5,191 matches
-
permiți să i le plătești, mi-a replicat, voi apela la o instituție de caritate de care am auzit și o să-i rog să plătească ei taxele. — Nu există astfel de instituții, i-am spus. Dacă ar exista, ar fi copleșite de cereri. Toată lumea vrea să-și dea copilul la o școală particulară. Toți părinții din Botswana ar sta la coadă. E imposibil. — Imposibil, zici? O să stau de vorbă cu conducerea instituției de caritate chiar mâine. Vom trăi și vom vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cu privirea halucinată, cu admirația emanînd din fiece por al pielii obrazului lor transpirat din pricina căldurii și a coniacului distribuit cu prea multă larghețe. Hotărît lucru, Basarab Cantacuzino era un boier, un boier de altădată, care vrea neapărat să te copleșească, pînă la a te strivi, cu generozitatea sa. Dacă Mihai Mihail nu-l trimisese degeaba la banchet, acela era momentul în care ar fi putut afla cît de cît ceva. Exaltarea și alcoolul deschid orice poartă sufletească. "De aceea, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
uite că au trecut zece ani și încă nu ne-am oprit din chef. Iar în vremea asta servitorii fură, neamurile se încaieră, gardul se rupe, podul e gol, în bătătură cresc bălării, iar noi continuăm să umblăm ca somnambulii, copleșiți cu totul de fericirea ce ni s-a dat. O să ne trezim cu casa pustie și o să ne moară pruncul de foame, nespălat, nealăptat, pentru că nimeni nu și-a venit în fire și de bucurie își dau cămașa de pe ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pune în situația de confruntare cu Balbo". Era mai mult decît o greșeală! Era o încercare clară de a-l dirija, de a-i manevra gîndirea. Și asta o făcea cu el, cu Mihai Mihail, omul care nu se lăsa copleșit de granguri mari de tot în ale politicii. Iar faptul că îi era șef agrava situația. Nu un subaltern trebuia să influențeze asupra judecății șefului, ci invers. Poate că era corect ce semnala Bîlbîie, poate că Basarab Cantacuzino într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ia aminte, iar pe măsură ce, într-adevăr, cuprindea totul, îi venea din ce în ce mai greu să deosebească adevăratele linii de forță ale organismului social de cele înșelătoare. Simțea că, în curând, nu va mai face față. Că, în curînd, mintea lui va fi copleșită de rapoartele inspectorilor și va trebui să acționeze la întâmplare, deliberat la întâmplare, pentru a ascunde fundătura în care a ajuns. Momentul acela va fi clipa sfârșitului Serviciului. A sfârșitului adevărat, nu altceva, căruța va merge înainte, inspectorii vor aplica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
putea trăi. Că greșelile lor îl țineau în viață, îl făceau să treacă mai ușor peste încă o zi. Nici nu știa ce s-ar fi făcut dacă notele și rapoartele ar fi fost impecabile, probabil că ar fi fost copleșit de gîndurile negre care-l pîndeau la fiecare clipă de liniște, de răgaz. Se trezea dimineața neliniștit. Avea un gust amar în cerul gurii, dar asta nu conta, grav era că se trezea singur în odaie. Era singur în încăperea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
chiar, cu oarecare îngăduință și de aceea privirea aceasta, "de aproape", ce i se îngăduise lui Leonard Bîlbîie, era tulburătoare, neliniștitoare. Mihai Mihail vorbea rar, tărăgănînd cuvintele, iar Bîlbîie abia înțelegea că este vorba despre el și raportul său, fiind copleșit de realitatea exactă a înfățișării lui Mihail. Avea în fața lui un om străin. Nu mai amintea nici de cel cu care stătuse de vorbă, e drept, într-o poziție dezavantajoasă, dar totuși fusese în preajma lui și nu mai semăna nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
foarte mică. Numai că nu despre asta e vorba. Demn de reținut era faptul că el murise cu nici două luni Înainte de vizita mea În Suedia. Făcusem acea călătorie tocmai În intenția de a mai uita de suferința care mă copleșise. Gândeam și eu, ca toată lumea, că schimbarea locului m‑ar putea ajuta să‑mi uit durerea, ca și cum n‑am purta‑o În noi. Rezemată cu umerii de rafturile de lemn povârnite, ținând cartea pe brațe, Îi citeam biografia uitând pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
