2,244 matches
-
azi Pizzofalcone, lîngă Napoli. Eugippius a scris în 509 Viața Sfîntului Severin (Vita Sancti Severini), care a fost misionar la Noricum și pe care autorul îl cunoscuse. Severin murise cu puțin timp înainte, în 482, și Eugippius i-a trimis diaconului roman Pascasius această Viață, prezentînd-o ca pe o culegere de documente pe care acesta urma s-o reelaboreze din punct de vedere literar. Pascasius nu a dat însă curs cererii lui Eugippius, considerînd că povestirea scrisă de un martor al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
viață și mai puțin o structură organizată, iar regula Benedicti se va impune abia mai tîrziu. însă papa Benedict I (574-578) i-a cerut să părăsească mănăstirea și, într-o epocă în care călugării erau încă laici, l-a făcut diacon și l-a determinat să înceapă o carieră ecleziastică, iar succesorul lui Benedict, Pelagius al II-lea (578-590), l-a trimis ca nunțiu la curtea de la Constantinopol, între 579 și 585, pe lîngă împăratul Maurițiu. întors la Roma, Grigorie și-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acelor vremuri: sînt 854 de scrisori împărțite în paisprezece cărți; pe lîngă cele ale lui Grigorie, au fost adunate și unele epistole ale predecesorului său, papa Pelagius al II-lea, care au fost redactate probabil de Grigorie însuși, pe atunci diacon. Problemele cu care se confruntă Grigorie sînt diverse: pontiful trebuie să mențină legăturile cu împăratul Bizanțului, pentru că acesta rămînea totuși singurul reprezentant al puterii laice legitime. Pentru a apăra Roma asediată de longobarzi, papa făcuse o înțelegere cu barbarii și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Maximian, episcop de Siracuza, prin care îi cerea să-i procure povestiri hagiografice potrivite pentru cartea sa; compunerea operei datează așadar cam din acea perioadă. Scrierea este concepută ca o conversație între Grigorie și un tînăr discipol al său, diaconul Petru, care, înfățișat ca o persoană foarte neștiutoare, vorbește în numele ignoranților ce trebuie instruiți. Episoadele se succedă fără nici o legătură între ele și conțin minuni, viziuni și vindecări miraculoase. Important e faptul că a doua carte îi este dedicată în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a pierdut și un pamflet contra lui Ioan Hrisostomul, a cărui versiune latină realizată de Ieronim a fost utilizată de Facundus de Hermiane (în apărarea celor Trei capitole 6, 5) care spunea că era plin de injurii insuportabile, și de diaconul Pelagius (în apărarea celor Trei capitole); unii au propus să fie căutate urme ale acestui text în scrisoarea 113 a lui Ieronim. Ghenadie (Despre bărbații iluștri 33) amintește o scriere contra lui Origen care nu era probabil decît o antologie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
eficacitatea sacrificiului liturgic și a rugăciunilor înălțate pentru odihna creștinilor defuncți. Pentru așa-numita Contra antropomorfiților, în realitate o compilație alcătuită ulterior pe baza răspunsurilor la o serie de probleme doctrinale (numite și De dogmatum solutione) și a răspunsurilor date diaconului Tiberiu, cf. infra, pp. 000-000. Ne-a parvenit sub numele lui Chiril un tratat Contra celor care nu vor s-o recunoască pe Sfînta Fecioară ca Theotokos, pe care Iustinian îl citează în scrierea sa Contra monofiziților, din 542, atribuindu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
după el, au susținut aceleași idei, oral sau în scris; avem o trimitere implicită la Teodor de Mopsuestia. Alte scrisori expun chestiuni doctrinale legate de evenimente locale; așa se întîmplă cu unele răspunsuri - ce datează probabil din anii 431-434 - trimise diaconului palestinian Tiberiu și colegilor săi, care îi cerusră lui Chiril să ia poziție împotriva tezelor susținute de unii membri din comunitatea lor, potrivit cărora, dacă Biblia spune că omul e făcut după chipul lui Dumnezeu, atunci putem să-i atribuim
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Cînd, la al doilea conciliu de la Niceea, din 787, a fost declarat fals citatul pe baza căruia sinodul iconoclast ținut în 754 la Constantinopol voise să facă din Teodot un adversar al cultului imaginilor, scrierile lui au fost enumerate de diaconul Epifanie. Este menționată o operă în șase volume în care e atacat Nestorie, dedicată unui anume Lausus (poate șambelanul lui Theodosius al II-lea de la care și-a luat numele Istoria Lausiacă); scrierea s-a pierdut în întregime. A fost
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
