KorAP: Find »[drukola/base=defensiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...26 27 28 ...144 >

3,586 matches

Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395

importanța abordării evaluative, care presupune, în esență, o identificare fidelă și validă a mecanismelor de apărare utilizate de subiect, precum și punerea în evidență a apărărilor sale majore, adică a acelora pe care le folosește cel mai des. Lucru important, stilul defensiv observat într-un anumit moment al existenței are o puternică valoare predictivă pentru sănătatea mentală și satisfacția de a trăi ulterioare. Alte studii sunt evident necesare, iar dezbaterea în jurul evaluării nu face decât să le stimuleze. CAPITOLUL 5TC "CAPITOLUL 5

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
fantasmatic sau tradus în act) ne permite să avansăm în cunoașterea sinelui. Dar această cunoaștere este unilaterală, la fel ca și aceea pe care ne-o oferă analiza rezistențelor, a activității de cenzură din timpul viselor sau a diverselor modalități defensive împotriva pulsiunilor și fantasmelor - și totuși, acest tip de studiu ne permite să avansăm în cunoașterea activităților eului și supraeului. Iată de ce A. Freud recomandă un amestec în proporții egale între aceste două abordări, arătând că, deși utilă, folosirea exclusivă

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de ce A. Freud recomandă un amestec în proporții egale între aceste două abordări, arătând că, deși utilă, folosirea exclusivă a anumitor tehnici - precum analiza rezistențelor 28 sau cea a transferului 29 - rămâne insuficientă, incompletă. Totuși, pentru A. Freud, analiza operațiilor defensive, fără a trebui sau a putea să înlocuiască alte tehnici, este indispensabilă. Pentru a ilustra aceste afirmații, ea prezintă cazul unei tinere ce avusese simptome de angoasă acută pe care evită să le menționeze în timpul ședințelor de psihanaliză. Atunci când A

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
lichidat mai ușor, în special atunci când supraeul devine mai accesibil rațiunii grație, de pildă, cunoașterii identificărilor pe care a fost clădit. Teama pe care o provoacă supraeul este atunci diminuată, iar eul nu mai are nevoie să utilizeze alte procedee defensive susceptibile de a genera manifestări patologice. În paragraful consacrat perspectivelor oferite de terapeutica analitică, A. Freud mai arată că acest tip de intervenție se lovește de mari dificultăți, în stările patologice în care pacientul se luptă din teama generată de

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de intensitate scăzută, dar care sunt legate de cea dintâi printr-un lanț asociativ. Fenomen întâlnit în special în vis, deplasarea se regăsește și în formarea de simptome nevrotice și, în general, în orice formațiune a inconștientului. În fobie, funcția defensivă a deplasării este evidentă, deoarece deplasarea asupra obiectului fobiei permite obiectivarea, localizarea și circumscrierea angoasei. După Vaillant (1993), o bună parte a activității psihoterapeutice implică utilizarea deplasării. Așa cum utilizarea unui vaccin pe bază de viruși inofensivi imunizează împotriva virușilor cu

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
dat de Horowitz et al. (1992), care procedează la o microanaliză a discursului construit în cadrul terapiei de o tânără suferind de fobie socială. Analiza, realizată de o întreagă echipă, s-a bazat pe o oră de înregistrări centrate pe funcționarea defensivă a pacientei. Datele obținute arată că elementul central în cursul acestei ședințe a fost deplasarea. Într-adevăr, pacienta, ofensată că soțul nu-i acordase suficientă atenție, devine contrariată de faptul că acesta nu se interesase de unul din produsele pe

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
ei la un amic al acestuia, care, după spusele ei, nu-i acordase nici el suficientă atenție. Exemplul următor poate ilustra, la rândul lui, relația existentă între mecanismele de apărare și procesul psihoterapeutic. Este vorba de umor, ale cărui calități defensive fuseseră notate deja de Freud, într-un mod mai mult sau mai puțin exact, în Cuvântul de duh și inconștientul (1905/1988) și în „Umorul” (1927a/1985). După cum am văzut în capitolul 2 al prezentei lucrări, funcția defensivă a umorului

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
cărui calități defensive fuseseră notate deja de Freud, într-un mod mai mult sau mai puțin exact, în Cuvântul de duh și inconștientul (1905/1988) și în „Umorul” (1927a/1985). După cum am văzut în capitolul 2 al prezentei lucrări, funcția defensivă a umorului este astăzi larg recunoscută, dar practicienii și cercetătorii încep să se ocupe de rolul pe care acesta îl joacă în psihoterapie. Grotjahn (1949) a fost probabil primul psihanalist care a considerat umorul un instrument terapeutic. Deși rolul său

