1,735 matches
-
lor, față de problemele actuale ale politicii externe? Care este influența pe care un anumit editorialist sau comentator o are asupra unei politici oficiale sau a opiniei publice și cât de reprezentative sunt aceste opinii pentru poziția oficială sau opinia publică? Diplomatul trebuie să încerce să răspundă unor astfel de întrebări. De temeinicia rapoartelor și de soliditatea judecăților sale depind succesul ori eșecul politicii externe a guvernului său și abilitatea lui de a menține pacea. Atunci când este vorba despre evaluarea puterii reale
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
această interacțiune trebuie să se desfășoare prin intermediul unor agenți permanenți. Opoziția față de diplomație și deprecierea ei sunt manifestări particulare ale ostilității față de sistemul modern de state și față de tipul de politici internaționale pe care le-a produs. Este adevărat că diplomatul s-a bucurat de o considerație redusă din punct de vedere moral de-a lungul istoriei moderne, nu numai din partea celor care erau de părere că lupta pentru putere poate fi ușor eliminată de pe scena internațională. Reputația diplomatului de a
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
anume al tehnicii diplomatice - caracterul ei secret. În timpul primului război mondial și în perioada următoare s-a bucurat de o largă circulație părerea conform căreia o mare parte din responsabilitatea declanșării războiului, dacă nu chiar toată, revenea intrigilor secrete ale diplomaților, iar negocierile diplomatice secrete constituie un reziduu periculos al trecutului aristocratic; în plus, negocierile internaționale desfășurate și încheiate sub privirea atentă a unei opinii publice pașnice ar ajuta cauza păcii. Woodrow Wilson a fost cel mai elocvent purtător de cuvânt
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
ea, și să piardă din vedere consecințele pe care o asemenea insistență le poate avea pentru propriul stat și pentru umanitate. Din moment ce există drepturi care trebuie apărate, acest tip de diplomație crede că aici nu se pot face compromisuri. Însă diplomatul nu trebuie să aleagă între legalitate și ilegalitate, ci între înțelepciune politică și prostie politică. „Întrebarea mea”, afirma Edmund Burke, „nu este dacă ai dreptul de a-ți face poporul nefericit, ci dacă nu cumva este în interesul tău să
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Hussein. Cu superioritatea noastră evidentă, clima sau chiar elementul-surpriză nu mai erau deloc importante. O abordare mai precaută le-ar fi acordat timp inspectorilor pentru dezarmare să-și definitiveze investigațiile, guvernului turc să se răzgândească în ceea ce privește folosirea bazelor americane, iar diplomaților - un răgaz pentru a face rost de aliați. Ne-am subestimat capacitatea și flexibilitatea, ceea ce ne-a lăsat mai puțin spațiu de manevră. Retrospectiv, conducerea civilă a adus unele contribuții pozitive la desfășurarea operațiilor de campanie, supravegheate îndeaproape și evaluate
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
o discuție cu lordul Beaumont pe 8 februarie 1849 ca urmare a recomandării aceluiași lord Stuart. Acesta devenea la scurt timp după discuțiile purtate cu emisarul român un avocat al cauzei românești. Din păcate, întreaga disponibilitate de susținere acordată de către diplomatul englez amintit nu determina guvernul englez să se poziționeze critic față de politica intervenționistă a Rusiei în sud-estul european. Pentru societatea românească în general și clasa politică în special, dezbaterile din cercurile politice englezești erau importante pentru că arătau faptul că, dincolo de
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
exemplul unui om de bine care va fi făcut atât pentru a alina suferința unei mari părți din umanitate" 34. Nota dominantă a acțiunilor pe care emigranții români le desfășurau în perioada 1848-1857 era încercarea de captare a sprijinului jurnaliștilor, diplomaților și liderilor politici europeni pentru susținerea problemei românești. Programul politic schițat în intervalul amintit, axat pe dobândirea sprijinului pentru Unirea Principatelor, reclama pentru realizarea lui toate energiile materiale și umane nu doar ale celor aflați în exil, ci și ale
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
Flandra 255. La rândul său, consulul belgian la București, Jacques Poumay, consemna că voința unanimă este: "Unirea sub un prinț străin, singura combinație capabilă să asigure existența politică și prosperitatea Principatelor moldovalahe"256. Aceeași părere putea fi întâlnită și la diplomatul belgian la Constantinopol, Blondel von Cuelebroeck. Vizita sa la București și Iași (decembrie 1856-ianuarie 1857), precum și presupusele demersuri întreprinse în favoarea Contelui de Flandra și a cauzei Unirii provocau o puternică reacție la nivelul cercurilor diplomatice europene, fiind acuzat de faptul
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
