2,717 matches
-
conjugat la viitorul I (prezent): voi, vei, va, vom, veți, vor fi (cântat, lucrat, coborât, urât, venit, sosit, vândut, prins etc.). La conjunctiv perfect, auxiliarul a fi are forme de conjunctiv prezent. Spre deosebire de verbul liber a fi, însă, care la conjunctiv prezent are forme diferite pentru toate persoanele (să fiu, să fii, să fie etc.), auxiliarul a fi este redus la o formă unică pentru toate persoanele verbului, singular și plural: să fi (cântat) eu, tu, el, noi, voi ei. Prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
are forme diferite pentru toate persoanele (să fiu, să fii, să fie etc.), auxiliarul a fi este redus la o formă unică pentru toate persoanele verbului, singular și plural: să fi (cântat) eu, tu, el, noi, voi ei. Prin aceasta, conjunctivul perfect activ (eu să fi lăudat etc.) se deosebește de conjunctivul prezent pasiv (eu să fiu lăudat etc.). Conjunctivul perfect este singura formă temporală în structura căreia „flexiunea” auxiliarului a fi diferă de a verbului predicat a fi. În constituirea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fie etc.), auxiliarul a fi este redus la o formă unică pentru toate persoanele verbului, singular și plural: să fi (cântat) eu, tu, el, noi, voi ei. Prin aceasta, conjunctivul perfect activ (eu să fi lăudat etc.) se deosebește de conjunctivul prezent pasiv (eu să fiu lăudat etc.). Conjunctivul perfect este singura formă temporală în structura căreia „flexiunea” auxiliarului a fi diferă de a verbului predicat a fi. În constituirea optativului perfect al verbelor libere, auxiliarul vine cu formele sale de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o formă unică pentru toate persoanele verbului, singular și plural: să fi (cântat) eu, tu, el, noi, voi ei. Prin aceasta, conjunctivul perfect activ (eu să fi lăudat etc.) se deosebește de conjunctivul prezent pasiv (eu să fiu lăudat etc.). Conjunctivul perfect este singura formă temporală în structura căreia „flexiunea” auxiliarului a fi diferă de a verbului predicat a fi. În constituirea optativului perfect al verbelor libere, auxiliarul vine cu formele sale de optativ prezent: aș, ai, ar, am, ați, ar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sale de optativ prezent: aș, ai, ar, am, ați, ar fi (cântat, lucrat, coborât, făcut, mers etc.). La infinitiv perfect, forma auxiliarului este de infinitiv prezent: a fi (cântat, lucrat, coborât, urât, mers etc.). 2. Prin intermediul formelor de viitor indicativ, conjunctiv prezent și optativ prezent, auxiliarul a fi se constituie în instrument al modului prezumtiv (prezent și perfect): voi, vei fi cântând, cântat etc.; să fi (eu, tu, el, noi etc.) cântând, cântat; aș, ai fi cântând, cântat etc. Situația „flexiunii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezumtiv (prezent și perfect): voi, vei fi cântând, cântat etc.; să fi (eu, tu, el, noi etc.) cântând, cântat; aș, ai fi cântând, cântat etc. Situația „flexiunii” auxiliarului e aceeași ca în cazul constituirii formelor temporale, de viitor anterior, de conjunctiv și de optativ perfect. Auxiliarul A AVEA Intră în structura sintagmei perfectului compus (perfectul absolut) și a viitorului I (o a doua formă). Prezintă în amândouă cazurile forme de prezent indicativ. În sintagma perfectului compus, flexiunea sa de auxiliar diferă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a timpului: v-oi, v-ei, v-om, v-eți, v-or; dezinențe „obișnuite” (de prezent) dacă este considerat verb cu „flexiune” neregulată din perspectiva rădăcinii: vo-i, ve-i va-, vo-m, ve-ți, vor-. Verbul a fi, auxiliar al perfectului conjunctiv, prezintă o formă unică, indiferentă la categoriile gramaticale de număr și persoană: fi (să fi cântat, mers etc.) iar verbul a avea, ca auxiliar al viitorului indicativ (forma a doua) are structura verbului liber de care, în limba literară, nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de a doua clase flexionare (I2), datorită acțiunii vocalei -ă, dezinență pentru persoana a III-a, la indicativ, pentru persoana a II-a, la imperativ, devine la aceste forme verbale -EAZ-: (el, ei) lucr-eaz-(ă), lucr-eaz-(ă) (tu)!. La prezentul conjunctivului, în schimb, datorită dezinenței -e, sufixul rămâne neschimbat și la persoana a III-a: (el, ei) să lucr-ez-(e). C. — Tema gerunziului. Este o temă liberă și autonomă (cu o singură excepție, când intră în sintagma prezumtivului prezent), monovalentă. Este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezinențe personale, sufixele tematice -esc și -ăsc prezintă și variantele fonetice -eșt și -ășt: sosESC, sosEȘT-(i), sosEȘT-(e), ur|SC, ur|ȘT-(i), ur|ȘT-(e) etc. Tot din motive fonetice, sufixul -escprezintă la persoana a III-a a conjunctivului varianta -easc-: să sosEASC-(ă), iar sufixul -ăsc-, varianta -asc-: să urASC-(ă). Tipul III de flexiune Cuprinde verbele de conjugarea a II-a. Flexiunea lor se caracterizează prin existența a cinci teme distincte. Se sustrag omonimiei tema