5,590 matches
-
Dacă pe intrus îl iubești. Da-i un accept la un mesaj, Și cu voință și curaj, Savurezi cu frenezie, A cuvintelor beție, Că te iubește, ești unicat, Și că-ți va fi al tău bărbat, Cel mai fidel și credincios, El, bărbatul, cu scrisul siropos, Din Univers și de ce nu, Pentru tine UNICUL, Care te va căuta..., Când singura tu vei afla Că nu ai mai fost unica, Femeie cu inima distrusă, De o asemenea iubire ascunsă, Mamă de copii
BUNICA INTERNAUTĂ de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383173_a_384502]
-
și-a privit, din instinct, rablamentul expirat de la mână. La urma urmei, era un rău și un ingrat: de pe la 15 ani, de când Îl primise cadou la o zi aniversară, ceasul lui se comportase ca un redutabil aspirant la distincția Serviciu credincios. Merita chiar prețuire și recunoștință, iar el... Timp de o secundă-două, cât gândise toate astea, junele student Își contemplase ceasul cu un Început de nostalgie: probabil că În curând aveau să se despartă. Adio, nemișcatule! Atunci s-a produs miracolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Turda, plângeam și mâncam mure. Ce-ai văzut în album e la mișto. La pension n-am dus-o rău: învățam latina și-o pieptănam pe maica Ravena, pe numele ei adevărat contesa Danuta Wodynska, o mândrețe de femeie, foarte credincioasă, că de-aia și intrase la mănăstire: se ruga o dată la castelul ei și s-a pogorât un înger, dar dimineața a văzut că era cazac, și încă ortodox. La opt ani puteam traduce din Tit Liviu, la nouă spuneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
măslini, în faldurile de pe lângă trup praf gălbui de Balcani care intră în țesătură și nu mai iese, oricât te scuturi, iar la poale, mai proaspăt, praf strămoșesc de Pașcani pe care-l poți scutura, dar care, sub forma unui noruleț credincios, te urmează oriunde, până-n mormânt. — Am ajuns acasă! - grăi meditativ, cu ochii înlăcrimați, Metodiu. Mulțumescu-ți, Ție, Doamne, că, deși nu ne-ai scutit de povara unor anumite încercări prin care, la drept vorbind, era mai bine să nu trecem, ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
noul domn erau Metodiu și Iovănuț. Va înțelege el oare măreața și nu îndeajuns îndeplinita lor misiune de alianță cu creștinătatea italică, cu atât mai mult cu cât misiunea fusese pusă la cale de Barzovie, iar el, Sima-Vodă, părea extrem de credincios turcilor? Cei doi călugări nu-și puteau da seama și de aceea pășeau neliniștiți, cu inima mică, spre Curte. Sima-Vodă cel Bătrân era un om nu mare de stat, însă era un mare om de stat. Era foarte bătrân, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cap. Cum să te fi schimbat eu care-am crezut la început să Sallustius e omu’ dumitale la Poartă?! — Mă sprijineam pe ignoranța ta, prietine - răspunse Barzovie-Vodă. Cu cât e omul mai ignorant, cu atât e mai supus și mai credincios - asta de la romani am învățat-o. Oricât ar părea de ciudat, credința ta față de mine, spătare, vine din necunoașterea celor cinci declinări din latină. — S-ar putea ca așa să fie - zise spătarul - adică eu cunoscând cât ești de învățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
latină. — S-ar putea ca așa să fie - zise spătarul - adică eu cunoscând cât ești de învățat, să mă sfiesc a-ți tăia capul. — Dar eu - interveni țigăncușa în discuție - deși nu știu cele cinci declinări, i-aș fi mai credincioasă spătarului decât Măriei-Tale, dragă Vodă. — Cu femeile e altceva - răspunse grav Barzovie. Femeile trebuie stârpite de mici. — Vai de mine, Măria-Ta! - râse spătarul. Cum să stârpești femeile?! M-ați înțeles greșit - zise Barzovie-Vodă. Nu e vorba a le elimina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dispoziție douăzeci dintre cele mai rezistente cămile pe care le aveau și douăzeci și patru de oi și capre, precum și o grămadă de săculeți cu cele mai bune semințe. În felul acesta, cei cinci membri ai familiei și o mână de servitori credincioși porniră, la începutul iernii, pe ascuns, într-o călătorie spre miazăzi, în căutarea pământului făgăduinței care se putea afla în orice loc din nesfârșitul pustiu. Vreme de cinci luni au străbătut sute de kilometri, departe de orice drum cunoscut, ocolind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
