1,077 matches
-
implicații chtoniene” la imaginea luminoasă de fiu al lui Apollo și al uneia dintre muze, tot așa poezia este un act de purificare, de distilare a ceea ce este obscur și tenebros în ființa umană, împlinindu-și astfel menirea totalizatoare prin conjugarea întunericului cu lumina, a dionisiacului cu apolinicul, a morții cu viața. Operele alese pentru ilustrarea acestei metamorfoze sunt cele ale poeților renascentiști Petrarca, Michelangelo, Tasso, Camöes, Dante, Shakespeare. Imaginarul lor, impregnat de simbolurile recent descoperitei Antichități, pune în evidență cristalizarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286085_a_287414]
-
echivalează cu deconstruirea macropovestirii și cu abandonarea mijloacelor narațiunii tradiționale. El este, totodată, foarte atent la „ascultarea vocilor”, raliindu-se, și sub acest aspect, la una din direcțiile majore ale marii proze contemporane. Profilul scrisului său e definit tocmai de conjugarea acestor însușiri de modernitate. Căci pot fi depistate și puse în evidență clivaje temporale, variante ale aceleiași scene ori întâmplări, puneri în abis și jocuri de oglinzi narative, structurare contrapunctică și, în general, construcție muzicală (după procedeul temei cu variațiuni
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
fi considerat acceptabil să discuți cu un cuplu despre problemele sexuale pe care acesta le poate avea, dar acest lucru este considerat inacceptabil într-o societate islamică. Iată că individul este supus unui proces de învățare permanentă, de adaptare și conjugare a situațiilor cu care se confruntă. 2.2. Învățarea cu ajutorul celuilalttc "2.2. Învățarea cu ajutorul celuilalt" Atât învățarea prin cooperare, cât și învățarea prin competiție își au un imbold epistemic major în teoriile formării imaginii de sine și ale comparării
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
1, București, 1967; Uite-l este... Uite-l nu e, București, 1967; Ambitus, București, 1969; Întâmplări cu haz, București, 1969; Povestea a doi pui de tigru numiți Ninigra și Aligru, București, 1969; Cronofagie. 1944-1969, București, 1970; Recviem, București, 1971; Marea conjugare, București, 1971; Atât de grozavă și adio. Confidențe fictive, București, 1971; ed. 2 (Confidențe fictive. Atât de grozavă și adio și alte proze), București, 1976; Loto-Poeme, București, 1971; Spectacol în aer liber. O (altă) monografie a dragostei, pref. Liviu Călin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286136_a_287465]
-
de iarnă și suportă secete prelungite de vară când fluxurile vestice se deplasează la latitudini mai mari și lasă loc alizeelor. Pluviozitatea mai mare din regiunile est-mediterane (750-1000 mm./an) și din Maghreb (600-800 mm./an) este de fapt rezultanta conjugării efectelor factorului orografic din aceste areale și a fluxului vânturilor de vest resimțite în sezonul de iarnă. Tot o consecință indusă de altitudine o constituie cantitățile de 500-600 mm. precipitații/an din segmentul montan Hijaz-Asir și munții Yemenului din sud-vestul
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
modul de rezolvare nu este nou pentru știința „ Astfel, putem spune că există o creativitate cotidiană, obișnuită, manifestată de oameni atunci cand rezolva o situatie problematică și o creativitate de înalt nivel, accesibilă unei minorități. Abordarea pe verticală a creativității reclamă conjugarea a două idei, pe de o parte că „toți oamenii sunt într-o măsură oarecare creatori în mod potențial” (C. W. Taylor, p. 12, cît în A. Munteanu, 1994, p. 43Ă, pe de altă parte că există mai multe nivele
CREATIVITATEA ÎN CONTEXTUL EDUCAŢIEI ESTETICE / Metode și tehnici de dezvoltare by Marieana Lucianu/Adriana Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/756_a_1051]
-