binecuvântă cu semnul crucii; străjerii Îl luară de brațe. Nu le va Îngădui să‑l Înșface, ci va sări sprinten În picioare și abia atunci cei doi ulani Îl vor flanca. Dar brusc, nici nu trecu bine pragul celulei, fu copleșit de credința că totul avea să se termine așa cum o cerea logica vieții. Deși totul era acum Împotriva morții, totul era de partea vieții În acel vis coșmaresc: tinerețea sa, descendența sa, renumele familiei sale, dragostea mamei sale, bunăvoința imperială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
din tot imperiul. Printre bătăile sacadate ale tobelor se auzea murmurul gloatei, un freamăt amenințător, văzu chiar pumni ridicați În semn de ură. Gloata chiuise la pronunțarea sentinței, căci mulțimea Îi ovaționează doar pe stăpânitori. Conștiința acelui gând Îl va copleși. Capul i se lăsă pe piept, umerii i se chirciră de parcă se aștepta la o lovitură (chiar fu aruncată o piatră) și se Încovoie și mai mult de spate. De‑ajuns ca gloata să simtă că l‑a părăsit curajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
motiv că ar dori să se instruiască - cum altfel ar pleca de pe această lume dacă nu și‑ar Îndeplini ceas de ceas Îndatoririle lumești - dar care, de fapt, vine doar să mai uite pentru o clipă de singurătatea care o copleșește cu gândul morții, sau, pur și simplu, să mai vadă chipuri Însuflețite. În ciuda singurătății În care trăiesc, domnule, nu agasez lumea cu amintirile mele - ecouri ce răzbat dintr‑un de necuprins cimitir -, nu frecventez conferințe și nu scriu scrisori necunoscuților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
muget. Atunci M.O., sfâșiat de regrete, se așeza lângă ea, Îi lua mâna În palmele sale, și În locul discursului pregătit, Își lăsa capul În poalele soției sale legitime. „Dumnezeu mi‑a dat pe lângă talent acest copil, ca să nu mă copleșească trufia“, Îngâna printre hohote de plâns. Înfrânt, se refugia În literatură. Pământul făgăduinței. (Și când Îmi amintesc că din pricina poeziilor sale a fost atât de dușmănit și atât de hulit!) La un moment dat am luat hotărârea de a ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
gelozia logodnicelor și a șotiilor rămase acasă și, în al doilea rând, nici una dintre ele nu trebuia să iasă înevidență față de celelalte două prin frumusețe sau prin senzualitate, căci există riscul ca toți bărbații să-și manifeste preferințele pentru ea, copleșind-o cu „muncă“ și provocând tensiuni între ea și celelalte. Alte condiții indispensabile erau să fie curate, simpatice, bune bucătărese și dispuse să se dăruiască oricărui bărbat care le-ar cere-o, fără să respingă pe nimeni și fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o înșelase. Mai mult de-atât: o părăsea. Era conștientă de toate astea așa cum era conștientă de așternutul de sub ea, de respirația greoaie care o înăbușea, de viața ce urma s-o trăiască fără el. Slăbită, până la neputință, amețită și copleșită de lacrimi nevărsate, i se păru că zărește imaginea parcului din orașul în care se născuse. În ceață, apoi din ce în ce mai clar, îl vedea de undeva de sus, din zborul unui fluture ori, cine știe, din ghearele unei păsări de pradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cumplită. Nu mai fusese niciodată bătută. Coborî înfrântă și se încuie în camera ei. Așezată pe covor, cu genunchii la gură, plânse în voie până când se întoarse mama acasă. În momentul în care aceasta o luă în brațe și-o copleși cu mângâieri, fetița constată, uimită, că nu simțea nici un resentiment față de femeia care o lovise. Dimpotrivă. O admira pe bunica. Cum fugise ea, cu toată bătrânețea, s-o ajungă din urmă, cu ce hotărâre o lovise și cu ce inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
clasei. Damaschin se întoarse spre ea și șuieră printre dinți: Proasto! Pumnul Luanei îl lovi direct în nas. Îi dădu sângele și stropi mari, maronii, se lățiră pe suprafața băncii. * * * Chemată la școală, Sanda nu știu ce să spună. Încurcată, rușinată și copleșită de sentimentul vinovăției, nu reuși să ridice ochii din pământ și să-l privească pe domnul Damaschin care, de altfel, se dovedi a fi destul de îngăduitor. Știa cum sunt copiii și era conștient că nu întotdeauna părinții trebuiau făcuți răspunzători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o ridice. Stă cu ea căzută peste ochi ca la Baba-oarba. Textul scenetei este reușit, spectatorii sunt fascinați. România este ultima care vorbește. Luana declamă tare, clar, trăiește fiecare cuvânt. Ea joacă teatru și o face bine. Învățătoarea și Sanda, copleșită de emoție undeva