8,042 matches
-
Tarangul sau pe Toto Enescu nu-și poate face nici o reprezentare despre ei, pus fiind în fața unui set de determinații suspendate în eter: discreție, sfială, anvergură culturală, bun-simț etc. În aceste cazuri nu de portrete e vorba, ci de miniaturi conceptuale în care autorul pleacă de la niște ființe reale pentru a-și construi un mini-eseu abstract în care persoana vitală e lăsată deoparte. Andrei Pleșu nu e portretist, ci stilist, cel puțin în această carte. Cu trei-patru însușiri prinse într-o
Schițe de portret by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4950_a_6275]
-
fi reușit niciodată să roadă piciorul de fier al mesei de fier.” (p. 46) Aceasta pare să fie noua artă poetică a lui Ion Mureșan. Cât de nouă, rămâne de discutat. Fiindcă ea vorbește, în fond, despre imposibilitatea propriei înnoiri conceptuale. Singura definiție a poeziei pe care autorul cărții Alcool o cunoaște bine e poezia însăși. Are dreptate Mihail Vakulovski să observe (într-un studiu foarte interesant, despre care voi scrie mai aplicat săptămâna viitoare) că, exclusiv în ceea ce privește alonja teoretică, Mureșan
Stări de spirit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5899_a_7224]
-
automat. (Din același prospect reiese chiar că au fost înregistrate de-a lungul câtorva decenii pe bandă de magnetofon și transcrise apoi, selectiv, în urma unui examen critic riguros.) Intenția e clar suprarealistă. Doar că efectul e mai greu de catalogat conceptual. Nu numai epicul și corolarele sale, de altfel, sunt izgonite din poezie. Odată cu ele e dezavuat sentimentalismul: „exclude ca netrebnice povestirea/ anecdota comparația învățătura/ - le aflăm în altă parte// ferește-te să cazi în sentimentalisme/ în prea întinsul lamento/ al
Veriga lipsă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5912_a_7237]
-
expresiei, cînd de fapt drama filozofilor de aici vine: din neputința de a poseda simultan amîndouă însușirile. Norocul generației mele este că, avînd în Gabriel Liiceanu un exemplu de îmbinare a lor, am putut înțelege de timpuriu prăpastia dintre impotența conceptuală care nu prinde viața și expresia cu virtuți stilistice care o prinde. Am putut înțelege că pragul subtil al limbii îl atingi cînd umpli conceptul cu o emoție pe care o nuanțezi apoi prin gradări lexicale, că există așadar un
Cultura afectului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6226_a_7551]
-
filosofie, talentul literar mărește gradul intuitiv al ideilor. O nuanță abstractă, spusă în litere vii, este mai inteligibilă, pentru ca tot ea, înfățișată sub pragul minim de toleranță estetică, să fie iremediabil obscură. Michel Onfray știe că, fără dichis expresiv, gîndirea conceptuală se sufocă sub monotonia clișeelor, tocmai de aceea scrie personal, arțăgos și patetic, cu o vervă care nu numai că nu obosește, dar chiar atrage prin sămînța de scandal pe care o aruncă. Autorul e din familia iconoclaștilor aflați la
Hapaxul existențial by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6259_a_7584]
-
peste distincții de instrumentar artizanal -, se împărtășesc din aceeași emulație, care țintește viitorul chiar și atunci cînd pare a invoca o regresiune. Dacă la Nürnberg, la Bienala Constructivistă din 1969, C. Flondor a uimit prin suplețea demersului intelectual, atare achiziții conceptuale i-au intrat în ciclul intrinsec al unui metabolism creator apt să integreze amplu contrariile. Investindu-se, încă din 1985, printre fondatorii grupării Prolog și ilustrînd atracția miracolelor simple, de felul florii de măr, el nu le izolează într-o
CONSTANTIN FLONDOR - T r i p t i c by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/6030_a_7355]
-
albastru)" (34). Aproape în întregime discursul nu reprezintă decît o litanie a iluziei care se încheagă din figuri suave, din frăgezimi, din tresăriri mistice care se substituie certitudinii raționale. Aceasta se vede pusă mereu în chestiune, însă nu prin-tr-o dezbatere conceptuală, prin-tr-o dialectică articulată, ci prin subînțelesuri, prin nuanțe, prin semitonuri. Ostenit de analiză, eul se destinde în propria-i oglindire blînd fantastă: „rogu-ne ție / să ne dezbraci de orice clipă / și lasă-ne în schimb doar / îngeri de frunze
O ipostază a iluziei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6065_a_7390]
-
încât să ne permitem luxul de a-l ignora?" (p. 25). Firește că nu, iar ediția cvasi-integrală Balade vesele și triste ne ajută să recuperăm ceea ce se mai poate recupera din acest poet bizar, reintegrându-l, pe un alt palier conceptual, codului poetic în uz.