pot modifica volumul de distribuție. 3. Metabolismul Majoritatea medicamentelor suferă în organism fenomene metabolice a căror finalitate este de a crește hidrofilia moleculei pentru a favoriza eliminarea lor. Aceste reacții enzimatice sunt în principal hepatice: reacții de oxidare, reducere, hidroliză, conjugare (sulfatare, acetilare). Majoritatea proceselor de oxidare și glicurono-conjugarea nu sunt modifcate în IR. în IR este încetinită acetilarea care intervine în metabolismul diverselor medicamente: sulfamide, izoniazida și hidralazina. Insuficiența renală modifică de asemenea procesul de hidroliză, ceea ce explică încetinirea inactivării
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
șosete." (Bobaljik, 2006: 5) Acordul complementului cu verbul-predicat se întâlnește, printre altele, în limbile uralice, unde are caracter opțional (Nikolaeva, 1999). În aceste limbi, verbele tranzitive și intranzitive au afixe care marchează acordul cu subiectul, aceste forme fiind numite, tradițional, conjugarea subiectivă. În plus, verbele tranzitive au și altă paradigmă, numită conjugarea obiectivă. Verbele la conjugarea obiectivă se acordă atât cu subiectul, cât și cu complementul direct. Verbele tranzitive pot apărea fie la conjugarea subiectivă, fie la conjugarea obiectivă, astfel încât acordul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
altele, în limbile uralice, unde are caracter opțional (Nikolaeva, 1999). În aceste limbi, verbele tranzitive și intranzitive au afixe care marchează acordul cu subiectul, aceste forme fiind numite, tradițional, conjugarea subiectivă. În plus, verbele tranzitive au și altă paradigmă, numită conjugarea obiectivă. Verbele la conjugarea obiectivă se acordă atât cu subiectul, cât și cu complementul direct. Verbele tranzitive pot apărea fie la conjugarea subiectivă, fie la conjugarea obiectivă, astfel încât acordul cu complementul este opțional. Iată două exemple din ostiaca de nord
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
unde are caracter opțional (Nikolaeva, 1999). În aceste limbi, verbele tranzitive și intranzitive au afixe care marchează acordul cu subiectul, aceste forme fiind numite, tradițional, conjugarea subiectivă. În plus, verbele tranzitive au și altă paradigmă, numită conjugarea obiectivă. Verbele la conjugarea obiectivă se acordă atât cu subiectul, cât și cu complementul direct. Verbele tranzitive pot apărea fie la conjugarea subiectivă, fie la conjugarea obiectivă, astfel încât acordul cu complementul este opțional. Iată două exemple din ostiaca de nord, reproduse din Nikolaeva (1999
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
cu subiectul, aceste forme fiind numite, tradițional, conjugarea subiectivă. În plus, verbele tranzitive au și altă paradigmă, numită conjugarea obiectivă. Verbele la conjugarea obiectivă se acordă atât cu subiectul, cât și cu complementul direct. Verbele tranzitive pot apărea fie la conjugarea subiectivă, fie la conjugarea obiectivă, astfel încât acordul cu complementul este opțional. Iată două exemple din ostiaca de nord, reproduse din Nikolaeva (1999): (4) a. Ma tăm kălaη wel-s-Ø-em. Eu acest ren ucide-trecut-sg.-1sg.SB "Eu am ucis acest ren." b
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
fiind numite, tradițional, conjugarea subiectivă. În plus, verbele tranzitive au și altă paradigmă, numită conjugarea obiectivă. Verbele la conjugarea obiectivă se acordă atât cu subiectul, cât și cu complementul direct. Verbele tranzitive pot apărea fie la conjugarea subiectivă, fie la conjugarea obiectivă, astfel încât acordul cu complementul este opțional. Iată două exemple din ostiaca de nord, reproduse din Nikolaeva (1999): (4) a. Ma tăm kălaη wel-s-Ø-em. Eu acest ren ucide-trecut-sg.-1sg.SB "Eu am ucis acest ren." b. Ma tăm kălaη-ət wel-sə-l-am
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
în care verbul se acordă cu complementul; relația dintre verb și complement este marcată afixal, prin mărci flexionare (de tip desinențial), așa cum tot afixal este marcat acordul predicat - subiect. O astfel de limbă este maghiara (limbă non-indo-europeană), unde există o conjugare obiectivă, pe lângă cea subiectivă. Cu alte cuvinte, verbul flexionează în funcție de subiect (conjugarea subiectivă) și în funcție de complementul direct (conjugarea obiectivă). Verbul este folosit la conjugarea obiectivă în prezența unui complement direct definit (de aceea, conjugarea obiectivă este numită și definită). Existența
