1,527 matches
-
Apărării Naționale, ar fi fost de altfel speculată de către moscoviți ca diversiune aptă să producă schisma între Armată și Securitate, complotiștii pro-sovietici confecționând apoi diversiunea cu „teroriștii” presupuși a fi securiști pentru a adânci această ruptură; cel care a coordonat diversiunea „teroriști=securiști” a fost generalul Nicolae Militaru, care a și subordonat Securitatea față de Armată (p. 11), o complicitate specială având-o și generalul Victor Athanasie Stănculescu. Conducătorii pro-sovietici ai acestei diversiuni (Iliescu, Militaru, Stănculescu) și-au confecționat o aură de
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
pentru a adânci această ruptură; cel care a coordonat diversiunea „teroriști=securiști” a fost generalul Nicolae Militaru, care a și subordonat Securitatea față de Armată (p. 11), o complicitate specială având-o și generalul Victor Athanasie Stănculescu. Conducătorii pro-sovietici ai acestei diversiuni (Iliescu, Militaru, Stănculescu) și-au confecționat o aură de salvatori ai României și ai revoluției, justificând astfel legitimitatea noii Puteri. De aceea, gruparea Iliescu este văzută ca alcătuind „coloana a 5-a sovietică” într-o „structură de putere pucisto-kaghebistă post-decembristă
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
de către Nicolae Militaru și prin neutralizarea Securității. Dominată de kaghebiști era și Direcția de Informare a Armatei (DIA), singura, de pildă, consideră autorul, care avea în dotare simulatoare de ținte aeriene și arme de foc, bruiaj și război radioelectronic, astfel încât diversiunile de această natură din decembrie 1989 au fost în mod cert dirijate și concretizate de DIA. Rostul morților de după 22 decembrie 1989 a fost, desigur, compromiterea clanului Ceaușescu (pentru a li se cere pedeapsa cu moartea) și a Securității, considerată
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
au fost în mod cert dirijate și concretizate de DIA. Rostul morților de după 22 decembrie 1989 a fost, desigur, compromiterea clanului Ceaușescu (pentru a li se cere pedeapsa cu moartea) și a Securității, considerată loială lui Ceaușescu; dar tot în cadrul diversiunii „teroriști=securiști” au fost contrapuse în mod intenționat, în anumite situații, forțe ale MApN cu forțe ale MI, mizându-se pe victime care să întrețină psihoza (p. 43). De aceea, Raiha consideră că cei catalogați teroriști-diversioniști au existat într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
decembrie 1989, în România, a avut loc o invazie de spioni străini din URSS, SUA, Ungaria și Israel (p. 53). Ștețco vorbește despre existența unui plan „M”, care urmărea distrugerea dictaturii ceaușiste, angrenând experți în acțiunile de comando și de diversiune; acest plan „M” ar fi fost utilizat în decembrie 1989, fiind folosiți 2.000 de agenți informatori și 7.000 de simpatizanți din rândul populației (p. 50). Grupele de comando au fost instruite să creeze impresia că Securitatea atacă Armata
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
teroriști (întrucât respectivii reprezentau partida națională). Invazia străină programată, cum o numește Filip, a fost sprijinită intern de agenți și spioni (Nicolae Militaru, Silviu Brucan, al doilea fiind considerat eminența cenușie a evenimentelor din decembrie 1989) care au creat o diversiune amplă pentru a compromite USLA. Actanți în diversiune au fost și Ion Iliescu ori Gelu Voican-Voiculescu, ultimul urmărind, susține Teodor Filip, fie destructurarea, fie preluarea USLA. Autorul nu crede că ar fi existat un plan comun al Armatei și Securității
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
programată, cum o numește Filip, a fost sprijinită intern de agenți și spioni (Nicolae Militaru, Silviu Brucan, al doilea fiind considerat eminența cenușie a evenimentelor din decembrie 1989) care au creat o diversiune amplă pentru a compromite USLA. Actanți în diversiune au fost și Ion Iliescu ori Gelu Voican-Voiculescu, ultimul urmărind, susține Teodor Filip, fie destructurarea, fie preluarea USLA. Autorul nu crede că ar fi existat un plan comun al Armatei și Securității de a-l răsturna de la putere pe Ceaușescu
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
mentalitate a rămas comunistă, și care încearcă o revanșă târzie pentru a se deculpabiliza pentru că a fost unul dintre liderii represiunii de la Timișoara. * Dacă, în 1999, Constantin Sava și Constantin Monac au publicat o carte (Adevăr despre decembrie 1989. Conspirație, diversiune, revoluție...) în care, bazându-se pe Arhivele Armatei, au acuzat un complot extern împotriva României, complot pe care s-a grefat o revoluție (deși orientarea celor doi autori era spre teza conspirației, totuși ei au optat în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
