1,681 matches
-
regrete l-a condamnat pe tânărul marchiz la moarte. Pe 12 septembrie 1642, Cinq Marș avea să ia drumul eșafodului:"fostul arbitru al elegantei își regasise cochetăria pentru ultima să parada. A îmbrăcat un costum de postav maro, acoperit cu dantele mari aurite, pantofi de matase verde legați cu o panglică albă, haină lungă era tivita cu nasturi mari de argint, o pălărie neagă a cărei boruri erau întoarse după modă catalana" <footnote idem"l'ancien arbitre de la mode avait retrouvé
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
O fotografie, făcută deja în Siberia: Albertine, Norbert și, în fața lor, pe un suport foarte artificial, așa cum e întotdeauna mobilierul la fotograf, pe un fel de măsuță rotundă, foarte înaltă - Charlotte, copil de doi ani, purtând o bonețică împodobită cu dantele și o rochie de păpușă. Poza aceea pe carton gros, cu numele fotografului și efigiile medaliilor pe care le obținuse, ne intriga foarte tare: „Ce are în comun femeia aceea fermecătoare, cu chipul pur și delicat, încununat de bucle mătăsoase
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ceilalți, care, abia operați, începeau să umble pe culoare. Medicul se apleca deasupra piciorului aceluia și clătina din cap. Sub pansamente, rana, acoperită în ajun cu o pojghiță subțire de piele, sângera din nou, buzele ei întunecate semănau cu o dantelă sfâșiată. „Ciudat!”, se mira medicul, dar nu putea zăbovi mult acolo. „Refaceți pansamentul!”, îi spunea el infirmierei de serviciu, strecurându-se printre paturile înghesuite unele lângă altele... În noaptea următoare, Charlotte, fără să vrea, l-a surprins pe rănit. Toate
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
intrând. Am văzut-o așezată în fața ușii de la balcon. Chipul îi era aplecat asupra unei haine deschise la culoare, întinsă pe genunchi, acul ei sclipea (nu știu de ce, în amintirile mele, Charlotte se îndeletnicea întotdeauna cu cârpitul unui guler de dantelă)... I-am auzit vocea. Nu era un cântec, ci mai degrabă o recitare lentă, un murmur melodios, întretăiat de pauze, ritmat de șuvoiul gândurilor mute. Da, era un cântec pe jumătate fredonat, pe jumătate rostit. În toropeala încinsă a serii
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
consonanță a clipelor veșnice. Fără știrea mea, ele trasau, de atunci, ceva ca o altă viață, invizibilă, de nemărturisit, alături de a mea. Așa cum un tâmplar care fasonează de-a lungul zilelor picioare de scaun sau geluiește scânduri nu observă că dantelele așchiilor alcătuiesc pe jos un frumos ornament, scânteind de rășină, care atrage, prin transparența lui străvezie, astăzi raza de soare intrată pe o fereastră îngustă înțesată cu unelte, mâine - luciul albăstrui al zăpezii. Viața aceea se dovedea acum esențială. Trebuia
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
deschisă și trebuia/ să intru în pielea lor, dar fără măsură desfătarea mea,/ iubirea mea acoperită de măslinul roditor mi-ai închis/ ochii pe jumătate; ți-am strivit mila,/ rătăcirea mea a început odată cu rana.” Formula este similară în Triumful dantelei (1997), doar că își pierde semnele de punctuație: „Întotdeauna spre ziuă uruie jucăria de gheață/ cu roțile bolnave/ de-acum am să frământ dantele potcovite cu mătase de carne/ vine pe urmele noastre Întunericul Libertății/adică rămășițele degetelor Oferta”. Proza
MALAMEN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287967_a_289296]
-
jumătate; ți-am strivit mila,/ rătăcirea mea a început odată cu rana.” Formula este similară în Triumful dantelei (1997), doar că își pierde semnele de punctuație: „Întotdeauna spre ziuă uruie jucăria de gheață/ cu roțile bolnave/ de-acum am să frământ dantele potcovite cu mătase de carne/ vine pe urmele noastre Întunericul Libertății/adică rămășițele degetelor Oferta”. Proza publicată de M. - Eu, meseria de călău și melancolica regină (1997), Felipe și Margherita (2000), Casa Verdi (2001), Măcelul cămătarilor (2002) -, precar sangvinizată epic