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
este marcată afixal, prin mărci flexionare (de tip desinențial), așa cum tot afixal este marcat acordul predicat - subiect. O astfel de limbă este maghiara (limbă non-indo-europeană), unde există o conjugare obiectivă, pe lângă cea subiectivă. Cu alte cuvinte, verbul flexionează în funcție de subiect (conjugarea subiectivă) și în funcție de complementul direct (conjugarea obiectivă). Verbul este folosit la conjugarea obiectivă în prezența unui complement direct definit (de aceea, conjugarea obiectivă este numită și definită). Existența acestei conjugări care se actualizează în prezența unui complement direct este analizată
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
de tip desinențial), așa cum tot afixal este marcat acordul predicat - subiect. O astfel de limbă este maghiara (limbă non-indo-europeană), unde există o conjugare obiectivă, pe lângă cea subiectivă. Cu alte cuvinte, verbul flexionează în funcție de subiect (conjugarea subiectivă) și în funcție de complementul direct (conjugarea obiectivă). Verbul este folosit la conjugarea obiectivă în prezența unui complement direct definit (de aceea, conjugarea obiectivă este numită și definită). Existența acestei conjugări care se actualizează în prezența unui complement direct este analizată, în general, ca un fenomen de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
este marcat acordul predicat - subiect. O astfel de limbă este maghiara (limbă non-indo-europeană), unde există o conjugare obiectivă, pe lângă cea subiectivă. Cu alte cuvinte, verbul flexionează în funcție de subiect (conjugarea subiectivă) și în funcție de complementul direct (conjugarea obiectivă). Verbul este folosit la conjugarea obiectivă în prezența unui complement direct definit (de aceea, conjugarea obiectivă este numită și definită). Existența acestei conjugări care se actualizează în prezența unui complement direct este analizată, în general, ca un fenomen de acord verb-complement164. Se poate remarca un
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
maghiara (limbă non-indo-europeană), unde există o conjugare obiectivă, pe lângă cea subiectivă. Cu alte cuvinte, verbul flexionează în funcție de subiect (conjugarea subiectivă) și în funcție de complementul direct (conjugarea obiectivă). Verbul este folosit la conjugarea obiectivă în prezența unui complement direct definit (de aceea, conjugarea obiectivă este numită și definită). Existența acestei conjugări care se actualizează în prezența unui complement direct este analizată, în general, ca un fenomen de acord verb-complement164. Se poate remarca un mic paralelism cu româna: cliticul de dublare a complementului direct
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
pe lângă cea subiectivă. Cu alte cuvinte, verbul flexionează în funcție de subiect (conjugarea subiectivă) și în funcție de complementul direct (conjugarea obiectivă). Verbul este folosit la conjugarea obiectivă în prezența unui complement direct definit (de aceea, conjugarea obiectivă este numită și definită). Existența acestei conjugări care se actualizează în prezența unui complement direct este analizată, în general, ca un fenomen de acord verb-complement164. Se poate remarca un mic paralelism cu româna: cliticul de dublare a complementului direct e folosit în contextele în care complementul direct
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
este +specific (+individualizat în context), este prezent și cliticul de dublare. Specificitatea nu se confundă cu definitudinea, dar au în comun trăsătura semantică de individualizare a referentului. Prin urmare, o constrângere privind particularitățile semantice ale complementului direct caracterizează și utilizarea conjugării obiective (definite) în maghiară, și dublarea clitică din română. Pentru maghiară, s-au propus și analize conform cărora mărcile conjugării obiective ar fi de natură pronominală (un pronume încorporat), nu mărci de acord (vezi Coppock și Weschler, 2009, unde sunt
