care commedia dell'arte și melodrama. Funcționalitatea tropilor ontologici, din cadrul compozițional al artei literare, se poate vedea cel mai bine în analiza aristotelică a teatrului. Astfel, teatrul este compus din șase părți centrale: mytohs, ethos, dianoia, lexis, melos și opsis. Mitul poate duce la hamartia sau eroarea ce deschide ignoranța și
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
constă în modul de desfășurare a narațiunii, în mărimea și complexitatea acțiunii, precum și în diferențe cantitative. Nuvela este caracteristică poveștilor scurte și ține de tradiția europeană orală. Obiectul final "nuvela" ține de anumite elemente, ce pot fi identificate și în cadrul compozițional al romanului. Topica lor poate fi copiată din zilele obișnuite ale oamenilor și are ca scop expunerea și accentuarea virtuților sau a viciilor. Nuvela și romanul stau, prin compoziția interioară, în opoziție, ca scop, cu drama. Tropii ontologici se aplică
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Cuvintele pot fi atât adevărate (Dracula), cât și ficționale (Orlok), având ca scop descrierea unor personaje cu însușiri supranaturale. În mod obișnuit, personajele, obiectele sau limbajul magic se bazează pe mitologie sau folclor, fiind posibil prin aportul imaginației în cadrul creației compoziționale. Ceea ce este specific magicului, dar nu și fantasticului este limitarea forțelor supranaturale. Limitarea puterii magice duce la complexitatea intrigii literaturii și la apariția alternativelor imaginaționale sau teoretice. Intriga este definită de puterea de înțelegere și de priceperea funcțiunii magiei pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ce stă la baza operei dobândește o funcție dublă, cea de a identifica starea materială a operei și a implicațiilor sale ulterioare prin intermediul contemplației, și cea de determinare a operei de artă. În ultimul caz, obiectul poate funcționa ca element compozițional al operei de artă, având însușiri simbolice. Ne aflăm în punctul în care alegem între un concept pur prin sine însuși (obiectul real, obiectul imaginar) și un concept definit de un număr de restricții, specificații și aplicații ce se află
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
picturii și este cheia de descifrare a poveștii. Dacă elimină din titulul Dante și Virgiliu în infern numele proprii atunci descifrarea narativității picturii ar duce la identificarea unei alte povești decât cea intenționată de Eugène Delacroix. Neînțelegerea titlului înseamnă neînțelegerea compozițională a unei picturi, în timp ce o pictură fără titlu poate fi înțeleasă fie ca exercițiu de expresivitate, fie ca având un scop pur estetic. Prin urmare, stratul lingvistic are un rol în descifrarea narativității picturii, iar înțelegerea completă a picturii duce
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]