1,091 matches
-
reliefa o astfel de realitate. Respingerea pretențiilor pozitiviste, discutată în capitolul anterior, reintră aici în scenă, odată cu raportarea critică susținută de pe poziții anti-metodologice. Aceasta deschide posibilitatea conturării unui model interpretativ de analiză a ideologiei, care permite conceptului să iasă din dihotomia sterilă în cadrul căreia e contrapus științei și să-și valorifice potențialul pe care, inclusiv din punct de vedere politic, i-l conferă funcția sa primară, aceea de integrare-identitate comunitară, la care se adaugă, din plan secund, cele de legitimare și
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
doar răspunsuri la întrebările de natură normativă, ci și soluții pentru problemele de natură practică. În viziunea gânditorului britanic, teoreticienii politici s-au mulțumit fie să renunțe la conceptul de ideologie, fundamen-tându-și opțiunea pe un pozitivism a cărui marcă este dihotomia adevăr-eroare, fie să anunțe "sfârșitul ideologiei", pe baza limitării semnificației conceptului la reprezentările obervabile ale realității sociale. Ca arhetip al gândirii politice, ideologia pare să fi supraviețuit însă și, mai mult decât atât, promite să ocupe locul care i se
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
să aibă un statut la fel de "neștiințific" ca și cel pe care urmărește, în permanență, să-l confere ideologiei înseși. Drept urmare, respingerea pretențiilor pozitiviste a deschis posibilitatea conturării unui model interpretativ de analiză a ideologiei, care permite conceptului să iasă din dihotomia sterilă în cadrul căreia e contrapus științei și să-și valorifice potențialul pe care, inclusiv din punct de vedere politic, i-l conferă funcția sa primară, aceea de integrare-identitate comunitară, la care se adaugă, din plan secund, cele de legitimare și
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
viața în pericol. Că flaccus indica, cel puțin inițial, originea sau apartenența provincială, vlahă, a unei persoane o demonstrează și Horațiu Flaccus, poet originar din Apulia, supranumele opunând de timpuriu pe cetățenii Romei, adică pe romani, vlahilor, ca reflex al dihotomiei: Roma - Latium. Cuvântul în discuție este mai vechi decât atestările romane și decât legendara fundare a Romei (a. 753 î. Hr.): oamenii Latiumului italic îl aveau din substrat (cf. osc. Flakis). Îl aveau și grecii, Herodot (sec. V. î. Hr.) îl consemnează
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și Lituania, Letonia. În consecință, Latia lingua a devenit „limba valahă”, jus Latii, „dreptul valah”, adică al popoarelor supuse Romei. În fostul spațiu tracic a apărut cu timpul opoziția vlah „latin”, adică „atârnat, dependent” de Roma - slav „liber, independent”. Această dihotomie a avut ca rezultat constituirea pe de o parte a romanității orientale, iar pe de altă parte a lumii slave. Ambele forme provin din fonetizarea spiritului aspru dinaintea lichidei l/r. Să se compare în acest sens lamură și ram
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în constituirea acesteia și care rămân marcate ca străine și ulterioare. În consecință, întregul istoric al limbii române a fost frânt în două: pe de o parte continuitatea latină-română, iar pe de alta elementele nelatine din limba română. Corespunzător acestei dihotomii a fost spartă și unitatea cercetării, care este divizată în cercetarea limbii române ca descendentă a limbii latine, cercetare considerată fundamentală, ai cărei reprezentanți își asumă obiectul în întregime cu toate că orizontul cunoașterii lor rămâne blocat în latină, și cercetarea elementelor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din cele două limbi de substrat, Philippide apreciază că limba iliropanonă deținea o abundență de sufixe derivative, însă avea puține nume compuse, în schimb la traci sufixele derivative erau puține și numele compuse foarte numeroase. Dar simplul fapt că aceste dihotomii lingvistice sunt motivate prin bazele fiziologice ale substratului anulează valoarea lor științifică. Cea de a doua perioadă a istoriei limbii române începe, după Philippide, în secolul al VII-lea și continuă până la ieșirea din evul mediu. În această perioadă romanitatea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cea mai veche a fost a frigienilor, adică a pelasgilor din Asia Mică și că, prin urmare, aceștia sânt poporul anticvisim al lumii întregi „ (p. 706). 4. Nicolae Densusianu folosește toate datele despre limbă furnizate de antichitate pentru a construi dihotomia elen-neelen. Această opoziție este precizată prin termenii peregrin pentru elen (grec) și pelasg, barbar, rustic, latin pentru neelen. „Grecii nu erau socotiți între barbari, spune Densusianu, ei erau peregrini și limba lor peregrină”. „Limba barbară era cu totul diferită de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
rase contra unei dominațiuni străine. Naturile generoase, adăuga el, țin cu cel slab. Astfel se sporește puterea acestuia” (Ms. 2257, XIII, 372). Avem aici explicația constituirii românismului din contradicția latini-traci, care a generat și celelalte schimbări etnolingvistice din Europa de est, astfel încât dihotomia inițială unică s-a multiplicat, ea însăși dispărând. Emulațiile care există astăzi între români și slavi, între români și maghiari, între români și turcici, între slavi și albanezi, între popoarele slave etc. au cu totul altă natură decât contradicția inițială