perfectului și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se confundă cu rădăcina: a-(m), a-(i), a-(u); tema II, pentru plural: avE-(m, -ți), să avE-(m, -ți), avE-(-ți); tema III, numai pentru persoana a III-a, singular, a indicativului: ar-(e), tema IV, pentru prezentul conjunctivului, persoana a III-a (întâlnită în limba vorbită și în limba textelor vechi și la persoana a II-a a imperativului): să aib-(ă); o temă bivalentă avEA-, pentru infinitiv avea și imperfect avea-(-m, -i etc.), o temă a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la care verbul aparține, (c) - de diferite categorii gramaticale, în sfera cărora funcționează și se realizează categoria de persoană verbală. Dezinențe dependente de structura fonetică a verbului Dezinența generală a verbelor, pentru persoana I singular, la tema pezentului (indicativ și conjunctiv) este -Ø: cânt, lucrez, sosesc, cobor, urăsc, par, vând, prind etc. În anumite condiții fonetice, însă, la aceeași persoană mai apar alte trei dezinențe concrete: U (vocalic), -® (semivocalic) și (semivocalic). Primesc dezinența -U (vocalic): • verbele a căror rădăcină se termină
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vrea păstrează omonimia persoana a III-a plural - persoana a III-a singular doar în limba vorbită: (eu, ei) vreaU. Dezinențe condiționate de modul verbului Variațiile dezinenței privesc modurile a căror expresie se constituie pe baza temei prezentului, adică, indicativul, conjunctivul și imperativul. Între conjunctiv și indicativ se afirmă două elemente de variație a dezinențelor: • conjunctivul prezintă pentru toate verbele omonimia: persoana a III-a plural - persoana a III-a singular: (să) cântE, lucrezE, apropiE, doarm|, soseasc|, coboarE, urasc|, aflE, dea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a III-a plural - persoana a III-a singular doar în limba vorbită: (eu, ei) vreaU. Dezinențe condiționate de modul verbului Variațiile dezinenței privesc modurile a căror expresie se constituie pe baza temei prezentului, adică, indicativul, conjunctivul și imperativul. Între conjunctiv și indicativ se afirmă două elemente de variație a dezinențelor: • conjunctivul prezintă pentru toate verbele omonimia: persoana a III-a plural - persoana a III-a singular: (să) cântE, lucrezE, apropiE, doarm|, soseasc|, coboarE, urasc|, aflE, dea, ia, aib| etc. • la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
limba vorbită: (eu, ei) vreaU. Dezinențe condiționate de modul verbului Variațiile dezinenței privesc modurile a căror expresie se constituie pe baza temei prezentului, adică, indicativul, conjunctivul și imperativul. Între conjunctiv și indicativ se afirmă două elemente de variație a dezinențelor: • conjunctivul prezintă pentru toate verbele omonimia: persoana a III-a plural - persoana a III-a singular: (să) cântE, lucrezE, apropiE, doarm|, soseasc|, coboarE, urasc|, aflE, dea, ia, aib| etc. • la persoana a III-a singular (și plural, pentru conjunctiv), dezinențele indicativului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a dezinențelor: • conjunctivul prezintă pentru toate verbele omonimia: persoana a III-a plural - persoana a III-a singular: (să) cântE, lucrezE, apropiE, doarm|, soseasc|, coboarE, urasc|, aflE, dea, ia, aib| etc. • la persoana a III-a singular (și plural, pentru conjunctiv), dezinențele indicativului și conjunctivului se inversează, în realizarea lor concretă, și anume: • au dezinența -E, la conjunctiv, persoana a III-a, verbele care prezintă la aceeași persoană a indicativului (singular) prezent, dezinența -|, adică verbele din tipurile I de flexiune și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pentru toate verbele omonimia: persoana a III-a plural - persoana a III-a singular: (să) cântE, lucrezE, apropiE, doarm|, soseasc|, coboarE, urasc|, aflE, dea, ia, aib| etc. • la persoana a III-a singular (și plural, pentru conjunctiv), dezinențele indicativului și conjunctivului se inversează, în realizarea lor concretă, și anume: • au dezinența -E, la conjunctiv, persoana a III-a, verbele care prezintă la aceeași persoană a indicativului (singular) prezent, dezinența -|, adică verbele din tipurile I de flexiune și II2.a.: (el, ea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
singular: (să) cântE, lucrezE, apropiE, doarm|, soseasc|, coboarE, urasc|, aflE, dea, ia, aib| etc. • la persoana a III-a singular (și plural, pentru conjunctiv), dezinențele indicativului și conjunctivului se inversează, în realizarea lor concretă, și anume: • au dezinența -E, la conjunctiv, persoana a III-a, verbele care prezintă la aceeași persoană a indicativului (singular) prezent, dezinența -|, adică verbele din tipurile I de flexiune și II2.a.: (el, ea) cânt-|/să cânt-E, lucreaz-|/să lucrez-E, coboar-|/să coboar-E etc. • au dezinența -|, verbele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezent, singular, prin dezinența -E: (el, ea) vind-E/să vând-|, doarm-E/să doarm-|, soseșt-E/să soseasc-|, urășt-E/să urasc-|, par-E/să par-|, prind-E/să prind-|etc. Observații: • Fac excepție de la această regulă de paralelism „alternativ” al dezinențelor de indicativ și conjunctiv pentru persoana a III-a prezent singular verbele a căror rădăcină se termină în vocala i: apropi-E/să apropi-E, scri-E/să scri-E etc. • Verbele care primesc în mod excepțional dezinența -| la indicativ dezvoltă același paralelism conjunctiv-indicativ, dar în sens invers