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
comun trăsătura semantică de individualizare a referentului. Prin urmare, o constrângere privind particularitățile semantice ale complementului direct caracterizează și utilizarea conjugării obiective (definite) în maghiară, și dublarea clitică din română. Pentru maghiară, s-au propus și analize conform cărora mărcile conjugării obiective ar fi de natură pronominală (un pronume încorporat), nu mărci de acord (vezi Coppock și Weschler, 2009, unde sunt citați pentru această analiză Szamosi, 1994 și den Dikken, 2006). (iii) Argumentul simetriei cu relația dintre verbul-predicat și subiect. Așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
caz ale obiectelor." (2001: 17). 164 Coppock (2004) propune ca generalizarea să fie corectată în sensul că verbul se acordă doar cu nominalul în acuzativ căruia îi atribuie cazul acuzativ. În maghiară există contexte în care verbul se folosește la conjugarea obiectivă în prezența unui nominal în acuzativ care nu este complementul său, dar și contexte în care verbul nu se acordă cu nominalul în acuzativ din propoziție. 165 La Fuß (2005), acesta nu este un criteriu separat, ci este legat
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
al versului, oprindu-și atenția asupra procedeelor specifice liricii, Tînianov constata că parodia în versuri antrenează metrul și sintaxa unei secvențe și le pune să interacționeze cu lexicul și semantica alteia 292. Spre exemplu, "revoluțiile pe tărâmul poeziei" rezultă din conjugarea unei secvențe noi cu o alta, anterioară. Urmuz sesizează și el atât automatizarea procedeelor realiste, dar și a celor venind dinspre romanele sentimentaliste ori de analiză psihologică la modă în literatura română interbelică, în plus denunță și automatizarea limbajului însuși
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
́gos-ul (rațional) de sorginte divină, ca manifestare a purului adevăr în viață, sub forma planului oikonomic, de întrupare a divinului prin cuvântul sacru și prin icoană. Paradoxul acestei crize dogmatice și instituționale și aspectul ei teoretic spectaculos reies din conjugarea în textele iconofililor, pentru definirea sensului oíkonomía, a neoplatonismului Sfinților Părinți cu gândirea aristotelică, deschise către posibilitatea reprezentării divinului cu scop paidetic. Pentru că a preluat întru totul planul (trans)figurării divine de la Apostolul Pavel (Corintieni 1
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
păgân, fie al celui "constantinopolitan". Proiectul ideatic creștin, configurat pe baza tradiției neoplatoniciene, a preluat din antichitate: teoria asupra divinului, funcțiile imaginației, tripleta bine−existent−gândire, precum și noțiunea de justiție în numele binelui și al adevărului absolut (înțeles ca principiu divin). Conjugarea acestora, prin filosofia iudeo-creștină și prin Epistolelele Apostolului Pavel, cu conceptul (mai curând aristotelic) de oíkonomía a determinat relația în cele din urmă politică dintre instituția basileică, ecclesie și planul de diseminare a imaginii christice în
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
supraviețuit în terminologia panromanică, în formațiunile care conțin elemente de origine greacă: rinofima (fr. rhinophyma, en. rhinophyma: cf. gr. ρινο, ρις "nas"); eo- de început, primitiv, preistoric (fr. éo-: cf. gr ήώς -, auroră, zori). Termeni panlatini formați din prefixoid și conjugarea interfixelor grecești și latinești + termenul-bază: ro. card (io) megalie (fr. cardiomégalie; en. cardiomegaly: cf. lat. cardiomegalia, gr. καρδι-; καρδία "inimă"+ μεγα-, μεγαλσ-, μέγας "mare"). Fenomenul este explicabil prin latinizarea prefixoidelor grecești, care în structurile complexe revendică juxtapunerea interfixului latin-i
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]