1,070 matches
-
să gândești deloc, spuse el. Ar trebui să stai acasă, în pat. De parcă asta era o variantă! De îndată ce și-a ridicat rețeta, a trebuit să dea fuga să vadă o prezentare de film, unde toată lumea cu care vorbea părea să converseze cu părul ei murdar. Filmul a durat trei ore interminabile, timp în care s-a agitat în ultimul hal, gândindu-se la câtă muncă putea să fi făcut la birou în timpul ăsta. Și când te gândești că era o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
făcând ca apartamentul ei să pară chiar mai mic decât era. Costumul închis la culoare, părul răvășit și cravata strâmbă îl făceau să pară un om împovărat de griji și absent. Ea rămase o vreme în cadrul ușii, privindu-l cum conversează tăcut cu podeaua ei. Apoi el a aplecat capul într-o parte, a văzut-o și a zâmbit. Lumina din cameră s-a schimbat când el s-a ridicat. —Bună, spuse Ashling. Îmi cer scuze că am lipsit și ieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
mari și bulbucați păreau să se distreze de cine știe ce întrebare. Zaleucos spuse: — Cine a construit casa asta i-a poruncit unui pictor să reproducă statuia pe care Lysippus o turnase în bronz după subiect: acesta e Socrates așteptându-și moartea, conversând cu discipolii săi după ce a băut otrava. Iar când fu întrebat cum de știa despre fresca aceea, aflată într-o casă particulară dintr-un oraș atât de îndepărtat, răspunse că-i povestiseră despre ea niște călători. Apoi corăbiile coborâră până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
unei echipe de fotbal adorate din zilele noastre. Împăratul își făcu apariția la intrarea aglomeratei tribune imperiale. Cobora încet, într-un fel foarte diferit de întunecata și rigida oficialitate a lui Tiberius, trecea de la un grup la altul, salutând și conversând cu acea spontaneitate care îi surprindea pe vizitatori. Pe când cobora, privirea i se opri pe malul opus al fluviului, pe colina Vaticanus, unde se ridica reședința care îi aparținuse mamei sale. Acea imagine îl afectă fizic, asemenea unei săgeți trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dar era încă și mai conștientă de prezența lui Dean în dreapta ei. Acesta urmărise toată scena și ea a văzut cu coada ochiului că zâmbea. Apoi mai era și Toby care, în celălalt capăt al mesei, îi tot pomenea numele, conversând pe un ton destul de ridicat pentru ca ea să poată să audă fiecare cuvânt. La ora asta, ea ar trebui să se afle pe o banchetă întunecată, cu un pahar de caipirinha în mână și un tip alături în loc să îndure asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
este iritată. Nu vrea daruri pentru copil, prea devreme. Cămășuța este o batistă cu două găuri, îmi vâr înăuntru degetele mari. S-a terminat apa de la masă, mă ridic să umplu carafa. Deschid robinetul, apa șterge vocile de dincolo. Familia conversează, își mișcă fețele, mâinile. Pentru mine sunt deja în spatele unui geam, obișnuitul geam aburit unde se oprește lumea când eu n-am chef de ea și ea n-are chef de mine. Elsa vorbește cu tatăl ei, îi atinge brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
vorba de „Prologul“ la Tres novelas ejemplares y un prólogo (1920). Importantă din punctul de vedere al construcției romanelor lui Unamuno, inclusiv a „rimanului“ Ceață, este ideea de „pluralizare a intimității“ (Germán Gullón): personajele nu mai sunt inși unitari care conversează unul cu altul. Dacă rezumăm spusele lui Unamuno, când X și Y stau de vorbă, se întrețin nu două persoane bine definite, ci șase, fiecare fiind, respectiv, 1. cel știut doar de narator, 2. cel patronat de propria percepție ideală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
care să fie mâncată, ci doar s-o scrie cu tocul și cerneala. Are dreptate Cassou, ce să caute în asemenea interviuri un om, spaniol sau nu, care nu vrea să moară și știe că solilocviul e modul de a conversa al sufletelor ce simt singurătatea divină? Și ce interes poate prezenta pentru cineva ce anume crede Pedro despre Pablo sau opinia lui Juan despre Andrés? Nu, nu mă interesează așa-zisele probleme de actualitate și care de fapt nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
