1,116 matches
-
precum Emil Botta, Virgil Mazilescu, Cristian Popescu, raportările la optzecism și nouăzecism nu spun prea mult despre adevărul poeziei lui P. E o lirică bine structurată, ce se distinge printr-o profunzime și o seriozitate de tip „modernist”, poate ușor desuetă dacă nu ar fi deghizată în haine la modă precum intertextualitatea, aluziile livrești, practicile textualiste, epicul, pitorescul, prozaicul ori ludicul ironic-absurd. Temele sunt moartea, transcendența, neputința ieșirii din timp și din spațiu, căutarea de sine, căutarea lui Dumnezeu și a
POP-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
O dragoste din ochi (1915), Ah, cât ești de frumoasă! (1915) conțin numeroase scene unde P. intenționează să releve forța iubirii de a determina destinele omenești. Ideea sa despre literatură nu trece însă de melodrama ieftină, confecționată după rețete deja desuete, pentru cititori puțin pretențioși. El simplifică lucrurile, alunecă involuntar în parodie, astfel încât scenele stereotipe (toți tremură, se îngălbenesc, sunt inundați de sudoare sau leșină), desele împușcături care rezolvă situațiile devin clișee ridicole. De altfel, nu epica îl preocupă pe autor
POP-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288894_a_290223]
-
de aerul vetust al altor producții contemporane de același gen, deși sunt în descendența accentuată a modelelor V. Cârlova, V. Alecsandri, G. Coșbuc, O. Goga. Nu întâmplător, autorul a fost înscris în continuarea neosămănătoriștilor ori ca neoromantic, catalogat „romanțios și desuet” (Mircea Scarlat). El nu se poate despărți de o anume gesticulație teatrală, gen Victor Eftimiu, ceea ce imprimă liricii un aer artificial. În piese, cu mare impact în epocă, miza o constituie înfruntările pasionale, conflictele morale care scindează în chip spectaculos
RADULESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289104_a_290433]
-
aviator, slujindu-și țara în cele două războaie mondiale. Câteva dintre cărțile sale au fost distinse cu Premiul Societății Scriitorilor Români (1932) și cu Premiul revistei „Argeș” (1971, 1984). M. cântă în versuri delicate, în ton domol, cadrul domestic, interiorul desuet provincial (elemente de recuzită: malacoafe, uniforme vechi, trandafiri, policandru, pendul), apoi peisajul, umanizat, al grădinilor patriarhale (cu păuni și alte orătănii, cu arbori și flori, mai ales crini și trandafiri) și al împrejurimilor târgului de sub munte, cu zile ploioase sau
MOSANDREI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288259_a_289588]
-
E. Lovinescu, G. Călinescu ș.a. - rămân în esență valabile pentru tot ce a scris acest „poet fără evoluție”, miniaturist discret, peisagist idilic și cântăreț al interioarelor provinciale, maestru al pastelului, foarte atent la grația formală, creator al unei poezii ușor desuete, campestră sau intimistă, descriptivă și sentimentală în ton elegiac. M. a dat și proză memorialistică, de notație lirică pe teme cinegetice în Însemnările unui vânător (1985). Eseuri și alte texte memorialistice au fost adunate în 1989, în volumul Evocări literare
MOSANDREI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288259_a_289588]
-
de imagini/ și-ncrustă șir de nestimate-n pagini,/ poeme smaltă în coclauri și-n paragini/ și nu mai obosesc de a cânta și a spune/ cucernică fierbinte rugăciune,/ tu Frumusețe, tu minune, tu minune!”). Este observabilă însă nu numai tonalitatea desuetă, ceremonios-grandioasă, ci și o inventivitate lexical-semantică frecvent forțată. Se întâlnesc construcții lexicale proprii: substantive (floriș de trandafir, strănoapte, prejmet, zi-noptime, trud-albină), adjective (copăcin, zorin, stelin, înstafiat, rainic, noianic, talaznic, văpainic) și în special verbe (a împăcura, a împroura, a înscrina
MURNU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288321_a_289650]
-