Topîrceanu, azi by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6168_a_7493]
-
tocmai bine disimulat de a nu fi avut o vocație propriu-zis creatoare. Acesta e mai mult ca sigur subtextul urii sale împotriva „literaturii" în genere și a slujitorilor săi în particular. A fost un benedictin cu orizontul îngustat de partipriuri conceptuale și de umori dintre cele mai virulente. Vocația sa era pentru adiționarea culturală, pentru organizarea informațiilor conform unor tipare relativ uzuale. Mărturisea Adrian Marino, fără, de data aceasta, a greși. „Simțeam, mai ales, nevoia acută de-a organiza, sistematiza, acumula
Drama identității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6150_a_7475]
-
doar creațiile trecutului avînd valoare. Și, chiar dacă îi citește pe Weininger ori Lichtenberg sau, dintre ai lui, pe Soloviov și Cernîșevski, o face doar pentru a-și întări impresia că nu se înrudește cu ideile lor. În fine, neavînd subtilități conceptuale, Tolstoi crede că adevărul e simplu, limpede și comun, și de aceea îi e drag tot ce e accesibil înțelegerii tuturor. Sub unghi erotic, ardorii cu care rîvnea odată după femei îi urmează calmul recules al bătrînului în care glasul
Un vizionar de limfă caldă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6305_a_7630]
-
pierderea memoriei i se pare un privilegiu, realizînd că, scăpat de balastul amintirilor, poate gîndi spontan. În genere Tolstoi nu are o teorie, ci un sentiment ale cărui tente le mărunțește diaristic în formă obsesivă. Gîndurile nu și le exprimă conceptual, ci emotiv-confesiv, și de aceea expresia lui nu e subtilă, ci sinceră, adică atinsă de imaturitatea senectuții. Dar ce consternează la el e sîmburele de elan comunist, Tolstoi fiind un creștin în varianta primitivă a egalitarismului drastic, genul de fantast
Un vizionar de limfă caldă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6305_a_7630]
-
adevărul pulverizat”, care trebuie depășit prin „adevărul sacrului”, de o proză în care „onirismul și miraculosul învăluie orice tensiune cognitivă”, în care „«apofatismul cuantic» se încrucișează cu cel religios” (p. 59). etc. Cititorul se va aștepta, poate, ca puzzle-ul conceptual, din care criticul literar ne prezintă numai câteva elemente disparate în paginile introductive, să fie întregit pe măsura ce lectura avansează, și să devină astfel inteligibil. Această așteptare îi va fi însă iremediabil înșelată, căci cu cât va intra în
Scriitorul care își confunda cititorii cu o pălărie by Paul-Gabriel Sandu () [Corola-journal/Journalistic/4856_a_6181]
-
investigare numai ar reclama un spațiu mult mai vast. Însă Pompiliu Crăciunescu nu își propune să facă o analiză literară a operei lui Vintilă Horia - chiar dacă ne mărturisește acest lucru abia într-o notă de subsol de la pagina 176: „categoriile conceptuale utilizate în analiza obișnuită a prozei, nu se regăsesc în prim-planul acestei analize”; lăsând astfel de formulări eufemistice la o parte, trebuie spus că aceste „categorii conceptuale” lipsesc aproape cu desăvârșire. Faptul este justificat prin accentul pus de prozatorul
Scriitorul care își confunda cititorii cu o pălărie by Paul-Gabriel Sandu () [Corola-journal/Journalistic/4856_a_6181]
-
acest lucru abia într-o notă de subsol de la pagina 176: „categoriile conceptuale utilizate în analiza obișnuită a prozei, nu se regăsesc în prim-planul acestei analize”; lăsând astfel de formulări eufemistice la o parte, trebuie spus că aceste „categorii conceptuale” lipsesc aproape cu desăvârșire. Faptul este justificat prin accentul pus de prozatorul de origine română pe „mesajul transmis” și de „sărăcia epică” a romanelor sale. Reducerea unei opere de artă la componenta ei cognitivă este însă un demers departe de
