1,200 matches
-
spre romanul antichității grecești târzii, în care sincretismele foarte sofisticat elaborate din Etiopicele, de pildă creează un imaginar al spaimei pe care numai Evul Mediu de mai târziu avea să-l egaleze. Spaima de om a constituit principala frică a decadenței antice; în Evul Mediu, accentul se mută pe Diavol sau pe terifianța extraumană silvatică, de pildă, sau aparținând unei geografii fantasmatice amenințătoare -, semn că, pentru omul medieval, spre deosebire de cel al antichității decadente, alexandrine, înspăimântătoare devine în primul rând lumea, pe
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cum se numea scrierea semnată de A. Marino în 1969, reluată în varianta sârbă în anul 1997) și compusele lor cu particulele savante post-, neo-, hiper- ori "fețe ale modernității" (despre care scria M. Călinescu în 1995), precum "modernismul", "avangarda", "decadența", "kitsch"-ul, "postmodernismul" și altele. Întrucât modernitatea rămâne un apanaj al țărilor creștine europene, ne vom pune și întrebarea: ce consecințe are ea asupra creștinismului? Ivan Illich (1926-2002) opina că lumea modernă nu este nici împlinirea, nici negarea creștinismului, ci
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
păstrate““, îi spune Pirgu lui Pașadia) și lumina lunii le descrie contururi fantomatice: „Beteala lunii pline se revărsa peste vechi orașele adormite; pâlpâiau pe mlaștini văpăi sglobii. Puhoiul de lumini poleia noroiul metropolelor uriașe aprinzând deasupră-le ceața ca un pojar““. Decadența de vine ea însăși personaj în roman, odată ce stă, parcă, în țesă tura intimă a lumii Crailor..., a personajelor, a orașului, a întâmplărilor. Ion Vianu observă acest fapt, vorbind despre „Balcania“ românească aflată în dispariție continuă, infinită, decadența bizantină intrată
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
un pojar““. Decadența de vine ea însăși personaj în roman, odată ce stă, parcă, în țesă tura intimă a lumii Crailor..., a personajelor, a orașului, a întâmplărilor. Ion Vianu observă acest fapt, vorbind despre „Balcania“ românească aflată în dispariție continuă, infinită, decadența bizantină intrată deja „în al treilea mileniu““. Istoria este, în roman, prilej de nostalgie. Ea este vârsta de aur, veacul lăudat la care visează prezentul îndreptat aproape exclusiv spre trecut. Viitorul este marcat doar de sugestia parastaselor și de plecarea
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
are sensul unei numiri adamice a lumii celor trei eroi ai romanului, desenându-le parcă traseul încâlcit și certificându-le originea tensionată: o descendență nobilă, petrecută însă în mit și însoțită de semnele prezente ale facerii de rău și ale decadenței“. Polemica privitoare la identificarea, în rândul personajelor, a „crailor“, fie ei doi, trei sau patru, nu este, în acest loc, importantă. Importantă este însă o notație a autorului la sfâr șitul capitolului despre cele trei hagialâcuri și pe care M.
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
PENTRU CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ Angelo MITCHIEVICI este lector universitar în cadrul Facultății de Litere, Universitatea "Ovidius" Constanța, unde ține cursuri de literatură comparată. În anul 2008 a obținut doctoratul în Filologie cu distincția Summa cum laude la Universitatea din București, cu teza "Decadență și decadentism în contextul modernității românești (sfârșitul secolului XIX, prima jumătate a secolului XX). A primit premiul revistei Cuvântul pe 2005 pentru volumul Explorări în comunismul românesc (coautori: Paul Cernat, Ion Manolescu, Ioan Stanomir), premiul pentru debut al revistei Observator
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
131 IV.3. Ștefan Popescu feerii bizantine. Theodorescu Sion și Mișu Teișanu / 137 IV.4. G.D. Mirea Vârful cu Dor. Preambul la la senzualitatea secesionistă / 142 Capitolul V. V.1. Misticism și alte inefabile simboliste / 147 V.2. Eminescu: luciferic și decadență, geniul damnat / 157 V.3. (Auto)Portretul artistului de la romantism la simbolism și decadentism / 175 Capitolul VI. VI.1. Sculptura simbolistă între secesionism și arta lui Rodin / 185 VI.2. Universul chimeric al lui Paciurea / 199 Capitolul VII. VII.1
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
scufundat, fără să adere necondiționat la valorile plastice promovate de simbolism (este mai ales cazul lui Theodor Enescu atunci când scrie despre Luchian). Intruziunea literarului în arta plastică, definitorie pentru momentul simbolist și drastic amendată de modernitate, care identifica aici semnele decadenței, cerând fiecărei arte să se concentreze asupra propriului mediu, făcea, la acel moment, dificilă o reabilitare fără rezerve a curentului. Pentru "postmodernul" Angelo Mitchievici contaminarea cu literarul nu mai constituie însă o culpă, iar artiștii asupra cărora oprobriul literarului apăsase
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nu a primit investitura teoretică, rămânând la stadiul de atribut ocazional în măsură să precizeze o nuanță, o impresie și nicidecum o estetică sau un curent literar sau artistic. Am încercat să reconstruiesc o estetică decadentă într-o altă carte, Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene, carte pe care cea de față o completează. În cazul artelor plastice, decadentismul rămâne tot un atribut legat de un context bine precizat, identificat în cultura franceză cu romanele lui Huysmans, dintre
