1,120 matches
-
castelul adăpostea cam trei mii de suflete, inclusiv necombatanți. În plus, Genba și Katsutoshi fuseseră prinși vii de inamic și nici chiar Katsuie nu-și putea alunga gândul că-i sosise sfârșitul. Tobele de atac ale armate inamice nu mai conteneau. Pe la căderea nopții, toate palisadele înconjurătoare fuseseră sparte și întreaga zonă era plină de trupele lui Hideyoshi, până la vreo treizeci-patruzeci de metri distanță de zidurile castelului propriu-zis. Cu toate acestea, în castel, situația rămânea calmă. După un timp, tobele dușmane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din armata lui Ieyasu se repezi spre Tanojiri, în timp ce oamenii rămași, ridicând glasurile, atacară Gifugadake. Trupele lui Nagayoshi năvăliră în calea lor și, odată cu ciocnirea celor două armate, toată depresiunea Karasuhazama se transformă într-o vâltoare de sânge. Împușcăturile nu conteneau o clipă. Era o luptă disperată, într-un loc îngrădit de coline, iar nechezatul cailor și dangătele lăncilor și ale săbiilor lungi răsunau în toate direcțiile. Vocile războinicilor strigându-și numele către adversari zguduiau cerul și pământul. Curând, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
deschis, o persoană luminoasă și apropiată de oameni. Privirea lui senină te fascina. Știa gândurile și necazurile oamenilor înainte de a le spune fiecare. În ultimul an al vieții a fost mai mult bolnav. L-am văzut lăcrimând când durerile nu conteneau să înceteze. O striga pe Maica Domnului în ajutor, iar pe mama lui Maria o pomenea mereu și-i ducea dorul. La ziua de naștere veneau mulți ucenici să-i aducă flori. Rând pe rând ajungeau la ușa altarului la
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
colorate ar fi un scut contra clisei zilnice. Fortificată, înnobilată... ca și cum ar fi redevenit o adevărată persoană, apărată, zău, așa, prin această puerilă înavuțire. Cum li se întâmplă copiilor când primesc daruri peste posibilitățile clasei lor sociale, de care nu contenesc a se minuna. Veturia ignora momentul când hahalera trântea pe masă calupul strălucitor de țigări sau borcanul burtos de cafea. Chiar și după ce rămânea singură în încăpere reușea să nu observe, multă vreme, obiectul. Trecea încă și încă o dată pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ne împrieteneam, așa cum ne împrieteniserăm eu și fratele ei, și acum, că ambii copii ai lui June reveniseră în viața mea, era ca și cum sora mea mai mică ar fi înviat iar în mine și, petru că era fantoma care nu contenea să mă bântuie, copiii ei deveniseră copiii mei. Unicul lucru pe care Aurora nu-l împărtășise nici mamei, nici fratelui ei, nici altcuiva din familie era numele tatăului lui Lucy. Păstra acest secret de atâția ani, încât mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
trebuia să mă dreg cu ceai fără pic de alcool. Pe urmă, în anul cât a durat relația noastră și când eu cădeam în bețiile mele profunde de trebuia ea și cu maman să mă dezbrace-descalțe seara acasă, nu mai contenea să-mi amintească cum mă luase de abstinent. Să nu pleci până nu se termină ziarul, spune stăpâna, Portia. Eu nici n-aveam de gând, nici n-aveam unde să plec, deși altă dată plecam de la birou lăsând totul vraiște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Kutuzov și o mare victorie pentru Iancu. Cu prezența lui de spirit, însă, Marele Komandir făcu un semn ordonanței și Nanone primi un delicat buchet din violete de Parma. Ropotele de aplauze ale spectatorilor impresionați de acest gest nu mai conteneau. Doamna Ledoulx savura meditativ o fondantă. Soțul ei n-ar fi fost în stare de un astfel de gest. Florile erau o cheltuială enormă pentru el. Dar poate că nu și pentru un amant... Și acel personaj încă inexistent începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai Întâi te trimite la vatră și, după un timp, te ia de pe vatră și te varsă. La asta. Adică la Mana noastră, prin Codru, cu soldați bătrâni - dar tot la vânătoare; sau abia acum la vânătoare-de. Ofițerașul nu mai contenește de dat din cap că da, da, da deasupra cănii cu ceai. Într-un târziu se oprește și arată două degete. Eu am văzut degetele - atât; Mătușa Domnica a văzut degetele: Își face cruce, Își acoperă și mai mult obrazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