MALAMEN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287967_a_289296]
-
Călătorie în natură, București, 1973; Pământ sub zăpadă, București, 1976; O piatră albă pe o piatră neagră, București, 1978; Floarea care merge, București, 1983; Îngerul coborât în stradă, București, 1997; Eu, meseria de călău și melancolica regină, București, 1997; Triumful dantelei, București, 1997; A doua Islandă, București, 1999; Felipe și Margherita, București, 2000; Casa Verdi, București, 2001; Măcelul cămătarilor, București, 2002. Repere bibliografice: Corneliu Popel, „Starea de grație”, CRC, 1971, 50; Mircea Iorgulescu, „Călătorie în natură”, LCF, 1973, 22; Barbu, O
MALAMEN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287967_a_289296]
-
LCF, 1997, 32; Gheorghe Grigurcu, Între candoare și teamă, RL, 1997, 40; Bucur Demetrian, O călătorie în infern, R, 1997, 12; Geo Vasile, Din violență se întrupează rugăciunea, LCF, 1998, 2; Ioan Moldovan, Deznădejde, F, 1998, 3; Evelina Cârligeanu, „Triumful dantelei”, TMS, 1998, 3; Nicolae Coande, „Îngerul coborât în stradă”, CL, 1998, 7; Mihaela Ursa, Doi poeți, ST, 1998, 7-8; Octavian Soviany, Sărbătorile morții, CNT, 1999, 4; Angela Marinescu, Meseria de a scrie, RL, 1999, 22; Octavian Soviany, Memoria „ruptă”, CNT
MALAMEN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287967_a_289296]
-
spune Suze, colorîndu-se brusc. La naiba. Mereu Îi Încurc. Și, ca lucrurile să se complice și mai tare, Suze e total paranoică din cauza gîndului obsesiv că Wilfrid arată ca o fată. (Ceea ce e adevărat. Mai ales În costumașul ăla de dantelă.) — Unde sînt ceilalți? schimb rapid subiectul. — A, se ocupă Tarkie de ei, spune Suze, privind absent pe fereastră. Îi urmăresc privirea și-l zăresc pe soțul ei Tarquin Împingîndu-l pe finul meu Ernie În jurul cortului, Într-o roabă, cu Clementine
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
tare pentru un cărucior, ca pentru o rochie. — Doamnă? VÎnzătorul a revenit. Poftim. — Dacă vreți azi, vă pot oferi acest model. Șaptezeci de lire. Împinge un cărucior demodat, Într-o nuanță total neinspirată de gri, cu o pernă roz de dantelă și o cuverturică din petice. Suze se holbează la el, Îngrozită. — Bex, doar n-ai de gînd să-ți pui copilul În chestia aia! — Nu-i pentru copil, zic. E pentru shopping! Îmi trîntesc sacoșele Înăuntru și apuc de mînere
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
el, distrasă pentru o clipă. Mi-am făcut-o săptămîna trecută... — A fost răpit un copil! Spre groaza mea, femeia cu impermeabil a fugit ca din pușcă de la stand și s-a dus glonț la un bodyguard, cu păturica de dantelă În mînă. — A dispărut micuța Tallulah-Phoebe! A dispărut un copil! — Ați auzit? strigă Înspăimîntată o blondă. A fost răpit un copil! Să cheme cineva poliția! — Ba n-a dispărut nimeni! strig. A fost o... neînțelegere... Însă nu m-aude nimeni
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
și valsuri de culori”, un spațiu al minunii, al fluidității poveștii: „Eu mi-am clădit în țara Saharelor de aur.../ Un alcatraz fantastic/ Din piatră de zăpadă”. Aici „sunt flori crescute-n nori”, fantome „de sânge de roze”, ape „de dantele/ și de fluturi vii”, „fântâni perverse”. Este și spațiul decorurilor și romanțelor simboliste. Zbuciumul lăuntric, nevroza și viziunea spirituală din estetica simboliștilor lipsesc, substituite de „lungul extaz de oriental” al imaginilor colorate și feerice, cu originea în versul lui D.
