1,117 matches
-
la În căutarea timpului pierdut (citată de Roger Kempf), Proust meditează la destinul lui Brummell dintr-un unghi neașteptat. Prilejul i-l oferă contemplarea marilor doamne atinse de decrepitudine. Prin analogie, se gândește la decăderea lui Brummell. Cum poți fi dandy În esență câtă vreme, la un moment dat, ai Încetat să mai fii dandy? „Din clipa În care Brummell, decavat, Într-un mic hotel din Caen, ajunge să ceară de milă pentru a prânzi, Înseamnă că, privind În trecut, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Brummell dintr-un unghi neașteptat. Prilejul i-l oferă contemplarea marilor doamne atinse de decrepitudine. Prin analogie, se gândește la decăderea lui Brummell. Cum poți fi dandy În esență câtă vreme, la un moment dat, ai Încetat să mai fii dandy? „Din clipa În care Brummell, decavat, Într-un mic hotel din Caen, ajunge să ceară de milă pentru a prânzi, Înseamnă că, privind În trecut, el nu a putut să fie un prinț al eleganței: În realitate, nu era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
În noi elemente fiziologice care pot covârși eleganța. Regii nu sunt regi.” Să aibă oare dreptate Proust? Dar cum se face că Proust Îl descoperă uluit pe regele dandy-lor francezi, Robert de Montesquiou, abia după ce Îi cunoaște pe câțiva mari dandy englezi? Pe Oscar Wilde, de pildă. În 1893 Montesquiou are 37 de ani, iar Proust 22, dar notorietatea contelui e atât de mare, Încât tânărului Marcel i se pare că În fața ochilor săi se află un veritabil monument istoric. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mai mult decât atât: o forță aproape magică de a le transfera personajelor din În căutarea timpului pierdut, cu precădere lui Charlus sau Swann, farmecul decadent, estetismul idolatru al contelui de Fezensac. Dacă ar fi să facem portretul-robot al unui dandy „clasic” (deși am contrazice - a câta oară? - specificul Însuși al dandysmului), s-ar vedea că Marcel Proust ar intra ușor și firesc În tipar prin suficient de multe trăsături. Cum ar fi credința de nestrămutat În forța frumosului, În arta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
gri deschis, cravate În cele mai imprevizibile culori, e drept, toate stinse, baston de bambus, o orhidee la butonieră, un aer solemn-rigid), dar și Înșelătoarea apariție a unui diletant Însetat de glorie. O spune cu cinism Jean Lorrain, el Însuși dandy „de o inteligență feroce, prinț al pederastiei și al măgăriei fără antidot”2. Pentru el, Marcel Proust e „unul dintre acei tinerei din lumea bună care suferă de literatură, de slăbiciuni elegiace, de mici nimicuri de eleganță și subtilitate, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
el, Marcel Proust e „unul dintre acei tinerei din lumea bună care suferă de literatură, de slăbiciuni elegiace, de mici nimicuri de eleganță și subtilitate, de tandreți vane, de flirturi, cu un stil prețios și pretențios”3. Așadar, un simplu dandy vanitos și ușuratic? Un veleitar fără leac? Chiar dacă atunci când Lorrain scrie cele de mai sus În Le Figaro, deci În 1896, Proust nu e Încă un nume În lumea literelor franceze, chiar dacă André Gide Își va reproșa mereu că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și dedicându-se scrisului. Deși nimic din ce scrie (romane de aventuri, romane istorice sau de moravuri, foiletoane) nu are prea mare valoare estetică, succesul său În epocă e de nestăvilit. Contribuie, fără doar și poate, la aceasta și stilul dandy-ului Eugène Sue, care se distinge printr-un bun-gust aparte, dar și printr-un dar al sfidării, cuceritor până la urmă. Învăluit În delicatul parfum al cameliei prinse la butonieră, cu hainele satinate, mănușile crem și inelele sofisticate, Sue Își impresionează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pentru el din Anglia de către Însuși d’Orsay. Sau primindu-și prietenii În luxosul apartament de pe rue Ferme-Mathurins, ornat cu porțelanuri de Sèvres, cristaluri de Boemia și Veneția, mobile din Renaștere, stil Louis XIII. Nu-i deloc de mirare de ce dandy-ul englez pogorât la Paris pentru mai bine de două decenii, căpitanul Gronow, despre care a mai fost vorba, Îi face lui Eugène Sue un portret prin comparație, simțind nevoia să Îl opună lui Balzac. Motivele sunt mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Sue un portret prin comparație, simțind nevoia să Îl opună lui Balzac. Motivele sunt mai mult decât clare: „Prin fizicul și felul său de a fi, Eugène Sue era cu totul opus lui Balzac. Garderoba impecabilă, Într-un stil ușor dandy, avea bun-gust. Purta o pălărie lucioasă, cu boruri largi, pantaloni colanți, În culori deschise, care, În treacăt fie spus, nu Îi prea avantajau siluetă robustă”1. Oricum, cuvintele lui Jules Lecomte - „Se zvonește că dl Sue ar fi cheltuit pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Criticii spun că da. Un sfârșit ciudat, În 1919, când poetul e descoperit Într-o cameră de hotel, alături de un prieten, lasă deschisă Întrebarea asupra cauzei morții sale: sinucidere? accident? Din nou, supradoza de opium, ca În cazul atâtor alți dandy. Dacă ar fi să dăm credit total celor mărturisite de Vaché În scrisori sau declarațiilor unor prieteni, gestul său final a fost premeditat pas cu pas. WildeOscar Fingall O’Flahertie Wilde (1854-1900). Un irlandez cu destin ciudat, tragic - după unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