de la abdicare, primul ministru Ion Ghica anunța pe consulul general al Belgiei la București, J. Poumay, dorința românilor de a avea în fruntea lor pe Filip de Flandra. Intuind opoziția pe care această propunere avea să o întâmpine la Bruxelles, diplomatul belgian raporta superiorilor săi hotărârea locuitorilor de la nordul Dunării de a face, prin alegerea lui Filip, un nou pas spre constituirea unui stat independent 292. În ciuda pledoariilor pe care le făcea amintitul diplomat, ce nu uita să amintească în rapoartele
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
nu se opresc aici. Chiar dacă în timpul audienței oferite lui I. Bălăceanu, trimis la Paris ca agent diplomatic, ministrul de externe Drouyn de Louys îi comunica imposibilitatea punerii în practică a punctului trei din rezoluția adoptată la 1857 de către Adunările ad-hoc306, diplomatul român nu se lăsa dezarmat. Dificultatea negocierilor politice din acest moment era dată și de existența unor atitudini diferite din partea unor lideri politici ai aceleiași țări. Un exemplu în acest sens era cel al Franței. Dacă autoritățile române știau că
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
moment era dată și de existența unor atitudini diferite din partea unor lideri politici ai aceleiași țări. Un exemplu în acest sens era cel al Franței. Dacă autoritățile române știau că împăratul Napoleon sprijinea unirea, dar și alegerea unui prinț străin, diplomatul francez amintit mai sus transmitea reprezentantului Austriei la Paris, R. Metternich, că o susținere reală avea doar perpetuarea unirii 307. Drouyn de Louys făcea parte dintre aceia care susțineau un prinț pământean, iar printre liderii politici pe care îi avea
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
Basarab-Brâncoveanu308. Bine informat la rândul lui, reprezentantul Austriei Eder credea că, dacă Puterile Garante continuau să-și mențină opoziția față de aducerea unui domn străin, diferiți candidați ar încerca să provoace o răscoală a populației de la nordul Dunării. Din aceste motive, diplomatul austriac credea că în aceste condiții soluția cea mai bună rămânea instalarea de către Poartă a unui caimacan pe o perioadă determinată, care să permită desfășurarea unor acțiuni separatiste 309. În condițiile discuțiilor desfășurate în cadrul Conferinței de la Paris, rolul lui I.C.
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
St. Petersburg, "grija" față de crearea tuturor condițiilor pentru ca moldovenii să poată să-și exprime opțiunea în favoarea menținerii sau desfacerii Unirii Principatelor. Dorind să înlăture eventualele suspiciuni provocate de temerile sale, privind anumite presiuni ce s-ar putea face în Moldova, diplomatul rus arăta că, deși nu credea în forța manifestațiilor separatiste, înțelegea cauzele ce le-au declanșat 366. Concluzia care se putea trage din dezbaterile desfășurate la Paris era că, din dorința de a-și prezerva cât mai bine propriile interese
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
era cunoscută, dar pe al cărei sprijin credea că putea conta în deja anunțatul conflict cu Austria 388. Atent la sugestiile și mesajele care-i veneau din partea tuturor cercurilor diplomatice europene, Bismarck simțea de datoria sa să-l avertizeze pe diplomatul Goltz asupra faptului că, indiferent de ce informații primea în privința sensibilului subiect românesc și nu numai, din partea ministrului de externe francez, susținător al proiectului aducerii unui domn străin pe tronul Principatelor, el trebuia să vegheze doar la interesele Prusiei și să
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
că, din punctul său de vedere, soluția cea mai bună pe care trebuia să o adopte Prusia și care ar fi fost conformă cu interesele sale era de a-i trimite un protest lui Carol pentru plecarea sa în România. Diplomatul prusac nu era în acel moment singurul care susținea o asemenea idee; ambasadorul Angliei la Berlin, lordul A. Loftus, spusese la rândul său lui Bismark că regele Prusiei trebuia să-l dezavueze public pe Carol din cauza gestului său. Pentru liniștirea
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
conducerea domnilor Brătianu și Rosetti cu toate bandele lor românești"428. Ședința din 25 mai a Conferinței de la Paris evidenția din nou divergențele existente în cadrul diplomației. În timp ce Savfet Pașa cerea aproape obsesiv să i se permită restabilirea ordinii în România, diplomatul francez Moustier, dovedind o bună cunoaștere a stării de spirit ce exista în opinia publică românească, avertiza asupra dificultăților ce puteau să apară pentru guvernul otoman dacă acesta ar fi acționat unilateral împotriva guvernului român 429. Intențiile românilor erau exprimate
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
drepturile politice. Beneficiile acestor drepturi vor putea fi extinse la celelelate culte prin dispoziții legislative"577. Chiar dacă prevederile amintite nu erau luate prea curând în considerare de către clasa politică românească, din perspectiva drepturilor la care tindeau evreii mențiunea făcută de diplomatul francez era o importantă victorie pentru aceștia, măcar din perspectiva recunoașterii lor de către un important for internațional. După 24 ianuarie 1859, noile autorități aveau de rezolvat în condițiile menționate o nouă situație delicată, și anume soluționarea a ceea ce devenise deja