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a aduce - ad|! etc. Dezinențe în funcție de timpul verbal În funcție de dezinențele specifice, timpurile verbului s-ar putea grupa în patru categorii; în interiorul acestor clase, unele dezinențe sunt dependente de tipul de flexiune al verbelor, altele, cele mai multe, sunt indiferente: 1. prezentul (indicativ, conjunctiv, imperativ), timp cu unele dezinențe variabile în funcție de tipul de flexiune al verbului. Are loc acum o nouă regrupare a verbelor, în două mari clase: • verbele din tipurile I și II2.a. de flexiune; • celelalte verbe. Diferențele stau în dezinențele care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vrea - să vrea. În structura verbului a fi, omonimia rămâne numai a dezinenței, -E, întrucât temele verbale la cele două moduri sunt diferite, supletive: estE - să fiE. Verbele a da și a sta prezintă doar o dezinență aberantă, -Ø, pentru conjunctiv, persoana a III-a singular și plural: să dea, să stea, ceea ce duce la anularea omonimiei indicativ-conjunctiv, dar de pe alte baze: -|/-Ø Aceleași neregularități caracterizează și compușii unora dintre verbele neregulate: a preda: pred| - să predea; a reda: red| - să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ar fi două categorii autonome, cu identitate proprie. La un al doilea nivel, apoi, descrierea celor două categorii se desfășoară din perspectiva unui raport de înglobare în sensul mod ¬ timp; fiecare din termenii corelativi ai categoriei gramaticale mod prezintă două (conjunctivul, optativul, prezumtivul și infinitivul) sau mai multe (indicativul) timpuri. În realitatea funcționării limbii, însă, categoria fundamentală, înglobantă, a verbului este timpul; modul și aspectul sunt variante diferite în care este înscris timpul, de către subiectul vorbitor, în desfășurarea raportului enunțare-enunț, propriu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termen corelativ în care se realizează categoria gramaticală a modului există în mod concret printr-o formă temporală. Gramaticile curente vorbesc de variante temporale ale modurilor, din perspectiva considerării modului ca o categorie gramaticală de amplă deschidere, oglindind categoria timp: conjunctivul, optativul, prezumtivul au câte două variante temporale: prezent și perfect. Considerând categoria gramaticală a timpului o categorie centrală a sistemului verbal, se pot interpreta cu mai multă îndreptățire termenii corelativi ai opozițiilor temporale din perspectiva variantelor modale: prezent indicativ, prezent
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
optativul, prezumtivul au câte două variante temporale: prezent și perfect. Considerând categoria gramaticală a timpului o categorie centrală a sistemului verbal, se pot interpreta cu mai multă îndreptățire termenii corelativi ai opozițiilor temporale din perspectiva variantelor modale: prezent indicativ, prezent conjunctiv, prezent imperativ - perfect (compus) indicativ, perfect conjunctiv etc. Categorie de esență deictică, expresie a atitudinii subiectului vorbitor față de conținutul mesajului, modul este, chiar mai mult decât timpul, și o categorie sintactică; o anumită variantă modală nu mai intervine în structura
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezent și perfect. Considerând categoria gramaticală a timpului o categorie centrală a sistemului verbal, se pot interpreta cu mai multă îndreptățire termenii corelativi ai opozițiilor temporale din perspectiva variantelor modale: prezent indicativ, prezent conjunctiv, prezent imperativ - perfect (compus) indicativ, perfect conjunctiv etc. Categorie de esență deictică, expresie a atitudinii subiectului vorbitor față de conținutul mesajului, modul este, chiar mai mult decât timpul, și o categorie sintactică; o anumită variantă modală nu mai intervine în structura enunțului ca expresie a atitudinii subiectului vorbitor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactică; o anumită variantă modală nu mai intervine în structura enunțului ca expresie a atitudinii subiectului vorbitor, ci impusă de exigențe ale sintaxei limbii române; subiectul vorbitor nu mai are libertate de alegere. Verbul a trebui, de exemplu, impune modul conjunctiv și ca verb predicativ: Trebuie să plece la Veneția, și ca verb semiauxiliar: Trebuie să fi plecat la Veneția. În sistemul limbii și în funcționarea limbii în procesul de comunicare, modul este, pe de o parte, categorie gramaticală, pe de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]