fost cadre militare românești, cu un rol unic: acela de a crea o falsă impresie că armata română și o puzderie de cetățeni luptă cot la cot împotriva unui inamic invizibil. În paralel, Televiziunea a avut sarcina de a realiza diversiunea psihologică ș...ț” (p. 285). „Teroriștii” au acționat strict la comandă, la ordinele unor generali din MApN și MI, aflându-se în misiuni explicite. De cele mai multe ori, victimele (militari sau civili) erau rănite sau ucise la întâmplare- căci, dacă ar
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
la granița cu Ungaria, secondate de trupele maghiare. Pe lângă asentimentul străinătății la prăbușirea regimului Ceaușescu, Gușe sugerează existența unei conjurații interne. În opinia sa, schimbul de focuri care a început din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 a constituit o „diversiune diabolică”, prin intermediul căreia, în anumite cazuri, diferite unități ale Armatei au tras unele în altele. Totuși, admite și existența unor trăgători profesioniști (a căror origine nu o cunoaște), care împușcau doar în cap; nu în ultimul rând, consideră că o
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
indică prezența - în după-amiaza și noaptea de 21 decembrie - unui grup de agitatori, diferiți de revoluționari, pe care forțele de reprimare îi evitau și tolerau. Pentru ceea ce s-a întâmplat începând cu 22 decembrie, Raportul SRI vorbește despre „acțiuni de diversiune radioelectronică”, cei care au acționat cu aceste mijloace nefăcând parte din sistemul național de apărare a României, ci având o origine străină (această origine nu este specificată, ci suspendată). Deși Raportul SRI susține ideea de revoluție aproape pură, în culisele
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
argint (1993), Pavel Coruț continuă teza din Fulgerul albastru, dar pedalarea pe teoria conspirației este și mai accentuată: evenimentele din decembrie 1989 au fost puse la cale în afara țării, unul din scopurile străinilor fiind desființarea Securității; tot în acest sens, diversiunile sângeroase din 1989 au vizat sugerarea unei înfruntări pe viață și pe moarte între Armată și Securitate, declanșându-se, la nivel psihologic, o amplă acțiune de culpabilizare a Securității - astfel a fost distrusă forța de apărare internă și externă a
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
Frunză îi consideră membri ai trupelor de șoc, antrenați să tragă în populație, în special în tineri (pentru că aceștia erau nu doar anticeaușiști, ci și anticomuniști). Astfel, „teroriștii” ar fi fost securiști-asasini care au acționat în interesul noii Puteri, comițând diversiuni; deși o parte dintre ei au fost arestați, ei au fost eliberați mai apoi, tocmai fiindcă acționaseră la ordinele noului regim instaurat (p. 28). În opinia autorului, contrarevoluția a început după execuția cuplului Ceaușescu, inițiată fiind de grupul condus de
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
pe compromiterea imaginii pastorului protestant. La Timișoara, un rol aparte l-ar fi avut, consideră autorii coordonați de Ion Pitulescu, vandalizatorii de magazine, care erau cunoscători ai psihologiei mulțimilor și care au operat ca după un „manual”, ca profesioniști ai diversiunii (p. 71); acești instigatori făceau parte dintr-un aranjament (posibil complot extern). În ciuda faptului că analizează mai ales chestiunile legate de manipularea și stimularea evenimentelor din decembrie 1989, Pitulescu și ceilalți autori acceptă ideea de revoluție, dar nu oricum: „Tabloul
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
perioada 22 aprilie - 13 iunie 1990, mișcare de protest în care Ion Iliescu a văzut, în mod obsesiv, un atac la adresa democrației, care a declanșat o „rebeliune de tip legionar”! * Constantin Sava și Constantin Monac (Adevăr despre decembrie 1989. Conspirație, diversiune, revoluție..., 1999) aspiră să înfățișeze în lucrarea lor punctul de vedere al Armatei, folosindu-se de documente din arhivă. Astfel, autorii consideră că la nivelul Marilor Puteri (Gorbaciov, Bush) se știa de iminența prăbușirii regimului Ceaușescu, așa încât întâlnirea de la Malta
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
îi este indusă ideea de măcel, război civil, masacru, genocid, pentru culpabilizarea Armatei în ochii opiniei publice (p. 51). Deși argumentația celor doi autori se orientează în mod evident spre teoria conspirației externe, Sava și Monac afirmă totuși că, în ciuda diversiunilor care au existat, indicând pericolul unei invazii externe, a fost și o revoltă populară autentică, „provocată, încurajată, stimulată, dar apărută pe fondul stării generale de nemulțumire a cetățenilor” (p. 37). Autorii sunt de părere că Nicolae Ceaușescu ar fi intuit
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
grupurilor de manifestanți în diferite puncte centrale ale Bucureștiului. Ziua de 22 decembrie a fost importantă, susțin autorii, prin prisma fraternizării Armatei cu demonstranții din capitală. Perioada 22-31 decembrie 1989 este considerată, în schimb, a fi fost un „păienjeniș” al diversiunii triple: psihologică, radioelectronică, teroristă (p. 130); această diversiune multiplă a fost sprijinită din străinătate, dar și din interior (prin agenți străini), cu scopul de a împiedica noua Putere să ia decizii coerente și juste, de a îngreuna activitatea Armatei, de