o pierde la doar nouă ani), nostalgia nereprimată după „figura mamei”, singura prezență feminină acceptată o viață Întreagă, gustul pentru eleganța căutată, oroarea de „naturalețea” fiziologicului, a procreării, un narcisism exacerbat, masochismul voluptuos, reveriile pederaste, toate Îl definesc și ca dandy. Un dandysm ce se manifestă de timpuriu, Încă din adolescență, la Trinity College din Dublin și mai apoi la Oxford, prin fascinația declarată pentru estetismul lui Walter Pater și Ruskin, dar și pentru decadenții francezi, În al căror spirit crește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și a gratuității. Dar el, dandysmul, dezvoltă În egală măsură o estetică, o strategie & tactică a seducției și o utopie. Tot atâtea capitole distincte În cartea noastră. Citându-i selectiv pe dandylogi, am riscat să ordonăm pe cont propriu „programul dandy”, să-i sistematizăm componentele, știind că, prin chiar natura sa, el se sustrage unor asemenea limitări. Am făcut-o nu din exces de pedanterie, ci cu un temei didactic pe care paginile noastre și l-au asumat din primele rânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
narcisism, orgoliu, vanitate, singularitate, singurătate, contestare. Simpla parcurgere a termenilor ne sugerează În primul rând un program etic. Așa și este. Doar că, prin extensie, aceste principii morale Își pot cu ușurință anticipa consecințele În plan estetic. Să particularizăm. Un dandy autentic vrea să uimească fără Încetare, să deconcerteze, să contrarieze, fără a se lăsa vreodată uimit, surprins de cineva sau ceva. Deviza lui, pe urmele latinilor, e Nil mirari. O repune În circulație un englez, Bolingbroke, ca pe o formulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
contrarieze, fără a se lăsa vreodată uimit, surprins de cineva sau ceva. Deviza lui, pe urmele latinilor, e Nil mirari. O repune În circulație un englez, Bolingbroke, ca pe o formulă magică, repede Îmbrățișată de Frumoși. Egocentrat cu fervoare, un dandy Împarte lumea În două: el și ceilalți, pentru care, evident, nutrește un dispreț suveran sau, În cele mai bune cazuri, in-diferență. Tot ce nu este eu nu Îl interesează și, În consecință, orgolios și vanitos, Își păstrează distanța față de produsele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
unei doctrine a aparenței (o estetică) și nu mai puțin de o strategie și tactică. Spre a se apropia, În final, de utopie. Sau spre a o rata. În spațiul specular se joacă Întreaga viață (dar și moarte) a unui dandy. Fie că uneori acest joc se desfășoară În singurătate, fie că dandy-ul are, cel mai adesea, nevoie de privitori, totul e un spectacol. Să nu uităm, de altfel, că specularitatea și spectacularul au mult mai multe În comun decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
strategie și tactică. Spre a se apropia, În final, de utopie. Sau spre a o rata. În spațiul specular se joacă Întreaga viață (dar și moarte) a unui dandy. Fie că uneori acest joc se desfășoară În singurătate, fie că dandy-ul are, cel mai adesea, nevoie de privitori, totul e un spectacol. Să nu uităm, de altfel, că specularitatea și spectacularul au mult mai multe În comun decât o simplă etimologie. A trăi și a muri În fața oglinzii, agățat, „prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Înșelătoare a unei imagini fără densitate, Îndrăgostit de acea aparență, simulacru al realului - iată marele proiect al dandysmului. Îl formulează memorabil Baudelaire, lapidar, fără Înfiorare: „A trăi și a dormi În fața unei oglinzi”. Narcis modern, Îndrăgostit de propria-i imagine, dandy-ul idolatrizează forma, suprafața - program predilect al tuturor estetismelor. Numai că lucrurile pot fi văzute și altfel, am spune chiar cu totul altfel, deoarece acolo, În oglindă, se consumă unul dintre cele mai neașteptate paradoxuri. În modernitate, catoptricul e zona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cu cele două fețe ale sale: bunul-simț și simțul comun. La o lectură foarte atentă (și, să o spunem deschis: fără idei preconcepute), Întregul sistem