2,549 matches
-
bolnave. Socrate era plebeul care, din resentiment, voia să se răzbune pe oamenii mai nobili ca el. Socrate a condamnat și respins adevărul artei prin insistența pe teorie și raționalitate. Socrate, plebeul care a învins gustul elevat, gustul aristocratului prin dialectică, a indus o vrajă asupra lui Platon care a idolatrizat conceptul ca pe o formă ideală, ca instrument al voinței de putere (Nietzsche). Dionysos este definit mai curând prin opoziția sa cu Socrate decât prin alianța cu Apollo. Socrate judeca
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
însoțirea, adică convorbirea cu gândul, fie spre încuviințare, fie spre lăsare, meditarea asupra lui. Aceasta are laudă mică când e plăcută lui Dumnezeu; la fel și mustrare, când e rea. Suntem sfătuiți să nu dialogăm cu diavolul. Ne bate la dialectică. E mai tare ca noi și-i deosebit de viclean. După aceea urmează lupta în care mintea biruie sau e biruită și e pricină de cunună sau osândă când ajunge la faptă. Dacă medităm asupra ei și începem să ne îndulcim
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
uitându-i-se specificitățile și atuurile. Mai grav, o asemenea postură cantonează Într-un raționament strategic unilateral, dominator și chiar distructiv, Întrucât este limitat la raportul de forțe imediat. El nu conduce În nici un caz la controlarea interacțiunii sau a „dialecticii interacțiunii voințelor”, creativă, deschisă și preocupată de o durată Îndelungată. Reușita unei strategii rezultă din rezolvarea sau din controlarea interacțiunii a două sau mai multe voințe aflate În conflict, În medii particulare și schimbătoare. Actorii umani nu pot spune, precum
Trezirea samuraiului. Cultură şi strategie japoneze în societatea cunoaşterii by Pierre Fayard () [Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
poate aspira la perenitatea realizărilor sale, În vreme ce una dintre rațiunile de a fi ale strategiei este asigurarea duratei. Dacă Franța este o țară de individualiști republicani, tot În această țară, André Beauffre a definit strategia drept „arta de a stăpâni dialectica interacțiunii voințelor folosind forța pentru rezolvarea conflictului lor”. Așadar, ce Înseamnă atunci o comunitate strategică de cunoaștere? Nu se bazează ea pe un control al interacțiunii voințelor cu finalitate de cunoaștere? Modelul japonez nu este un corp chiar atât de
Trezirea samuraiului. Cultură şi strategie japoneze în societatea cunoaşterii by Pierre Fayard () [Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
timpul, „creștinând” Numele revelat lui Moise și salvându-l astfel de la ontologizarea amorsata de traducerea greșită din Septuaginta. Autorul studiului consideră că „interpretarea barthiană a Ex 3,14 da seama de polimorfismul numelui lui Dumnezeu în mod deosebit de coerent în cadrul dialecticii «dezvăluire-învăluire». Ea este conformă mișcării interioare și exterioare pe care Barth o discerne în revelație”4. El se întreabă, în final, daca excluderea teologiei naturale nu arunca peste bord bogăția interpretărilor patristice și medievale. Conchide însă că acesta este prețul
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
identifică cu metodele de investigație științifică, ele având un specific aparte, o destinație pedagogică. Dar nici nu-și pot tăgădui descendența din acestea din urmă, Întrucât procesul de Învățământ, prin Însăși natura lui reflectorie, se supune acelorași legi generale ale dialecticii cunoașterii umane și Îndeosebi ale celei științifice. Ca atare, ele rămân tributare unor distincții epistemologice, situându-se, de exemplu, fie pe o poziție a cunoașterii figurative (bazată pe reprezentări simbolice, verbale, sub formă de cuvinte, definiții, imagini etc.), fie pe
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
urmă, Într-un mod comun și unitar de acțiune, care sedesfășoară În condițiile unei interdependențe de mare subtilitate și de inducție reciprocă. Fiecare subiect se raportează la celălalt; comportamentul profesorului determină comportamentul elevilor săi, și invers. Numai În ambianța acestei dialectici a relațiilor interpersonale, activitatea instructivă (educativă) se traduce Într-un fapt de modelare fină și necontenită, de transformare cumulativă a diferitelor laturi ale personalității celui care Învață. Acesta este un climat propice unei adevărate umanizări, adică a cultivării În copilul
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
cunoaștere și de acțiune (Întemeiată pe cunoaștere), adică spre elaborarea unor noi structuri cognitive și operaționale, esența metodei de Învățământ rezultă din esența Însăși a activității de Învățare, ca formă specifică a cunoașterii umane, supusă, În principiu, acelorași legi ale dialecticii cunoașterii științifice și artistice. În acest sens, metoda reprezintă pentru elev o cale de acces la cunoașterea adevărurilor și a procedurilor de acțiune, la Însușirea științei și tehnicii, a culturii și a comportamentelor umane, În general. Metoda devine pentru el
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
