1,786 matches
-
are o încărcătură mult mai amplă decât în limbile moderne. Harul divin „activat” de binecuvântare se realizează concret prin apărarea în fața pericolelor, tăria împotriva dușmanilor, prosperitatea în timpul vieții (Iob 42,12), viața lungă și, în special, fecunditatea prin acordarea unei descendențe numeroase (Gen 28,1-5; 1Sam 2,20-21; Iob 5,24-27). Formulele de blestem pot fi considerate întru totul asemănătoare cu binecuvântările, numai că încercau să „activeze” puterea divină pentru a obține contrariul a ceea ce se exprima prin termenul šălôm (cf.
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
dorințe sau formulări profane, ci expresii care, prin propria lor putere, amenință și determină persoanei blestemate un destin defavorabil. Acesta este provocat direct de divinitate și este descris prin imagini antitetice binecuvântărilor care au rolul de a induce frica: lipsa descendenței, a nu avea o înmormântare demnă la sfârșitul vieții, abandonarea prietenilor, sărăcia etc. (Iob 27,13-23). Acest fel religios de a înțelege blestemul este confirmat la nivel epigrafic în anatemele de pe inscripțiile funerare ebraice, feniciene și aramaice din mileniul I
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
al sarcofagului: „Oricine ai fi tu care ai înlătura această imagine și sarcofagul de la locul său: Șahar, Șamaș, Nikkal și Nusku să stârpească numele și locul tău dintre cei vii, să pieri de o moarte rea și să-ți distrugă descendența” (KAI 225, liniile 5-11). În concluzie, bunăstarea - și cea materială - și fericirea vieții sunt, pentru vechii evrei, un dar al lui Dumnezeu făcut celor credincioși lui, în vreme ce nenorocirea, tristețea sau lipsa descendenței sunt rezultatul unei dispoziții divine răuvoitoare față de respectiva
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
de o moarte rea și să-ți distrugă descendența” (KAI 225, liniile 5-11). În concluzie, bunăstarea - și cea materială - și fericirea vieții sunt, pentru vechii evrei, un dar al lui Dumnezeu făcut celor credincioși lui, în vreme ce nenorocirea, tristețea sau lipsa descendenței sunt rezultatul unei dispoziții divine răuvoitoare față de respectiva persoană. În fața unui pericol, boală sau a unei situații disperate, era obiceiul de a face voturi divinității pentru a câștiga binecuvântarea și favoarea divină. În Biblie apar unele pasaje care reproduc textul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Duminica Floriilor arată clar influența orientală; Adorația Crucii este o ceremonie a bisericii din Ierusalim care a supraviețuit după anul 614 în riturile iacobite și maronite din Siria. Ceremonia a fost introdusă la Roma de Papa Sergiu I (687-701), de descendență siriană. Este interesant de notat că, în ritul latin, s-au păstrat până în zilele noastre multe melodii, cu text în limba greacă (Kyrie eleison) și cu un caracter clar oriental. Acest lucru, probabil, se datorează și prezenței diferitelor comunități grecești
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
în proprietatea statului, a devenit Centrul Național al Fotografiei, situat pe strada Berryer. Parcul actual, aflat la cîteva minute de Étoile, se întinde încă pe o suprafață de 4 000 m2. Ramura engleză este prezentă prin Nathaniel, fiul fondatorului acestei descendențe. El cumpără clădirea care găzduise ambasada Rusiei, situată la nr. 33 pe artera Faubourg-Saint-Honoré, la doi pași de Élysée. În timpul Primului Război Mondial, nepotul său va găzdui aici nou-înființatul Cerc al Uniunii Interaliate, fondat pentru a-i primi în timpul conflictului pe ofițerii
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
