875 matches
-
Smulgîndu-și perii de disperare în fața rivalului său prodigios, Zavaidoc încercă mai întîi să-l învingă cu mijloace nobile. Pierdu nopți întregi la pianul hodorogit din odaia unde locuia, la "Gavrilescu", încercînd să mai facă vreun cântec de succes. Pradă unei dezolante lipse de inspirație, fură o melodie de la Sinatra și fu prins. Când mai ieșea pe scenă, avea acum parte mai mult de cotcodăceli și fluierături. Atunci apelă la Borilă de la Bariera Vergului. Tâlharul, cu un canin de aur și înțolit
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
viețile a trei femei: Viorica, Ileana și Ina (bunica, mama și fiicaă, care locuiesc în trei compartimente diferite ale aceleași case vagon, în care personajele se schimbă mereu, rotindu-se într-un cerc uriaș, dar decorul rămâne același, trist și dezolant. Fata din casa vagon, de Ana Maria Sandu, împrumută ceva din romanul The hours al lui Michael Cunningham. În ultima parte a romanului Fata din casa vagon, aflăm că Ina este de fapt copilul nenăscut, pe care Ileana l-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
un „general“ respectat, un bătrân ramolit și impotent, și moare în cea mai hidoasă singurătate. Căminele suprapopulate, îmbibate de „mirosul penetrant, pestilențial de ceapă fiartă-clor-urină-borș“, fără balcoane, cu bucătării mizerabile și camere sufocante, cu băi comune neiluminate, alcătuiesc un peisaj dezolant în care viața pare imposibilă. În acest univers sumbru, Ionel Pantaleevici Pâslari visează la blocul nou al secretarilor de partid, la Volgile lor lucioase, dar și la Veronica Lapteacru, amanta „nacealnicilor“ cu ochelari fumurii. Căminul Combinatului de Carne din Chișinău
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
prismă, Întunecatul April este mai mult decât o sintagmă poetică. Trebuie privit ca metafora-cheie a teatrului în negativ. Un alt sens al formulei propuse este dat de însuși faptul că toate personajele, chiar și cele "pozitive", lasă impresia de goliciune dezolantă (în spațiul interior, ca și în cel exterior), de mișcare centrifugală. Ele dețin, cu siguranță, o "metafizică a gesturilor" (Antonin Artaud), a semnelor misterioase, subordonate unei realități obscure 8. Subordonarea aceasta, comună tuturor, ar fi un liant dacă forțele centrifugale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ultimul cuvânt. Mercurul termometrului coborâse către limita celor 20 grade Celsius, determinând crengile copacilor să geamă Înăbușit sub povara stânjenitoare a chiciurei de nea. Bucureștiul, spre marea deziluzie a Atenei și desigur, mai puțin a lui Tony Pavone se prezentă dezolant tocmai datorită iernei deosebit de aspră, bătând recordul anilor de Început de secol! Cu două zile În urmă, capitala țării beneficiase de o ploaie măruntă Însoțită de lapoviță cu ninsoare, transformând arterele de circulație În adevărate patinoare, fiind un permanent pericol
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
foarte multă care dorea un taximetru. În momentul când totuși, mai apărea câte un asemenea mijloc de transport rapid, mașina era luată cu asalt de către solicitanți Încât te minunai cum de biata nu era dezmembrată pe loc...!! Covârșit de acest dezolant spectacol, privea cu mâhnire la oamenii, locuitori ai acestei moderne Metropole, ce se călcau În picioare, se Înjurau, uneori chiar se loveau...!! O fracțiune de secundă, imaginația sa călători către Însorita capitală a greciei, unde acest mijloc de locomoție Îl
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
parterul ei un restaurant mai bine zis „O bombă”, unde toți borfații cartierului Își aveau punctul lor de Întâlnire punând la cale tot felul de matrapaslâcuri! În ce privește clădirea, era locuită În exclusivitate de țigani. Astfel, acest edificiu avea o Înfățișare dezolantă, oricare provincial fiind În vizită se putea minuna cum de se mai țin zidurile pe verticală, din precauție ocolind’o...!! Curtenitor, Șeful Șantierului Îl apucă de braț pătrunzând Într-un gang jegos, plin de zoaie de urină și lături, deschizând
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ei ne-au dat deja aprobarea - în principiu. Acum vin să vadă dotările și condițiile pe care le oferă colegiul, așadar e destul de puțin probabil că vor fi impresionați de prezența atâtor echipe de polițiști de la Criminalistică. Și cea mai dezolantă e dubița aia albastră. — în orice caz, începu dr. Board, dat fiind faptul că o avem pe răposata doamnă Wilt încastrată în fundațiile... — Fac tot posibilul ca să-i conving pe cei de la poliție s-o scoată din... — Programă? întrebă dr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