STEFANESCU-EST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289909_a_291238]
-
lui mamă în așa fel, de nu mai aveau moarte. Puteai să torni și apă într-însele, atît erau de trainic, de strîns împletite, nu semănau nici pe departe cu ceea ce croșeta Sonia, unde totul era numai găuri-găurele, ca o dantelă, cum cerea, dragă doamne, moda." (265). Pe de altă parte, există lumea rezistenței, toți un fel de out-laws: bătrînul și ciudatul Bogodul, un dizident în felul său, Daria, cea care cunoaște legile cele vechi, care nu sînt cele ale bisericii
Despărțirea de Matiora by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17160_a_18485]
-
timpului. Ela l-a alungat de nenumărate ori. El a refuzat să plece. A urmat-o pas cu pas, precum un câine credincios. Și-a propus să îl uite. El nu a voit să moară. E străveziu și delicat ca dantela croșetată de mama ei, cea cu ochii veșnic triști, buzele strânse și întotdeauna tăcută. Praful s-a așternut peste visul Elei, peste ceea ce ar fi trebuit să fie, dar nu a fost niciodată. -Ce să fi fost??? A uitat și
DANIELA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/381176_a_382505]
-
timpului. Ela l-a alungat de nenumărate ori. El a refuzat să plece. A urmat-o pas cu pas, precum un câine credincios. Și-a propus să îl uite. El nu a voit să moară. E străveziu și delicat ca dantela croșetată de mama ei, cea cu ochii veșnic triști, buzele strânse și întotdeauna tăcută.Praful s-a așternut peste visul Elei, peste ceea ce ar fi trebuit să fie, dar nu a fost niciodată.-Ce să fi fost???A uitat și
DANIELA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/381176_a_382505]
-
Pe piscurile-ascunse din Olimp. Strivind liniștea surdă dintre noi, Ne respirăm unul pe celălalt. Cu piepturile fremătând, apoi, Înspre uitare ne-avântăm în salt. Dac-ar putea vorbi tălpile mele, Ce drumuri colțuroase-au străbătut, Cu inima le-ai croșeta dantele Să vindeci rănile care-au durut. Îți duc în spate crucea de granit, Cu lanțuri mari de tine, eu mă leg, Întreabă-mă dacă eu ți-am dori Secunda grea ce nu o înțeleg. Întreabă-mă de-mi amintesc acum
DANIELA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/381176_a_382505]
-
rânduite și că se reîntoarce dacă nu duce cu el bănuțul de argint busuiocul și câteva lacrimi Ana s-a reîntors am văzut-o în vis avea părul despletit ochii adânciți mâinile slabe și degetele lungi purta cămașa albă cu dantela cusută în ajunul paștelui în care a plecat... Citește mai mult aș vrea să schimb ceva în minepentru o vremesă redevin copilar putea să doarănu știunu prea am rude saupe cineva aproape de sufletam avut-o pe Ananu tare de multa
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381219_a_382548]
-
plecatunii spun că sufletul nu pleacăde aici până când lucrurilenu sunt rânduite și căse reîntoarce dacănu duce cu elbănuțul de argintbusuiocul șicâteva lacrimiAna s-a reîntorsam văzut-o în vis aveapărul despletit ochii adâncițimâinile slabe și degetele lungipurta cămașa albă cu dantela cusutăîn ajunul paștelui în care a plecat...... VII. IDENTITATE LA INDIGO, de Teodor Dume , publicat în Ediția nr. 2308 din 26 aprilie 2017. de acolo de unde se termină punctul îmi începe umbra de partea cealaltă e doar respirația care se
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381219_a_382548]
-