onoarea lui la Greenwich, la care Îl invită pe Du Maurier, Împreună cu Edmund Gosse și alții. Du Maurier se simți flatat că fusese inclus În această distinsă adunare literară, În timp ce Henry era mulțumit să aibă măcar un oaspete capabil să converseze fluent În franțuzește (deși era translatorul oficial al Comisiei de Comerț, Edmund Gosse vorbea Îngrozitor franceza). Seara decurse excepțional, În parte, fără Îndoială, fiindcă era o Întâlnire privată, doar Între bărbați. Cu câteva zile Înainte, Henry luase prânzul Împreună cu Maupassant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pentru membrii mai tineri ai familiei Du Maurier. Plimbările de duminica după-amiaza deveniră niște excursii mai calme, mature, la care participau de obicei Henry, Du Maurier, Jusserand și, cu două capete mai Înalt decât ei trei, Charles Millar. Mergeau și conversau doi câte doi, Henry cu Du Maurier și Charles cu Jusserand la dus, până la catarg sau până În dreptul lui Spaniards Road, după care, la Întors, Du Maurier și ginerele său schimbau locurile. Pe drumul de Întoarcere, Henry Întreținea de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Ca să facă mișcare, mergea pe jos și Într-o zi o reîntâlni pe micuța Agatha, Însoțită de bonă și trăgând după ea, În lesă, un cățel pe care tocmai Îl primise la Împlinirea vârstei de cinci ani. Se opri și conversă un timp despre Îngrijirea acordată câinilor, pentru a demonstra că nu purta nici un fel de ranchiună pentru accident. Îi era dor de Tosca, rămasă În grija familiei Smith, și se simțea puțin vinovat pentru a o fi lăsat să Îndure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
O să vă fac instantaneul faptelor. Pe 24 am ajuns la estancia. Mare cordialitate și prietenie. Doamna Mariana - costum de călărie Redfern, ponchillo Patou, ghete Hermés, machiaj plein-air Elizabeth Arden - ne-a primit cu simplitatea-i dintotdeauna. Perechea Anglada - Montenegro a conversat despre amurg până În toiul nopții. Carlos Anglada l-a considerat inferior farurilor automobilului, care devorează unul după altul segmente de macadam; Montenegro l-a găsit inferior sonetelor mantovanului. În fine, cei doi beligeranți și-au Înecat spiritul polemic Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
o minune. Unii mă Întreabă: «Și n-ai suferit că, poate, Borges te-a pus În umbră?». Iar eu le răspund: «Dar cum pot compara lucrul acesta cu fericirea pe care am trăit-o fiind prietenul său atâția ani? Și conversând cu el noapte de noapte, și zi de zi?»“ Bioy Cu câteva zile Înainte de Anul Nou 2004, vechiul meu prieten, romancierul spaniol Ignacio Vidal-Folch, Îmi scria de la Barcelona, felicitându-mă cu ocazia Crăciunului: “Ileana, fii prudentă cu traducerea cărților pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
sale căreia, fără ea, cu siguranță că i-am fi simțit lipsa. Cei doi editează Împreună revista Destiempos, scriu prefețe și, mai ales, stau fără răgaz de vorbă. Bioy va evoca de nenumărate ori „nopțile atât de plăcute În care conversam Îndelung despre literatură, prietenia cotidiană care ne făcea să ne vedem zilnic, comentându-ne unul celuilalt realitățile“. În 1993, când l-am cunoscut la Buenos Aires, Bioy era de multă vreme un bărbat În etate, un domn din generația bunicului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
muri. — Crezi că Barnes l-a omorât? Beth ridică din umeri: — Nu știu. — Trăiesc mai mulți calmari Într-o anumită regiune? — Nu știu. Vom mai vedea vreunul? — Nu știu. VIZITATORUL Norman coborî În centrul de comunicații ca să vadă dacă putea conversa cu Jerry, Însă acesta nu răspundea. Probabil că ațipise În scaunul din fața consolei, căci ridicându-și brusc privirea fu surprins să vadă un marinar negru cu uniforma bine pusă la punct, care se ivise chiar În spatele său, privind ecranul peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
fiind masculină?“. — Care-i monitorul? — Ăsta, spuse ea și conectă monitorul. — Jerry! Ești acolo? Nici un răspuns. Tastă: JERRY? EȘTI ACOLO? Din nou, fără efect. — Să-ți spun ceva despre Jerry, zise Beth. Nu poate citi cu adevărat gândurile. Când am conversat cu el, mai Înainte, i-am transmis un gând și n-a răspuns. — Și eu am făcut la fel, spuse Norman. l-am transmis și mesaje și imagini. N-a răspuns. Dacă vorbim răspunde, dar dacă doar gândim nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Deci, a continuat vameșul, nu ai nimic altceva de declarat decât propriile-ți gene. După care a început să râdă cu poftă. A, da, foarte drăguț, am răspuns nu prea convingătoare. —Isteț mare, domnul Wilde al nostru, a continuat să converseze vameșul. Un