1,093 matches
-
dânșii...“ Sfintele cuvinte, spurcate de dantura cuneiformă a scenaristului. Pe banca goală din față, cine e pe banca goală din față ? Sia cea tânără, născând șarpele viitorului, sau Simonetta, ultima, delicata mea ultimă parteneră ? „Fă, Doamne, să terminăm până la capăt crâncena luptă, vălmășagul goanei, să privim fără spaimă asfințitul vieții, pomeniți de urmașii noștri cu aceeași bunăvoință și dragoste cu care pomenim părinții.“ Mai trăiesc oare atâția dintre părăsiți ? se întreba Poetul, nesigur dacă personajele sale se născuseră cu-adevărat. Sunt
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
foarte clară că se prăbușește într-o prăpastie fără fund și nu se poate opri, nu se poate agăța de nimic. Aceasta însă a ținut numai un moment, sau poate nici atâta, iar pe urmă a rămas cu o groază crâncenă în inimă, ca și când s-ar fi trezit, în miez de noapte, singur, într-un cimitir imens, fără să știe încotro să apuce... Se întoarse la Năsăud buimăcit, cu sufletul zdrențuit de îndoieli și sigur că și-a pierdut rostul în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
locotenentului se zvârcoli când îl văzu ridicîndu-se greoi de la masa încărcată cu dosare și hărți. Își aduse aminte că, de câte ori a dat ochii cu dânsul, a simțit o teamă stranie ca de un vrăjmaș nemilos sau ca de o amenințare crâncenă ce nu se poate ocoli și care nici măcar nu știi când te va izbi... Generalul, cu bărbia ridicată, îi întinse mâna și-i zise voios: ― Bravo, Bologa!... Mi s-a raportat fapta dumitale și am ținut să te felicit personal
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
observatorului. Apostol primi un cuțit în piept și o lovitură în cască. Apucă cu amândouă mâinile teodolitul, ca să nu se răstoarne. Apoi i se păru că se ridică în sus și deodată se pomeni iar la pământ, cu o durere crâncenă în coapsă... " Sunt rănit sau poate..." Gândul i se rupse ca o ață. CARTEA A DOUA 1 O pată de lumină tulburie-cețoasă zăcea pe pardoseala de lespezi albe a salonașului de rezervă, la picioarele celor două paturi de fier. Pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trecut... Poate prin cineva, prin vreun om de încredere, pe urmă, când se va ivi ocazia... Fața preotului se umflase de groază, și câteva clipe nici nu putu vorbi, mozolindu-și doar buzele neputincioase. Apoi deodată, ca după o sforțare crâncenă, răbufni cu glas lăcrimat, ridicând brațul drept într-o protestare fricoasă: ― De ce vrei să mă nenorocești, Apostole?... Eu... abia azi-dimineață am sosit acasă din internare... știi bine, doar ți-am spus în tren... Am fost nevinovat, și totuși am ispășit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tainelor lui Dumnezeu, cum să se înalțe sufletul și cum să culeagă înțelegere și împăcare? Întrebarea preotului pluti un răstimp în razele de soare, apoi se destrămă într-o tăcere prelungă. Apostol se uită în pământ, copleșit de o apăsare crâncenă. Popa Constantin stătea în picioare, la câțiva pași, cu fața în revărsarea de lumină... Deodată Apostol Bologa ridică ochii spre el, însetați și îndurerați. ― Constantine, murmură Apostol cu o voce groasă, ca și cum ar fi vorbit din adâncurile sufletului, eu toată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de seamă că plutonierul e știrb. Glasul i se părea cu totul străin și parcă ieșea dintr-un beci umed. Înțelegea fiece vorbă și se mira cum poate vorbi plutonierul atât de liniștit, ca din carte. Apoi simți o nevoie crâncenă să zică și el ceva și bâlbâi răgușit: ― Îngrozitor! Plutonierul nu auzi bine și căscă ochii cenușii spre Apostol care, furios, țipă așa de ascuțit, că și șoferul se uită o clipă înapoi: ― Îngrozitor! ― Îngrozitor... am înțeles! făcu plutonierul speriat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mormăind: ― Am uitat ceva și nu știu... Nu mai merge... nu mai merge... Auzindu-și glasul, se liniști, aprinse lumânarea și o așeză încet pe masă. Ilona îl privea cu niște ochi speriați, simțind că împrejurul lor pândește o primejdie crâncenă. ― Oare ce-am uitat, Doamne, ce-am uitat? zise Apostol, uitîndu-se întrebător la ea. Atunci își dădu seama că minte și că numai pentru Ilona a venit. Dar nu avu puterea să lepede îndată minciuna și începu să caute cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