presiuni emoționale și cedam întotdeauna, cu un sentiment de vinovăție. Dar odată ajunși aici, ciclul se relua, disprețul ei, nepăsarea și plictiseala pe care le arăta față de mine devenind iarăși ingredientul de bază al legăturii noastre. Totul era cu-atît mai dezolant cu cât așteptasem primăvara ca pe o renaștere după infernul iernii. Lăsasem baltă paltoanele grele și, sub soarele umed și strălucitor, învîrtejiți în mirosul acela de cruditate, până și lepra atelierelor de pe Venerei, și galbenul de closet al școlii Silvestru
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
neapărat cea mai mare nenorocire, ci, mai cu seamă, o ofensă de neacceptat. Când un tuareg moare de sete, acceptă faptul că nu și-a însușit învățăturile de generații ale strămoșilor, care timp de veacuri au rezistat în cel mai dezolant peisaj de pe pământ; și asta îi vor reproșa toți cei care l-au precedat în neființă atunci când se vor întâlni pe lumea cealaltă. Războiul era un mod frumos și nobil de-a muri, iar boala - un rău trimis de Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pe o hartă, se înălța aproape în inima celui mai mare deșert și la doar câteva zile de drum de o depresiune naturală, unde se înregistrau în fiecare an cele mai ridicate temperaturi de pe glob. Acela era ținutul cel mai dezolant și de nelocuit pe care vreo ființă umană l-ar fi putut alege vreodată pentru a-și înjgheba un cămin, dar împrejurările făcuseră ca acolo să se oprească familia lui Gacel Sayah, cel mort înainte de vreme. Prin urmare, nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
foarte bine că nu aveau multe șanse să-și găsească perechea, când tot ce puteau să ofere erau doar un puț amărât, câteva straturi de zarzavat, trei palmieri și o duzină de capre și cămile. Sărăcia poate fi mult mai dezolantă când o compari cu bogăția; în seara aceea, văzând cum francezii scoteau din minunatul lor automobil cutii peste cutii cu produse exotice, admirând luxul hainelor și încălțărilor lor și minunându-se în fața risipei pe care o făceau, ajunse la concluzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ceva ce nu înțeleg... - se hotărî să intervină sud-africanul Sam Muller, care se arăta în continuare incapabil să-și piardă calmul în orice împrejurare. Ori am înțeles eu greșit, ori tu ne-ai asigurat că tot ce mișcă în locul ăsta dezolant nu poate fi altceva decât un dușman. — Așa am spus. — Păi, sunt sigur că astăzi am văzut vulturi, hiene și șacali. Asta pare o grădină zoologică, nu ultimul colț din Tenere. — Da, am văzut și eu, dar se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
îmi închipuiam. — Mai bine...?! se miră interlocutorul său. La ce altceva te așteptai ? — La un masacru în care tu și ai tăi ați fi pățit-o cel mai rău. Imohagul făcu un amplu gest cu brațele deschise și arătă peisajul dezolant ce-i înconjura. — Aici...? întrebă încurcat. Voi francezii aveți un proverb foarte reușit : „Mai multe știe prostul în casa lui, decât deșteptul într-o casă străină“, și îți amintesc că asta e casa noastră; o fortăreață pe care nici măcar rachetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
măcar că va fi ultimul lucru „ civilizat“ pe care o să-l vadă? Era cu adevărat zdrobitor și cu totul aiurea. Unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale civilizației de consum și ale progresului omenirii dansând în ritmul vântului, în cel mai dezolant peisaj al planetei. Cum era posibil? Puțin câte puțin, întrebarea începu să-și facă loc prin ceața ce-i învăluise creierul: cum era posibil? Cum ajunsese acolo cutia aceea? Și cum de încă nu ruginise și mai putea să arunce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
perindați după Revoluție pe la postul de înaltă decizie guvernamentală a fost unul ferm descrescător. Ca într-un sequel prost, de fiecare dată îmi spuneam că mai rău de atât nu se poate; după care „episodul“ următor se dovedea și mai dezolant. Ecaterina Andronescu, care a bramburit piața manualelor, transformând prețul unui bilet de tramvai în criteriu de evaluare a cărții școlare; apoi Alexandru Atanasiu, poreclit Aburel, care - mai țineți minte? - se sprijinea de microfonul de la care trebuia să țină un discurs
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
ușa sălii de mese, mi-a spus să intru și să aștept. Apoi a plecat cu mașina lăsându-mă fără nici o pază. Am intrat, deși aș fi putut foarte bine să ies să colind din nou ținutul. În hambarul acela dezolant, singur-singurel, așezat pe o masă sub pictura murală, se afla Zâna-Mea-Cea-Bună. Wirtanen purta uniformă de soldat american - scurtă cu fermoar, pantaloni și cămașă oliv-maroniu, cămașa deschisă la gât, ghete de luptă. Nu avea nici o armă. Și nici nu purta vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
