1,517 matches
-
câteva bucăți frumoase de crap. Băieții erau în culmea fericirii. Nu-și dezlipeau ochii de la oglinda strălucitoare a lacului, cu toate că, cu soarele în față, lacrimile li se prelingeau supărătoare pe obraji. Șterse cu mâneca hanoracului, ele lăsaseră pe obrajii dolofani, dâre maronii, așa încât, acum, copiii păreau camuflați de-a binelea. - Unchiule! - Liniște, porunci căpitanul, celui mai mic soldat. - Pot să încalc puțin legea de aur? E un caz de extremă urgență! - Și care ar fi acela? - Mă trece treaba mare, suspină
UNCHIUL VICTOR de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1493 din 01 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376111_a_377440]
-
se înalță pe-al minții întins.Toți ne-am născut să vorbim astă limbă,... XX. FLORILOR, SURORILOR..., de Curelciuc Bombonica , publicat în Ediția nr. 1679 din 06 august 2015. Florilor, surorilor, azi, din roua zorilor, mi-ați adus gingaș parfum, dâră albă ca un fum; legănatu-mi-ați un vis ce-n destinul meu e scris: să culeg din roua voastră puritatea cea albastră și în versuri să o pun, hrană sufletului bun, să înalț o poezie din a minții fantezie
CURELCIUC BOMBONICA [Corola-blog/BlogPost/379611_a_380940]
-
unde gândul meu se pierde... Un buchet de versuri noi scrise toate pentru voi, pentru prieteni și părinți, pentru frații mei cuminți, pentru doi lăstari gingași, ... Citește mai mult Florilor, surorilor,azi, din roua zorilor,mi-ați adus gingaș parfum,dâră albă ca un fum;legănatu-mi-ați un visce-n destinul meu e scris:să culeg din roua voastrăpuritatea cea albastrăși în versuri să o pun,hrană sufletului bun,să înalț o poeziedin a minții fantezie...Florilor, surorilor,beau din roua
CURELCIUC BOMBONICA [Corola-blog/BlogPost/379611_a_380940]
-
Europa”, dar și de „orientalizarea lor în forma de viață și în obiceiuri”, conform celor scrise de același istoric român. Căci urmele stăpânirii Domnilor greci proveniți din cartierul de pe Cornul de aur al Constantinopolelui, Fanarul, nu au fost deloc niște dâre pline de lumină sub raport economic și fiscal. Ba, dimpotrivă, putem vorbi despre vremuri de grele și multe biruri pentru omul de rând, ce apăsau, la fel ca și astăzi, ca o piatră de moară, spatele celor care nu îngroșau
RĂZBUNAREA MORŢILOR, HOMO FRAUDENS ŞI SULLA de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1498 din 06 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374709_a_376038]
-
române -, cât și a figurii lui Homo fraudens de sorginte politicardă este o secvență vizuală de câteva secunde, când mitul emblematic pentru vulg al individului înfipt în magia stranie a propriei sale avuții s-a spulberat cu bruschețe, aidoma unei dâre iluzorii de fum pe un cer care n-a existat, la rându-i, nici el deasupra creștetului cuiva. De la poarta principală a palatului construit pe tărâmul sumbru al morților și până la ușa veche și decolorată a oprelii, traseul omului politic
RĂZBUNAREA MORŢILOR, HOMO FRAUDENS ŞI SULLA de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1498 din 06 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374709_a_376038]
-
spin... plivind răzorul! Două boabe, stropi de rouă Vin la vale-ncetișor Pe sub genele-amândouă Picurând pe obrăjor... Zău, că inima îmi rupe Când mă-ntreabă suspinând: -Unde-i mama, ca să sufle? -Vine... vine în curând! Două boabe cristaline Din ochii îngândurați Lasă dâre, urme fine Pe obrajii-mbujorați... Referință Bibliografică: DOUĂ BOABE / Cornelia Neaga : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2302, Anul VII, 20 aprilie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Cornelia Neaga : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat
DOUĂ BOABE de CORNELIA NEAGA în ediţia nr. 2302 din 20 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375706_a_377035]
-
eram copil, împreună cu sora mea, Georgeta, obișnuiam să dormim pe prispa casei , unde mama ne amenaja „culcușul”. Întindea o cergă moale ca o saltea, iar noi ne așezam la povești cu ochii la cerul spuzit cu stele. Priveam cu uimire dâra lăsată de câte o stea căzătoare. În cele din urmă, adormeam învăluite în parfumul celor trei trandafiri ce creșteau în fața casei, la trei pași de prispă. Port și acum în suflet acești trandafiri, aproape sălbatici, sădiți de bunicul meu: unul
VIZITATORII STELARI de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 2014 din 06 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375712_a_377041]
-
spus și lui, bunicul său: „că atunci când cade o stea, un suflet urcă la Cer” Fiind destul de mică, nu înțelegeam ce înseamnă urcușul la Cer. El mi-a explicat că un om moare, iar sufletul acestuia urcă la Cer pe dâra lăsată de steaua căzătoare. M-a mâhnit mult răspunsul și, mult timp după aceea, am fost preocupată de acele spuse, căutând o explicație care să nu fie atât de tristă... Seară de seară stăteam la pândă, pentru a urmări mersul