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
Majadahonda, 1997. Idem, Goleștii. Locul și rolul lor în istoria României, București, Editura Enciclopedică, 1979. Idem, Pe urmele lui Dimitrie Brătianu, București, Editura Sport Turism, 1984. Idem, Ion Ghica, diplomat și om politic, București, Editura Majadahonda, 1995. Idem, Dimitrie Brătianu. Diplomatul, doctrinarul liberal și omul politic, București, Editura Paideia, 2003. Iorga, N., Războiul pentru independență. Acțiuni diplomatice și stări de spirit, București, Editura Cultura Națională, 1927. Iorga, Nicolae, Istoria românilor, vol. IX, Unificatorii, București, Biblioteca Academiei Române, 1938. Istoricul PNL, Chișinău, Tipografia
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
42. 30 Apostol Stan, Mircea Iosa, op. cit., p. 66. 31 Ioan Stanomir, Nașterea Constituției. Limbaj și drept în Principate până la 1866, București, Editura Nemira, 2004, p. 203. 32 Daniel Barbu, Politica pentru barbari, p. 81. 33 Anastasie Iordache, Dimitrie Brătianu. Diplomatul, doctrinarul liberal și omul politic, București, Editura Paideia, 2003, p. 96. 34 Ibidem, p. 107. 35 Ion Ghica, Amintiri din pribegia-mi după 1848, vol. I, Craiova, Editura Scrisul Românesc, f.a., p. 160. 36 Ibidem. 37 Dan Simionescu, Din istoria
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
1984, p. 68. 237 N. Corivan, Din activitatea emigranților români în Apus (1853-1857). Scrisori și memorii, București, Editura Cartea Românească, 1931, pp. 15-18. 238 Ibidem, p. 31. 239 N. Corivan, op. cit., pp. 37-38. 240 Ibidem. 241 Anastasie Iordache, Ion Ghica, diplomatul și omul politic, București, Editura Majadahonda, 1995, p. 194. 242 George Fotino, op. cit, p. 257 243 Ibidem. 244 Lui I.C. Brătianu 1821-1921. Din scrierile și cuvântările lui I.C. Brătianu. Lupta pentru redeșteptarea națională. Pagini de istorie contemporană, vol. I
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
1848-1880, București, Editura Academiei, 1978, p. 201; Românul, 17, 18 mai, 1866, p. 340. 430 Idem, 19 mai, 1866, p. 342. 431 Reforma, 10 mai, 1866, p. 2. 432 Românul, 20 mai 1866, p. 346. 433 A. Iordache, Ion Ghica. Diplomatul, omul politic, p. 262. 434 N. Ciachir, op. cit, p. 202; Gheorghe Cliveti, România și Puterile garante 1856-1878, Iași, Editura Junimea, 1988, p. 90. 435 Ion Mamina, Ion Bulei, Guverne și guvernanți (1866-1916), București, Editura Silex, 1994, pp.12-13. 436
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
647 Carol I, Regele României, Cuvinte către poporul său, f.l., f.a., p. 9. 648 Regele Carol I al României. Cuvântări și scrisori. tom I, 1866-1877, București, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, 1909, p. 60. 649 A. Iordache, Ion Ghica, diplomatul și omul politic, București, Editura Majadahonda, 1995, p. 268; C. Răutu, I.C. Brătianu-Omul, timpurile, opera (1821-1891), Turnu-Severin, Institutul Tipografic "Datina", 1940, p. 97. 650 Jacob Neumer, Iudaismul în timpurile moderne, Colecția Iudaica, Editura Hasefer, Buucresti, 2001, p. 8. 651 Constituția
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
serie de probleme, cum ar fi cele ale securității naționale/internaționale, ale războiului fără frontiere cu agresori difuzi, neidentificabili, impredictibili etc., au încetat de mult a mai fi probleme strict militare (apud Mihăilescu, 2002, p. 7). Încă din anii ’50, diplomatul suedez Dag Hammarskjold (fost secretar general al ONU) introducea într-un dicționar politic termenul de „diplomație preventivă”, apreciind probabil (după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial) că ar fi cazul ca statele, națiunile, omenirea să prevină conflictele, și nu
[Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
În ceea ce Îi privește pe români, ei nu au renunțat la Îndeplinirea obiectivelor lor naționale. Caută și găsesc, Însă, căi mai moderate, politico-diplomatice, În concordanță cu noua situație din Europa. Atitudinea demnă și insistența au devenit niște trăsături remarcabile ale diplomaților noștri, care lăsau să se Întrevadă și unele dintre scopurile ulterioare, mai importante: obținerea independenței și, În consecință, proclamarea regatului. De exemplu, consulul Green observa acest lucru Încă din 1869, când Vasile Boerescu se Întreținea cu șeful Foreign Office-ului
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SUZANA BODALE () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1248]
-
dă de Înțeles lui Liteanu că, ulterior, România poate trece la Îndeplinirea unor fapte mai mari, care „să merite elogiul istoriei”, putând fi „recompensată pentru prezent chiar prin constituirea Regatului României” <ref id="59">59 Ibidem, f. 2v. </ref>. Interesul diplomaților străini În jurul problemei regatului devine din ce În ce mai mare. În special, consulul Austriei urmărește orice inițiativă sau zvon cu atenție și Întocmește, după aceea, rapoarte detaliate. Prin urmare, În aprilie 1879, Hoyös Își dădea cu părerea dacă era sau nu posibilă Înfăptuirea
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SUZANA BODALE () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1248]