sufletul lui. Oricât de răi erau cei din familia Tulea, dar o cunoșteau de mult pe Otilia. Ceva adevărat trebuia să fi fost în vorbele lor. Felix se întinse pe pat, greu de oboseală nespusă. Totul i se păru urât, dezolant, fără sens, casa lui Costache, o ruină părăsită, el însuși, un om aruncat în lume, fără nici un căpătâi. Ce să facă în această pustie, lăsată în grija unei bătrâne slabe de minte? Și Otilia, care îl certase că nu e
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lor va lua sfârșit. Mulți tineri și adulți basarabeni cer înrolarea în armată pentru a participa la lupte și la alungarea dușmanului cotropitor. În toamna anului 1941, revenisem cu părinții în Chișinăul ars și distrus, în mare parte. Acestui aspect dezolant i se adaugă corpurile neînsuflețite ale celor descoperiți în gropile comune, din strada Viilor, asasinați prin împușcarea în ceafă. Ne stabilim la vechiul domiciliu, din strada Tighinei nr. 2-4, în clădirile rămase intacte, datorită poziției periferice. La început cu bucuria
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Eugen Şt. Holban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1710]
-
se dea" o înzestrare, o vocație, o abilitate spirituală ieșită din comun; în și mai mare măsură e nevoie de calitățile secundare care sânt necesare pentru exploatarea acestei înzestrări, calități fără de care spiritul unui om poate deveni o paragină, spectacolul dezolant al unei potențialități care nu prinde niciodată corp și de pe urma căruia suferă în primul rând cel instalat în mijlocul acestei păcăleli ontologice. Orice înzestrare poate fi înecată în incapacitatea de a compune cu tine. Cauza acestei incapacități nici nu mai contează
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
energie, jocul pe care și-l inventase, m-am simțit nespus de bătrân. Nu știu ce va "rămîne" din cărțile lui Wald (mi s-a părut totdeauna că scrisul lui repeta, obsesiv și circular, câteva idei de bun-simț de o sărăcie filozofică dezolantă), dar vor rămâne neîndoielnic mots-uri care vor circula prin lumea noastră ca un panaș al spiritului lui. Iată replica pe care i-a dat-o lui Șerban Cioculescu, prin anii '60, când crezul comunist de tinerețe al lui Wald începuse
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu le mai testează pe ale noastre. În punctul ăsta, Clodagh reluă ascultarea. Dar e minunat! Dacă nici măcar nu o să le mai testeze pe ale voastre! 10tc "10" Lisa încerca să doarmă în patul rece și gol din camera ei dezolantă de pe strada Harcourt, simțindu-se deja în lumea viselor. În mijlocul unui coșmar oribil. După prima ei zi, cu adevărat șocantă, în biroul diletanților, era încredințată că lucrurile nu puteau decurge mai rău. Asta înainte să plece în căutarea unei case
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Ashling nu tocmai la asta se referise, dar, asta e. Așa că, în timp ce locuitorii Dublinului se răsfățau în soarele neașteptat al weekendului bând cafele cu lapte și prefăcându-se că sunt în Los Angeles, Ashling și Clodagh stăteau într-un bar dezolant de bătrâni, unde toată lumea părea scoasă dintr-o campanie socială guvernamentală împotriva demonului alcoolului. Nici unul fără ochi injectați. Ashling pălăvrăgea, încântată de noua ei slujbă, despre oamenii faimoși pe care aproape îi cunoscuse, despre tricoul gratuit pe care îl primise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
anii 1893-1957. Astăzi, spectaculoase metamorfoze (mobilierul și dotările făcute, absolut noi, conferă clădirii fericit reconditionată, aspectul unui edificiu excelent consolidat) fac ca toate cele patru secții - Oncologie, Pneumologie, Boli infecțioase și Dermato-Venerice - să arate impecabil („arătau dezastruos, ...erau o imagine dezolantă”, V. Rîmbu). În cuvântul său bogat, uneori și pitoresc managerul Spitalului Județean, ec. Vasile Rîmbu a prezentat celor prezenți elementele de rezistență ale intervențiilor făcute. S-au schimbat instalațiile electrice, termice, s-a umblat la canalizare, s-au renovat și
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
înțeleg limba și-i răstălmăcesc gesturile (Tristele, V 10), într-un loc situat la antipodul geografic și calitativ al Romei, Ovidiu e asemenea peștelui captiv în pojghița de gheață, lipsit de libertatea mișcării, capabil doar să-și perceapă propria stare dezolantă (Tristele, III 10). Drumul său pe mare răstoarnă sensul călătoriilor inițiatice : la capătul ei nu se poate afla un nou început, ci doar, definitiv, sfârșitul. Testamentul lui spiritual se ordonează în jurul ideii că arta singură scapă legii perisabilității : poetul poate
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]