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Umor și psihoterapie (1984) a stimulat totuși reflecția și cercetarea asupra acestei chestiuni. Interesul pentru studierea apărărilor în relație cu psihoterapia a generat mai multe evoluții metodologice importante. Astfel, Piper et al. (1985) au examinat valoarea pe care Chestionarul stilului defensiv (Bond et al., 1983) o are în pronosticarea rezultatelor unei psihoterapii. Bazat pe modelul cu opt apărări elaborat de Plutchik (vezi Plutchik, 1995), care permite întocmirea unui profil individual, Indexul stilului de viață (Plutchik et al., 1979) ar putea fi

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
tip psihanalitic, au constatat că mecanismele de apărare descoperite înaintea terapiei sunt un excelent predictor al rezultatelor acesteia. Într-un studiu în curs, ale cărui rezultate parțiale au fost publicate de curând, Perry și Kardos (1995) au urmărit evoluția funcționării defensive a unui mic eșantion de pacienți pe o perioadă de 1-2 ani de terapie. Apărările pacienților au fost evaluate pe baza transcrierii înregistrărilor audio efectuate în timpul primelor cinci ședințe de terapie, la un an, respectiv doi ani după aceea. Autorii

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
an sau doi. În schimb este cât se poate de clar că, pe termen scurt, de la o săptămână la alta, mecanismele de apărare sunt extrem de stabile. Pentru două ședințe consecutive de terapie, coeficientul de corelație Pearson al scorurilor la funcționarea defensivă globală este de 0,90 (Perry et al., 1993). În acest tip de cercetare, apărările constituie adevărați indicatori ai funcționării psihice a pacientului pe perioada terapiei și permit măsurarea rezultatelor. O altă problemă analizată în cadrul studiului-pilot menționat este aceea a

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
psihopatologiei. Acest studiu va permite găsirea unui răspuns - fie și parțial - la o serie de întrebări fundamentale: - Prezența unor apărări mai mature la începutul terapiei favorizează, oare, formarea și menținerea la pacient a unei alianțe terapeutice? - În ce măsură se modifică funcționarea defensivă pe parcursul unei terapii reușite? - Reducerea apărărilor mai puțin adaptative se asociază unei creșteri a apărărilor adaptative? Pentru a răspunde la întrebările menționate, ca și la multe altele, va fi nevoie de un număr însemnat de cercetări. Totuși, această direcție de

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
mamei ce alege universitatea la care fiul său își va face studiile arată clar subordonarea tuturor preocupărilor sau argumentelor față de aspectele ținând de apreciere și de evaluare. Subiectul își folosește fiul ca pe o extensie narcisică, pusă în legătură cu sistemul său defensiv de credință, care includea convingerea că propria sa viață ar fi fost complet diferită dacă ar fi putut studia la Radcliffe, „cea mai bună” școală de fete. Fără a intra în detaliile acestui caz, constatăm că el ilustrează bine utilizarea

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de fete. Fără a intra în detaliile acestui caz, constatăm că el ilustrează bine utilizarea mecanismelor de apărare în stabilirea unui diagnostic și în înțelegerea funcționării psihicului unui subiect. Mai multe publicații prezintă o serie de cercetări privitoare la procedeele defensive utilizate de pacienții cu diagnostice psihiatrice. Menționăm aici, cu titlu de exemplu, o cercetare circumscrisă unui studiu mai amplu referitor la utilizarea apărărilor eului de către pacienți depresivi, care prezintă sau nu o reactivitate a dispoziției (Plutchik, 1991). Cercetarea s-a

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
psihotice. Examinarea rezultatelor la Indexul stilului de viață arată că acești pacienți au un punctaj total considerabil mai mare decât norma, precum și scoruri mai ridicate pentru regresie, refulare, formațiune reacțională și proiecție. Aceasta înseamnă că, pe de o parte, funcționarea defensivă a pacienților depresivi este mai importantă decât cea a subiecților care nu prezintă tulburări mintale, iar pe de altă parte, că scorurile ridicate ale pacienților depresivi la anumite apărări ar arăta că aceștia utilizează în principal apărări primitive sau imature

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
și Marthinussen (1989; vezi Torjussen și Vaernes, 1991), arată că TMA este un predictor valid al performanțelor piloților studiați. După o trecere în revistă a cercetărilor în domeniu, Torjussen și Vaernes (1991) ajung la concluzia că indivizii a căror funcționare defensivă se dovedește foarte importantă tind să aibă, în situații de pericol, o performanță inadecvată și o activare vegetativă ridicată. Ei riscă să nu mai facă față antrenamentelor și, pe termen lung, pot ajunge la epuizare (burn out). Deși necesită verificări

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
apărare prezentate în acest capitol ilustrează locul tot mai important pe care-l ocupă acestea în practică. Într-adevăr, ele devin veritabile instrumente de lucru pentru clinicianul care dorește să înțeleagă mai bine evoluția pacienților săi. Valoarea predictivă a funcționării defensive - aspect pe care l-am discutat deja în capitolul precedent - sporește importanța evaluării sale pe perioada programului psihoterapeutic sau, așa cum am arătat mai sus, în medicina somatică și în psihologia muncii. CAPITOLUL 6TC "CAPITOLUL 6" Perspective: pentru o abordare integrativă