pe Ilarie Voronca, dar un Ilarie Voronca organizat”, plasându-l, ca și G. Călinescu, în descendență ermetică și balcanică. Poezia fantezistă, cu peisagiile ei livrești și oceanice, face bună vecinătate cu un Isarlâk legendar - chiar acest legendar, în haina romantismului desuet, alunecând spre fantazare și spre irealitatea suprarealistă. Împrumutat de la Baudelaire (din care P. a și tradus), viermele ironiei - al deziluzionării, al lucidității în cele din urmă - subminează sentimentalitatea, conferind nota proprie: un fel de tristețe, de conștiință nefericită, atotprezentă în spatele
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
cuceritoare simplitate și armonie interioară, cu un ritm melopeic, exteriorizând trăiri sufletești cu reverberații neerodate de trecerea timpului. Cultivând modalități lirice caracteristice epocii, ilustrând inspirat madrigalul, serenada, romanța, cantilena, epitalamul și liedul, P. a știut să evite edulcorarea lacrimogenă, sentimentalismul desuet. Unele texte au fost puse pe muzică, dar s-au banalizat prin reluarea în interpretări neadecvate. Citite cu detașare, ele își relevă substanța, fără poză și artificiu. Versul își păstrează, măcar în parte, vibrația nealterată, farmecul ingenuu al emoției, tălmăcit
PAVELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288739_a_290068]
-
orice viață, / De stele, de parfum, de flori albastre, / O roză, ca pe-o insulă de gheață, / Va crește sfântă-n sufletele noastre”. Chiar dacă patetica damnării, ca și impresia de morbidețe ori de prețiozitate imprimă liricii lui P. un aer desuet și, alături de figurile ermetice, explică redusa ei audiență, prin el poezia românească a încorporat pe deplin muzica, anecdota lirică fiind înlocuită de simbol și de sugestia muzicală. Pe linia controlului ritmului și a concentrării emoției, cu P. și poemul în
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
Rimbaud își are una din rădăcini expresionismul și, încă din primele trei cărți de versuri, romantismul funciar al lui P. învederează propensiuni expresioniste. Potrivit propriei declarații, insidios autopersiflantă (din Iubiți-vă pe tunuri, 1981), stilul efuziunilor sale e un „romantism desuet și expresionist”. Nu atât stilul, cât atitudinea situează o parte a acestei poezii în prelungirea expresionismului. Prezumtivul străbătător al infiniturilor deploră, asemenea atâtor confrați neoexpresioniști, stingerea, în mileniul nostru „târgoveț”, a „rasei” cântăreților: „O, disperații cântăreți,/ ce rană veche îi
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
ramificări ornamentale, după estetica parcă a conversației unui vechi salon occidental, erudiția însăși devine podoabă stilistică. Felul de a introduce chiar date bibliografice e grațios ca un pas de menuet. Decalcuri franceze de limbă în alternanță imediată cu sintagme românești desuete se învecinesc în același gust al prețiozității circumlocute. Criticul, pe lângă o pălărie împodobită de penaje, cu care salută larg, complimentos, are la șold o sabie decorativă, potrivită cu costumul, al cărei mâner lucrat artistic cere o mână fină și gesturi
PERPESSICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
la „Viața studențească”, „Interval”, „Cuvântul”, „Dilema” ș.a. Poezia lui O. se naște din împletirea tipic optzecistă între prozaism și livresc. Nota distinctivă o constituie însă o anume sensibilitate retro, atmosfera generală de melancolie, precum și atracția pentru unele specii lirice aparent desuete. Dimensiunea relativ redusă a producției poetice este întrucâtva compensată prin spațiul cultural în care se deplasează poetul, lirismul său desfășurându-se într-un perimetru delimitat de tradiția poeziei „obiective” (greco-latine, orientale și poundiene), cu discrete reverberații romantice: „E o lumină
OPREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288550_a_289879]
-
