2,215 matches
-
teorii politice normative, 55, 65, 78, 100-102, 147 condițiile modernității, 125-126, 128, 164 consecințialism, 76 conservatorism, 104 consimțământ efectiv, 153-154 consimțământ egal, 68 constituționalizarea drepturilor individuale, 92, 140, 155 constrângere, 27, 111, 116, 118 conștiință ideologică, 133 conștiință împăcată, 132 contingență, 116 control judiciar, 92, 140, 155 convingeri morale, 16, 19, 23, 28, 51, 74-75, 95, 110-111, 113, 153, 158, 160, 163-164 cooperare socială, 29, 85, 130, 132, 162 coordonare (politică), 116 corupție, 44, 97, 160 cultură, 132 D decizie democratică
În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale by Eugen Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
arcușului constă însă în fond numai din mișcări gimnastice ale încheieturilor mâinii și ale degetelor noastre. De aceea nu trebuie să respingem cunoștințele de fiziologie a gimnasticii ca ceva neartistic, ci trebuie să ne folosim de ele acolo unde au contingență cu activitatea mușchilor și a articulațiilor la conducerea arcușului. Un adevăr fiziologic important și pentru scopurile noastre, este acela că “ Pentru a-i păstra mușchiului deplina sa elasticitate așa încât el să posede aptitudinea de a executa în toata amploarea sa
Primii paşi : contribuţii la metodica studiului şi predării viorii la elevi : (caiet de profesor) by Maria Toronciuc () [Corola-publishinghouse/Science/91587_a_92393]
-
fiind un nou concept de automobil, avion, elicopter, concept armă, strategie, concept organizare, concept scop, concept inițiativă, concept utilitate, etc... Se pot diferenția și concepte metafizice clasice precum conceptele de: existență, ființă, finalitate, substanță, gândire, realitate, obiectivitate, subiectivitate, cauzalitate, necesitate, contingență. Conceptul cuprinde, am putea spune fie o informație-realitate precis denominabilă, cuprinzând sensul sau mulțimea sensurilor alocabile unui cuvânt, fie o realitate compozită, mulți-semnificantă, localizabilă și descriptibila modal prin conexiunea specifică a unui sir de concepte distincte, necontradictoriu corelate, exemplu o
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
Dimitrie Onciul, Vasile Pârvan va fi următorul mare istoric care va aduce într-adevăr o schimbare majoră de perspectivă în viziunea istorică de ansamblu asupra Antichității geto-dacice și daco-romane, printr-o serie de contribuții pluri-domeniale care vor intra episodic în contingență cu problematica populațiilor iranofone sarmatice nord-vest-pontice, inclusiv sub aspectul dinamicii raporturilor politico-militare a acestora cu lumea dacică. Referirile sale la sarmați sunt succinte, dar numeroase, diseminate în diferite lucrări de istorie veche publicate cu începere din anul 19091, cea mai
SIMPOZIONUL NAȚIONAL. CREATIVITATE ȘI MODERNITATE ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ by Cezar Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/91750_a_92818]
-
face corp comun cu direcția „lunedistă” a generației ’80. Căci, dacă majoritatea congenerilor se îndreaptă către un realism echivalent cu o catagrafie a cotidianului, el se concentrează asupra unui suprarealism care ambiționează să extragă doar chintesența cotidianului. Nu contingentul, ci contingența însăși, localizată într-un oraș generic, care nu numai că nu constituie o realitate determinabilă empiric, dar se complace într-o ambiguitate deopotrivă geografică și ontologică, printr-un continuu bruiaj al rutinelor sociale. Pe de o parte, habitudinile se confruntă
VISNIEC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290587_a_291916]
-
s-a eliberat singură, legitimând astfel Rezistența interioară, solicitată să discute de la egal la egal cu guvernele din exil și cu aliații, iar insurecția - sau simulacrele ei - maximizează ponderea celor mai deciși, mai intransigenți, pe scurt, a revoluționarilor. Dincolo de inevitabilele contingențe, această schemă se impune pretutindeni unde situația locală aduce insurecția la ordinea zilei: în Italia, începând din toamna anului 1943, în Franța, în Cehoslovacia, în Polonia, în Balcani... Unii istorici consideră că, dimpotrivă, în Slovacia, sovieticii, departe de a înconjura