Scriitorul care își confunda cititorii cu o pălărie by Paul-Gabriel Sandu () [Corola-journal/Journalistic/4856_a_6181]
-
corect ar fi fost reducției eidetice - însă abuzul terminologiei filosofice este abia la început), considerând mai apoi că „după exemplul cuplului subiect-obiect transcendental, adevărul și lumina interioare dezvăluie o singură și aceeași enigmă indefinită etc.” (p. 94). Tot acest delir conceptual, care abuzează grav de răbdarea și caritatea cititorului, se desfășoară pe mai puțin de o jumătate de pagină. Dar să ne oprim puțin și să supunem această avalanșă epatantă și amețitoare de cuvinte unei succinte analize. Mai întâi „cuplul” subiectobiect
Scriitorul care își confunda cititorii cu o pălărie by Paul-Gabriel Sandu () [Corola-journal/Journalistic/4856_a_6181]
-
epatantă și amețitoare de cuvinte unei succinte analize. Mai întâi „cuplul” subiectobiect transcendental (mai corect ar fi fost, poate, „transcendentale”, autorul părând a avea în vedere un plural, afară de cazul în care este vizată însăși transcendentalitatea cuplului!) este o himeră conceptuală și arată o gravă necunoaștere a terminologiei husserliene, care nu discută nicăieri despre ceva precum un „obiect transcendental”, ci numai despre un „ego transcendental”. Acest așa-zis „cuplu” servește mai apoi drept model pentru felul în care „adevărul și lumina
Scriitorul care își confunda cititorii cu o pălărie by Paul-Gabriel Sandu () [Corola-journal/Journalistic/4856_a_6181]
-
credincios versului amplu care dobîndea și alte virtuți decît virtuțile amoroase: în traducerea sa din Pope (o variantă aproape completă a poemului An Esssay on Man, cuprinzînd trei din cele patru scrisori ale originalului), alexandrinul românesc se transformă în vers conceptual, celebrînd adevărurile etice și poziția omului în univers. Este prima încercare de a scrie filozofie în versuri românești, într-o compoziție de largi dimensiuni. Așadar scăpare noastră este de a urma firii,/ Căci drumul ce ea prescrie este drumul negreșîrii
Părintele (re)găsit al poeziei românești Costache Conachi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5270_a_6595]
-
Pe năsălie), poemele în care frămîntările iubirii ridică probleme grave de conștiință (Jaloba mea, Scrisoare cătră Zulnia, Amoriul din prieteșug), cele de evocare a Slănicului - locul magic al întîlnirilor cu iubita sau poeziile în care iubirea apare examinată sub semn conceptual (Ce este nurul, Cine-i Amoriul). În acest din urmă poem, pînă și versurile facețioase nu mai au suflul fierbinte al persoanei I singular, persoana preferată de Conachi, ci abordează relatarea indirectă. Prin vedere el să naște, ochi și gene
Părintele (re)găsit al poeziei românești Costache Conachi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5270_a_6595]
-
observație nu numai de o mare noblețe, dar și de o evidentă acuratețe logică. Din această disociere oportună decurge, din punctul meu de vedere, și meritul principal al cărții. Anume acela de a oferi Amintirilor din copilărie o interpretare inovatoare conceptual. (Lucru corect semnalat și de Gabriel Dimisianu în intervenția sa din numărul trecut al României literare.) Fiindcă înțelegându-l pe Creangă așa, simplu, ca pe un om așezat la masa de lucru, Eugen Simion ajunge în mod natural la o
Negru pe alb by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5282_a_6607]
-