vine și nu mai vine, și totodată i-ar spune și nu i-ar spune Mirelei. Parcă s-ar teme, dar cine știe? Poate că ce nu s-a potrivit fetiței ei o să meargă cu băiatul Mirelei, și nu mai contenește minunându-se ce băiat frumos, zici că-i o pictură, și-ai zice că-l leagănă nu doar cu brațele, ci și cu privirea. — Parcă are ochi albaștri. — Uneori bat în verde, spune Mirela. Se mai schimbă. Are opt luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Am înghițit în sec. „Ariana e o colegă de școală...” „Hm.” „Da, pe cuvânt, nimic altceva decât o colegă de școală...” „Hm.” „Hm.” „Voi deja v-ați...” „Termin-o, tată!” „Bine, e-n ordine.” Am tăcut amândoi, însă tata nu contenea să mă cerceteze cu privirea dintr-o parte. Pe partea aceea mi se înroșise urechea. Asta însemna că-mi era rușine, cum îmi explicase mama altădată, ca de obicei, încâlcit și cu multe cuvinte. „Tată, mai bine povestește-mi despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
rând ție însuți.” Când tata vorbea astfel, îl înțelegeam doar pe jumătate, dar n-avea importanță. Tata știa cum trebuie să te porți cu femeile, numai cu mama, cu ea nu știa. Între timp se întunecase de tot și ploaia contenise. „Poate ar trebui să ne oprim aici, pe ziua de azi. Ia-o din loc și mergi la culcare.” „Mai povestește ceva, tată. E așa de frumos să stăm aici împreună și precis că mama n-o să se supere.” „Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
dorește să vă distrugă căsnicia. Deci fiți cu băgare de seamă când ajungeți acasă și adoptați o atitudine rezonabilă.» Bărbatul a devenit pe loc mut ca un pește și blând ca un mielușel. Când am coborât în gară, nu mai contenea cu mulțumirile, zicând că i-am salvat căsnicia și că ar trebui să existe mai mulți bărbați asemenea mie. Când am ajuns împreună la ei, ea a deschis ușa, apoi au căzut unul în brațele celuilalt. Într-un moment potrivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
din nou liberă să circuli, iar fasciștii plecaseră. Se lăsa Întunericul. După puțin timp au venit și tata și bunica, povestindu-ne fiecare aventura lui. Mama și mătușa au pregătit ceva de mâncare, În timp ce unchiul și Adelino Canepa nu mai conteneau să se salute ceremonios Între ei. Tot restul serii am auzit rafale Îndepărtate, spre coline. Partizanii Îi urmăreau pe fugari. Învinseserăm”. Lorenza Îl sărută pe păr și Belbo Își Încreți puțin nasul. Știa că Învinsese prin interpuși. În realitate, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
dorul de cei din șatră și tristețea din sufletul ei, simțindu-se ca o frunză pe aripa hazardului. Atunci ca un fel de înfruntare a hazardului juca sau cânta cu toată pasiunea, cu o adevărată patimă țigănească. Aplauzele nu mai conteneau, mai ales când cânta în limba țigănească. Toți se minunau cum o asemenea elevă interpretează rolurile ca o țigancă neoașă, fiindcă nu cunoșteau secretul vieții ei. Dacă până acum nu prea luaseră în serios viitorul Prințesei, părinții ei se cam
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
he, he, he! îi vine și Poetului rândul să se dea, involuntar, în stambă. Mă ierți..., ce mi-a venit în minte, dar masonii, rozi-crucienii, iluminații, ăștia nu erau și ei, parcă, tot un soi de cavaleri templieri reciclați? Să contenim cu prostelile și cu glosările astea sterile, cu mofturile și cu afirmațiile rizibile! mârâie iritat Bursucul, întorcându-se cu iarăși cu fața, către auditoriu. Din prima și ca să nu existe pentru careva, nici un strop de confuzie, aflați că noi suntem
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cu bătaia metronomică toropitoare a lanurilor de trestii, în deltă, bătaia zecilor de perechi de aripi de zăpadă, îi induc Poetului un șoc ușor, ca un leșin plăcut. Trece o clipă..., trec două..., trei..., patru..., cinci și vertijul terorii întunecate contenește! Iluminatul public nocturn se redresează până la nivelul standard, iar vâjâiturile, pârâiturile și descărcările luminiscente, ale furtunii inexplicabile de spiriduși și paraziți electromagnetici, încetează. Asta a fost! punctează Îngerul, după ce Garda Albă se împrăștie, revenind la locul ei, de sus. Remiză
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
curățită de curând, țăranii se îmbulzeau și se fereau să nu calce pe marginile cu firicele de iarbă de-abia încolțită. Ici-colo cîte-un glas dojenea: ― Ferește, măi creștine, nu strica iarba, că-i păcat de muncă! De altfel, gălăgia mai contenise, ca și când le-ar fi fost rușine și s-ar fi simțit vinovați că au intrat prin parc, pe unde țăranii n-aveau voie să umble. Numai lângă rondul din fața castelului Trifon Guju îndrăzni să chiuiască gros și prelung, parc-ar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