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
potențial cuceritor de dragul păcii. E.H. Carr l-a interpretat în acest mod atunci și așa îl privește și acum A.J.P. Taylor. Greșeala raționamentului, de care puțini oameni erau - sau puteau fi - conștienți atunci, a fost, din nou, neglijarea rolului contingenței inerente în predicția politică. Ceea ce retrospectiv apare drept adevăr a fost fie complet necunoscut, fie nu putea fi determinat de altceva decât de o simplă intuiție. Să ne referim, în cele din urmă, la problema contemporană a războiului nuclear. Din
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
sau organică a comportamentelor, programe de formare, îndoctrinarea, regruparea unităților, mărimea unităților, sistemul de planificare și control, mecanismele de legătură, descentralizarea verticală, orizontală, selectivă, paralelă. Alegerea unora sau altora dintre acești parametri este influențată de o serie de factori de contingență sau de context care aduc un plus de specificitate structurilor organizatorice. Aceștia sunt: vârsta și mărimea organizației, sistemul tehnic, mediul, puterea − fiecare dintre ei asociindu-se cu o serie de caracteristici și consecințe proprii pentru unele dintre părțile structurii sau
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
configurații structurale și nu de sisteme în cadrul cărora factorii de structură și cei de context se află în relații de cauzalitate. Configurațiile structurale sunt prezentate de Mintzberg ca „regrupări naturale” ale mecanismelor de coordonare, parametrilor de concepție și factorilor de contingență. Se pierde astfel din vedere rolul actorilor în articularea condițiilor care conduc la regruparea elementelor. Iată de ce, Claude Louche insistă tocmai asupra rolului caracteristicilor de personalitate, precum și a structurilor cognitive ale individului în realizarea configurațiilor structurale. Se încearcă astfel o
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
adică utilizarea unei influențe noncoercitive pentru a dirija și coordona activitatea membrilor unui grup organizat în vederea realizării obiectivelor acestora), cât și proprietate (ansamblul de calități și caracteristici atribuite celor care exercită cu succes influența), el stabilește patru criterii (universalitate versus contingență; trăsături versus comportamente), din combinarea cărora rezultă patru tipuri de teorii (vezi figura 2). Fig. 2 În teoriile de tipul 1, conducerea este o trăsătură a liderului, care este eficace în toate grupurile și în toate contextele organizaționale; în teoriile
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Koopman (2001) împart teoriile conducerii în patru categorii distincte: până la sfârșitul anilor ’40 ai secolului XX (teoriile personologice); de la sfârșitul anilor ’40 până la sfârșitul anilor ’60 (teoriile comportamentiste și ale stilului); de la sfârșitul anilor ’60 până la începutul anilor ’80 (teoriile contingenței); de la începutul anilor ’80 până în prezent (teoriile „noii conduceri”). Fiecare dintre aceste două modalități are și avantaje, și dezavantaje. Prima modalitate oferă o viziune coerentă din punct de vedere problematic, dar, neținând seama de criteriul istoric, ar putea produce o
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
persoanei (al trăsăturilor sau al comportamentelor ei). Trecerea de la persoană la situație, mai întâi, și apoi la relația dintre persoană și situație s‑a dovedit a fi soluția cea mai productivă, ceea ce a și generat apariția teoriilor situaționale și ale contingenței. 2.4. Teoriile situaționale primaretc "4. Teoriile situaționale primare" 2.4.1. Specifictc "4.1. Specific" Sunt specifice perioadei anilor ’40. Ele au apărut ca o reacție împotriva teoriilor personologice care se centrau exclusiv pe trăsăturile de personalitate ale liderului
