818 matches
-
și ia pîinea (Marcellino, pîine și vin). Cam Îți vine să plîngi, dacă vezi filmul de două ori sau te-a abandonat inspirația de-a trăi. Aici mă gîndesc totuși numai la spectatorii care mai pot plînge și nu la dobitocii pe care, nu s-a aflat din ce motiv, Dumnezeu Îi iubește la fel de mult, dacă nu și mai și. Desigur, Brooks protejează foarte bine miracolul săvîrșit de sora Sharon: prin mulțime se șoptește, de pildă, că surdul Își pierduse auzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a căror limbi dovâdește că le știe, dară noi nu. Că de n-ar fi jupânița să ne lumineze, mare greșală și Întunecare ar fi În lume și-n veacul acesta, și viața oamenilor prea puțin s’ar despărți de dobitocul cel mut. Că face jupânița cea năprasnică nește În adeveriu giocuri cu cuvintele ca cu bărbații de-a giur Împregiuriul. Înfuriată pe Buduca c-a apucat el o poiată „cu fruntea Înaltă și frumoasă” s-o beștelească pă prin gazetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Gorki s-a sinucis și enervat că Gorbaciov a venit prea tîrziu sau prea devreme, dînd drumul din casele de toleranță oligofrenilor securistici fortificați rapid În vile cu garduri de oțel cu vizor, ca să apucăm acum vremea gorilelor pe planeta dobitocilor și a turbării În așteptarea nu știu cui, Într-o nouă eră cînd oamenii mor mai frenetic, mai zguduit, mai uimiți ca niciodată, iluziile s-au făcut terci, nu asta e America pe care-o visam. Așadar Încă nu e gata. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
o împinse și-i dădu drumul lui Thomas, care scoase un oftat de ușurare și începu să-și curețe pantalonii de scame. Când se întoarse spre Sid, constată cu surprindere că fața îi era schimonosită de furie. — Nu citești ziarele, dobitoc ignorant? Eu și Tony aparținem trecutului. Suntem terminați. Kaput. — Îmi pare rău. N-am auzit. Și în acel moment Sid James respiră adânc, îi făcu cu degetul lui Thomas și îl expedie cu cuvintele de despărțire care încă mai erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ca el să Îi trântească ușa În nas, dar se pare că Lily nu a auzit. Și‑a tras un tricou pe ea și a reușit să se extragă din pat. — Lily, cine dracu’ e ăsta? E cel mai mare dobitoc pe care l‑am văzut În viața mea, ca să nu mai spun că e și absolut dezgustător. Ea a clătinat Încet din cap și părea că se concentrează foarte profund În Încercarea de a‑și aduce aminte cum anume intrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
V-ar plăcea să fiți doctor? Nu prea, răspunse Kay. Dar dumneavoastră? — Știu un băiat care asta vrea să fie. — Da? Un băiat de care-am fost Îndrăgostită. — A! — M-a dat la o parte pentru o altă fată. — Ce dobitoc. Acum e la armată. Dumneavostră nu sînteți Îndrăgostită de nimeni, nu-i așa? — Nu, spuse Kay. Cineva e Îndrăgostit de mine, de fapt. Este și de mare clasă... Dar ăsta-i un alt secret. Mă gîndesc la morfină. Mă bazez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pus un păhărel de votcă În laptele matern pe care-l păstram În frigiderul de la birou, de lângă lifturi. M-am dus la Celia și am Întrebat-o, ca de la femeie la femeie, ce măsuri mă sfătuiește să iau Împotriva unui dobitoc care, atunci când l-am interpelat În Davy’s Bar, a pretins că să pui alcool În hrana destinată unui copil de trei luni Înseamnă „să te râzi puțin“. Încă-mi amintesc grimasa de dezgust de pe fața Celiei, care nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
preț este o reacție instinctivă. Desigur, Îmi trebuie câteva zile pentru a analiza situația. Și bineînțeles, mă voi consulta cu analistul nostru pe Japonia. După cum probabil știți deja, Roy este un analist excelent. (O mare minciună: analistul este de fapt dobitocul de Rommford, care e În acest moment plecat În Dubai În concediu cu tema: futaiuri cu o dansatoare la bară pe care a agățat-o dintr-un bar de pe Farington Road. Șansele de a-l smulge pe mucosul ăla oribil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
pe ușă, strigând că trebuie să plec; de data asta Richard a coborât scările și s-a Îndepărtat, azvârlindu-și pe umăr puloverul gri, ca să se asorteze cu ochii lui, pe care i l-am cumpărat acum două aniversări. —Ce dobitoc bun de nimic e omul ăsta, până la urmă, spune Julie. Dă așa cu piciorul la tot ce aveți. Fără să observ, a Îngenuncheat În fața mea și și-a trecut un braț pe după gâtul meu. E vina mea. Pe dracu’. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
