KorAP: Find »[drukola/base=diafragmă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...26 27 28 ...49 >

1,223 matches

Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467

respirație astfel încât să funcționeze din diafragmă, și nu din piept. Atunci când este folosită diafragma, abdomenul inferior este cel care se dilată și se contractă odată cu fiecare respirație, și nu pieptul. Un mușchi dur, flexibil, care separă pieptul de cavitatea abdominală, diafragma este concepută să dirijeze respirația asemenea unei pompe de sucțiune, dar la majoritatea adulților sedentari a devenit un mușchi „înghețat” prin nefolosire, respirația fiind, astfel, constrânsă spre coaste și clavicule, unde doar o mică parte din capacitatea plămânilor este implicată

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
echilibrând sistemul nervos, reglând sistemul endocrin și furnizând un masaj profund stimulator tuturor organelor sistemului digestiv. De fapt, qi gong-ul este numit uneori „exercițiul pentru organele interne” datorită beneficiilor terapeutice ale acestui masaj intern. Doctorul A Slamanoff elogiază virtuțile diafragmei, după cum urmează: Este mușchiul cel mai puternic din corp; funcționează ca o pompă de forță perfectă, comprimând ficatul, splina, intestinele și stimulând întreaga circulație abdominală și portală. Numărul de mișcări pe minut ale diafragmei reprezintă un sfert din numărul mișcărilor

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
intern. Doctorul A Slamanoff elogiază virtuțile diafragmei, după cum urmează: Este mușchiul cel mai puternic din corp; funcționează ca o pompă de forță perfectă, comprimând ficatul, splina, intestinele și stimulând întreaga circulație abdominală și portală. Numărul de mișcări pe minut ale diafragmei reprezintă un sfert din numărul mișcărilor inimii. Dar puterea sa hemodinamică este mult mai mare decât cea a contracțiilor cardiace, deoarece suprafața pompei de forță e mult mai mare și puterea ei de propulsare este superioară celei a inimii. Nu

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
mișcărilor inimii. Dar puterea sa hemodinamică este mult mai mare decât cea a contracțiilor cardiace, deoarece suprafața pompei de forță e mult mai mare și puterea ei de propulsare este superioară celei a inimii. Nu trebuie decât să vizualizăm suprafața diafragmei pentru a accepta realitatea că funcționează ca o a doua inimă. Comprimarea profundă, calmantă a organelor abdominale și a glandelor, împreună cu intensificarea livrării de oxigen către creier, încetinirea pulsului și relaxarea totală a corpului, care sunt produse de respirația profundă

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
ramurii parasimpatice, iar acesta, la rândul său, îi trimite semnale sistemului imunitar să activeze reacțiile naturale de vindecare ale corpului. Este chiar atât de simplu să vă vindecați singuri. Totuși, majoritatea oamenilor nici măcar nu știu că au un mușchi numit diafragmă, cu atât mai puțin cum să îl folosească în mod corect pentru a dirija respirația, a pompa sângele și a regla sistemele nervos și endocrin. Pentru a clarifica această chestiune, să trecem în revistă cele patru faze, trei blocări și

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
comprimarea, expirația și pauza (fig. 6). În practică, aceste patru stadii sunt legate unul de altul într-o secvență coerentă continuă, asemenea ridicării și coborârii valurilor pe mare, fiecare dintre ele jucând un anumit rol și toate fiind dirijate de diafragmă. Inspirația - cu plămânii goi și după ce ați suflat pe nări, relaxați diafragma și începeți o inspirație ușoară, înceată, lină pe nas, trăgând aer în mod intenționat adânc în plămâni, astfel încât diafragma să coboare și peretele abdominal să se dilate. Pe măsură ce

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
s-au dilatat, încetați inspirația. Nu încercați să suprasolicitați partea superioară a plămânilor luând încă o gură de aer, deoarece acest lucru vă va face să vă încovoiați umerii și să vă tensionați gâtul și, de asemenea, vă va determina diafragma să se ridice. O „gură bună de aer” în qi gong înseamnă că plămânii sunt plini în proporție de aproximativ două treimi, până la trei sferturi, majoritatea aerului fiind ținut în secțiunea inferioară și cea mediană. În cazul respirației superficiale la

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
în care au respirat superficial, oamenii au tendința să creadă că trebuie să umple aceste cavități pentru o „gură bună de aer”. Practica va elimina această tendință. A B C D Figura 6. Cele patru faze ale controlului respirației: inspirația: diafragma și planșeul pelvian coboară; peretele abdominal se dilată comprimarea: blocarea anală ridică planșeul pelvian; blocarea abdominală suge abdomenul puțin înăuntru; blocarea la nivelul gâtului întărește partea posterioară a gâtului expirația: diafragma se ridică; planșeul pelvian se relaxează; peretele abdominal se