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
determinat pe alți cercetători să‑și tempereze accentul pus exclusiv pe situație, ajungând treptat la formularea unor teorii care să integreze în ele persoana și, mai ales, relația dintre persoană și situație. Acestea au fost reunite sub denumirea de teoriile contingenței. 2.5. Teoriile contingențeitc "5. Teoriile contingenței" 2.5.1. Caracterizare generalătc "5.1. Caracterizare generală" Au fost formulate în decursul anilor ’60. Intenția lor generală este aceea a corelării teoriilor opuse până atunci, adică a teoriilor personologice și a
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
accentul pus exclusiv pe situație, ajungând treptat la formularea unor teorii care să integreze în ele persoana și, mai ales, relația dintre persoană și situație. Acestea au fost reunite sub denumirea de teoriile contingenței. 2.5. Teoriile contingențeitc "5. Teoriile contingenței" 2.5.1. Caracterizare generalătc "5.1. Caracterizare generală" Au fost formulate în decursul anilor ’60. Intenția lor generală este aceea a corelării teoriilor opuse până atunci, adică a teoriilor personologice și a celor situaționale. Dacă primele teorii postulau universalitatea
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
teorii postulau universalitatea trăsăturilor de personalitate (indiferent de particularitățile situației) în determinarea eficienței conducerii, celelalte decretau, dimpotrivă, primordialitatea situației (independent de trăsăturile sau de comportamentele liderului). Noile teorii încearcă să realizeze dezideratul empiric al potrivirii dintre persoană și situație. Teoriile contingenței pornesc de la următoarele idei generale: # 1) Conceperea și interpretarea conducerii într‑o manieră nouă, complexă, și anume nu numai ca o capacitate general umană capabilă de a fi exercitată doar de anumite persoane, oriunde și oricum, pe oricine și pe
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Cercetări interesante care au arătat legătura dintre trăsăturile de personalitate și situație au fost făcute și de către L. Carter și colaboratorii săi (1950) (apud Montmollin, 1956, p. 1231). Toate aceste idei au prins contur clar, coerent, în cadrul unor teorii ale contingenței, dintre care cele mai semnificative aparțin lui Fiedler (1967; 1971) și Hersey și Blanchard (1969). 2.5.2. Teoria favorabilității situațiilor de conduceretc "5.2. Teoria favorabilității situațiilor de conducere" A fost formulată de F.E. Fiedler și publicată într‑o
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
favorabilității situațiilor de conduceretc "5.2. Teoria favorabilității situațiilor de conducere" A fost formulată de F.E. Fiedler și publicată într‑o lucrare apărută în 1967 (A Theory of Leadership Effectiveness). Fiedler este cel care a utilizat pentru prima dată termenul contingență. El își propune, în principal, realizarea a două obiective: 1) clasificarea situațiilor de grup; 2) studiul relației dintre conducere și performanțele organizaționale. În acest scop, el întreprinde două demersuri, unul de ordin teoretic, altul, metodologic. În plan teoretic, Fiedler pornește
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
este apreciată de unii autori ca fiind cea mai pertinentă, dar și cea mai controversată. Ea are marele merit de a introduce mai direct variabilele organizaționale în studiul conducerii. De asemenea, este poate cea mai bine operaționalizată dintre toate teoriile contingenței. În fine, Fiedler formulează și o serie de sugestii practice menite a contribui la ameliorarea conducerii și la creșterea eficienței ei, una dintre acestea fiind schimbarea situației pentru a o compatibiliza cu caracteristicile stilului liderilor. Cei care se raportează critic
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