cu metodele de predare, care exprimă comportamentele și atitudinile celui care predă. Aceasta Înseamnă că, sub influența metodologiei aplicate, suferă transformări nu numai individualitatea elevilor, ci și comportamentul profesorului se adaptează la condițiile psiho-sociale ale clasei, realizându-se o adevărată dialectică pedagogică - după expresia lui H. Wallon - În care și elevii, și profesorul se află Într-o constantă interacțiune și acomodare reciprocă, subtilă și neîncetată (Leroy, 1974, p.23). Informațiile pertinente despre performanțele fiecărui ins În parte și ale clasei cu
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
În fracțiuni de secundă, ca cele care au loc În interiorul atomului și al moleculei, al organismului viu, al creuzetei ori al marilor laboratoare uzinale etc. Demonstrația mișcării. Aceste modalități, care facilitează Înțelegerea relațiilor temporale și spațiale atât de necesare sesizării dialecticii vieții, se asociază cu ușurință mișcării, prezentării realității În dinamismul ei. Ilustrarea mișcării constituie una dintre cele mai importante și prețioase inovații pe care tehnicile audiovizuale o aduc În domeniul demonstrației didactice; este una dintre cele mai eficiente posibilități de
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
așa cum am arătat mai sus, cunoașterii ființei eleate și accesului la Câmpia adevărului) trebuie dublat de domeniul odiseicului, stăpânitor voluntar și reflexiv asupra adevărului și falsului. Formulând deopotrivă originile logicii și ale ontologiei, celebrul pasaj al dialogului care prezintă știința dialecticii ca artă a combinării corecte a ideilor și, deopotrivă, știință a recunoașterii combinării incorecte a lor face din filosoful care se reclama descendent al „părintelui” Parmenide (al cărui acces exclusiv „adevărat” la simplitatea ființei îl înrudește nemijlocit cu spiritul ahileic
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
o societate, și ea este tocmai intervalul ocupat de sporadicul dar socratic de a-l face pe celălalt să gândească solitar. Un exercițiu logic și politic în Platon, Omul politic Mihai Maga În Omul politic (sau Politicul) Platon, cu o dialectică rafinată de vârstă, caută să identifice conceptul de conducător ideal, modelul de om politic care, propus dincolo de context, ar fi cel mai bun în contextul dat. Acest context are o dublă determinare: pe de o parte, complexul sistem filosofic din
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Platon provine din diferența dintre metodele folosite. Cred și voi încerca să susțin în continuare ideea că importanța acestui dialog nu stă numai în definiția dată omului politic, ci și în introducerea unei raționalități întemeiate pe strictețea logică, fundamentul unei dialectici politice care trebuie să stea la baza dialogului politic autentic și eficient între diversele părți implicate în actul de guvernare. Mișcarea ideatică prin care Platon încearcă de fiecare dată să găsească definiția unui concept se reproduce și în acest text
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
greu să demonstrăm o problemă dintre cele mai importante fără să ne folosim de exemple. Dialogul Omul politic trebuie luat, după cum am văzut, drept un exercițiu de logică pe un subiect care nu poate fi niciodată determinat în totalitate. Chiar dialectica textului ne poate lăsa convingerea că modelul politic propus poate fi redefinit, în funcție de reorganizarea termenilor discuției, iar aceasta se și întâmplă ulterior în Legile, unde Platon caută să asigure universalitatea instituției politice prin legi. Nu vrem să ne opunem aici
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a considera că „filosofia începe acolo unde ceva începe a fi văzut, acolo unde discursul coerent ne conduce la ceva care poate fi văzut și perceput” (p. 195). Problema nu e aceea a discursului și a logicii argumentative (logica și dialectica fiind relegate în rândul instrumentelor de care se servește filosofia, însă nefiind integrate în aceasta), ci aceea a deschiderii efective și a contactului pe care îl realizăm cu „obiectul” gândirii. În acest sens, praxis-ul filosofiei nu constă într-o
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
tot ce-i putem dori este să se conserve, ca să avem ce consuma)”. Relația erastes-eromenos nu trebuie să fie una de tipul subiect (erastes)-obiect (eromenos), ci subiect-subiect (în sensul acesta trebuie citit Phaidros, 255b-256a; acestei curtări îi ia locul dialectica iubirii și iubirea e convergentă - ea este și pentru erastes, și pentru eromenos gestul care-i conduce irevocabil spre adevăr); 4. trecerea de la virtutea băiatului iubit la iubirea mentorului și la înțelepciunea lui. Să lămuresc foarte clar o chestiune în raport cu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
primară (Aristofan); - iubirea nu e un vis de fericire (Agathon); - îndrăgostitul filosof are acces, prin iubire, la realitățile ultime (Diotima). Pe Socrate nu-l interesează în mod deosebit lumea promisă de Diotima; iubirea este, pentru el, vorba lui Robin, o „dialectică ascendentă”, e adevărat, dar una empirică, încât e greu de acceptat, în cazul lui Socrate, transformarea mișcării erotice într-o experiență metafizică. Și cum trecerea aceasta, în Banchetul, există, ea nu poate aparține decât lui Platon. Aspectul moral, pe filieră