plecă ochii în pământ și strânse din umeri. Căpitanul își frângea mâinile, bâlbâind foarte repede cuvinte fără șir, pline de milă și de spaimă, așteptând parcă mereu un răspuns. Deodată își aduse aminte că Bologa e arestat sub o învinuire crâncenă și că, stând de vorbă, riscă să fie și el amestecat, ca odinioară. Vru să se retragă, dar nu putea. ― Am să te apăr eu, Bologa! murmură cu o mulțumire adâncă, în care i se topiră toate temerile. Vreau să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Începe sindrofia, În sensul rău al cuvântului. Aud iar că bem până nu mai știm de noi și venim loviți În frunți, cu toate că noi - cred că sunteți În asentimentul meu - reușim să ne păstrăm luciditatea și În momentele cele mai crâncene, atunci când nu ne mai ajută picioarele și strada valsează ca valurile Dunării... Da` ce-i cu tine, Gore, ce te frământă? Viața, Gicule, viața mă ia la bani mărunți, mă frământă cum frământă nevastă-mea aluatul, așa Îmi face. Mă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
apasă vuind în coamele înalte ale stejarilor, care, prinși în puternice rădăcini, îl rabdă neînfrânți; coboară în văi și, bătând învrăjbit din mai multe părți, izbește în codri fără capăt, iar crengile se bat zbuciumate și se frâng cu trosnete crâncene; la suflarea lui aprigă se rup și pomii din livezi, pe călători îi pleacă și-i supune, lovește 47 dârz în ziduri bine încheiate de piatră sau de bârne. Primăvara adie cald, topind zăpezile din munți, alunecă molcom peste locurile
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
a lui Ahile). Vin însă apoi, ca o revărsare a forței, neînfricarea, curajul și avântul, apoi agresivitatea ca ardoare năvalnică, pofta de luptă și înverșunarea în luptă, care pot deveni furie ucigașă, nebunie și turbare: războinicii se năpustesc în luptă crânceni și nemiloși, cruzi, lacomi de sânge și de nimicire, lei pustiitori, vulturi prădalnici. Forța nu mai apare astfel ca putere de viață, ci ca stihie a morții. Conturul forței homerice se deslușește și mai bine prin faptul că îi sunt
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
de torente dintr-o stâncă și rostogolindu-se năprasnic până când, pierzându și avântul, se oprește în câmpie. Iar războinicul întâmpină uneori o putere mai mare ca a lui și se oprește, ca în fața unui râu ieșit din albie, înspumat și crâncen, peste care nu poate trece și trebuie chiar să dea înapoi și, de spaimă, să fugă. În schimb, când ai putere, înduri și rămâi neclintit: ca norii grei și nebătuți de vânt, ca un stejar înalt cu rădăcini vânjoase și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
bine era ca Iliada să nu fi avut loc niciodată. Ceva asemănător are loc între Ahile și Priam către sfârșitul Iliadei. Priam vine la Ahile, noaptea, să răscumpere leșul lui Hector. Bătrânul rege era acum omul supus la cele mai crâncene pătimiri din toată lumea epopeii, iar Ahile era cel care îi ucisese fii după fii și, până la urmă, pe cel mai iubit. Întâlnirea 59 lor ar fi putut să fie, indiferent la ce învoială ar fi ajuns, o întâlnire încruntată și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
ei tot aleg și stăruie 62 să spere până și ceea ce prevestirile le-ar interzice să nădăjduiască. Iar atunci când Soarta îi constrânge să aleagă doar între o cale sau alta, se simt liberi s-o aleagă, chiar când e mai crâncenă, pe cea hotărâtă de ei în numele unei ierarhii de valori. E cazul lui Ahile. Prin întreaga Iliadă străbate, până la absurd, tensiunea aceasta între predeterminare și libertate. În așa măsură încât zeii se sperie uneori că oamenii, prin puterea și curajul
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
poezie a Elenei nu este aceea a iubirii, ci aceea a durerii. Elena străbate Iliada, în lungile ei voaluri albe, ca o penitentă, iar prezența ei pe turnurile Troiei este austeră, nu semeață. Mersul ei împărătesc o poartă printre suferințe crâncene și regrete târzii. Femeia aceasta însingurată care, din desfătare a lumii, devine pustiire a ei, se întoarce împotriva ei înseși și se judecă aspru, că n-a pierit la naștere, târâtă de vifor într-o râpă sălbatică sau în clocotul
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
a fi mamă unui fiu aproape de moarte. Chipul zeiței, tânără mereu de tinerețea nemuririi, se va pleca mereu în amintirea vremilor peste tinerețea fără bătrânețe a grabnic muritorului ei fiu, ținându-l în brațe și mângâindu-i fruntea fierbinte de crâncene patimi, ca o altă maică a durerilor (mater dolorosa). Și știind că, veșnică fiind, veșnică o să-i fie și pătimirea. Ahile, sortit să moară tânăr, a fost sortit să nu moară niciodată, să trăiască mereu, ca durere, în neuitarea veșnică