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
întreaga sală este utilizată ca o piață concretă: "Cina cea de Taină" a lui Faust în refectoriul mânăstirii, în care Faust conversează cu spectatorii, care sunt invitații serbării baroce servite la niște mese imense, oferind episoade din viața sa. Eliminarea dihotomiei scenă/auditoriu nu este cea mai importantă acest lucru creează pur și simplu o arie de cercetări potrivită. Esențialul constă în a găsi relația spectator/actor potrivită fiecărui tip de spectacol și de a încarna decizia în aranjamente fizice." 3
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
traseu evolutiv îndeosebi datorită "nepoților" din valul optzecist, care îl vor acredita pe Caragiale drept precursor pe linia "textualismului" românesc 115. Motivată astfel prin diferențele sesizabile la nivelul receptării literare ulterioare, distincția propusă poate fi dezvoltată imaginând o grilă a dihotomiilor care acoperă mai toate aspectele lingvistice. Scrupulozitatea conștiinței artistice, datorată impecabilei însușiri a "gramaticii și a retoricii"116, ne îndreptățește să vedem în stilul caragialian un veritabil model căruia autorul Scrisorii pierdute pare că îi contrapune deliberat un antimodel, în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
creației, al accesului la metafizică și transcendență, al mesianismului. Paralelismul între cei doi poli ai spiritualității românești a fost adesea dus la extrem, perechile de opoziții fiind, de regulă în defavoarea caragialismului. Dan C. Mihăilescu inventaria o serie de astfel de dihotomii în aparență juste: "introvertire/ extravertire, sublimul utopiei/ grotescul ei, hamletismul/molierismul, idealismul luptător/realismul placid, melancolia cu accente violente/sarcasmul cu accente de jubilație bonomă, activismul coleric/ flegmatismul pragmatic, himericul și exaltarea/ caricaturalul etc."4 În privința existenței unui manifest literar
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
până la tapiseria Bayeux, dacă nu chiar până la Cartea egipteană a morților și chiar până la desenele din peșteri).701 Odată cu "diviziunea muncii" între editori, comentatori, critici, producători, se manifestă și o polarizare a câmpului benzii desenate franceze pe principiile opoziției și dihotomiei sociale și logice între "stânga" și "dreapta", tineri și bătrâni, avangardă și academism, pe de o parte aflându-se marii desenatori, consacrați prin reușită comercială și atitudini (etice, estetice, și nu în ultimul rând politice), ca Greg sau Goscinny, care
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
puterea sa o depășește pe cea a statului sau a armatei, conștiința proprie este singura care îi dictează ce ordine trebuie apărată și urmată, cea temporală sau cea divină, cea politică sau cea morală. În fine, la fel de important este clișeul dihotomiei dintre știință și magie; știința este portretizată ca un fel aparte de magie (capabilă de bine și de rău în egală măsură), fiindcă deși sunt introduse concepte științifice pentru a conferi credibilitate intrigii și fundalului narațiunii, acestea sunt greu plauzibile
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
orașul (pentru palierul folcloric). Toate acestea pornesc de la experiențe contextuale, comparabile cu ale șamanilor (deși nu preotul este șamanul occidental, el rămânând doar un funcționar, ci călugărul). Din păcate, deduce Campbell, religiile actuale se blochează în dimensiunea socială și în dihotomia artificial absolutizată bine-rău, ignorând conotațiile metaforice, ceea ce îi privează pe subiecți de experiențe mistice autentice (de aici și recursul la drog pentru stimularea unor trăiri care să compenseze absența senzațiilor mistice). ibid., p. 72. 147 Ibid., p. 107. 148 Roger
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
și piesa Doinei Rotaru, Vivarta - termen polisemantic, împrumutat din filosofia indiană, traductibil prin transfigurare, schimbare aparentă, apariție iluzorie. Pornind de la sunetele prelungi ale violoncelului, cu incrustații modulante de bocet, pe fondul isonic al celorlalte trei instrumente, muzica stabilește dintru’nceput dihotomia departe- aproape, aparent-iluzoriu. Eterofonia rezultată din împletirea- despletirea vocilor, ca și glissando- urile tânguitoare, dau impresia de cântec doinit pe mai multe voci, unele prezente, altele doar ca re- amintiri. Mereu imprevizibilă, deși mereu asemenea sieși, Doina Rotaru introduce elementul
Puncte cardinale by Despina PETECEL-THEODORU () [Corola-journal/Journalistic/83407_a_84732]
-
manipulare, pe baza metodologiei asumate. În plus, s-au delimitat mecanismele manipulării prin discursul jurnalistic. Discursul jurnalistic a fost analizat pe trei niveluri interconectate: text, condiții de producere, univers. Rezultat combinat al strategiilor credibilității și seducției, textul jurnalistic, studiat după dihotomia conținut-formă, capătă patru caracteristici: obiectivitatea, raționalitatea, interesul și atractivitatea. La nivelul condițiilor de producere, discursul jurnalistic se construiește, în primul rând, pe o scenă specifică, instituția media, și pe suporturi diferențiate în funcție de canal: hârtia pentru presa scrisă, undele pentru radio
