2,406 matches
-
e să spunem adevărul, mai limitată a fost influența lui în Orient unde existau deja izvoare clasice privitoare la viața spirituală și la mistică - să ne gândim, de exemplu, la Evagrie Ponticul - și unde trebuie amintită oricum influența exercitată de corpusul dionisian asupra lui Maxim Mărturisitorul (mort în 662), însă nu e deloc sigur că îi pot fi atribuite tot lui Maxim scoliile în limba greacă la corpusul editat prin tradiție sub numele lui Dionisie. Mult mai prezent este Pseudo Dionisie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de exemplu, la Evagrie Ponticul - și unde trebuie amintită oricum influența exercitată de corpusul dionisian asupra lui Maxim Mărturisitorul (mort în 662), însă nu e deloc sigur că îi pot fi atribuite tot lui Maxim scoliile în limba greacă la corpusul editat prin tradiție sub numele lui Dionisie. Mult mai prezent este Pseudo Dionisie în Occident pentru că aici s-au făcut traduceri succesive (după aceea aproape inutilizabilă a lui Ilduin din 832), începând cu aceea a lui Ioan Scotus Eriugena (terminată
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
aproape inutilizabilă a lui Ilduin din 832), începând cu aceea a lui Ioan Scotus Eriugena (terminată în 852), urmată de traducerea călugărului Ioan Sarazinul (către 1165) și de aceea a lui Roberto Grossatesta (1240-1243), toate însoțite și de comentarii ale corpusului. Astfel, putem detecta influența lui Dionisie la Ugo și Riccardo di S. Vittore, la Bernand de Clairvaux, Guillaume de St. Thierry, apoi la Albert cel Mare care a comentat întregul corpus și la Tommaso d’Aquino care a scris un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Roberto Grossatesta (1240-1243), toate însoțite și de comentarii ale corpusului. Astfel, putem detecta influența lui Dionisie la Ugo și Riccardo di S. Vittore, la Bernand de Clairvaux, Guillaume de St. Thierry, apoi la Albert cel Mare care a comentat întregul corpus și la Tommaso d’Aquino care a scris un comentariu la Numele divine și l-a citat în mod constant pe Dionisie ca pe o autoritate, împrumutând în întregime de la el angelologia. Trebuie apoi măcar să amintim pentru secolul al XV
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mistică spaniolă culminând cu Ioan al Crucii și în secolele ce au urmat, spiritualitatea carmeliților. Ca scriitor, Pseudo Dionisie Areopagitul este puțin atrăgător, dar rezonanța sa spirituală a lăsat o urmă de neșters de-a lungul secolelor. Bibliografie. Ediția acestui corpus în PG 3 (textul ed. de B. Cordier, Anversa 1643, cu trad. latină; numeroase greșeli de tipar); la coloanele din PG se fac trimiteri în mod tradițional când se dau citate (în PG 4 se găsesc scoliile atribuite lui Maxim
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
trad. de P. Scazzoso, introd. etc., de E. Bellini, Rusconi, Milano, 1981. Introd. în studiul operei: R. Roques / și alții /, art. Denys l’Aréopagite (Le Pseudo-), în DSp III, 1957, 244-429 (important și pentru studiul extraordinarei influențe exercitate de acest corpus de-a lungul secolelor); S. Lilla, Introduzione allo studio dello Ps. Dionigi l’Areopagita, Aug. 22 (1982) 533-577 (cu o amplă bibliografie). Dintre monografii, rămâne fundamentală R. Roques, L’univers dionysien, Cerf, Paris, 1954 (și ed. ulterioare). Totodată: M. Schiavone
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
după aceea mulți cronicari atrași de acest amestec de informații istorice și de date fantastice, e adevărat, care trezesc însă interesul cititorului, și de aceea a fost tradus în mai multe limbi și a avut o largă răspândire. Bibliografie. Text: Corpus Scriptorum Historiae Byzantine, Bonn, 1831 (L. Dindorf); PG 97, 9-790; Studii: O. Bardenhewer, op. cit., V, pp. 121-122. Capitolul XXI Exegeți greci minori din secolele al cincilea și al șaselea După perioada de mare înflorire din vremea școlii antiohiene și a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
realizat lucrarea Cât îi Maramureșul (1993; Premiul „Simion Florea Marian” al Academiei Române). A înregistrat materiale etnografice și folclorice în majoritatea localităților din Republica Moldova și în cele românești din regiunile Cernăuți, Odessa și Nikolaev, din nordul Maramureșului (Ucraina). Participă la editarea corpusului Creația populară moldovenească (șaisprezece volume; îi aparțin două volume: Balada și Folclorul obiceiurilor de iarnă, în colaborare cu V. Zelenciuc), a colecțiilor de folclor pe zone (șapte volume), Mărgăritare (cincisprezece culegeri; îi aparțin două cărți). Are preocupări privind geneza speciilor
HANCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287404_a_288733]
-