al dandysmului Își dezvăluie treptat zone de o surprinzătoare densitate. Ele contrazic prejudecata după care dandy-i ar fi niște stupide „animale de stofă” ce se privesc cochet În oglindă, filfizoni superficiali și ridicoli. Începând cu textele lui Barbey și Baudelaire, dandysmul se lasă interpretat și ca proiect spiritual (fie că aderăm sau nu la principiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dă noul lor sens. Bărbați În fața oglinziitc "Bărbați În fața oglinzii" Pentru primul dandylog, Barbey d’Aurevilly, dandysmul e, Înainte de orice, un „fruct al vanității”. Nici Baudelaire nu se Îndepărtează prea mult de această definiție atunci când vorbește despre cultul eului, unde dandy-ul ar sluji ca preot. Care să fie cauzele adânci ale unei asemenea autoadorări? Răspunsurile diferă În funcție de cei care se străduiesc să le dea. Într-un fel argumentează mitologii, În alt fel - psihanaliștii, Într-altul - psihosociologii, pentru ca filosofii moderni să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
o suprafață vidă care nu mai reflectă nimic. Numai că, citită arhetipal, mitico-simbolic, povestea lui Narcis nu ne ajută decât Într-un singur loc și Într-un singur fel când vine vorba despre dandysm. Și anume, În cazul ficțiunilor despre dandy. Dacă ne-am decide să dedicăm personajelor marcate de dandysm un capitol distinct, cu siguranță că analiza dintr-o asemenea perspectivă a textelor lui Balzac, Barbey, Villiers de l’Isle-Adam, Mérimée, Wilde, Hofmannsthal, Mateiu I. Caragiale, de pildă, nu ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dintr-o asemenea perspectivă a textelor lui Balzac, Barbey, Villiers de l’Isle-Adam, Mérimée, Wilde, Hofmannsthal, Mateiu I. Caragiale, de pildă, nu ar avea decât de câștigat. Nu Însă și biografiile autorilor. În prozele, poemele, textele dramatice bântuite de personaje dandy sau În confesiunile unor dandy celebri, oglinda apare nu pe puține ori ca loc privilegiat, hiper-speculat de către literați, În care se produce marele transfer: ea devine „spațiul unde subiectul se deghizează și intră În legătură cu fantasmele lui”1. Autoarea acestei fraze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
textelor lui Balzac, Barbey, Villiers de l’Isle-Adam, Mérimée, Wilde, Hofmannsthal, Mateiu I. Caragiale, de pildă, nu ar avea decât de câștigat. Nu Însă și biografiile autorilor. În prozele, poemele, textele dramatice bântuite de personaje dandy sau În confesiunile unor dandy celebri, oglinda apare nu pe puține ori ca loc privilegiat, hiper-speculat de către literați, În care se produce marele transfer: ea devine „spațiul unde subiectul se deghizează și intră În legătură cu fantasmele lui”1. Autoarea acestei fraze, Sabine Melchior-Bonnet, dedică În Istoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pe puține ori ca loc privilegiat, hiper-speculat de către literați, În care se produce marele transfer: ea devine „spațiul unde subiectul se deghizează și intră În legătură cu fantasmele lui”1. Autoarea acestei fraze, Sabine Melchior-Bonnet, dedică În Istoria oglinzii un mic capitol dandy-ului Narcis. În afara unor minime referiri la dandysmul istoric, ea Își ilustrează teoria cu exemple extrase strict din literatură. Așadar, dintr-o producție imaginară. Nu altfel procedează Alexandra Crăciun, Într-o carte provocatoare, Narcisismul și problemele reflectării 2. Vastul arsenal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
producție imaginară. Nu altfel procedează Alexandra Crăciun, Într-o carte provocatoare, Narcisismul și problemele reflectării 2. Vastul arsenal teoretic mobilizat În acest din urmă caz țintește, cum e și normal, nu biografiile, ci fabulările unor autori (scriitori, pictori, sculptori, cineaști), dandy sau nu În viața reală. După cum, analizând detaliu după detaliu comportamentul dandy-lor „adevărați”, consemnați În documentele de epocă (jurnale, corespondență, memorii, cronici mondene), Marylène Delbourg-Delphis nu are cum să riște interpretări mitico-simbolice atunci când, de pildă, trece În revistă tipurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
detaliu comportamentul dandy-lor „adevărați”, consemnați În documentele de epocă (jurnale, corespondență, memorii, cronici mondene), Marylène Delbourg-Delphis nu are cum să riște interpretări mitico-simbolice atunci când, de pildă, trece În revistă tipurile de oglinzi În care se răsfrâng pur și simplu cocheții dandy de la finele veacului al XIX-lea sau când descrie unul dintre accesoriile lor predilecte, monoclul. O aventură de acest tip ar fi delir hermeneutic pur. Autoarea face În primul rând istorie, iar metoda sa de cercetare, aflată la frontiera mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]