-i transmisese niciodată mesajul Clarei. îi povestea lui Edi vrute și nevrute despre alte fete, despre alți cunoscuți, dar n-o pomenea niciodată pe Clara. Bineînțeles că nu avea de gând să-i transmită mesajul Clarei, doar nu era chiar atât de dobitoc încât tocmai el să-i aducă din nou împreună! în ultimele zile, observase o schimbare: Clara avea drumuri precise, cu scopuri precise. Nu se mai oprea dintr-odată, nu se mai plimba aiurea pe străzi, nu se mai uita în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
încu viințând mut. — Adică vrei să-mi spui că tot tu ai desenat și portretele care atârnau înainte pe pereți? Și că profesorul de desen care m-a făcut cu ou și cu oțet la ședința cu părinții e un dobitoc? Bobo își ridică privirea, surprins. — Nu mă minți, Robert! îl avertiză domnul Scarlat mus trându-l cu degetul. Nu-i frumos! — Nu te mint, ta-tă! E vvvvi-na mea. M-am gândit cccă dau o di-men-siune mai mmare ca-me-rei da-ccă fac niște
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
bou crescut la țăruș, mi-aș face păcat și nu știu dacă mi-aș mai căpăta mântuire sufletului, întrucât nu se știe de-om mai ieși teferi din mina asta de la Pietrosul Te rabd și te iert, deși cu un dobitoc, nu ai ce să vorbești, fraților, iar eu am vrut numai să vă zic ce cred: că omul degeaba s-ar îngrădi cu plângere și cu suspine, fiindcă așa ar ajunge la năruirea lui și mai bine-i să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și o schiță de scenariu care să-i Împlinească cea mai arzătoare fantezie erotică. Așa că n-a citit nimic În prealabil și, bizuindu-se pe pana lui Leac, s-a dus direct să se făloșească. S-a făcut de râs. Dobitocul citea Înainte, poate pentru că-i era greu să-și audă vocea și să și Înțeleagă ceva, poate fiindcă spera că e doar o scenă mai aiurea, că până la urmă tot Între coapsele fetei primarului o să se ostenească el. Totuși, Încheindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
ghemuit, apoi, până să-și facă Pârvu curaj, pornesc către el, nu știu cum de, dar o fac În patru labe. - Băieți! Măi băieți! Cum spuneam: măi băieți, ce mai faceți, ai voștri cum o mai duc? Am sau n-am dreptate? Dobitocul! Îmi vine să-i sar În gât, sunt prea drogat, cred că reușesc doar să mârâi. De data asta am Întrecut măsura, am tras prea mult. Poate vine Leac cu o idee. Mă Întorc spre el, Îl văd scăldat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
afară, sunt întâmpinați cu foc furibund dinspre capătul culoarului. Așchii lemnoase sar din tocurile ușilor. Fir-ar să fie! Am să o iau pe lângă peretele din stânga. Numeri douăzeci de secunde apoi ieși și execuți foc pe direcția din dreapta. Sper ca dobitocul să tragă și astfel îmi va fi mai ușor să-l achit, spune Manfred cu voce joasă. Încovoiat, mișcându-se cu rapiditate pe lângă perete, cu umărul drept înainte, înaintează cu pași de pisică, aproape fără să atingă podeaua. Dispare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
drumul prin poieni, Legănându-se călare, Popa Florea din Rudeni. Colo-n vale, unde drumul Taie luminișuri rare, Printre plopi se vede fumul Hanului din Vadul-Mare. Calul, vesel, simte locul Și s-abate scurt din cale,C-a-nvățat și dobitocul Patima domniei sale... Iar hangița iese-n ușă, Bucuroasă de câștig. Ochii-i râd spre căldărușă: - Frig, părinte? Strașnic frig!” În secolul nostru umorul îmbracă și forma absurdului, realizată prin încălcarea unor principii fundamentale ale logicii, exagerând caracterul ilogic al
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
Între timp însă aflasem, nu fără să mă turbur, că marele Karma, spiritul universului, nu lasă lucrurile astfel și că îl silește pe ticălos să se reîncarneze. Dacă a fost un ticălos mare, spiritul lui reînvie de pildă într-un dobitoc, un măgar sau într-un bou și tot astfel prin treceri succesive se purifică, până ce esența sa se poate contopi cu Marele Spirit care a stat la originea vieții. Îi spusei tatei toată chestia asta simulând îngîndurarea. "Și de unde știi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