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
principale ale analizei discursive în capitolul dedicat "analizei documentelor" (pp. 134-156). De remarcat referitor la această primă piesă grea a calitativismului, prin care noua paradigmă a invadat spațiul disciplinelor socio-umane, este că autorul optează pentru o formulă complementară (condamnând "falsa dihotomie" cantitativ-calitativ) între un "pozitivism înțelept" debarasat de încărcătura dogmatică dată de monismul metodologic intransigent și un "calitativism riguros" care să nu alunece în apele tulburi ale postmodernismului fondat pe celebrul imperativ al anarhismului epistemologic "anything goes" (Feyerabend, 1975). Această lucrare
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
realității efective lucrurile nu decurgeau în aceeași direcție. În perfect acord cu teoria maioresciană a "formelor fără fond", între "țara legală" și "țara reală" persista o discrepanță majoră (constrastarea celor două noțiuni îi aparține lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, inspirat fiind de dihotomia introdusă de François Guizot între "pays légal" și "pays réel"). După cum reflectă statisticile, atât rata participării școlare, cât și rata literalității populației generale continuau să fie minimale. Jumătate dintre copiii recenzați nu frecventau școala, iar aproape 80 la sută dintre
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
statului național. Întreaga schemă este prezentată diagramatic în reprezentarea de mai jos. Cei doi autori care au întocmit această schema au numit-o "modelul european al societății naționale". Mergând pe mâna teoretică a lui H. Kohn (1961), care a avansat dihotomia care îi poartă numele ("Hans Kohn Dichotomy") între naționalismul occidental de tip civic și cel central-estic de tip etno-lingvistic, vom propune un amendament modelului care să țină cont de această natură duală a naționalismului. În forma sa originală, modelul "european
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
etno-național, chiar sacrificial sau thanatic (care îi solicita individului ca imperativ moral să își sacrifice propria viață pe altarul național al patriei atunci când aceasta i-o va cere), către un patriotism civic, definit de respectarea legilor și îndeplinirea obligațiilor civice. "Dihotomia Hans Kohn" (Liebich, 2006, p. 579), cea care îl celebrează pe gânditorul ce a insistat asupra distincției între naționalismul de tip occidental, liberal-civic și naționalismul de tip răsăritean, autoritarist- etnic, este asimilată în discursul identitar dezvoltat de literatura școlară actuală
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Daniel Lerner făceau distincția între așa-zisele societăți tradiționale și cele moderne, militând pentru sprijinul economic necesar pentru a încuraja societățile tradiționale să evolueze pe calea modernizării. Aceste teorii vedeau cele două tipuri de societăți ca fiind definite în raport cu o dihotomie foarte distinctă, iar sensul evoluției socioeconomice urma un drum clar, spre modelul oferit în primul rând de Statele Unite. Este interesant de văzut cum limbajul unor asemenea teorii a fost apropriat în confruntările evoluțiilor politice din România ultimilor ani. Discursul modernizării
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
cele ale statului-gazdă (care, dorindu-și investiții, este pregătit să discrimineze pozitiv investițiile străine) și în conflict cu interesele fiscale ale statului de origine sau cu normele internaționale de protecție a mediului sau a forței de muncă. Tot în contextul dihotomiei conflict - complementaritate, Dunning (1993) delimitează trei etape în procesul de dezvoltare a relațiilor dintre CTN-uri și statul-gazdă: luna de miere, confruntarea și reconcilierea. Admițând această clasificare oarecum rudimentară, se poate aprecia că ne găsim în cea de-a treia
Corporațiile transnaționale și capitalismul global by Liviu Voinea () [Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
Felul în care trat]m aceste ființe ar fi o funcție a capacității noastre de a simpatiza cu ele (Fisher, 1987). Bazându-și încercarea de a include animalele în sfera moral] pe rațiune și nu pe sentiment, filosofii perpetueaz] o dihotomie inutil] între cele dou]. Este, bineînțeles, posibil ca o decizie bazat] numai pe sentiment s] fie inacceptabil], dar este la fel de posibil ca o decizie bazat] numai pe rațiune s] genereze probleme. O cale de a dep]și acest dualism fals
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
nu motivați s] facem. În continuare, voi analiza aceast] idee. Problemă major] const] în ceea ce am numit „imaginea standard” a psihologiei umane. Această deoarece imaginea standard ne ofer] un model despre ceea ce înseamn] s] ai un motiv în termenii unei dihotomii dorinț]/credinț]. Dac] realistul moral dorește s] combine obiectivitatea și caracterul practic al judec]ții morale f]r] s] apeleze la fapte morale „ciudate”, trebuie s] abordeze aceast] imagine standard. Totuși, problema este c] prezentarea imaginii standard că o explicație
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]