de la 1848 din Transilvania. Basarab - familie domnitoare în Țara Românească, începând cu Basarab I (vezi Basarab I). Mai mulți domni munteni au purtat acest nume: Neagoe Basarab, Matei Basarab, Constantin Șerban și chiar Constantin Brâncoveanu; unii l-au adăugat, pretinzând descendența, deci dreptul la tron. Domnitorii din această familie s-au înrudit cu cei din familia domnitoare a Mușatinilor, din Moldova. Basarab I (~1310-~1352) - fondatorul statului Țara Românească, prin unirea cnezatelor și voievodatelor din Muntenia. Legenda spune că a fost
Mic dicţionar de istoria românilor pentru ciclul primar by Carmen-Laura Pasat () [Corola-publishinghouse/Science/100978_a_102270]
-
Curtin s-a căsătorit cu o femeie frumoasă și minunată. Vor avea copii frumoși, demni să se urce pe tron. NICI UN COPIL AFARĂ DE AL MEU \ ȘI AL TĂU \ NU VA DOMNI ÎN NUMELE DINASTIEI ISHER. NU VEZI CĂ CEEA CE CONTEAZĂ ESTE DESCENDENȚA DIRECTĂ? NU S-A PRODUS NICI O ÎNTRERUPERE. NU SE VA PRODUCE NICI ACUM. TU NU VEZI? HEDROCK RĂMASE TRIST. VEDEA LUCRURILE MAI LIMPEDE CHIAR DECÎT EA. ÎN VREMURI DE DEMULT CÎND, SUB DIFERITE NUME DE ÎMPRUMUT, ÎI CONVINSESE PE ÎMPĂRAȚII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
ÎNSOARE CU FEMEI ALE CĂROR FAMILII ERAU DE O IMPORTANȚĂ VITALĂ, NU PĂRUSE POSIBIL CA TRĂSĂTURA CERUTĂ SĂ DEVINĂ PREA PUTERNICĂ. IATĂ ȘI DOVADA CĂ PUTEA FI TRAGICĂ. IAR CEEA CE NU PUTEA ÎNȚELEGE ACEASTĂ FEMEIE NEFERICITĂ ERA CĂ REFERINȚA LA "DESCENDENȚA" EI CONSTITUIA DOAR OBIECTUL UNEI RAȚIONALIZĂRI. VROIA UN COPIL AL EI. ASTA ERA REALITATEA CEA MAI SIMPLĂ. \ ROBERT... VREI... SĂ RĂMÎI... ȘI SĂ MĂ ȚII DE MÎNĂ? ZĂBOVI ȘI VĂZU CU OCHII LUI CUM SE SCURGE VIAȚA DIN TRUPUL EI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
epuizat și că strălucirea comorilor este farul ce strălucește din adâncul unui ocean tulburat de furtună. Dipticul închinat căutărilor lui Haddock și Tintin (Le secret de la licorne și Le trésor de Rackham le Rouge) înscrie poveștile lui Hergé într-o descendență mitologică ilustră. Banda desenată urmează literatura și cinematograful, fascinată, la rândul ei, de promisiunea minunilor. Există, în acest cosmos al piraților lui Hergé, sâmburele de libertate și rebeliune pe care îl exprimă, în altă gamă cromatică, Johnny Depp în Pirates
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
putut aduce o mică antologie edificatoare. Dar o parte din cărțile tatei nu erau Încă scrise atunci cînd urmam cura aceea de psihanaliză, mai cu seamă cele În care-și atrage cititorul În acei adevărați montagnes russes ai ascendențelor și descendențelor, În jungla legăturilor de rudenie. Tina nu era prea dornică să devină noua fiică a tatei, și nici eu nu țineam să se Întîmple acest lucru. Proaspăt căsătoriți, primim prin poștă noua carte a tatei, și ce-mi văd ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
în libertate și demon al literaturii jugoslave. Restul literatură și experiență”. Cea mai importantă semnalare a mișcării novatorilor sîrbi („Modernismul în Serbia“) apare însă în nr. 8 al revistei Integral, la rubrica „Notițe”, sub semnătura St.R. (Stephan Roll). În descendență futuristă, autorul exaltă noul stil „barbar”, antiacademismul „organic” și răspărul modern față de tradiționalismul „baladelor haiducești”: „Primim la redacție Zenit No. 36, revistă cu aspect viril ca o panoplie, reprezentînd cu suficiente elemente (Liubomir Mițici director, Branco Ve Polianski, Ratcovici, Stefan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cam pe aceleași teme (...) trecînd de la filipica tunătoare la entuziasmul ardent, de la clovneria studiată la mina ursuză și chiar tragică a celui neînțeles și înfrînt. (...) Se joacă, de la un moment dat, un rol ce trebuie interpretat cît mai convingător”. În descendența romantică a „cultului personajului” trecut