deprimă prin netemeinicia argumentelor. Și dacă așa arată spectacolul trecutului, ce-i mai rămîne omenirii drept reper sigur sub unghi metafizic? Răspunsul lui Sagan e în filiație kantiană, ceea ce arată că oricît ar vrea să fugă de afurisita de meditație conceptuală, pînă la urmă tot la ea se întoarce. Sagan spune: cînd privim într-o noapte senină cerul plin de stele nu se poate să nu simțim o uimire pe care, cu oarecare bunăvoință, o putem trece în categoria înfiorărilor religioase
Editura Teologie și Viaţă naturală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5300_a_6625]
-
exil de uz personal. Dar atunci, în anii războiului, am trăit într-o epocă nebună în care exilul lăuntric era singura soluție de supraviețuire psihică. Ca absolvent de filozofie, ce simțiți că vă atrage mai mult la un text: abstracțiunile conceptuale sau vibrațiile lirice? De filozofie m-am rupt de mult și am ales exclusiv tiparul literaturii. Asta nu înseamnă că mă consider un autor liric care respinge distincțiile abstracte. Cînd scriu sunt preocupat numai și numai de punerea în pagină
prezențe la Festivalul „Zile și nopți de literatură“, Neptun, 2011 Ognjen Spahić (laureatul Premiului pentru un Tînăr Scriitor): „Eu trăiesc literatura din interior“ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5457_a_6782]
-
zglobiu înclinat spre calambururi nostime, scrisul său are o vioiciune nefirească pentru un filosof educat în spiritul rigorilor speculative. De fapt, Ciprian Vălcan are un condei prețios de formație franceză la care umoarea ludică împrumută paginilor o impresie de jonglerie conceptuală. Tematica cărții e babilonică: citate, evenimente istorice, personaje romanești sau filosofice, motive culturale (bufonul, sexul, omul gras, fotografia, sălbaticul, dictatorul) etc. De aceea, la întrebarea ce a vrut autorul să transmită, răspunsul nu poate fi decît unul: un șir de
Filosofia nostimă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5465_a_6790]
-
adoptat un ritm alert, poporan, ochiul citadinului speculează subtilitatea pe care o poate obține din materia ce i se prezintă, urmărește șansele unei caligrafii. Tot mai frecvent accentul cade pe jocul expresiei care se autonomizează (Localisme). Ori intervine o rostire conceptuală, ușor didactică în chip intenționat, ca spre a lămuri lucrurile mai complicate unei conștiințe fruste (În spre 50 de ani). Renunțînd la mărturisirile de primă instanță, Aurel Rău își trece experiențele interioare printr-o grilă estetă, oferindu-ne figuri ale
Un limbaj personal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5187_a_6512]
-
avut privilegiul de a-l cunoaște pe Aurel Stroe. Intransigența gândirii sale nu era o crispare încremenită în proiect. Nici nu putea fi astfel. Era rezultatul unei deveniri inexorabile a unui proces creativ, complex, manifest la nivel ideatic, la nivel conceptual, la nivel muzical artistic. Nu este de mirare faptul că Nichita face referire la două opere fundamentale ale compozitorului, la Concertul pentru clarinet și orchestră, de asemenea la opera „Oresta”; înțelege, de asemenea, implicarea cu totul specială a artistului performer
Aurel Stroe pe „Calea Lactee“, scrisă pentru el de Nichita Stănescu – pagini de jurnal prezentate de Ana Trestieni – by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5406_a_6731]
-
împlinit de o arhitectură sonoră. Impresie puternică, quasi-vizuală. Volume sonore, „Arcade” în mișcare. De atunci și până în ultimii ani ai existenței sale Aurel Stroe a elaborat o arhitectură sonoră vastă, clădită cu cărămizi ale unei spiritualități susținute de o gândire conceptuală temeinic fundamentată. Elita spiritului întâlnește la Aurel Stroe o elită a cugetului.
Aurel Stroe pe „Calea Lactee“, scrisă pentru el de Nichita Stănescu – pagini de jurnal prezentate de Ana Trestieni – by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5406_a_6731]