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
înregistrată ca fenomen patologic. Din această relație cu patologicul în forme mai mult sau mai puțin poetizate-estetizate decurge într-o primă instanță decadentismul. Melancolia devine mai puțin acea caracteristică fin-de-siècle ca proiecție a unei contemplatio morosa a imperiilor de la marginea decadenței sau a declinului Occidenului, cât o formă de reverie care recuperează conținuturi afective complicate, difuze, conjugate sub semnul feminității. Acest fapt construiește diferența față de simbolismul occidental unde melancolia constituie un simptom al declinului vast, generalizat, o proiecție imaginară a lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
vieții luxoase ale curtezanelor metropolitane. Pe un alt palier social decât la Tolouse-Lautrec, mai apropiat de cel pe care Baudelaire îl desemnează drept "pictorul vieții moderne", Constantin Guys, Emilian Lăzărescu ilustrează viața pariziană trepidantă, care constituia un model prestigios de decadență, cu scene de bal, dar și cu colțuri pariziene celebre precum în Rue de Montmartre, cu momente nocturne care răspândesc acea fosforescență a atracțiilor inavuabile ale marelui oraș. Conceput ca titlu pentru o întreagă serie de eseuri, baudelairianul pictor al
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Mirea este elogiat pentru pictarea în "stil arhaic bizantin" a Catedralei Ortodoxe de la Constanța, prilej pentru critic să-l disocieze de varianta degradată, barbară, decadentă a acestui stil. Contextul critic-discuțional îl include, abuziv, ce-i drept, pe pictor în zona decadenței, iar trimiterile (chiar dacă nu-și găsesc suportul în operă) devin semnificative; pictura lui G.D. Mirea semnalează un gust care devine tot mai pregnant în epocă și care pregătește ecloziunea decadentă de la sfârșitul secolului. Misticismul, ocultismele, ezoterismele, satanismele și liturghiile negre
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
literară de unde sunt preluate în pictură. Identificarea unei teme decadente într-o pictură nu conduce numaidecât la înregistrarea acesteia ca "decadentă" și o demonstrație credibilă în acest sens o realizează John Reed în Decadent Style, unde face diferența între stilul decadenței (style of decadence) și stilul decadent (decadent style). Primul asigură punerea în circulație a temei decadente, cel de-al doilea o internalizează, o transformă în fapt de stil, primul este o retorică, cel de-al doilea precizează o estetică, respectiv
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
-i apară În răspăr, roman întrebuințat ca port-drapel, model exemplar și manual al esteticii decadente. În același an apare un alt roman care cunoaște un succes aparte, deschizând o serie, romanul Viciul suprem al infatigabilului estet Joséphin Péladan, reprezentant al decadenței latine și a unui ordin estetico-ezoteric, realizând o adevărată platformă estetică a noului curent. Cu rezervă critică, fenomenul poate fi observat pentru o bună parte din artiștii perioadei, unii dintre ei rămânând să oscileze între cele două estetici, precum frații
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fi observat pentru o bună parte din artiștii perioadei, unii dintre ei rămânând să oscileze între cele două estetici, precum frații Goncourt sau Gustave Flaubert. Acest mariaj întreținut cu dificultate este vizibil și pe plan tematic, pentru care termenul de decadență funcționează atât ca estetică particulară cât și ca factor de mediere al tranziției de la naturalism la simbolism, așa cum observă și Rodolphe Rapetti: "Pe plan tematic, simbolismul și naturalismul prezintă numeroase puncte de contact, majoritatea cărora își găsesc originea în cristalizarea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de mediere al tranziției de la naturalism la simbolism, așa cum observă și Rodolphe Rapetti: "Pe plan tematic, simbolismul și naturalismul prezintă numeroase puncte de contact, majoritatea cărora își găsesc originea în cristalizarea operată la începutul anilor 1880 în jurul noțiunii estetice de "decadență""19. Cu alte cuvinte, în accepția lui Rapetti, simbolismul valorifică o parte din moștenirea naturalistă pe care o investește de o manieră specifică prin intermediul decadentismului, mutația sa estetică. Decadentismul ar juca astfel un rol de intercesiune, de tranziție. Mai degrabă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
avangardelor, către începutul Primului Război Mondial, când suportă o serie de mutații. O mai mare longevitate o are tema în filozofie, iar opul lui Oswald Spengler, Declinul Occidentului (1918-1922), probează rezistența ei. O altă serie de mutații "malefice" suportă discursul critic asupra decadenței, din ce în ce mai politizat și colorat antisemit. În opinia lui Rodolphe Rapetti, simbolismul se definește asemeni decadentismului ca dublă reacție, la naturalism, dar și la formula clasicizantă a parnasianismului, de la care preia o serie de elemente: tema langorii, a unei hipersensibilități informate