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
Bucureștiului. Ziua de 22 decembrie a fost importantă, susțin autorii, prin prisma fraternizării Armatei cu demonstranții din capitală. Perioada 22-31 decembrie 1989 este considerată, în schimb, a fi fost un „păienjeniș” al diversiunii triple: psihologică, radioelectronică, teroristă (p. 130); această diversiune multiplă a fost sprijinită din străinătate, dar și din interior (prin agenți străini), cu scopul de a împiedica noua Putere să ia decizii coerente și juste, de a îngreuna activitatea Armatei, de a provoca victime pentru a înfricoșa populația, astfel încât
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
și juste, de a îngreuna activitatea Armatei, de a provoca victime pentru a înfricoșa populația, astfel încât opinia internațională să considere că singura soluție de salvare a României ar fi o intervenție din exterior (pp. 133-134). Cel mai activ spațiu de diversiune l-a reprezentat Televiziunea, unde informațiile haotice erau lăsate să circule fără discernământ. Un rol special l-au avut „teroriștii”, care au fost folosiți de conspiratorii externi pentru a declanșa un posibil război civil, care să ducă la o intervenție
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
care urmărea dezagregarea regimurilor comuniste din Europa - iar cazul cel mai iritant între regimurile comuniste din Europa de Est era acela al României, prin poziția rigidă a lui Ceaușescu. Pe acest fond, situația explozivă de nemulțumire din țară a facilitat „conspirația și diversiunea asupra României”, cum o numesc autorii; totuși, revoluția s-a manifestat ca „erupție socială cu un autentic caracter popular și național” (p. 200). Dacă îngroașă vizibil ideea de complot extern, Sava și Monac resping, în schimb, ideea de conjurație internă
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
un proces condus de o comisie extraordinară alcătuită din membri ai noii Puteri, dictatorul și soția sa fiind executați apoi în incinta unității. Kemenici afirmă că, până la acest final, din afara și din interiorul garnizoanei au avut loc tot felul de diversiuni, astfel încât cuplul să fie executat fără proces; cazarma a fost atacată de câteva ori în timpul în care dictatorul și soția lui s-au aflat acolo, dar fără să existe un scop precis al respectivelor atacuri. Vladimir Tismăneanu (Reinventarea politicului..., 1999
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
ale populației. Amplificând panica produsă de „teroriști”, echipa Iliescu a putut prelua mai repede și mai ușor puterea. Principala sursă de inducere a psihozei a fost Televiziunea națională, prin intermediul căreia s-au pus în circulație o serie de dezinformări și diversiuni. Din cartea lui Teodor Brateș (1992) despre tele-revoluție reiese că, de la un punct încolo, un grup de militari a primit misiunea să verifice informațiile vitale, în așa fel încât să nu mai fie date pe post vești false; nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
ofițeri MApN, care acționau la ordinele generalului Militaru - mai degrabă sugerează prima variantă. Filip Teodorescu (1992), ofițer în Direcția de Contraspionaj a Securității, judecat în Procesul de la Timișoara, susține, la rândul său, că asimilarea securiștilor cu „teroriștii” a fost o diversiune de amploare (Teodorescu lasă să se înțeleagă că diversiunea a aparținut noii Puteri constituite, dar nu face o afirmație clară în acest sens). Și alte voci creditează ideea că zvonistica legată de „teroriști” a fost instrumenată de grupuri de diversiune
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
degrabă sugerează prima variantă. Filip Teodorescu (1992), ofițer în Direcția de Contraspionaj a Securității, judecat în Procesul de la Timișoara, susține, la rândul său, că asimilarea securiștilor cu „teroriștii” a fost o diversiune de amploare (Teodorescu lasă să se înțeleagă că diversiunea a aparținut noii Puteri constituite, dar nu face o afirmație clară în acest sens). Și alte voci creditează ideea că zvonistica legată de „teroriști” a fost instrumenată de grupuri de diversiune (fără să se precizeze de cine aparțineau acestea), pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
diversiune de amploare (Teodorescu lasă să se înțeleagă că diversiunea a aparținut noii Puteri constituite, dar nu face o afirmație clară în acest sens). Și alte voci creditează ideea că zvonistica legată de „teroriști” a fost instrumenată de grupuri de diversiune (fără să se precizeze de cine aparțineau acestea), pentru a se crea un conflict deschis între Armată și Securitate - fie pentru a înscena un război civil, fie pentru a se solicita forțe militare din afara țării. La concretizarea zvonisticii au contribuit
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]