Eminescu, Alecsandri, Coșbuc, Cerna, Duiliu Zamfirescu etc. Suntem tradiționaliști ca doctrină estetică, fiindcă considerăm tradiționalismul ca pe o categorie literară salvatoare.” Rubrici: „Încrustări”, „Memento”(știri culturale), „Reviste bucureștene”, „Revistele clujene”, „Aprecieri”. P.c. cultivă o poezie minoră, de un patetism desuet, lipsită de vibrație autentică. Se publică proză de Gh. Brăescu, I. Agârbiceanu, Aurel Decei. Cronica literară este semnată de V. I. Bergheanu. În articolul Pe cărări drepte, Marin Dragnea aduce elogii poporanismului și sămănătorismului, dezavuând energic modernismul („nu putem accepta
PAGINI CULTURALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288610_a_289939]
-
cercetare nuanțată a prozei românești din intervalul 1980-1995. Utilizând metodele puse la dispoziție de naratologie și de teoria textului, autorul face numeroase observații pertinente cu privire la rolul obiectelor, al personajelor și al stărilor liminale, la metalepsă, reciclarea postmodernă a unor specii desuete sau a unor formule paraliterare (în primul volum, Trafic de frontieră) și la „metaficțiunea istoriografică”, principiul enciclopedic, absorbția textelor nonliterare în discursul narativ, pastișă, polifonie și transgresările de perspectivă narativă (în al doilea volum, Ochiul bifurcat, limba sașie). Rezistă din
OŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288598_a_289927]
-
probabil - un poet mai bun, mai profund, mai puțin artizan decât colegul său de boemă. Răzvrătit în cuget și în atitudini, frecvent și în tematica și recuzita poemelor, rămâne în fond un clasicizant, desigur în cadrele modernismului. Adesea e deliberat desuet, prin arborarea, după cum remarca Gheorghe Grigurcu, a unui „limbaj defunct” și a unor „sentimentalități tocite din epoca Cerna - Iosif”. Manierist, el cultivă cu minimă autoironie implicită o anumită prețiozitate, deși se arată uneori „mai «bacovian» cu mult decât Bacovia, mai
PACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
tragă...”). În esență, lirica lui P. se afiliază mai degrabă intimismului livresc decât rebeliunii goliarde sau villonești, iar aceasta din urmă, când se manifestă, este învestită cu o tentă cărturărească. Mai convingătoare decât gesticulațiile potatorice sunt fără îndoială - deși par „desuete” - câteva pasteluri meditativ-nostalgice sau câteva schițe bucolice ori sentimental-peisagiste, precum Reverie. Discursive, explicite, cu sintaxă corectă, clară și rafinat elaborată, poemele nu reprezintă o „rebeliune” ori un act de frondă în ambianța epocii, în care P. - un manierist și un
PACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
neobediente față de tipare obosite, totuși fără să ignore tradiția. Cu tot impulsul înnoirii, revista dorește să păstreze un echilibru între tradiție și aspirațiile firești ale tinereții creatoare, deoarece „prea multe lucruri nobile și utile au fost declarate «pur și simplu» desuete; prea multe înnoiri nejustificate au fost decretate exigențe; prea multe simple nimicuri au fost găsite importante...!” Preocupat de aceeași problemă a generației - subiect ce face carieră în perioada interbelică -, Grigore Popa, în articolul Peisaj ardelean, publicat tot în cel dintâi
PAGINI LITERARE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288615_a_289944]
-
a copertei volumului Aproape un cerc (2001) -, alteori textualizează fervent contingentul, cumva în maniera unui Fernando Pessoa (invocat și el) ori bacovianizează, oarecum „omagial”, într-un registru mai puțin depresiv decât cel al lui Bacovia, iar altcândva practică un decorativism desuet, la limitele banalității (poetice), dar nu lipsit de farmec: „ - Iubito, copacii sunt râuri / Din care beau apă păsările, tămăduindu-se,/ Iubito, mai departe e luna, / Luna de care te reazimi ca de o piatră rotundă”. Caracteristice sunt și escapadele neoavangardiste
PANAITE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288648_a_289977]
-
