2,381 matches
-
piatră numele rudelor apropiate și cele ale ascendenților săi: „Pană, Safta [soția sa], Constantin Voevod [Brâncoveanu], Marica Doamna, Antonie Voevod, [din Popești, bunicul], Neagul [tatăl], Ilinca [soția aceluia]...” - pictate în ușa prosiomidiei (la schitul Troian se păstra un „pomelnic al ctitorilor sf(i)ntei m(ă)n(ă)stir(i) Horezului”: „Constantin Voevod, Mariia Doamna, Constantin Voevod, Ștefan Voevod, Radul Voevod, Matheiu Voevod, Stanca, Mariia, Ilinca, Safta, Ancuța, Bălașa, Smaranda, Anna”68, de regulă cam aceleași personaje care îi priveau pe
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Radul Voevod, Matheiu Voevod, Stanca, Mariia, Ilinca, Safta, Ancuța, Bălașa, Smaranda, Anna”68, de regulă cam aceleași personaje care îi priveau pe credincioși și din tablourile votive, sau pe diverse obiecte păstrate în altar (ca în pomelnicul de la Manul, unde ctitorii și familia lor sunt înregistrați la „morți” - inscripția este din 25 august 1846: „Morți: Constantin v(o)iv (o)d, Marica d(oa)mna, Mathei v(o)iv(o)d, Elena d(oa)mna, Papa, Stanca, Preda, Păuna...”69. Femeile
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
v(o)iv (o)d, Marica d(oa)mna, Mathei v(o)iv(o)d, Elena d(oa)mna, Papa, Stanca, Preda, Păuna...”69. Femeile - soții, fiice - sunt prezente, cum se vede, în pomelnice, după cum figurează și în pisanii (când ctitorii erau soții lor Domnii, și în tablourile votive. Zidind „beserecucea” bolniței de la Hurezi, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Doamna Marica, soția lui Constantin Brâncoveanu, își evocă demnitatea (nu doar socială) - „luminata do(a)mnă preînălțat soțul său, Io Costandin Băsărabŭ
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
votive. Zidind „beserecucea” bolniței de la Hurezi, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Doamna Marica, soția lui Constantin Brâncoveanu, își evocă demnitatea (nu doar socială) - „luminata do(a)mnă preînălțat soțul său, Io Costandin Băsărabŭ Voevod” - și declară a urma pilda aceluia (ctitor al mănăstirii): „și precum soțul și domnul ei, biserica cea mare, în cinstea marilor împărați și sfinți Constandin și Elena, den temelie o au ridicatŭ și o au înfrumusețat, așa și măria ei ...”, „Pomeana” le va fi de folos multora
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
a aceluia dintr-o domnie valahă (Mănăstirea Radu-Vodă - mărturisind, cu unica ei turlă pe naos, cu cele trei așezate pe pronaos și cu fațadele decorate cu arcaturi plasate în două registre, o vădită înrâurire argeșeană - l-a avut ca prim ctitor pe Alexandru al II-lea Mircea [1568-1577]; Radu Mihnea a reconstruit-o între 1620 și 1623 [căci în 1595 o ruinase Sinan Pașa] și a terminat-o, între 1623 și 1627, Alexandru Coconul). Inscripția de pe piatra tombală (în care ne
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și extras). 91. Vezi Nicolae Iorga, Inscripții ..., vol. I, p. 48. 92. Inscripțiile medievale ale României. Orașul București, p. 237, inscripția nr. 87. Vezi și inscripția (din 1750) de pe mormântul lui Grigore Matei Ghica din biserica Mănăstirii Pantelimon (Ghica este ctitorul lăcașului): „Datoria cea obștească De pre firea omenească împlinind preafericitul, De-a pururea pomenitul Grigore cel preaînalt Ghica Vodă încoronat, Domn în țara Românească Și în cea moldovenească Care cu minte-naltă domnind Și cu dreptate cârmuind De pre vrema ce-