I, 4). 7. Proclus de Constantinopol Informațiile cele mai credibile privitoare la viața lui le avem de la Socrate (Istoria Bisericii VII, 41). Lector la Constantinopol, pasionat de studii de retorică, a devenit secretar al episcopului Atticus, care l-a hirotonit diacon și apoi preot. La moartea lui Atticus, în 425, Proclus a candidat pentru episcopat, dar cel ales a fost Sysinnius; acesta, în semn de reconciliere, l-a uns în 426 pe Proclus ca mitropolit de Cyzic, în Propontida. însă, cum
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
deplîngea faptul că acesta se adresase papei Celestin, pe care îl considera incapabil să înțeleagă subtilitățile dogmatice aflate în discuție. Opera s-a pierdut, însă din ea a furat multe lucruri un autor latin din secolul al VI-lea, probabil diaconul roman Rusticus, care a folosit-o pentru a completa Collectio Turonensis (una dintre culegerile de documente de la Efes) și pentru a alcătui o colecție latină de acte referitoare la criza de la Efes, intitulată Synodicon (în realitate, nu e vorba de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
als Apologet. Seine Kosmologie im Verhältnis zum Platonismus, Hanstein, Bonn, 1969; A.M. Milazzo, „Dimensione retorica e destinatari nel Teofrasto di Enea di Gaza”, în A. Pennacini (ed.), Retorica della comunicazione nelle letterature classiche, Pitagora, Bologna, 1990, pp. 33-71. 29. Agapet Diaconul E suficientă o prezentare succintă a acestui diacon al Bisericii Sfînta Sofia din Constantinopol (așa cum rezultă din titlul operei sale în manuscrise), a cărui identitate nu corespunde în mod sigur cu a nici unui personaj cunoscut sub acest nume. Mai mult
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Hanstein, Bonn, 1969; A.M. Milazzo, „Dimensione retorica e destinatari nel Teofrasto di Enea di Gaza”, în A. Pennacini (ed.), Retorica della comunicazione nelle letterature classiche, Pitagora, Bologna, 1990, pp. 33-71. 29. Agapet Diaconul E suficientă o prezentare succintă a acestui diacon al Bisericii Sfînta Sofia din Constantinopol (așa cum rezultă din titlul operei sale în manuscrise), a cărui identitate nu corespunde în mod sigur cu a nici unui personaj cunoscut sub acest nume. Mai mult de 80 de manuscrise - dovadă a succesului răsunător
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
manuscrise - dovadă a succesului răsunător al cărții - conțin opera sa, Expunere de capitole cu îndemnuri (Ekthesis kephalaiôn parainetikôn), compusă din 72 de capitole foarte scurte, ale căror prime litere formează acrostihul „Preadivinului și Preaevlaviosului Rege al nostru Iustinian, Agapet, umilul diacon”. Opera aparține genului numit „oglinda principiilor”, deoarece prezintă preceptele necesare unei bune guvernări a supușilor. însă cele expuse de Agapet rămîn foarte generice, preocuparea lui fiind mai ales aceea de a-l preamări pe împărat: acesta a primit sceptrul împărăției
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
10 cărți însoțite de un apendice (Vitae Patrum). Valoarea lor este însă inegală; printre cele mai bune se numără versiunea unei colecții sistematice foarte vechi, anterioară adaosurilor succesive, care nu s-a păstrat în greacă și a fost realizată de diaconii romani Pelagius și Ioan în secolul al VI-lea (cărțile 5 și 6 din ediția Rosweyde). Există, de asemenea, culegeri în siriacă, armeană, coptă, georgiană, etiopiană, arabă, slava veche și sogdiană. Bibliografie. Indicații precise despre edițiile în greacă și în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cu diavolul și despre miracole; un caz extrem - însă fără mare frecvență în operă - este istoria unei femei transformate în iapă, motiv romanesc tradițional (cap. 17). Istoria are trei versiuni latine, bazate pe surse diferite; prima a fost efectuată de diaconul roman Pascasius, care a tradus în secolul al V-lea un text al versiunii grecești G. Toate trei au fost reluate de iezuitul H. Rosweyde în ediția sa Vitae Patrum (reprodusă în PG 74). R. Draguet a editat și studiat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fost scris de Palladius, așa cum susține Fotie (Biblioteca, cod. 96) și cum reiese din tradiția manuscrisă. E vorba de un dialog care are loc după moartea lui Ioan Hrisostomul între un episcop oriental al cărui nume nu este menționat și diaconul roman Teodor; scrierea intenționează să restabilească adevărul și să combată acuzațiile nedrepte care au dus la destituirea marelui teolog. O primă parte (cap. 5-11) reconstituie cariera lui Ioan și, în special, șirul de evenimente care începe cu condamnarea sa, continuă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nestorianismul. I-a primit cu bunăvoință pe Alexandru și pe ceilalți călugări din mănăstirea Acimiților alungați din Constantinopol. A murit la 30 iunie 446. Ni s-a transmis o Viață a lui, precedată de o dedicație a editorului pentru un diacon pe nume Eutic, din care reiese că autorul este Calinic, un discipol al lui Ipatie; el apare în text ca monah, iar în 426 se găsea deja în mănăstirea din Rufiniane (în acel an a fost martor al îmbolnăvirii lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