ca a soțului ei, cu flori de crin. în urechi îi strălucesc cercei mari, rotunzi, niște «anneauxț-uri, și lucru ciudat și inexplicabil până mai ieri, o cochetă și albă freză se înalță spre ceafă, căzând pe umeri, lucrată parcă din dantelă străvezie, cum nu s-a mai văzut la noi până acum, în acest veac dedat eleganței. Dar scufia aceasta cu «hurletț (fiindcă, trecând peste demontarea unei repictări mai târzii [în 1829 - nota mea, D.H.M.] avem aici de fapt o scufie
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de tradiția înțepenită și să o picteze așa cum putea fi văzută la Curte - și în sălile de recepție, dar și în odăile femeilor -, îmbrăcând „ghiordia înflorată cu aur, cu mânecile retezate și îmblănite, împodobită la gât cu freza rotundă de dantelă, apuseană, pe care o purtau și grofițele din Ardeal, ca și nobilele kievene”338. Schimbarea funcției unui veșmânt (este evocat conteșul, haina răsăriteană, purtată mai ales de polonezi și de unguri, care marchează un „privat” al membrilor familiei domnitoare 339
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
adună, dintr-o mișcare, sugestiile într-o implozie de semnificație. Ultimele versuri ale lui S. exprimă două tendințe contrare: aceea de a trăi concret, „expresionist”, spaima și moartea - ca absurd existențial - și aceea de a le alegoriza, de a le „dantela”, acordându-le astfel o semnificație fie estetică, fie religioasă. Dezechilibrul, dizarmonia, „ieșirea din cadență” se confruntă cu liniștea și împăcarea: „lumânările/ se așază cuminți/ în duminica trupului”. Se caută o paradoxală primăvară în pragul morții („Inima înverzește pe un taler
SAPLACAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289476_a_290805]
-
cere o mână fină și gesturi inofensive. În condiția sa internă, acest critic, mai mult sugerând decât afirmând, aparține secolului politeții și este poate ultimul european căruia îi stau bine, mai bine decât multora din epocă, peruca, jaboul, mânecuțele de dantelă și fundele de sub genunchi, până unde urcă ciorapii de mătase. E un gentilom al criticii literare. VLADIMIR STREINU SCRIERI: Repertoriu critic, Arad, 1925; Scut și targă, București, 1926; Mențiuni critice, București, I-V, 1928-1946; Itinerar sentimental, București, 1932; Dictando divers
PERPESSICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
pierdută, să privească mai atent un decor autumnal, să-și recheme din uitare figuri de prieteni. Moartea nu înspăimântă, ea e „fata gătită-n rochie de mireasă”, prietenă și iubită. După o pauză editorială destul de lungă, L. revine cu volumul Dantelă veche (1972), în care unor poezii reluate li se adaugă cicluri noi. Poetul trăiește mai mult în trecut, acolo e atmosfera care îi priește, de-acolo vin figurile unor scriitori tutelari, copilăria cu Moșii, circul și filmele mute. Conștient de
LALESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287739_a_289068]
-
care a bătut țara în lung și în lat, altfel decât o datorie a scriitorului de a se implica în viața publică. SCRIERI: Lumină tristă, București, 1939; Lanterna magică (în colaborare cu Ștefan Baciu), București, 1941; Sărbătoarea recoltei, București, 1960; Dantelă veche, București, 1972; Nota 10 la muzică, București, 1972; Mă gândesc la tata, pref. Edmond Nicolau, București, 1978; Poezii, îngr. Traian Fințescu, București, 1999. Repere bibliografice: Al. Ruja, „Dantelă veche”, O, 1972, 32; Manu, Reviste, 101, 103; Gheorghe Luchescu, Lugojul
LALESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287739_a_289068]