alta, bucuriile. Când Maria mă invitase în cofetăria belgiană din spatele Universității numai ca să privim cum vânzătoarea îmbracă o mănușă de catifea roz și de-abia atinge pralinele și fondantele aliniate pe platourile aurite, o invidiasem. Îi zâmbisem rezonabil, ca ultimul dobitoc, dar mă simțeam mort pe dinăuntru. În ochi îi sclipea ceva, poate iubire, poate magia momentului, poate dorința de-a săruta catifeaua pătată de pudra trufelor, cu religiozitatea unui credincios apăsându-și buzele de mâna papei. Mie mi-era pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
razna, anunțând ba că zboară prea repede, ba că li s-au oprit motoarele, ba că dau cu fundul de pământ; nu pe rând, ci toate în același timp. O bucățică de scotch făcuse diferența între moarte și viață: un dobitoc neatent o pusese pe senzorii de fuselaj, când spăla aripa pe-aeroport, apoi o uitase acolo. Încă o dată, puteam să răsuflu ușurat. Eu rămăsesem la adăpost, departe de micul mecanism al nenorocirii. Sau cel puțin așa credeam. M-am ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
faci o fotografie, poate chiar să le iei și tu acasă. Ieșiseră din interbelică, trecuseră prin război și recesiune, rămăseseră nemișcate după cincizeci de ani de comunism. Acum lipseau din doi în doi metri, parcă strada fusese decupată de-un dobitoc. Aveai impresia că te plimbi pe-o cartelă Jaquard; dacă le cercetai de-aproape, găurile erau deja înfundate cu crengi, noroi și frunze. Mai dispăruseră și casele vechi, cu marchiză de sticlă și îngerași grăsulii deasupra ferestrelor. Orașul le îngrămădise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ocular, bulele scăpate în topitorie indicau defectul viu de fabricație. Rebutul. „Unde vă vedeți peste 10 ani?“ - sunau întrebările la interviurile de firmă. Aceleași, oriunde te-ai fi dus: la Zara sau la Fabrica de conserve de pește. Cineva, un dobitoc patentat, gândea în perspectivă, croia planuri pentru viitor, alcătuind tabelul cu punctajul vieții noastre. Nu ne vedeam nicăieri, dacă am fi fost siguri unde, ne-am fi dus direct acolo, n-am mai fi venit la interviu. Meseria mea dispăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lucrurile se desfășuraseră altfel: în ’86, dădeam târcoale la mare, prin discoteci și „rockoteci“; în ’93, mă așteptau patru puștoaice, în patru orașe diferite (pe vremea aia, încă mergea fără mașină); în ’98, învățam implicațiile practice ale cuvintelor „avort“, „despărțire“, „dobitocule“ (nici astăzi nu știu care doare mai rău). Suprapunerea nu era perfectă. Maria venea cu trecutul ei, eu cu-al meu, despărțiți de câteva neînțelegeri fine, dar esențiale: nu agream sandalele, nu-mi plăcea hip-hop-ul și nu suportam să-mi găsesc perna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
viață, e literatură, pură invenție, ficțiune!“, am protestat. „Se-nvață chestiile astea-n anul întâi la Filologie. Distincția autor-narator-personaj, nici corijenții nu mai fac asemenea confuzii! Noi trăim bine-mersi, suntem vii, în carne și oase, indiferent câte povești ar scorni dobitocul ăsta care-și bate joc de noi!“ „Indiferent?“, a rânjit Mihnea. „Ca-n romanul ăsta, Alexandru?“ Mi-l arăta cu degetul: energic, lung și capitalist, ca Victor Newman în Tânăr și neliniștit. Avea dreptate. Eram prins la mijloc, nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să te străduiești prea tare: valurile și digul de stabilopozi îți indicau adresa. Dacă mai aveai vreun dubiu, sticleau luminile de-oțel ale Năvodarilor în stânga. Șeful milițienilor purta sub braț o mapă cu fermoar și-și înjura de zor oamenii: „Dobitocilor! L-ați luat pe-ălălalt! Ăsta nu povestește ce trebuie!“ Dintr-un al patrulea calculator, pe toată întinderea dintre cameră și spărtura noastră, se desfășura deșertul Karabogaz de la Marea Caspică. Îl recunoșteam dintr-o revistă, după dunele de sare, tractoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în dreapta, cu un vag surâs pe figură. Finalul însă era mult mai groaznic. Mulțimea care vine de la meci se revarsă peste podeț și malul râului ca un puhoi de pitecantropi scăpați la lărgime. Figuri monstruoase, prostificate, animate de rânjete animalice, dobitoci râzăreți care- i aruncă lui Vuică, năucit de lovitura mortală la cap - „De ce bei, bă ? Ce-ai servit, Cotești, Odobești ? Era sifonu’ tare ? Nu mai bea, bă, că ai să mori !”. Acesta este, indubitabil, poporul român, schimonosit de comunism, transformat
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]