e simplu, bogat în forme morfologice și sintactice proprii limbii vorbite, iar sintaxa e fără complicații, însă nu lipsită de anacoluturi. Bibliografie. Ediție critică, trad. fr., intr. G.J.M. Bartelink, Callinicos. Vie d’Hypatios (SChr 177), Cerf, Paris, 1971. c) Marcu Diaconul Este autorul unei Vieți a lui Pofiriu din Gaza. Acesta, născut la Tesalonic într-o familie de creștini prin 347, a plecat, în jurul vîrstei de 25 de ani, în deșertul Sceti, apoi s-a dus în Palestina, unde a continuat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
A murit la 26 februarie 420. Marcu, de profesie caligraf, venea probabil din Asia Mică și îl cunoscuse pe Pofiriu, pe atunci un simplu călugăr, cu ocazia unui pelerinaj la Ierusalim, și rămăsese cu el; prin 396 a fost hirotonit diacon. Pofiriu l-a folosit pentru misiuni pe lîngă împărat. Viața lui Porfiriu compusă de Marcu, în aparență opera unui martor ocular, nu e lipsită însă de probleme. Forma greacă conține inexactități cronologice și nu numai, în timp ce prologul ei depinde de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sînt cunoscute, în întregime sau fragmentar, 89 de compoziții imnice care îi sînt atribuite lui Roman, chiar dacă unele dintre ele sînt probabil neautentice. Așadar, din izvoarele bizantine reiese că Roman era siriac prin naștere, că provenea din Edesa și fusese diacon la Berit. S-a mutat la Constantinopol în vremea împăratului Anastasios și și-a continuat activitatea în Biserica Maicii Domnului din cartierul Kyros. A dus o viață evlaviosă și s-a închinat în special Fecioarei din Blacherne, în al cărei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mai cu seamă pentru cele închinate lui Cristos și celor mai importanți sfinți. în total, a compus o mie sau mai mult de o mie de kontakia, care se pot vedea, scrise de mîna sa, în biserica unde a fost diacon. Cînd a murit, a fost înmormîntat în biserica din cartierul Kyros. Firește, astăzi nimeni nu mai crede că el ar fi compus o mie sau mai bine de o mie de kontakia; în ce privește viața sa, unicul dat istoric, adică informația
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să ne întoarcem pe firul timpului, pentru că nu există la Roman nici o mențiune privitoare la problemele dogmatice (cum e monotelismul) sau la iconoclasm. în fine, nașterea sa va trebui plasată între 466 și 493, dacă e adevărat că era deja diacon cînd s-a dus la Constantinopol în vremea lui Anastasios. Pe atunci, Berit era un important centru cultural, vestit mai ales pentru școala sa de drept; aici studiaseră și retori ca Zaharia Scolasticul sau Sever de Antiohia. Viața lui Sever
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
elevul unui anume Rodon care, potrivit lui Didim Orbul, ar fi predat la școala de cateheză din Alexandria în vremea lui Theodosius (379-395); apoi s-ar fi mutat la Side, un mic oraș din Pamfilia, în Asia Mică. A fost uns diacon de Ioan Hrisostomul, care a fost prieten cu el și în perioada petrecută la Constantinopol; Filip se stabilise aici poate chiar înaintea venirii lui Ioan. A fost prezbiter de Constantinopol și a candidat pentru scaunul episcopal din capitală, însă i-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pentru Catenarii cf. G. Karo, I. Lietzmann, Catenarum Graecarum Catalogus, Göttingen, 1902; o privire generală în O. Bardenhewer, op. cit., V, pp. 84-91; pentru Epistole cf. Epistolographi Graeci, Didot, Paris, 1873 (R. Hercher). 6. Olimpiodor din Alexandria Contemporan cu Procopius, Olimpiodor, diacon din Alexandria, este foarte puțin cunoscut; activitatea sa a început după ce a fost hirotonit de către Ioan al III-lea Nikiotes, patriarh de Alexandria între 505 și 515-516. Spre deosebire de Procopius, Olimpiodor nu a scris catenarii, ci comentarii propriu-zise. A ajuns pînă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
este un Tetraevangheliar (1512). Urmașul său, Dimitrie Liubavici, tipărește și el, tot în slavonă, un Evangheliar și, în 1547, un Apostol (Epistolele Sf. Ap. Pavel). O extraordinară răspândire avea să cunoască textul biblic prin opera de traducere și editare a diaconului Coresi. Printre primele cărți tălmăcite și tipărite de acesta se află un Tetraevangheliar (1561), Lucrul Sfinților Apostoli (1566), o Psaltire și un Liturghier (1570), o Psaltire slavo-română (1577), culminând cu monumentala Carte ce se cheamă Evanghelie cu învățătură (1581). Adăugând
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]