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Rareș coborâtoare din spița logofătului Isaia de la Baia, atestat pe vremea lui Alexandru cel Bun. Era boieroaică, deci, această Marie, căreia Pomelnicul Mânăstirii Probota (cel săpat în piatră la proscomidie) îi zice „mama sa Maria” (mamă domnească, deci) - adică a ctitorului Petru Rareș -, iubită domnească „oficializată” de Ștefan cel Mare prin edificarea, în folosul ei, a Curții din Hârlău. Se știe, la fel, că Bogdan al III-lea, fratele vitreg al lui Petru Rareș, a făcut mai mulți copii - între ei
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
patrulea fiu al marelui postelnic Constantin Cantacuzino, n-au avut nume sonore. Cel despre care se spune că ar fi făcut studii de arhitectură (Brâncoveanu l-a pus ispravnic al refacerii palatului domnesc de la Târgoviște; a fost cel mai harnic ctitor dintre Cantacuzini: a ridicat Mănăstirile Sinaia, Colțea, Titireciu, Adormirea Maicii Domnului din Râmnicu Sărat, împreună cu Constantin Brâncoveanu aceasta din urmă, și bisericile bucureștene Fundenii Doamnei și Zlătari, precum și lăcașele din Slănic și Turbați - Ilfov) a fost căsătorit întâi cu Marga
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Gheorghe Duca, ziditor harnic de biserici și familiar al temnițelor domnești 311. Pe Stanca marele postelnic Constantin Cantacuzino i-a dat-o lui Papa Brâncoveanu, fiul marelui ban Preda Brâncoveanu (probabil că nu doar interese materiale - Preda Brâncoveanu a fost ctitor al multor lăcașe de închinăciune, bogat peste măsură, dorit pe tron de o partidă boierească și ucis în 1658, de Mihnea al III-lea Radu - i-au dictat lui Constantin Cantacuzino aranjarea acestei căsătorii; Preda Brâncoveanu, care îi devenea cuscru
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Lemn (unde chipul Doamnei 598, alături de cele ale lui Matei Basarab și Doamnei Elena, ale lui Preda și Papa Brâncoveanu, al lui Constantin Brâncoveanu, ale lui Ștefan Cantacuzino, și Doamnei Păuna și, firește al soțului, Șerban Cantacuzino, este zugrăvit între ctitori: „d[oa]mna Maria s[o]ția lui Șerban v[oe]v[o]d”599). Lespedea de mormânt, aflată sub jilțul arhieresc (Iorga afirmă că textul i-a fost comunicat de Al. Lapedatu), are o înscripție laconică în ceea ce o
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
oasele maicii sale Neaga și ale fiilor săi Petru și Ioan și ale fiicei sale Anghelina. Cuvânt de umilință) Neagăi din Hoturani în biserica Mănăstirii din Curtea de Argeș, lăcaș de rugăciune cu un hram deosebit de semnificativ - Adormirea Maicii Domnului, pe care ctitorul îl dorea a fi și necropolă a familiei sale. Neagoe Basarab rămâne întemeietorul, în literatura noastră, a orației funebre laice, specie cu vechi tradiții în spațiul literar și cultural post-bizantin. în literatura bizantină, consolațiile, cuvântările memoriale sau orațiile funebre, cum
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
luna februarie 6 zile” (Nicolae Iorga, Inscripții..., vol. II, p. 144). 585. Vezi Răzvan Theodorescu, Civilizația românilor între medieval și modern, vol. I, Editura Meridiane, București, 1987, p. 211. 586. Vezi Doru Căpătaru, Istoria bisericii de la Stănești și a neamului ctitorilor ei, Editura Kitcom, Drăgășani, 2006, pp. 53-57. 587. I.M. Ștefan, V. Firoiu, Sub semnul Minervei. Femei de seamă din trecutul românesc, Editura politică, București, 1975, p. 36. 588. Inscripțiile medievale ale României. Orașul București, vol.I, p. 381, nr. 386
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Ancheta”, 1947, 968; Const. Ciopraga, G. Tutoveanu, IL, 1957, 9; Gh. Bulgăr, „Versuri”, ARG, 1969, 4; Ciopraga, Lit. rom., 208-209; Micu, Început, 294-295; Piru, Varia, I, 278-281; Rotaru, O ist., II, 51-52; Dan Smântânescu, G. Tutoveanu, poet al seninătăților și ctitor cultural, f.l., 1982; Dicț. scriit. rom., IV, 620-621. D. Gr.
TUTOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290317_a_291646]
-
Național de Artă al României, un Sbornic, Mărgăritarele Sf. Ioan Hrisostom, Leastvița lui Ioan Scărariul, câteva minee la Biblioteca Academiei Române) sau din străinătate. Prin contribuția la realizarea și răspândirea cărților de cult, prin harul artistic, U. a fost un adevărat ctitor de cultură. Arta sa caligrafică și miniaturistică a devenit model și temei pentru școala moldovenească de copiști și miniaturiști, cu apogeul în epoca de înflorire culturală a domniei lui Ștefan cel Mare. Manuscrisele artiștilor din Moldova au influențat întreaga arie
URIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290377_a_291706]
-
la teatrul de la Cișmeaua Roșie (Hecuba de Euripide, în versiunea lui A. Nănescu), V. compune tabloul simbolic Saturn. Trecut în funcția de „logofăt pentru străini”, va sprijini prin traduceri teatrul, în care vedea un instrument al progresului, fiind unul din ctitorii instituției și un pasionat al artei scenice. La 19 aprilie 1818 celebrează inaugurarea primei tipografii bucureștene în versuri pline de entuziasm, izvorâte din patosul cărturarului care visează la emanciparea prin cultură a neamului său. În 1821 se refugiază cu alți
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
Dimitrie Bolintineanu (1972) și Perpessicius (1974). Bunăoară, pentru prima dată Dimitrie Bolintineanu este prezentat în contextul epocii sale, ca participant activ la revoluția de la 1848, redactor responsabil al gazetei „Popolul suveran” și ministru în timpul domniei lui Al. I. Cuza, un ctitor - alături de Mihail Kogălniceanu - al României moderne. Cercetările efectuate la Biblioteca Națională din Paris l-au condus pe V. la descoperirea unor informații necunoscute referitoare la studiile lui Dimitrie Bolintineanu la Collège de France, la activitatea lui în cadrul Societății Studenților Români
VARGOLICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290430_a_291759]
-
XVI-lea: liturghierul diaconului Coresi tipărit la Brașov, în 1570, Târgu Mureș, 1927; Catehismele românești din 1544 (Sibiu) și 1559 (Brașov). Precizări cu privire la izvoarele lor, Târgu Mureș, 1936; Minunata cetate a Brașovului. Cărturarii brașoveni ai secolului al XVI-lea ca ctitori ai limbei noastre literare, Brașov, 1943. Repere bibliografice: Andrei Bârseanu, Istoria școalelor centrale române gr. -or. din Brașov, Brașov, 1902, 597-598; Ilie Cristea, Un portret: N. Sulică, „Mureșul”, 1923, 41; Margareta Ștefănescu, „O nouă publicație românească din sec. 16: Liturghierul
SULICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290019_a_291348]
-
1963; Frumoasa pădurilor, Chișinău, 1963; Articole critice, Chișinău, 1966; Ion al lui Ion, Chișinău, 1968; Piese, Chișinău, 1968; Pagini alese, Chișinău, 1977. Repere bibliografice: Nicolae Bilețchi, Profiluri literare, Chișinău, 1972, 477-482; Simion Cibotaru, Scrieri alese, Chișinău, 1985, 392-394; Andrei Lupan, Ctitori de lumină, Chișinău, 1986, 220-227; Ion C. Ciobanu, Modelări artistice, Chișinău, 1986, 162-193; Mihail Dolgan, Responsabilitatea cuvântului critic, Chișinău, 1987, 54-66; Cimpoi, Ist.lit. Basarabia, 273. N.Bl.
PORTNOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288977_a_290306]
-
preocupărilor dezvăluie personalitatea unui autor nutrit de bune lecturi, cu deschidere spre zone mai puțin frecventate. SCRIERI: Obsesia păsărilor, București, 1970; Mereu peregrinul, București, 1972; Țara fântânilor, București, 1972; Cuvinte de grâu, București, 1975; Rapsodii la vatra Mioriței, București, 1975; Ctitorii brâncovenești, București, 1976; Contemporan cu visul. Oameni, locuri și tradiții din ținutul Buzăului, București, 1978; Reîntâlnire cu cetatea adolescenței, București, 1979; Țărmul uitat și alte poeme, București, 1981; Diligența cu păsări, București, 1983; Pe urmele lui Vasile Voiculescu, București, 1984
POPESCU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288931_a_290260]
-
va preda până la pensionare. În 1972 își ia doctoratul în filologie, cu un studiu monografic despre Petru Maior. Debutează în „Studia Universitatis «Babeș-Bolyai»” (1958), cu studiul Preocupări de teorie literară la români (1780-1830), și editorial cu volumul Petru Maior - un ctitor de conștiințe (1973). Colaborează la „Studia Universitatis «Babeș-Bolyai»”, „Studii literare”, „Studii și cercetări lingvistice”, „Cercetări de lingvistică”, „Studii. Revistă de istorie”, „Steaua”, „Tribuna”, „Manuscriptum” ș.a. De asemenea, participă la realizarea unor importante proiecte colective, cum ar fi Istoria literaturii române
PROTASE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289044_a_290373]
-
Heliade-Rădulescu, Ioan Slavici) și colaborări la volume colective, autoarea urmărește o cât mai adecvată contextualizare a personalităților și operelor investigate, mobilizându-și în acest scop competențele istorice, filologice și exegetice. Aceste trăsături se concretizează îndeosebi în lucrarea Petru Maior - un ctitor de conștiințe, care se încadrează în tradiția canonică a studiului monografic, desfășurându-se pe două planuri (viața și opera) și speculând interferențele dintre acestea. Construită pe o bază documentară solidă, lucrarea corectează o serie de erori biografice, reconstituie atmosfera ideologică
PROTASE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289044_a_290373]
-
analiză complexă a gândirii autorului, relevând conexiunile invizibile dintre feluritele compartimente ale operei. Totodată, interpretarea vizează desprinderea cărturarului din contextul strict iluminist, scrierile lui Petru Maior fiind percepute ca punți de trecere către romantismul generațiilor următoare. SCRIERI: Petru Maior - un ctitor de conștiințe, București, 1973. Ediții: Ioan Slavici, Nuvele, pref. Ion Breazu, București, 1958 (în colaborare cu Iosif Pervain și Romulus Todoran), Moara cu noroc, pref. Domnica Filimon-Stoicescu, București, 1967 (în colaborare cu Iosif Pervain și Romulus Todoran); Timotei Cipariu, Jurnal
PROTASE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289044_a_290373]
-
cu Iosif Pervain și Romulus Todoran); Timotei Cipariu, Jurnal, pref. edit., Cluj, 1972; Ion Heliade-Rădulescu, Suvenire și impresii ale unui proscris, pref. edit., Cluj-Napoca, 1975. Repere bibliografice: Ion Buzași, Timotei Cipariu, „Jurnal”, UR, 1972, 1447; Serafim Duicu, „Petru Maior - un ctitor de conștiințe”, „Steaua roșie”, 1973, 271; Aurel Șorobetea, „Petru Maior- un ctitor de conștiințe”, ST, 1974, 1; Alexandru Duțu, „Petru Maior - un ctitor de conștiințe”, RSE, 1974, 2; Ioana Em. Petrescu, „Petru Maior - un ctitor de conștiințe”, SUB, Philologia, 1975
PROTASE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289044_a_290373]
-
1972; Ion Heliade-Rădulescu, Suvenire și impresii ale unui proscris, pref. edit., Cluj-Napoca, 1975. Repere bibliografice: Ion Buzași, Timotei Cipariu, „Jurnal”, UR, 1972, 1447; Serafim Duicu, „Petru Maior - un ctitor de conștiințe”, „Steaua roșie”, 1973, 271; Aurel Șorobetea, „Petru Maior- un ctitor de conștiințe”, ST, 1974, 1; Alexandru Duțu, „Petru Maior - un ctitor de conștiințe”, RSE, 1974, 2; Ioana Em. Petrescu, „Petru Maior - un ctitor de conștiințe”, SUB, Philologia, 1975, 1. A.Tr.
PROTASE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289044_a_290373]
-
Cluj-Napoca, 1975. Repere bibliografice: Ion Buzași, Timotei Cipariu, „Jurnal”, UR, 1972, 1447; Serafim Duicu, „Petru Maior - un ctitor de conștiințe”, „Steaua roșie”, 1973, 271; Aurel Șorobetea, „Petru Maior- un ctitor de conștiințe”, ST, 1974, 1; Alexandru Duțu, „Petru Maior - un ctitor de conștiințe”, RSE, 1974, 2; Ioana Em. Petrescu, „Petru Maior - un ctitor de conștiințe”, SUB, Philologia, 1975, 1. A.Tr.
PROTASE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289044_a_290373]