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
face ceea ce este slab să pară puternic”. Această acuzație nu e „descoperirea lui Platon. Ea se regăsește chiar și la Aristofan”. De fapt „retorica este simulacrul uneia din părțile politicii”. Ce simulează retorica ? Un instrument politic veritabil. Conform lui Platon, dialectica este instrumentul indispensabil al politicii. Conținutul discursiv al mesajului politic tinde să se plaseze totdeauna în proximitatea absolută a orizontului așteptărilor maselor. A guverna înseamnă, într-o formă ori alta, a manipula (și termenul are aici pe lângă conotațiile sale dominant
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dinspre fantastic, și nu dinspre eicastic. Nici un sistem politic nu a pierdut din vedere (chiar dacă uneori a trecut sub tăcere) legătura intimă dintre imaginea publică a propriei ideologii și stabilitatea sistemului. Este mereu prezentă la nivel cultural și mentalitar o dialectică fragilă între înscriere și subminare a interpretării „oficiale” a existentului. Această interpretare comandată de administratorul puterii în exercițiu are caracter fatigabil. Platon a știut că orice ființă se naște în orizontul crepuscular dincolo de care ne așteaptă lumina limpede a libertății
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
aceea că o performanță este mai atractivă când e foarte dificilă, decât dacă este ușor de realizat. Dorința obținerii unui succes este însă contracarată de frica eșecului, astfel încât modul de comportare al unei persoane într-un concurs este influențat de dialectica tendințelor pozitive, în lupta lor cu inhibiția creată de teamă. 3. Nivelul de aspirație tc "3. Nivelul de aspirație " Vorbim de aspirație atunci când o dorință vizează un model a cărui realizare constituie un progres, o dezvoltare într-o anume direcție
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
o poate asigura: „trebuie ca rețeaua legăturilor de rudenie și a alianțelor să traverseze acest corp în întregul său și ca el să poată fi urmat” (Simmel, 1908, 1999, p. 84). Identitate și alteritate Ca minoritate, elita este supusă îndeosebi dialecticii identității și alterității. În primul rând, membrii elitei vor simți că au ceva în comun, ceva care-i deosebește de toți cei care nu aparțin elitei. Acest lucru va putea suscita un sentiment de complicitate, putând da naștere unor comportamente
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
în principiu, condițiile unui acces la elită prin imitație. Apare o dinamică între strategiile elitei stabilite și candidații la admiterea în rândurile elitei. De îndată ce elita manifestă o tendință fățișă spre exclusivism, aceasta face ca obstacolele să devină mai numeroase. O dialectică subtilă se poate manifesta atunci între ceea ce ține de cunoștințe și de calificări, pe de o parte, și ceea ce ține de talentele sociale (abilitatea de a se face plăcut, ingeniozitatea, civilitatea), pe de altă parte. Limba - un criteriu al superiorității
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
Flora, timpul Fiului a trecut deja. Biserica spirituală va înlocui formula sa temporală și vizibilă. Aceste teze, expuse în Cartea concordanței dintre Vechiul și Noul Testament, duc în cazul libertinilor spirituali la crearea unei matrice în care ei își înscriu propria dialectică. Frații și Surorile Spiritului Liber aderă la această schemă a unei lecturi poetico-rațională a Istoriei. în ochii lor, planul lui Dumnezeu nu-i atât liniar, cum susține catolicismul apostolic și roman, cât ciclic. Timpul ce vine răstoarnă reperele și deschide
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
curățat de implicările dăunătoare datorate exercitării puterii temporale. Dacă-l citim mai atent - și nu doar într-un text ci în toate cărțile sale - sesizăm coerența acestei idei. Despre Constantin și despre voluptate, despre liberul arbitru și limba latină, despre dialectică și eleganță, Lorenzo Valla dezvoltă o concepție neobișnuită, în afara cadrului obișnuit în care gândește istoriografia tradițională. De unde și supărătoarea tendință a istoricilor oficiali de a extrage din operă ceea ce permite închiderea subtilității unei gândiri într-o cutiuță ușor de etichetat
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
versiune purcei... Se obține acest gen de confuzie nepreluându-se din Despre plăcere - De voluptate - decât un singur text din trei. Or, primul este stoic, al doilea epicurian iar al treilea creștin. Totul în spiritul evolutiv și progresiv al unei dialectici marcate de trinitate, de ritmul ternar obișnuit în scolastica și în retorica clasice. Valla se manifestă în momentul al treilea, cel de-al doilea propune doar un timp necesar dar nu și suficient. Voi reveni în detaliu. Considerându-se, fără
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]