1. Premisetc "6.1. Premise" Teoriile cognitive s‑au formulat și dezvoltat prin anii ’70 ai secolului XX. Deși unii autori (Gordon, 1987; Mullins, 1993; Gibson et al., 1997) le încadrează în rândul teoriilor situaționale - mai exact, a celor de contingență -, iar alții (vezi Smither, 1994, p. 289) le etichetează ca teorii de compromis, amplasându‑le între cele personologice și cele comportamentiste, noi le considerăm o categorie de sine stătătoare. Desigur că, în forma lor generală, ele se subordonează aceleiași scheme
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ajungă la depășirea lor prin considerarea relației dintre cele două variabile. Noua paradigmă integrează persoana și situația într‑un raport unitar: C = f(P*S) Din perspectiva noului model al conducerii, numit și modelul mixt, ilustrat foarte bine de teoriile contingenței și de cele ale interacțiunii sociale, conducerea nu mai apare ca o capacitate umană universală capabilă de a fi exercitată doar de anumite persoane oriunde și oricând, pe oricine și pe orice, dar nici ca o capacitate particulară, strict dependentă
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ale stilurilor de conducere folosite de Reddin, ca și inconsistența stilului divizat (în ce măsură adaptarea acestuia la situație este eficientă dacă liderul respectiv nu este interesat nici de sarcină, nici de oameni!!), nu putem să nu remarcăm progresul făcut spre teoriile contingenței care iau în considerare, după cum am văzut, o mai mare corespondență între lider (trăsăturile lui de personalitate, comportamentele manifeste) și particularitățile situației. Merită subliniată și o altă contribuție a lui Reddin. El introduce câteva noțiuni care specifică mai bine concepția
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
un singur factor, oricare ar fi acela, determină instalarea unui stil de conducere. Mai aproape de realitate sunt acele opinii care iau în considerare multitudinea și varietatea factorilor determinanți ai stilurilor de conducere, succesiunea și interacțiunea lor în timp, concomitența și contingența lor. Cele de până acum oferă un răspuns de principiu la problema formulată la începutul acestui paragraf, dar nu identifică și nici nu enumeră factorii concreți, particulari ai cristalizării și utilizării diferitelor stiluri de conducere. Care sunt acești factori și
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
explicăm eficiența prin caracteristici/criterii total diferite între ele? În mod sigur, nu! Și atunci, cărui fapt se datorează eficiența organizațiilor americane și japoneze? Răspunsul nu este greu de anticipat. Productivitatea înaltă a leadership‑ului american și japonez se datorează contingenței (potrivirii) criteriilor leadership‑ului eficient cu particularitățile și specificul celor două tipuri de societăți. Leadership‑ul american a fost practicat și a „prins” într‑o societate caracterizată printr‑o rată înaltă a mobilității individului, într‑o cultură care promovează normele
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ales al acțiunii; modelul autoaprecierii ca schemă de decizie (Chirică, 1996); modelul politic sau al „arenei” (Koopman et al., 1988); modelul deciziei ca legiferare a puterii; modelul non-deciziilor (Miller et al., 1999); modelul valorii așteptate, modelul utilității așteptate (Miclea); modelul contingenței pentru selecția soluțiilor (Kinicki, Kreitner, 2003) etc. La o analiză mai atentă a acestor modele putem descoperi cu ușurință sursa lor de inspirație (logica, sociologia, economia, psihologia etc.), dar și faptul că, sub o formă sau alta, aproape toate au
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
pentru selecția soluțiilor (Kinicki, Kreitner, 2003) etc. La o analiză mai atentă a acestor modele putem descoperi cu ușurință sursa lor de inspirație (logica, sociologia, economia, psihologia etc.), dar și faptul că, sub o formă sau alta, aproape toate au contingențe cu cele două modele prezentate de noi, unele dintre ele fiind chiar variante ale acestora. Mai puțin transpar din modelele enumerate mecanismele psihologice ale deciziei. Tocmai de aceea ne-am propus elaborarea unui model propriu al deciziei. Premisele modelului Am
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]