lui Anton Pann în culegerea proverbelor și citează alți precursori ale căror lucrări i-au servit, de asemenea, la alcătuirea volumului (Aron Pumnul, Timotei Cipariu, Petre Ispirescu, G. Baronzi, Zaharia Boiu ș.a.). H. are meritul de a fi alcătuit un corpus al proverbelor românești, chiar dacă nu a respectat totdeauna forma lor autentică, nu a indicat izvoarele, nu a însoțit textele de un glosar și de un indice. Clasificarea alfabetică după litera de început a celui mai important cuvânt este, de asemenea
HINŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287435_a_288764]
-
formularea, de către G. Dem. Teodorescu, a principiilor de culegere și publicare a proverbelor. Se pare că broșurile Orații ținute la nunțile țărănești (1878) și Basme[le] românilor (1879) îi aparțin tot lui H. Intenționa să publice, în limba germană, un corpus al basmelor românești (a tradus unele texte din Petre Ispirescu și I.G. Sbiera) și un catalog al narațiunilor populare, publicat parțial în „Transilvania” (1878). Alte texte rămase în manuscris (cântece, colinde, anecdote, orații) sunt extrase din publicații, și nu culese
HINŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287435_a_288764]
-
Lăpădatu, București, 1936, 561-573; Cercetări etnografice și de folclor, îngr. și introd. Ion Taloș, București, 1971, I, 155-168; Dicț. lit. 1900, 438; I. C. Chițimia, Cuvânt înainte, în I. C. Hințescu, Proverbele românilor, Timișoara, 1985, 5-12; Constantin Negreanu, Ion Bratu, Cel dintâi corpus de proverbe românești, în I. C. Hințescu, Proverbele românilor, Timișoara, 1985, 13-28; Datcu, Dicț. etnolog., I, 314. L.Cș.
HINŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287435_a_288764]
-
a țării. Cunoscută, măcar parțial în epocă (în compilația poruncită de Ștefan Cantacuzino vor fi transcrise doar primele patruzeci și opt de capitole, în care nu erau aprecieri negative la adresa Cantacuzinilor) și mai târziu (aceleași capitole vor intra și în corpusul alcătuit la porunca lui Nicolae Mavrocordat), păstrată cu grijă de descendenții voievodului ucis de turci, ca și de cei ai cronicarului, copiată în numeroase rânduri (s-au conservat douăzeci și două de manuscrise ale Începăturii istoriii...), tradusă (Johann Filtsch din
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
la muzeificarea relicvelor și a eroilor. Socialismul științific În căutarea unei noi legitimități. Socialismul științific era prin excelență știință justificărilor, specializată În fundamentarea „teoretică” a deciziilor politice ale liderilor de partid, cărora trebuia să li se găsească un corespondent În corpusul de dogme. Această disciplină Îndeplinea În celași timp funcția de istorie a politicii interne, În sensul unei istorii a ideilor politice și a documentelor de partid. Disciplină nu se bucură de o adevarată recunoaștere nici macar printre proprii săi profesori; către
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
care o iubesc), Profira Sadoveanu, Gala Galaction (Rița-Crăița), Gh. Brăescu, Ion Luca. Deosebit de importante sunt în R.F.R. studiile, articolele și eseurile de critică, istorie literară, literatură comparată și teorie literară. Notele, cronicile și recenziile se constituie ele însele într-un corpus paradigmatic de texte critice. Se adaugă studiile de filosofie, istoria culturii, artă, sociologie, folcloristică ș.a. Între critica academică și critica de întâmpinare, între metadiscursul științific și critica estetică se păstrează un echilibru constant, girat de interesul pentru calitate și de
REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289212_a_290541]
-
efortul de concretizare a comunicării ca știință va conduce la realizarea a ceea ce denumim astăzi megaștiințe (cu tot ceea ce implică acest lucru la nivelul conexiunilor cu multiple discipline, deja constituite); comunicarea devine astfel o megaștiință care, departe de a extrage corpusul teoretic și metodologic din științele care au studiat-o în mod implicit, le va oferi acestora un nou avânt, precum și instrumente avansate de cercetare, reunind eforturile unor direcții de acțiune diferențiate. Așa cum sperau Rosenblueth și Wiener să se întâmple încă
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
influente din Africa romană). Augustin le scrie oamenilor politici și funcționarilor statului, dar compune și lungi scrisori cu conținut doctrinal, scrisori-tratat, potrivite cu gustul vremii, așa cum făceau și Ieronim și Pelagius. J. Divjak a descoperit și publicat în 1981 un corpus de 31 de epistole numerotate de la 1* la 29*, 28 ale lui Augustin și 2 ale unui corespondent spaniol al său, Consentius; la acestea se adaugă o scrisoare a lui Ieronim către Aureliu, episcopul Cartaginei, datînd din 391-392. Epistola lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la 29*, 28 ale lui Augustin și 2 ale unui corespondent spaniol al său, Consentius; la acestea se adaugă o scrisoare a lui Ieronim către Aureliu, episcopul Cartaginei, datînd din 391-392. Epistola lui Ieronim este cea mai veche din acest