văzut cineva? — Închide ochii și ai să-l vezi. Adeseori, când se simțea singur sau trist, Gacel închidea ochii pentru ca mintea lui să zboare din nou spre vârful acelui munte pe a cărui culme, așezat alături de R’Orab, cămila sa credincioasă, tatăl său se bucura de prezența celui ce fusese în stare să creeze în același timp pustietatea deșertului și splendoarea raiului. Născut în sânul unui popor de eroi, tatăl său devenise vestit datorită faptelor sale eroice, și de aceea cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
problemele celorlalți și, când hotăra ceva, nimeni nu îndrăznea să pună la îndoială părerea sa, întrucât era unul dintre puținii tuaregi care reușiseră să ajungă la rangul de căpitan în armata franceză și care își făcuse studiile la Paris. Călăuză credincioasă a generalului Leclerc în timpul eroicei sale expediții prin deșert, cu șaizeci și ceva de ani în urmă, trăise vreme îndelungată la Londra, luase parte la debarcarea trupelor aliate în Normandia și intrase printre primii în capitala Franței în ziua eliberării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dar metalul ruginit și vechi trosnea și gemea destul de tare ca să-mi dea emoții. Nu credeam că Față-de-Ou nu aude din mașină, dar nu mică mi-a fost bucuria când am ajuns jos și am văzut dubița care mă aștepta, credincioasă ca întotdeauna. Pentru o secundă am uitat că eu am fost cea care a parcat-o acolo ceva mai devreme și m-am simțit liniștită și fericită, ca și cum mă aștepta un bun prieten. Probabil îmi petreceam prea mult timp cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
care-i asigurau buna dispoziție la începutul greu al zilei. Sclipirea din ochii lui albaștri era în același timp răutăcioasă și plină de bunăvoință. Obișnuia să fumeze o țigară într-un muștiuc de argint. Avea cinci copii și o soție credincioasă care-l ajuta mereu în meseria lui de tipograf, de-a lungul unei vieți pline de dificultăți și de utopice momente de fericire. Mult timp, mai ales după împlinirea celor șaptezeci și cinci de ani de patriarh al familiei, se gândise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
se sfârșise cu viața lui veche. Ca evreu putea să emigreze în Israel. Dar până la urmă a ajuns în Suedia, ajutat de un prieten. După sosire, acest prieten l-a dus la sinagogă, cu toate că în realitate Zaharel nu era deloc credincios. La sinagogă lumea era pestriță, femeile se distingeau prin frumusețea lor neconvențională. Zaharel nu-și putea desprinde ochii de ele. Era timid și trist și nu îndrăznea să intre cu nici una în vorbă. Avea cincizeci și cinci de ani, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
câteva incantații adresate soarelui. Reuși astfel să-și deranjeze costumul maro, elegant. Își smuci furios cravata verde, căci nu putea respira. Dintr-un lătrat destul de scurt și hotărât, deveni clar că în toată această luptă inutilă va fi acompaniat de credinciosul său companion, labradorul Bobby Teleferic, căruia, deși nu-i era clar de ce stăpânul său face asemenea năzbâtii, știa foarte bine că, prin natura credinței sale câinești de neclintit, îl va urma până la moarte de va fi nevoie. Clossettino era unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
acum, Îți vin cu tot soiul de făgăduințe, făgăduința unui viitor care nu există...“ Simon nu băga de seamă că nu-l mai ascultă nimeni, În afara ucenicilor săi, sau poate se făcea că nu vede lumea Împrăștiindu-se, În vreme ce Sofia, credincioasa lui Însoțitoare, Îi ștergea fruntea și-i dădea urciorul cu apă, acum călîie, deși un altul stătea adînc Îngropat În nisip. Sofia era o femeie cam de treizeci de ani, măruntă la trup, cu părul Învolt și cu ochii negri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
o scenă năprasnică. Precum un sac umplut cu nisip jilav cînd cade din căruța chirigiului sau precum oaia scăpată din ghearele vulturului, tot așa se izbi de pămînt și trupul lui Simon Magul. Prima care se apropie fu Sofia Prostituata, credincioasa lui Însoțitoare. Vru să-i tragă pe ochi șalul pe care i-l dăduse, dar nu găsi atîta putere, Închizînd ochii de groază. Cu țeasta zdrobită, cu membrele frînte, cu chipul desfigurat și Însîngerat, cu măruntaiele la vedere, precum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe lângă deal”, „la râpa”, „la poiana”, pe care le găsim și în documentele de cancelarie. Pe baza acestor repere, s-au putut stabili, înainte de formarea statului Moldova, hotarele viitoarelor moșii și sate care au făcut obiectul daniei către unii slujitori credincioși. Pe baza informațiilor transmise de documentele de cancelarie, pentru zona în care s-au format satele comunei Filipeni - Valea Dunavățului și a Dunaviciorului (Pârâul Roșu), putem aprecia că cele mai vechi locuințe au fost în „poiana lui Coste călugărul”, în