prin extravaganța esteticii dandy, manifestele avangardiste vădesc o „conștiință a jocului” și apelează la o „gestică de comedie, uneori elegant-rostandiană, alteori burlescă”. Cu măști de clovn pe texte, autorii joacă de fapt comedia „proclamației către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sau natură) este o eroare. Punctul principal în jurul căruia gravitează arta cinematografică, omul, nu este prin firea lui element abstract”. Articolul „Cei trei clowni. Schiță de studiu” este o mică schiță de tipologie culturală, eroul de cinema fiind plasat în descendența eroilor comici: „peste bilanțul inteligenței, clownul și bufonul au intrat în conștiința colectivităților intuitive ca tipuri veșnice. Pentru că reprezintă un tip general uman, un standard permanent de artă, pe care nu-l clintesc nici teorii estetice, nici revizuirile vremii. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de aventuri americane, anecdota irumpe ca basmul, actorii nu sînt actori, ci tipuri - Tom Mix, de pildă, e călărețul - peisajul străbate ecranul animat cît e nevoie de dînsul”. În Chaplin, reputatul cineast britanic este așezat de către B. Florian într-o descendență filozofică pe cît de prestigioasă, pe atît de eclectică (Bergson, Pascal, William James și Freud), sub semnul „fanteziei creatoare a artistului ce vînează surpriza”. Reapare analogia cinematograf-poem: „O viață de cîine, Charlot soldat sau Goana după aur sînt poeme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Lautréamont”. Ca și în cazul altor critici „artiști”, Boz polemizează cu Lovinescu, care „oprindu-se, cum era și cazul, la elementele superficiale”, a ratat înțelegerea poeziei bacoviene, fixînd-o în rama desuetă a unui simbolism provincial, minor. Observație corectă... Așezat în descendența lui Villon, inclasabilul Arghezi este văzut ca „un om al paradoxurilor”, caracterizat de o puternică voință de „independență și singularizare”: „Formula modernității lui Arghezi se impune în sensul evadării din formule”. „Stăpînitorul unui pascalism permanent și universal, apropiat foarte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Beckett, „O evoluție care, cu Urmuz, părea să se fi epuizat, redevine activă prin descoperirea, în personajul mecanomorf, a vechilor caractere ale secolului al XVII-lea francez, concepute ca niște mașinării în desfășurare implacabilă” (p. 144). Plasarea lui Urmuz în descendența flaubertienei Bouvard et Pécuchet, dar și a lui Schopenhauer și Eminescu, este ilustrativă: „Reprezentarea despre noi înșine ca microcosm, reprezentare transmisă nouă de Renaștere, a încetat de a mai fi temei de viață. Schopenhauer, Flaubert, Eminescu și Urmuz, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
părea prea extins în raport cu valoarea și importanța studiului său. Mi s-a părut însă că Anarhismul poetic rezumă întru cîtva perspectivele conservatorismului estetic post-maiorescian din România interbelică: nu ale celui naționalist sau spiritualist/ortodoxist, ci ale esteticii „clasicizante” situate în descendența lui Ovid Densusianu și undeva la jumătatea drumului între E. Lovinescu și Mihail Dragomirescu. Mai mult: între perspectiva estetică a lui Pompiliu Constantinescu sau Perpessicius și cea a lui Constantin Emilian, deosebirea nu e întotdeauna - cum s-ar crede - una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
plină de femei de vis, dar Antonia avuse, totdeauna, mister. Sau așa i se părea lui Thomas, tot gîndindu-se la stepele despre care povestea Rusoaica, la pădurile de mesteceni albi, la conții slavi, din care aceasta cobora. Ori la cealaltă descendență, prusacă: de acolo, peste timp, venea, poate, dorința, trecătoare, de ordine a lui Thomas; de acolo, pornirea de a filozofa, chiar dacă morbid, de la o vreme, a bunicii. Antonia configurase, dacă nu În rațiunea lui Thomas, atunci În subconștientul lui, o