corpus, celelalte fiind scrise în ultimii douăzeci de ani de viață ai lui Augustin. Subiectele sînt foarte variate și chiar cu caracter practic; interesantă este și atitudinea ostilă pe care o adoptă Augustin față de priscilienii din Spania. Descoperirea acestor scrisori, pînă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe care o adoptă Augustin față de priscilienii din Spania. Descoperirea acestor scrisori, pînă acum necunoscute, se explică prin faptul că epistolarul lui Augustin circula în Evul Mediu în culegeri antologice, cum probabil se întîmpla și cu predicile. într-adevăr, și corpus-ul predicilor autentice ale lui Augustin, care fusese alcătuit de benedictinii din congregația San Mauro prin combinarea unor culegeri precedente, a fost mărit prin descoperirea unor florilegii cu noi omilii de către G. Morin și C. Lambot prin 1930 și, foarte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
doctrine, și pe aceea conform căreia copilul mort nebotezat nu poate fi osîndit, iar cei bogați, dacă nu renunță la averile lor, nu pot obține mîntuirea (am spus mai sus, vol. II, t. 1, pp. 350-352, că printre operele din corpus-ul pelagian se găsesc și unele preocupate de instanțele sociale), Augustin răspunde în același an cu Perfecțiunea dreptății omenești (De perfectione iustitiae hominis). Bibliografie. CSEL 60, 1913 (De peccatorum meritis et remissione et de baptismo parvulorum; De spiritu et littera
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și, de altfel, și ca teolog, Fulgențiu pare să urmeze stilul și modul de adresare caracteristice lui Augustin. Trăsătura principală a omiliei lui Fulgențiu a fost, pe plan retoric, folosirea frazelor scurte și paralele cu antiteză și rimă. La acest corpus de omilii se adaugă altele două, din care cea de-a doua e poate neautentică (Pentru purificarea Preafericitei Fecioare Maria), și, mai ales, o culegere de optzeci de predici care poartă numele lui Fulgențiu, dar cu siguranță nu sînt autentice
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
strict creștin, care în trecut au fost considerate neautentice din considerente pe care le-am amintit mai sus, dar care acum îi sînt atribuite pe deplin și care, mai mult, constituie o latură foarte interesantă a personalității sale și un corpus foarte original în cadrul literaturii creștine, deoarece sînt total diferite de obișnuitul mod de tratare a subiectelor creștine. Mai precis, Boetius se dedică discuției problemei trinitare și se întreabă cum poate exista o substanță în trei Persoane; examinează cristologia pentru a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Loofs = nr. IX. X. XVIII. XIX. XVII din ediția sa). Patru omilii sînt dedicate combaterii pelagianismului (nr. 128-131 = nr. XX. XXVIII. XXIX. XXX). O omilie cristologică a lui Nestorie care vorbește despre Evrei 3, 1, ne-a parvenit prin corpusul de texte atribuite lui Ioan Hrisostomul (nr. V din ediția Loofs). Trei omilii despre cele trei ispitiri ale lui Isus (Matei 4, 3-9), din care Marius Mercator tradusese fragmente, au fost găsite într-un manuscris din corpusul pseudohrisostomic (și în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a parvenit prin corpusul de texte atribuite lui Ioan Hrisostomul (nr. V din ediția Loofs). Trei omilii despre cele trei ispitiri ale lui Isus (Matei 4, 3-9), din care Marius Mercator tradusese fragmente, au fost găsite într-un manuscris din corpusul pseudohrisostomic (și în traducere siriacă, tot sub numele lui Ioan Hrisostomul) și publicate de F. Nau. Fr. Loofs publică zece scrisori complete ale lui Nestorie și fragmente din alte cinci. în documentele de la Efes, în greacă și latină, s-au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
PG 65 sînt reproduse 25 de omilii ale sale; la rîndul său, J.-F. Leroy a descoperit și a publicat altele; în CPG sînt enumerate 37, în afară de cele cu autenticitate îndoielnică și de cele false. în ultimele decenii, studiile consacrate corpusului de omilii atribuite lui Proclus s-au înmulțit (au fost publicate și texte noi și versiuni vechi), fără să se fi ajuns încă la un consens în această privință. în 1940, B. Marx propusese să-i fie atribuite lui Proclus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
reconfirmare a adeziunii la linia calcedoniană și sprijinea expulzarea lui Timotei Eluros din Alexandria. Fotie (Biblioteca, cod. 168) menționează 15 omilii ale lui Vasile (dar și „alte scrieri”); în PG sînt reproduse 41 (dintr-o ediție anonimă din 1662; în corpusul omiliilor pseudoatanasiene există încă șase atribuite de unele manuscrise lui Vasile) și altele au fost publicate ulterior sau sînt încă inedite. Nu există un consens în privința autenticității lor: nr. 38 (despre pogorîrea Mîntuitorului, contra iudeilor) și 41 (lauda Sfîntului Ștefan
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]