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
a secolului al XVIII-lea, atunci când condițiile, care au amplificat producția pentru piață, au impus nevoia de mai multe brațe de muncă. în tot Evul Mediu românesc, domnii șării Moldovei, ca stăpâni absoluți ai pământului și oamenilor, dădeau privilegii slujitorilor credincioși, înscrise în acte de danie - urice cu tot venitul, în veci, constând din moșii și sate, veniturile de la vămi, mori, lacuri și bălți etc. Unele dintre aceste documente se refereau și la dreptul beneficiarului de a-și face sat „cât
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
erau împădurite, în principal cu lozii și sălcii. Potrivit practicii feudale românești, oricine se putea așeza în orice locă rămas necultivat și nelucrat, chiar dacă de facto și de iure, moșia era dată unui boier de către domnitorul țării „pentru dreaptă și credincioasă slujbă”. Atunci când proprietarul pământului avea nevoie de mână de lucru, oferea și unele avantaje celor care vor lucra moșia. Așa că boierul Ștefan Rossetti nu a făcut un act de caritate; se supunea și el necesității, dar și obiceiului pământului, dar
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
se impuneau. Cnezatele și voievodatele la români au reprezentat organisme prestatale, fiind centre de putere și de administrație a teritoriului din raza de competență. Inițial toate obștile au fost libere, însă puterea de stat - domnii au dăruit sate unor slujitori credincioși care devin sate (obști) dependente, conduse de vatamani și staroști. Obștile libere - răzășești - au fost conduse de juzi. Cu un termen modern, putem spune că juzii, cnezii, vatamanii și staroștii sunt organe executive; organele puterii sunt reprezentate de sfatul „oamenilor
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
o muscă se strecoară În ceasornicărie, În loc s-o omoare cu lovituri de papuc, deschide larg ușa și ferestrele pentru ca gîngania, făptură a Domnului, să fie purtată de curent Înapoi În ecosistem. Don Federico, după cîte știu, e un om credincios, foarte evlavios și implicat În activitățile parohiei, care, totuși, a trebuit să conviețuiască de-a lungul Întregii sale existențe cu o Înclinație spre viciu, care, În prea puține ocazii, l-a Învins și l-a scos În stradă deghizat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
despre el Însuși. Cât ai bate din palme, nu se mai gândește decât să rămână singur cu tine... Se Îmbufnează, nu mai luptă, nu vrea să se mai joace - Victorie! (Intră DAWSON RYDER, douăzeci și șase de ani, chipeș, bogat, credincios alor săi, poate cam nesuferit, dar stăpân pe sine și sigur de succes.) RYDER: Cred că ăsta-i dansul meu, Rosalind. ROSALIND: Bine, Dawson, deci mă recunoști. Știu acuma că nu m-am machiat prea gros. Domnul Ryder, domnul Gillespie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Nu puteați să luați o lighioană care nu‑ți provoacă atâtea dureri? Numai pisica ne‑a fost la îndemână, hai, fă‑o odată! Sophie îngenunchează în mizerie cu rochia ei frumoasă, deja e plină toată de noroi. Ține sub apă credinciosul animal domestic, obișnuit cu omul, ceea ce necesită destul de mult efort și forță. În apă: agitație, bolboroseală, spasme, bulbuci. Aproape că trebuie să se așeze cu totul deasupra jivinei; mă ud din cap până‑n picioare și fac pneumonie. Până să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ea. Domnul Witkowski plătește și Rainer îl duce cu mașina. Sunt rare cazurile când Rainer are voie să conducă singur. Oriunde s‑ar duce, invalidul e abonat la locul de lângă șofer, de unde dă tot felul de indicații. Și în concediu, credinciosul vehicul va porni la drum în direcția Waldviertel, căci altfel un invalid n‑ar putea să ajungă nicăieri și are și el nevoie de oxigen ca orice om. Astăzi, domnul și doamna Witkowski spun că vor să iasă în oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
face de la o zi la alta fără să-și piardă din vedere obiectivul: întoarcerea în Itaca. De asemenea, pentru că iese victorios din toate aventurile interpretabile ca niște metafore ale negativității ce acționează în simplul fapt de a fi. Ulise este credincios promisiunilor pe care și le face lui însuși, el dă dovadă de niște virtuți subline: putere de a îndura, obstinație, curaj, capacitate de a suporta singurătatea, stăpânire de sine, tot atâtea calități socratice... Tot așa, Ulise nu se lasă prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]