gentleman venerabil. A, absolut, m-am arătat de acord. M-ai speriat rău de tot, i-am spus zâmbind. Vameșul a adoptat o atitudine de șerif, cu tot cu accent sudist. —E în regulă, doamnă, mi-a făcut el cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a exclamat tata întorcându-i practic spatele și exprimându-și dezamăgirea printr-un gest de concediere. Și așa, presupun eu, s-a încheiat noua prietenie. Nu știu din ce motiv, dar eu am simțit că era de datoria mea să conversez cu oaspetele nostru. Asta poate și pentru că mă obișnuisem să evoluez într-o societate civilizată în care oaspeții sunt tratați ca niște oaspeți. În care, dacă cineva te invită la cină, nu te aruncă în mijlocul unei mulțimi de necunoscuți, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
psihologia realului. Cu toate acestea, Îndrăznesc să susțin că nimic nu poate fi mai idiot decît să te duci la serviciu. Și, ca atîția alții, mereu am fost obligat să mă duc acolo, „să-mi cîștig pîinea”. Să muncești În loc să conversezi, să cunoști oameni, femei, să călătorești, să visezi, se spune că nu noi ne alegem visele, ele ne aleg pe noi, așadar să te lași ales și locuit de vise, să meditezi, să pierzi vremea, să Încerci toate felurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de pe balama și pe care el se străduia s-o țină înclinată ca să-i ocrotească sfiala. Ea stătea lângă pat cu fața la portretul prin care ochii măriți ai lui Thomas priveau neobservați. Părea să fi sosit într-o pauză. Kenneth se conversa cu regizorul în timp ce doi tineri asistenți ajustau puțin unghiul oglinzii în urma instrucțiunilor pe care le striga cameramanul. În sfârșit, regizorul strigă: „Ocupați-vă locurile, toată lumea!“ și Kenneth se duse la ușă să-și facă intrarea. Se făcu liniște în platou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Făcuse un ocol destul de mare, de la Wandsworth Bridge pînă la Kensington, traversînd Chiswick, peste fluviu, la Mortlake și Putney, și acum se Întorcea la domnul Leonard; era la două-trei străzi de casă. De cîteva minute o luase la pas și conversa cu o fată blondă. Fata, totuși, nu prea reacționa. — Mă mir că poți merge repede pe tocurile astea Înalte, spuse Kay. — Te obișnuiești, cred, răspunse fata nepăsătoare, nu-i mare scofală. Ai fi uimită! Nu se uita la Kay, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
bine, de Tragica Domnișorică Pearce, de-acolo... El Își lăsă capul În jos și se duse cu farfuria prin sală, În cealaltă direcție. Stătea la o masă de lîngă poartă, cu Fraser și alți opt bărbați. Fraser era deja acolo. Conversa animat cu un bărbat care stătea În fața lui și pe care Îl chema Watling, un alt protestatar. Watling stătea cu brațele Încrucișate, iar Fraser era aplecat, bătînd ușor mușamaua de pe masă pentru a-și susține punctul de vedere. Nu observă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Încă vorbea cu Watling; de-abia asculta ce-i spunea Watling, și dădea din cînd În cînd din cap. Nu-l prea plăcea pe Watling, Duncan știa asta, dar el vorbea cu oricine, ore În șir, doar de dragul de a conversa; faptul că se uita la tine, că-ți vorbea cu pasiune, nu Însemna mare lucru; era pasionat de orice. — Băiatul ăla, Fraser, n-ar trebui să fie aici, Îi spusese domnul Mundy Între patru ochi. Provenind dintr-o asemenea familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și gâfâită de emoție. De câte ori aud vocea fiicei mele la telefon, mi se pare că o aud pentru prima oară: mi se pare neverosimil că o ființă care a crescut Înăuntrul meu acum nu prea mult timp a ajuns să converseze cu mine, și cu atât mai puțin că lucrul ăsta se face prin satelit. —Mami, ești la America? —Da, Em. Ca Woody și Jessie În Toy Story 2? — Da, mami, așa. Și cum te mai simți, puiule? —Bine. Ben și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
fuzionare“. Păstrează întotdeauna, pentru orice eventualitate, o masă de treisprezece, cu un bărbat în plus. Fiecare invitat are un număr alocat în schemă. Julie avea numărul patru, iar scaunul ei era al doilea din capătul mesei dreptunghiulare, putând, astfel, să converseze cu patru bărbați. La stânga și dreapta lui Julie urmau să fie un prinț italian și un producător de la o casă de discuri, vizavi un mahăr al afacerilor imobiliare, iar în capul mesei, al treisprezecelea, bărbatul „în plus“, căruia gazda îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]