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
Figura 6. Cele patru faze ale controlului respirației: inspirația: diafragma și planșeul pelvian coboară; peretele abdominal se dilată comprimarea: blocarea anală ridică planșeul pelvian; blocarea abdominală suge abdomenul puțin înăuntru; blocarea la nivelul gâtului întărește partea posterioară a gâtului expirația: diafragma se ridică; planșeul pelvian se relaxează; peretele abdominal se contractă pauza: diafragma și peretele abdominal se relaxează și revin la poziția normală, pentru următoarea respirație Comprimarea - această fază este destul de scurtă - de obicei, durează doar între trei și cinci secunde

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
pelvian coboară; peretele abdominal se dilată comprimarea: blocarea anală ridică planșeul pelvian; blocarea abdominală suge abdomenul puțin înăuntru; blocarea la nivelul gâtului întărește partea posterioară a gâtului expirația: diafragma se ridică; planșeul pelvian se relaxează; peretele abdominal se contractă pauza: diafragma și peretele abdominal se relaxează și revin la poziția normală, pentru următoarea respirație Comprimarea - această fază este destul de scurtă - de obicei, durează doar între trei și cinci secunde -, dar beneficiile sale sunt profunde și au multe fațete. Reținerile respirației pe

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
și cinci secunde -, dar beneficiile sale sunt profunde și au multe fațete. Reținerile respirației pe perioade mai lungi de timp ar trebui practicate doar sub supravegherea personală a unui profesor calificat. Primul pas în faza de comprimare constă în împingerea diafragmei puternic în jos, pentru a așeza aerul în partea inferioară a plămânilor și a comprima cavitatea abdominală. Pe măsură ce faceți acest lucru, aplicați cele „trei blocări” care sunt descrise în secțiunea următoare. Atunci când este realizată corect, această scurtă reținere a respirației

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
nevoia să trageți aer în piept sau să expirați cu putere înseamnă că ați menținut comprimarea prea mult și că ați pierdut controlul asupra respirației dumneavoastră. Expirația - când sunteți gata să expirați, eliberați cele trei blocări (vezi secțiunea următoare), relaxați diafragma și coastele și începeți să expirați încet și constant, într-un flux continuu, constant, pe nări sau printre buze, în funcție de exercițiu. În timp ce toate exercițiile qi gong implică inspirația nazală, unele necesită expirația orală, care facilitează eliminarea aerului și a energiei

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
izbucnire explozivă bruscă. Dacă se întâmplă totuși acest lucru, scurtați faza de comprimare a următorului ciclu. Pauza - atunci când plămânii s-au golit și expirația este completă, nu începeți imediat inspirația următoare. În loc de aceasta, faceți o mică pauză, pentru a permite diafragmei și peretelui abdominal să se relaxeze și să revină la poziția inițială, în pregătirea pentru următoarea respirație. Dacă începeți să inspirați în timp ce diafragma și peretele abdominal încă mai sunt contractate spre interior, respirația va avea tendința să se ridice în

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
expirația este completă, nu începeți imediat inspirația următoare. În loc de aceasta, faceți o mică pauză, pentru a permite diafragmei și peretelui abdominal să se relaxeze și să revină la poziția inițială, în pregătirea pentru următoarea respirație. Dacă începeți să inspirați în timp ce diafragma și peretele abdominal încă mai sunt contractate spre interior, respirația va avea tendința să se ridice în plămâni, făcând mai dificilă împingerea aerului spre partea inferioară. Pauza trebuie folosită și pentru a verifica dacă umerii și gâtul sunt într-o

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
anală - cunoscută sub numele de mula bhanda în pranayama și ti-gang („ridicarea anusului”) în qi gong, blocarea anală are rolul de a ridica întregul planșeu pelvian pentru a bloca înăuntru și a mări comprimarea creată în cavitatea abdominală de diafragmă, când coboară în timpul inspirației. Creșterea care rezultă la nivelul presiunii abdominale are beneficii terapeutice profunde pentru toate organele interne și glandele, eliminând sângele stătut și reziduurile celulare din țesuturi și stimulând secreția de hormoni esențiali. Planșeul pelvian, cunoscut și sub

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
în timpul inspirației. Creșterea care rezultă la nivelul presiunii abdominale are beneficii terapeutice profunde pentru toate organele interne și glandele, eliminând sângele stătut și reziduurile celulare din țesuturi și stimulând secreția de hormoni esențiali. Planșeul pelvian, cunoscut și sub numele de „diafragmă urogenitală”, este alcătuit dintr-o rețea flexibilă de mușchi și tendoane care susține colonul, prostata, uterul și glandele sacrale. Prin flexarea acestei diafragme inferioare, blocarea anală masează toate organele și glandele din regiunea sacrală, întărește țesuturile planșeului pelvian și dă