ale modernității reflexive. Capitolul 1. Proiectul iluminist de societate și știință socială Fiică a modernității, sociologia a apărut și s-a consacrat ca știință a tranzițiilor, adică a despărțirilor de formele de organizare socială trecute, considerate ca tradiționale sau chiar desuete, în vederea grăbirii avansărilor către formele noi ale acelei construcții sociale ce era considerată ca fiind mai bună, mai rațională; oricum, diferită de trecutul ce trebuia depășit. Cum modernitatea nu e unică, mereu identificată cu aceleași forme de organizare socială, ci
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
consolidează. Epocii postmaterialiste trebuie să-i corespundă noi reguli, valori sau norme, adică un tip nou de capital social se configurează în vederea reglementării unei noi ordini sociale. Pentru Fukuyama, „normele sociale care au operat într-o perioadă istorică sunt făcute desuete de avansul tehnologiei și economiei, iar societatea trebuie să recupereze acest decalaj prin renormarea ei în condițiile schimbate”. Altfel spus, Fukuyama se referă, în analiza sa, nu doar la cultură ca atare, considerată ca întreg și ca referitoare la opțiuni
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
termen lung care afectează compoziția capitalului social și destabilizarea ordinii sociale. Ca atare, unele societăți contemporane, mai ales din țările dezvoltate, se confruntă deja cu o stare de dezordine și atomizare socială, întrucât regulile și normele vechii epoci industriale sunt desuete, inoperante sau incompatibile cu funcționarea noii economii și a tehnologiilor ce-i corespund. Celelalte societăți în mod ineluctabil se îndreaptă spre aceeași direcție mai repede sau mai lent, mai devreme sau mai târziu. O astfel de stare anomică, așa cum o
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
sunt specifice acesteia, este nevoie de o „nouă știință socială”, care să fie realistă în raport cu noile configurări și constructivă pe calea stimulării reflexivității modernității noastre de astăzi. Într-o astfel de întreprindere, n-ar fi loc nici pentru un relativism desuet, în care orice cunoaștere și orice valori, indiferent de sorgintea sau impactul lor, ar fi posibile și acceptabile, și nici pentru un deconstructivism filosofic à la Derrida, pentru a sfârși în iraționalism sau în nihilismul lui Nietzsche. Inițiativele „noii științe
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
pentru scopuri interpretative și, astfel, reconstituită discursiv, încât să releve acea puternică rămânere în urmă a practicilor noastre de modernizare datorită forței inerțiale a tradiției. Altfel spus, nu înaintăm în modernizarea postcomunistă de tip capitalist întrucât suntem iremediabil tradiționaliști, adică desueți în mentalitate și înghețați în trecut. Pe de altă parte, am fi specifici întrucât, în comparație cu modelul ideal al societăților dezvoltate, suntem nu doar rămași în urmă (chiar în mod irecuperabil) ci incapabili de a asimila și construi „modelul ideal”. În
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
să se diversifice și chiar să se accentueze. Totuși, pe de altă parte, mobilitatea socială și cea geografică sunt în creștere, iar singura certitudine pare să fie persistența șomajului, mai ales a tinerilor și a celor cu calificări precare sau desuete. Totodată, așa cum remarcam mai sus, schimbările în structura și mai ales în stratificarea socială sunt continue și radicale. Conștiința de clasă sau de apartenență la o categorie socială este în derivă atunci când cei mai mulți se identifică real sau imaginar cu mult-lăudata
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
folosit va fi unul oarecum rebarbativ, referindu-se la universitatea-corporație și la „industria educației”. În partea a doua, voi revizita valorile academice tradiționale în contextul modernității recente și voi încerca să văd cu ce riscuri se confruntă și cât de desuete au devenit sau cât de vii mai sunt în ethosul universitar actual. 5.2. O schimbare de paradigmă: „industria educației” Dintre termenii noi care se utilizează astăzi cu tot mai mare frecvență în proiectarea și analiza învățământului superior, cei de
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]