pe un scaun, sunt impresionate. Luana sfârșește monologul și tace. În sală e liniște. Ochii spectatorilor sunt lipiți de silueta ei măruntă. Inima fetiței a zburat din piept și face piruete prin sală. Crin Soveja nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Când, în cele din urmă, profesorii îi dădură de capăt, roata se puse în mișcare. Lângă Luana, Marc nici nu respira. Era atât de fericit că-l primise lângă ea, încât amuțise. Fata privea tăcută pe fereastră, simțind că o copleșește oboseala. Nu dormise deloc și acum legănatul ritmat al mașinii o făcea să-și scape pleoapele. Nu realiză când se lăsă întunericul peste ea, când o toropi căldura, ori când Marc, într-o clipă de curaj și tandrețe, îi prinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în adâncul sufletului s-o vadă și pe Ema, cândva, mireasă. Unchiul Vali n-a pierdut nici el ocazia să-și sărute nepoata, spunând că mirese superbe mai văzuse dar un mire așa frumos, niciodată. Neamurile lui Ștefan i-au copleșit cu atenții și complimente. A fost prima nuntă din micul târg moldovenesc înregistrată pe casetă video. Nuntașii s-au înghesuit, care mai de care, să apară în fața camerei de luat vederi. Mirii au dansat neobosiți până la ora 24 fix când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
lăsat sânii și că bărbatul se uită după altele. Marc Antal veni la ea să o salute. Luana Leon era o apariție căreia orice bărbat, mai ales un fost prieten, nu putea să-i reziste. El nu contenea s-o copleșească cu laude și nu făcea nici un efort să ascundă admirația pe care o încerca atunci când o privea. Se formă în jurul lor un cerc gălăgios de colegi. Bărbatul își apropie gura de urechea ei, pentru a se face auzit. Vechile obiceiuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
la primele acorduri ale muzicii Luana se întoarse spre inginer și-l invită la dans. În clipa în care își apropiară trupurile și își uniră mâinile, se petrecu ceva de neînchipuit. O amețeală tainică și un simțământ de împlinire îi copleși. Își feriră privirile, lăsând doar inimile să le bată nebunește și dansară fără oprire, îngroziți la gândul că momentul de desprindere avea să le distrugă trăirea a două jumătăți egale, sortite să se întâlnească. Radu o conduse acasă, incapabil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
căzu sfâșiată pe banchetă. În ciuda vieții tihnite pe care o găsi lângă cele două ființe dragi, ce o așteptară la gară cu o nesfârșită dragoste, ea nu reuși să-și alunge zbuciumul. Aniela se aruncă în brațele mamei și-o copleși cu sărutări, se lipi de pieptul ei cu inima bătând nebunește, se grăbi apoi să-i arate ce-a mai învățat-o bunica. Sanda se stăpâni, cu greu, să nu izbucnească în lacrimi, văzând-o atât de pierdută. Îi stătu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
învățător devotat, pentru ca mai apoi ea să-l surprindă cu pasiunea și priceperea pornită din suflet a buzelor ei fierbinți, uluindu-l, făcându-l să se întrebe dacă tot ce trăise până atunci nu fusese doar o joacă de copii. Copleșit de adormirea fără leac, vorbi despre prima lor noapte de dragoste ca și cum s-ar fi aflat amândoi, ca altă dată, față în față, la o ceașcă de cafea. Se furișaseră ca hoții, neștiind prea bine ce urmau să facă, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
seară, obosit, cu cearcăne la ochi, Ștefan ieși și-i ceru să rămână peste noapte în locul lui, sub pretextul că are nevoie de o baie fierbinte și de odihnă, tânărul Noia îi fu aproape recunoscător. Se așeză lângă Luana aiurit, copleșit de sentimentul vinovăției, pradă unei dureri covârșitoare, își lăsă fruntea pe genunchii ei și plânse în hohote, din tot sufletul. Escu îi aruncă o singură privire apoi coborî un etaj mai jos, se întinse pe o banchetă și dormi, instantaneu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
spre tatăl său cu o bucurie fără margini iar el sări de pe gard și-o strânse la piept, sufocat de o dragoste sfâșietoare. Pentru Luana, momentul întâlnirii celor doi avu efectul unei lovituri de cuțit. Se prăbuși lângă fereastră răpusă, copleșită de o cascadă de lacrimi. Obligat de iubirea pentru soție și copil, de greșeala pe care o dorea iertată și îndreptată, de existența lipsită de sens și valoare în afara lor, Noia venea zilnic, după terminarea programului, să-și ocupe locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]