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
reziduurile celulare din țesuturi și stimulând secreția de hormoni esențiali. Planșeul pelvian, cunoscut și sub numele de „diafragmă urogenitală”, este alcătuit dintr-o rețea flexibilă de mușchi și tendoane care susține colonul, prostata, uterul și glandele sacrale. Prin flexarea acestei diafragme inferioare, blocarea anală masează toate organele și glandele din regiunea sacrală, întărește țesuturile planșeului pelvian și dă un impuls stimulator rădăcinilor sacrale ale terminațiilor nervoase pneumogastrice, care ajută la activarea reacției imunitare a sistemului nervos parasimpatic. De asemenea, stimulează nervii

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
neuroimunologice de vindecare. Pe măsură ce inspirația se apropie de final, blocarea anală este aplicată prin contractarea inelului extern al sfincterului anal, o bandă dură de mușchi care controlează deschiderea la exterior a anusului. Această manevră ridică anusul și contractă rețeaua întregii diafragme urogenitale. Pentru același efect puternic, contracția poate fi extinsă în profunzime la inelul intern a sfincterului anal, localizat la aproximativ trei centimetri deasupra inelului extern. Această acțiune ridică întregul perineu aflat între anus și organele sexuale și adâncește comprimarea în

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
aceste scopuri, blocarea anală poate fi practicată ca exercițiu de sine stătător timp de câteva minute, în orice moment din zi sau din noapte. Blocarea abdominală - scopul blocării abdominale este acela de a sigila comprimarea terapeutică din cavitatea abdominală, atunci când diafragma coboară și planșeul pelvian urcă în timpul blocării anale, la terminarea inspirației. Dacă peretele abdominal este, pur și simplu, lăsat să se dilate în afară, o mare parte din comprimarea sa se pierde, diminuându-se, astfel, efectul de masaj stimulator asupra

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
Dacă peretele abdominal este, pur și simplu, lăsat să se dilate în afară, o mare parte din comprimarea sa se pierde, diminuându-se, astfel, efectul de masaj stimulator asupra organelor interne și a glandelor. În plus, impulsul puternic pe care diafragma îl dă circulației depinde, în mare parte, de presiunea abdominală mărită asupra venei cave, una dintre cele mai importante vene, care ridică sângele stătut din organele abdominale, pentru reîmprospătare, la nivelul plămânilor. Creșterea presiunii abdominale exercită o forță propulsivă puternică

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
prima dată să practicați qi gong, vă va ajuta să le aplicați cu mare atenție timp de cinci-zece minute de câteva ori pe zi, concentrându-vă în detaliu asupra fiecărei faze, ca modalitate de antrenare a respirației, de relaxare a diafragmei și pentru a vă obișnui cu tehnicile de respirație corectă. De asemenea, este o modalitate bună de echilibrare a respirației, în vederea pregătirii pentru o ședință de qi gong prin meditație prin nemișcare în poziție șezândă sau prin mișcare. Totuși, în timpul

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
propriu-zise, încercați să nu concentrați prea multă atenție asupra fazelor separate și blocărilor, ci să le înglobați pe toate într-un porces lin și continuu care vă dă o senzație de naturalețe și confort. Veți descoperi că, după o vreme, diafragma dumneavoastră va prelua în mod natural comanda asupra respirației dumneavoastră și că trupul dumneavoastră va aplica în mod automat blocările în modul cel mai adecvat fiecărui tip de exercițiu. Într-adevăr, în unele dintre practicile meditației prin nemișcare în poziție

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
rezultate foarte eficacient. Există la fel de multe moduri diferite de a respira câte sunt și pentru dans, fiecare având propriul ritm și propria bătaie, dar, așa cum orice fel de dans se realizează cu ajutorul picioarelor, orice fel de respirație trebuie realizat cu diafragma. Restul depinde de starea de spirit a momentului. Cele două moduri Cele două moduri fundamentale de respirație sunt cunoscute sub numele de „Respirația Înțeleptului” (wen-shi) și „Respirația Războinicului” (wu-shi). Acestea nu sunt exerciții de respirație propriu-zise, ci, mai curând, două

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
activa ramura parasimpatică de întinerire a sistemului nervos autonom. Acesta este modul folosit în meditație, în alchimia internă și în activitatea obișnuită de fiecare zi. Respirația Războinicului este puternică, intenționată și, de obicei, sonoră, controlată de contracții adânci, puternice ale diafragmei și ale mușchilor abdominali. Produce o stimulare puternică a circulației sângelui și o creștere rapidă a nivelului de energie. Acesta este modul de respirație folosit în formele „grele” de arte marțiale, cum a fi multe dintre formele de Shao Lin

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
dirija energia prin canale și porți. În primul stil de qi gong, mintea este liniștită în interior, în timp ce corpul se mișcă la exterior, ca modalitate de ghidare a energiei prin sistem. Ambele stiluri folosesc respirația adâncă ritmică reglată, realizată cu ajutorul diafragmei, pentru mobilizarea și echlibrarea energiei interioare din sistem și pentru legarea ei la sursele externe de energie. Mișcările lente ritmice ale brațelor, picioarelor și trunchiului folosite în qi gong prin „meditație prin mișcare” sunt menite să dirijeze energia mobilizată de

[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]