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Alchimos (un alt om drag lui Ahile, pe care, după moartea lui Patrocles, l-a luat ca scutier) înhamă caii, iar Automedon se urcă în carul de luptă: el îl va seconda pe Ahile de-a lungul întregii zile de crâncene lupte în al cărei amurg Hector va muri. Automedon reapare apoi cu prilejul jocurilor funerare în cinstea lui Patrocles, prilej cu care „acest drag scutier al lui Ahile“ îi aduce lui Ahile platoșa lui Asteropeu, ca să i-o dăruiască lui
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
o parte și de alta a hamului. Și, acum singura oară, vorbește. Îi spune că da, or să-l aducă înapoi nevătămat. Dar că ziua morții lui este aproape. Nu din vreo vină a lor, caii lui, ci din a crâncenei soarte. Și că nevinovați sunt și de moartea lui Patrocles, ucis, prin mâna lui Hector, de însuși Apolon, care, prin mijlocirea unui alt om, îl va omorî și pe el, nu peste multă vreme. Apoi Eriniile, restabilind legea cosmică, îi
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
până la înfrângerea armatei aheene, dovedind astfel că, fără el, Agamemnon e neputincios. Fără să-i pese multă vreme nici de grava nelealitate a purtării lui, nici, mai ales, de nenumărații ahei care aveau să moară și chiar au murit în timpul crâncenei ofensive troiene. Iar după moartea lui Patrocles, când reintră în luptă, tocmai la timp ca să-i salveze pe ahei, dar nu în primul rând din pricina asta, actele lui de pe câmpul de bătălie întrec cu mult combativitatea inerentă unui războinic și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Ahile este plină de bucurie văzându-i pe ahei măcelăriți și puși pe fugă.“ Patrocles îi spune, cum am arătat în altă parte, că e un om fără milă, că nu este fiul bunilor părinți, că s-a născut din crâncene valuri și din stânci tot atât de dure ca inima lui. Pasiunile acestui om sunt tot atât de nemăsurate cât și puterea lui. Dacă poezia homerică nu ar vorbi și despre celălalt Ahile, nici nu l-am putea judeca după măsura omenească. Așa, este
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
ca Briseis să fi murit pe corabia pe care-o aducea din țara ei; ca Patrocles să nu fi murit; ca el, Ahile, cel sortit acelei soarte, să nu se fi născut. Peste acestea toate puterea frumoasă, și vie, și crâncenă care trăiește în Ahile și este Ahile, peste tot ce a fost și nu va mai fi sau nu a fost să fie sau mai bine să nu fi fost, trece mai departe, așa cum cresc la loc pădurile arse și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
admonestarea și implorarea lui Patrocles, începe să cedeze, chiar dacă nu de tot: îl trimite pe el. În momentul acesta, Ahile este cuprins pentru o clipă, sub forma unei rugi adresate lui Zeus, de o visare intensă și atroce, de viziunea crâncenei apoteoze a unei prietenii: ei doi, Ahile și Patrocles, doar ei singuri, cucerind Troia, după ce restul războinicilor, troieni și ahei deopotrivă, vor fi pierit în luptă. Nici într-o altă parte sufletul excesiv al lui Ahile nu ajunge atât de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
și-și amintește cum odinioară îi făgăduise, zadarnic, lui Menoitios că se va întoarce cu fiul lui biruitor al Troiei. Acum știa că amândoi, pe rând, fuseseră sortiți să ude cu sângele lor câmpia aceea funestă și îi făgăduiește mortului crâncenă răzbunare. Până atunci îl lasă să fie jelit de captivele pe care le cuceriseră ei doi, demult, pe când pustiau împreună bogate cetăți de departe. După o vreme, Tetis îi aduce noile, nemaivăzutele arme divine. Ahile le primește cu bucurie, le
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
apasă vuind în coamele înalte ale stejarilor, care, prinși în puternice rădăcini, îl rabdă neînfrânți; coboară în văi și, bătând învrăjbit din mai multe părți, izbește în codri fără capăt, iar crengile se bat zbuciumate și se frâng cu trosnete crâncene; la suflarea lui aprigă se rup și pomii din livezi, pe călători îi pleacă și-i supune, lovește dârz în ziduri bine încheiate de piatră sau de bârne. Primăvara adie cald, topind zăpezile din munți, alunecă molcom peste locurile joase
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]