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de apărări care apar, în aceeași perioadă, la un mare număr de indivizi, îmbrăcând astfel o formă colectivizată, formele socializate cele mai răspândite în prezent ar fi divertismentul, ecologismul și toxicomaniile. Ecologismul, de pildă, ar reprezenta un ansamblu de reacții defensive îmbinând refuzul realității sociale și tehnologice cu incriminarea societății și grupismul 31. Aceste reacții apar ca urmare a unei puternice angoase cauzate de unele sentimente de inferioritate (în fața progresului cunoașterii și a complexității societății), de teamă (teama de eșecul individual

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
tentativa de a-i câștiga admirația sau ruperea relațiilor. Anxietatea care există în orice grup este subiacentă mecanismelor de apărare grupală. Acestea au făcut obiectul unor importante cercetări, întreprinse de Anzieu (1975) și Kaës (1976, 1980, 1993), care definesc organizarea defensivă a grupului, creată de un aparat psihic grupal. Pe baza lucrărilor lui Jaques (1955/1965)32, Kaës (1993) arată că în grup se instituie anumite mecanisme de apărare proprii acestuia. Membrii grupului recurg la mecanismele de apărare grupală fie pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
a-și întări propriile apărări, fie ca substitut pentru apărările lor deficitare, observație confirmată de lucrările lui Roussillon asupra paradoxului (1991) și asupra mecanismelor metadefensive în instituții (1988). Să luăm exemplul ideologiei. Producerea unei ideologii de către ungrup are evidente funcții defensive (Kaës, 1980; Mucchielli, 1981). Într-adevăr, ea protejează identitatea grupului împotriva disonanței istorice sau politice, elimină incertitudinea „îndulcind” percepția asupra evenimentelor istorice deranjante, consolidează în permanență sentimentul de luciditate al grupului, permite evitarea evenimentelor îngrijorătoare, constituie o justificare a viziunii

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de clar ideea că funcția tratamentului era aceea de a elibera eul de sub influența celorlalte două instanțe. De asemenea, în „La sublimation et les valeurs” (1962/1984), Lagache subliniază că, „în conformitate cu marile linii indicate de Freud, degajarea presupune înlocuirea compulsiilor defensive, rețineri inconștiente față de solicitări inconștiente, cu alegerea și respingerea conștiente - într-un cuvânt, judecata, atât în sens moral, cât și logic”. Pentru Lagache, scopul operațiunilor de degajare este conștientizarea posibilităților de care dispune subiectul, faptul de a le „trăi, măcar

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
și apărărilor sale fantasmatice; 2) rolul important pe care-l îndeplinește conștiința - sau, în termeni psihanalitici, „eul conștient” -, rol care, fără a fi exclusiv, este totuși determinant; 3) îndepărtarea apărării, ca element prealabil degajării. Operațiunile de degajare „presupun «dezinvestirea» contrapulsiunii defensive, amânarea ei și, în contrapartidă, «suprainvestirea» anumitor gânduri, care fac apel la atenție și la reflecție”. Lagache mai precizează că, în termeni psihologici, mecanismele de apărare fac apel la inteligență, în sensul de adaptare la situațiile noi. Din această perspectivă

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
și la reflecție”. Lagache mai precizează că, în termeni psihologici, mecanismele de apărare fac apel la inteligență, în sensul de adaptare la situațiile noi. Din această perspectivă, mecanismele de degajare sunt considerate de Lagache ca fiind foarte diferite de operațiile defensive ale eului, care au ca scop reducerea, cât mai rapid cu putință, a tensiunilor intolerabile. Chiar dacă ele amână descărcarea pulsiunii periculoase, apărările tind spre o reducere a tensiunii cât mai apropiată în timp. Lagache mai insistă și asupra faptului că

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
eului, care au ca scop reducerea, cât mai rapid cu putință, a tensiunilor intolerabile. Chiar dacă ele amână descărcarea pulsiunii periculoase, apărările tind spre o reducere a tensiunii cât mai apropiată în timp. Lagache mai insistă și asupra faptului că operațiile defensive au caracteristici prin care se apropie de procesul primar. Ele au o structură paralogică și se realizează sub influența principiului plăcerii și a compulsiei la repetiție. În textele în care vorbește despre degajare, Lagache descrie diferitele sale moduri de realizare

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
brațe în public. De altfel, în clinica psihiatrică, traducerea în act este asimilabilă unei impulsii, cu caracterul său de violență autosau heteroagresivă; actul este scurt și se realizează într-o stare calificată drept crepusculară și adesea delictuoasă. Activismul ca modalitate defensivă este deci cu totul altceva (DSM-IV, 1994/1996): o strategie pusă la punct pentru a servi drept derivativ și care este menită să lupte împotriva angoasei. O regăsim frecvent în viața cotidiană, de pildă în activitatea febrilă a viitoarei mame

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]