VIZITATORII STELARI de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 2014 din 06 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375712_a_377041]
-
caprifoiului. Oare să se fi ascuns steaua printre ramurile ei sau printre florile atât de parfumate ale reginei nopții?! Oricum, nu am găsit-o. De atunci, urmărind crugul cerului, mai vedeam câte o stea care cădea, lăsând în urma sa o dâră luminoasă ce semăna cu o scară ce urca la ceruri. Între timp crescusem și am considerat că pe scara de lumină coboară entități stelare ce vin să ne viziteze Planeta. Uneori, „ stelarii” se lăsau văzuți de către pământeni, alteori... dispăreau înainte
VIZITATORII STELARI de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 2014 din 06 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375712_a_377041]
-
de întuneric și taxiul sfredelește noaptea străbătând prin fulgurațiile-n negru și alb lumea paralelă necunoscuta ce se dezgolește-n dans rotit ca o bacantă pe asfaltul de oglindă neagră și toate gândurile rătăcite-n adâncul pupilei urmăresc în tăcere dârele ploii ce se preling alene pe parbriz până rămâne doar un strop tremurător ce-ascultă încă difuzorul răgușit din care vocea sud-americană mai răsucește pe un fir de melodie ca pe un imens yo-yo lună între nouri. Referință Bibliografică: TAXI
TAXI de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2302 din 20 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375780_a_377109]
-
în acel timp. La începutul aventurii mele, eram înconjurat de nori, mari, pufoși, albi și roz, care se suprapuneau contrastant pe un cer albastru-închis. Deasupra lor, mult, mult mai sus, se vedeau stoluri de vietăți transparente care traversau cerul, lăsând dâre în urma lor. Să fi fost păsări ? Să fi fost îngeri ? Aceste cuvinte mi s-au întipărit în minte și mi le-am reamintit când am început să scriu despre experiența mea. Însă nu erau nici păsări, nici îngeri. Erau niște
MIRACOLUL IUBIRII (SAU EXTAZUL ŞI AGONIA AMORURILOR TRECUTE PRIN TIPARNIŢE DE SENTIMENTE VOPSITE ÎN ALB ŞI NEGRU) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379232_a_380561]
-
de verdeață. Pescarii așezați pe panta pietroasă, care așteptau să se agațe vreun pește de cârligele undițelor fumau liniștiți. Câteva bărci cu motor se vedeau în larg, agitând și transformând apa din jurul lor în aripi ce cădeau după ce treceau, lăsând dâre tremurânde. Blocul turn de pe partea stângă se înălța semeț spre cer. Trecuse ceva timp de când nu mai ieșise la plimbare. Se simțea abandonat. Dar azităzi își pusese în gând să nu se mai gândească la singurătatea care îl apăsa, datorită
GHINIONUL de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1146 din 19 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362122_a_363451]
-
suflet, Zac în chin și-n ofuri multe. Se văd urme care pleacă, Se văd urme care vin Și se văd cărări cu urme Înverzite de venin. Când privesc acum în urmă Spre cărări ce au rămas, Văd țesut prin dâra vieții, Printre lacrimi și-al meu glas. Sunt cărări de suflet triste Peste care-am plâns cu jale, Căci târându-mă lăsat-am Urme sângerii și-amare. Pe cărări de suflet triste Printre pași-mi ce gonesc, Azi zăresc bucăți
CĂRĂRI DE SUFLET de ANGELA MIHAI în ediţia nr. 2274 din 23 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/378687_a_380016]
-
mei pași i-am terminat. Dac-ar fi pe-această lume Înc-odată să mă nasc, Drum pe ape mi-aș croi Să-mi înec urma de pas. Nici o urmă nu-mi rămână Pe cărările de suflet, Sub desculț numai o dâră, Plânsă-n hohot de-al meu umblet. Referință Bibliografică: CĂRĂRI DE SUFLET / Angela Mihai : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2274, Anul VII, 23 martie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Angela Mihai : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
CĂRĂRI DE SUFLET de ANGELA MIHAI în ediţia nr. 2274 din 23 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/378687_a_380016]
-
a unui popor care nu a intrat în istorie. "Ați înțeles, notează Cioran, am apărat și am păstrat. Se cheamă acesta destin istoric? Națiunile mari au spintecat istoria în pornirea lor de a se afirma. După flăcările lor rămîne o dîră de foc în lume, căci o cultură mare seamănă unei ofensive cosmice. Dar ce rămîne după defensiva unei culturi mici? Praf dar nu de pușcă, pulbere purtată de un vînt de toamnă. Caut în zadar primăvara culturilor mici..." Aproape de România
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