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
text din Isaia: «Ca o oaie a fost dus la înjunghiere și ca un miel fără glas înaintea celui care îl tunde, așa nu și-a deschis gura. Pentru umilința lui, judecata i-a fost anulată: cine ar putea număra descendența lui? Căci viața lui a fost luată de pe pământ» (Fap 8,32-33). Acest fragment din Faptele Apostolilor se situează între martiriul lui Ștefan și vocația lui Saul. Martiriul lui Ștefan se încheie cu imaginea plastică a acestui tânăr care păzește
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
dau bătut niciodată, să nu cad pradă slăbiciunii și, în special, să nu cedez din cauza fricii. Aveau așteptări în ceea ce mă privește, căci purtam numele bunicului dinspre tată și, cu jumătate de secol în urmă, în concepția celor din Puglia, descendența - transmiterea numelor strămoșilor - trebuia să treacă prin mine. Însă, când părinții mei au intuit că în inima era o altă dorință, au respectat-o, astfel că eu am învățat - iar aceasta este lucrul cel mai minunat din viața mea - să
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
biologicului. Totodată, paternitatea presupune un întreg sistem etic, al răspunderii conținute în calitatea de tată și în cea de fiu.(...) Paternitatea are și expresia ei social-economică. Condițiile nașterii și ale creșterii îi determină fiecărui individ punctul de pornire în viață; descendența îl modelează într-un fel socialmente; omul poate moșteni, sau nu, stare, rang, avere; în statutul lui social se prelungește ceva din existența celui care l-a adus pe lume. Ideea de paternitate atinge și problemele esteticii. Artistul zămislește, dar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Europei moderne. Dreptul românesc aparține sistemului de drept romano-germanic, al cărui prim mare pilon astfel cum arăta regretatul profesor Victor Dan Zlătescu 29 îl constituie sistemul juridic francez. Același comparatist român, evidențiind, ca trăsături caracteristice ale sistemului de drept romano-germanic: Descendența sa romană și tendința de codificare, sublinia că, începând cu secolul al VIII-lea, codificările întreprinse în diferite țări europene au reprezentat una dintre cele mai importante căi de pătrundere a dreptului roman în Europa. În țările române, începând cu
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
clauza electio iuris, dar sub condiția ca acesta să dea loc la un conflict între legile unor state diferite, conflict care să nu rezulte exclusiv din electio iuris, chiar asociată cu desemnarea unui judecător sau arbitru și mărturisindu-și astfel descendența din Convenția din 15.VI.1955 căreia i se va subroga, Convenția de la Haga face proba unei ambiguități regretabile 14 în privința stabilirii câmpului său de incidență. Este, totuși, de consemnat o dispoziție consolatoare mărturisind subjacent caracterul cel puțin discutabil al
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
liricii moderne. În vederea susținerii unei teze similare, Gérard Genette 191 introduce distincția dintre limbajul literar (ca spațiu al figurii, retoric prin excelență, traductibil în proză, specific liricii de până la simbolism) și cel literal (intraductibil în proză, caracteristic liricii apărute în descendența simbolismului); nu mai este nevoie să precizăm că în acest caz ecuația „limbaj poetic = limbaj literal” se impune de la sine. Hugo Friedrich vorbește, la rândul său despre sugestie, ermetism, magie a limbajului 192; Carlos Bousoño în Teoria expresiei poetice 193
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]