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ontologii estetice. Rapetti identifică și o disociere sub raport tematic a celor două curente, iar pentru decadentism "izolarea în pulsiunile morbide constituie subiectul principal al acestei literaturi [...]"21. Sau mai degrabă, fenomenul apare fie ca interfață și consecință estetică a decadenței politice, fie ca un hibrid socioestetic, ca rafinament exacerbat prezidând la epuizarea prin exces a unor convenții plastice osificate. Din "definiția" lui Rapetti rezultă o existență hibridă, în interstiții, pe mai multe paliere, fie ca atitudine, fie ca atmosferă, având
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
osificate. Din "definiția" lui Rapetti rezultă o existență hibridă, în interstiții, pe mai multe paliere, fie ca atitudine, fie ca atmosferă, având drept numitor comun estetismul. "Decadentismul se sprijină pe postulatul după care trăsăturile estetice socotite ca potrivite fazelor de decadență politică, fie un rafinament extrem însoțind dezagregarea structurilor formale aflate în uz, vin să marcheze sfârșitul secolului al XIX-lea"22. Însă, pentru a face distincția între decadentism și simbolism, și Rapetti a apelat la translatarea discuției în spațiul literaturii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în substanța propriilor genii rele, insistând mai degrabă pe latura negativismului asumat ca răspuns la ideea de progres, proprie secolului al XVIII-lea reluată în secolul al XIX-lea cu și mai mare aplomb și a avatariilor raționalismului acestui secol. "Decadența nu constituia o simplă reluare a obsesiei byroniene a "marelui om rău", acest erou pervertit care este totuși superior omologului său lipsit de defecte, și nu reprezenta câtuși de puțin o variantă maladivă a fascinației primilor romantici pentru moarte și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
constituia o simplă reluare a obsesiei byroniene a "marelui om rău", acest erou pervertit care este totuși superior omologului său lipsit de defecte, și nu reprezenta câtuși de puțin o variantă maladivă a fascinației primilor romantici pentru moarte și suferință. Decadența presupunea abandonul ideii de progres, fie el spiritual sau material, din care se nutreau intelectualii începând cu secolul XVIII. Această idee era în mod special răspândită în perioada în care Huysmans publica cele mai importante două cărți, pentru că ea constituia
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Edward Lucie-Smith remarcă reacționismul estetic al decadentismului, asociindu-l dandysmului și snobismului ultimii doi termeni chiar dacă au o relevanță estetică, nu configurează curente estetice -, fapt care ar transfera un capital negativ simbolismului continuator al curentului decadent în Franța. Faptul că decadența, dandysmul și snobismul se pot adesea defini în termeni de refuz, refuz de a participa la un eveniment sau de a recunoaște o individualitate, atrag atenția asupra aspectelor global negative a climatului afectiv simbolist"24. În opinia lui Edward Lucie-Smith
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
atenția asupra aspectelor global negative a climatului afectiv simbolist"24. În opinia lui Edward Lucie-Smith, simbolismul se articulează de aceeași manieră reacționistă, negativistă, mefientă față de progres, a "refuzului" moralismului, raționalismului, materialismului grosier, stabilindu-și aceste repere culturale, istorice și prin intermediul decadenței ca fenomen larg de civilizație, afectând evoluția marilor culturi europene, în particular cele de origine și tradiție latină, cum este cultura franceză. O mizanscenă flamboiant-estetică a decadenței latine, finis latinorum, se datora în parte militantismului cultural al rozacruceanului de rit
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
refuzului" moralismului, raționalismului, materialismului grosier, stabilindu-și aceste repere culturale, istorice și prin intermediul decadenței ca fenomen larg de civilizație, afectând evoluția marilor culturi europene, în particular cele de origine și tradiție latină, cum este cultura franceză. O mizanscenă flamboiant-estetică a decadenței latine, finis latinorum, se datora în parte militantismului cultural al rozacruceanului de rit estetic, Joséphin Péladan, punând în circulație tema destructurării civilizației latine pe baza coruperii catolicismului. Péladan nu este singurul care conferă o accepție latinocentristă și europeană decadenței, cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a decadenței latine, finis latinorum, se datora în parte militantismului cultural al rozacruceanului de rit estetic, Joséphin Péladan, punând în circulație tema destructurării civilizației latine pe baza coruperii catolicismului. Péladan nu este singurul care conferă o accepție latinocentristă și europeană decadenței, cu epicentrul în cultura și civilizația franceză. Și Edward Lucie-Smith îl menționează pe Huysmans cu cele două romane, În răspăr și Liturghia neagră, ca punct de reper pentru decadentism în raport cu reperele simboliste Jean Moréas și Stephane Mallarmé, construcție perfect simetrică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]