al geniului și al Mărucăi sale. Ei bine, strecurîndu-ne să vedem, să descoperim ceva din fosta mare taină, dădeam peste mitocanii și găinușele lor, "repartizați" aici de gospodăriile de partid să se lăfăie în paturile princiare și să-și lase dîrele pestilențiale. Și asta, în timp ce, departe de țară, Enescu se stingea în sărăcie, alungat, în fond, de pe pămîntul venerat, de tagma celor care... patronează acum festivalul ce-i poartă numele. Nu vi se pare că ceva ținînd de legitmitate e în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ce expun, la fel de neinhibat (și permanent), pe esplanada ieșeană dintre Teatru și Mitropolie. La tot cîteva minute, cerul e sfîșiat de supersonice negre, în tandem asurzitor, de joasă altitudine, pe cînd în înalturile tăcute, avioane minuscule desenează, pe același cer, dîre albe, duble: senzație ambiguă, de securitate, asigurată de statutul cu atîta greutate NATO, dar și de vagă spaimă în mijlocul unei lumi pîndite mereu de agresivitate. Dacă așa stau lucrurile sus, aici, jos, motocicliști din pelicule horror sparg, în grupuri demente
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
I hear the hammers of Los. "They melt the bones of Vala & the bones of Luvah into wedges; 415 "The innumerable sons & daughters of Luvah, clos'd în furnaces, "Melt into furrows; winter blows hîș bellows: Ice & snow "Tend the dîre anvils: Mountains mourn, & Rivers faint & fail. "There is no City, nor Cornfield, nor Orchard; all is Rock & Sand. "There is no Sun, nor Moon, nor Star, but rugged wintry rocks 420 "Justling together în the void, suspended by inward fires
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Moon fled with a cry: the Sun with streams of blood. From Albion's Loins fled all Peoples and Nations of this Earth, Fled with the noise of Slaughter, & the stars of heaven fled. 45 Jerusalem came down în a dîre ruin over all the Earth, She fell cold from Lambeth's Vales în groans & dewy death The dew of anxious souls, the death-sweat of the dying În every pillar'd hall & arched roof of Albion's skies. The brother & the
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Is form'd & thrown down thund'ring into the deeps of Non Entity. Heated red hoț they, hizzing, rend their way down many a league Till resting, each hîș center [basement] finds; suspended there they stand 140 Casting their sparkles dîre abroad into the dismal deep. For, measur'd ouț în order'd spaces, the Sons of Urizen With compasses divide the deep; they the strong scales erect That Luvah rent from the faint Heart of the Fallen Man, And weigh
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
weight And measure, mathematic motion wondrous along the deep, 275 În fiery pyramid, or Cube, or unornamented pillar square Of fire, far shining, travelling along even to its destin'd end; Then falling down a terrible space, recovering în winter dîre Its wasted strength, it back returns upon a nether course, Till fir'd with ardour fresh recruited în its humble season, 280 It rises up on high all summer, till its wearied course Turns into autumn. Such the period of
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Belch'd from the furnances, wreath'd round her, chain'd în ceaseless fire. The lovely female howl'd, & Urizen beneath, deep groan'd 190 Deadly between the hammer's beating, grateful to the Ears Of Los absorb'd în dîre revenge; he drank with joy the cries Of Enitharmon & the groans of Urizen, fuel for hîș wrath And for hîș pity, secret feeding on thoughts of cruelty. The Spectre wept at hîș dîre labours when from Ladles huge 195 He
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
the Ears Of Los absorb'd în dîre revenge; he drank with joy the cries Of Enitharmon & the groans of Urizen, fuel for hîș wrath And for hîș pity, secret feeding on thoughts of cruelty. The Spectre wept at hîș dîre labours when from Ladles huge 195 He pour'd the molten iron round the limbs of Enitharmon. But when he pour'd it round the bones of Urizen, he laugh'd Hollow upon the hollow wind, hîș shadowy form obeying
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
He burst it, but next morn another girdle succeeds Around hîș bosom. Every day he view'd the fiery youth With silent fear, & hîș immortal cheeks grew deadly pale, Till many a morn & many a night pass'd over în dîre woe Forming a girdle în the day & bursting it at night. 90 The girdle was form'd by day, by night was burst în twain, Falling down on the rock, ăn iron chain link by link lock'd. Enitharmon beheld
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Aș the tree knows not what is outside of its leaves & bark And yet it drinks the summer joy & fears the winter sorrow, Șo, în the regions of the grave, none knows hîș dark compeer Tho' he partakes of hîș dîre woes & mutual returns the pang, The throb, the dolor, the convulsion, în soul-sickening woes. 100 [Not șo clos'd up the Prince of Light now darken'd, wandering among The Ruin'd Spirits, once hîș Children & the Children of Luvah
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]