taci!... Să taci!... Cu ochii bulbucați, cu o spumă subțire în colțurile gurii, Miron Iuga răcnea scuturând pumnul spre Trifon Guju care însă, după o secundă de șovăire, îi înfruntă privirea cu un rânjet obraznic. Apoi, fiindcă boierul nu mai contenea cu "să taci", deși abia mai hârâia de oboseală, Trifon strigă gros și sfidător: ― Da de ce să tac?... Iacă, nu vreau să tac!... Ai să-mi poruncești dumneata? Ce, sunt sluga dumitale? Miron Iuga nu mai vedea, dar fiece cuvânt
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
goale, cu frunțile încrețite, cu priviri ciudate și nedumerite. ― Rămâneți sănătoși, oameni buni, și să nu vă abateți nici în viitor de pe calea cea dreaptă! strigă Baloleanu sfârșind și urcîndu-se în trăsură. Până la Lespezi, o jumătate de oră, nu mai conteni a scoate în valoare meritele acestor bravi săteni care, în mijlocul furiei incendiare ce a cuprins toată regiunea, au avut tăria sufletească să păstreze ordinea. Primul-procuror Grecescu își permise să observe, bazat pe vechea sa experiență în materie penală, că ar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ultimă sforțare de mînie: ― Dumnezeul... soarele... pământul. Mai devale baba Ioana, în mijlocul uliței, striga cu atât mai nerăbdătoare cu cât împușcăturile se apropiau: ― Păsărelele mamei, păsărele... Găinile, în șanțul celălalt, ciuguleau nepăsătoare. Îngrijorată să nu i le omoare, baba nu contenea chemările, uitîndu-se doar din când în când mai urât spre cârciumă, de unde venea zgomotul armelor: ― Păsărelele mamei... fire-ați ai dracului cu focurile voastre să fiți!... Păsări, păsări, veniți la maica! Apoi deodată se răsuci pe loc, mânioasă, bombănind: ― Fire
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ai lovit?... Spune, tîlharule! Îl plesni cu cravașa peste capul ciuruit de răni vii. Omul scoase un urlet înfiorător, ca și când i s-ar fi dezghiocat carnea, și se prăvăli ca o buturugă găunoasă. Mai furios, maiorul îl călcă în picioare, necontenind cu "hoțule" și "tîlharule". Apoi deodată se retrase câțiva pași și ordonă rece, tăios: ― Sergent!... Tu! Da!... Ia șase oameni!... Duceți pe tâlharul ăsta în fundul grădinii!... Acolo să fie împușcat!... Împușcat!... Ai înțeles, sergent?... ― Trăiți, domnule maior! făcu sergentul îndesat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
copilașul de mână. Fără nici o vorbă, maiorul Tănăsescu se repezi la ea cu cravașa. Femeia țipa, se ferea, iar copilul începu să urle îngrozit: ― Mămica mea!... Mămica mea! ― Aoleu, aoleu, ajutor! zbiera Niculina cu obrajii vrâstați de loviturile care nu conteneau. ― Caporal! strigă maiorul obosit. Numără-i cincizeci!... ― Aoleu, oameni buni!... Aoleu! Soldații o înșfăcară. Niculina, întinsă cu fața în jos și ținută de patru soldați, se zvârcolea țipând ca din gură de șarpe. Antonel se arunca la maică-sa, cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
țeava aruncătorului de flăcări. ― O conductă se deschise în spatele magaziei. Așa a ajuns acolo. (Aruncă o privire lui Parker.) Ești sigur că merg astea? ― Le-am fabricat eu, nu? ― Asta-i problema, zise Ripley. Înaintară cu precauție în timp ce zgomotele nu conteneau. Când ajunseră la ușa magaziei, Dallas se uită la Parker, apoi la clanță. Fără tragere de inimă, inginerul o apucă. Dallas, bine înfipt pe picioare, luă poziție. ― Acum! Parker deschise ușa cu o smucitură și se dădu la o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
capătul celălalt un balon mare și oval, care se dezlipi cu greu și în loc să se înalțe purtat de vânt, ca și celelalte, se lăsă încet pe podeaua camionului, unde rămase neclintit. Era ca o minge de sticlă tremurătoare. Când tremurul conteni, Balena îl atinse cu degetul și ne spuse surprinsă: "E tare!" îl cuprinse apoi cu palmele și încercă să-l ridice, dar nu reuși. Balonul era greu ca plumbul. L-am privit tăcute cum se aburește mai întîi ca de-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Mici. După ce cântă de mai multe ori gama minoră, Emil Popescu trecu la improvizații pe baza ei. Profesorul îi puse câteva întrebări și își dădu seama din răspunsuri că arhitectul habar n-avea că face muzică. Transportat, el nu mai contenea cu teoriile sale în legătură cu diversele aspecte ale comunicării om-mașină prin claxonare. Ceea ce făcea el nu era decât o claxonare modulată, pe care i-o dicta intimitatea cu automobilul. Nu se putea scoate nimic mai mult de la el. Nu dădea nici o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]