1,417 matches
-
de Gabriela Mimi Boroianu , publicat în Ediția nr. 2091 din 21 septembrie 2016. Jurnalul „devenirii prin suferință” (Grig Gociu - “Căminul Racoviță”. Cartea a III-a) de profesor Constantin Stana Sunt cărți menite să ilustreze destine individuale atât de puternice prin dramatismul lor, și atât de încrustate în “carnea” unei generații radiante, încât depășesc, prin semnificații, delimitarea strict cronologică prestabilită de autori, spre a se ridica la treapta de generalizare ce afectează o întreagă epocă... Sunt cărți care n-ar trebui scrise
GABRIELA MIMI BOROIANU [Corola-blog/BlogPost/379601_a_380930]
-
citite, pentru că permit zborul planat al Suferinței până în contemporaneitate și dincolo ... Citește mai mult Jurnalul „devenirii prin suferință”(Grig Gociu - “Căminul Racoviță”. Cartea a III-a)de profesor Constantin StanaSunt cărți menite să ilustreze destine individuale atât de puternice prin dramatismul lor, și atât de încrustate în “carnea” unei generații radiante, încât depășesc, prin semnificații, delimitarea strict cronologică prestabilită de autori, spre a se ridica la treapta de generalizare ce afectează o întreagă epocă...Sunt cărți care n-ar trebui scrise
GABRIELA MIMI BOROIANU [Corola-blog/BlogPost/379601_a_380930]
-
tăicuță, timpul peste mine; / Sunt tată-acum și eu; la fel ca tine! / Tu ai plecat spre zările senine, / Iar eu trimit acum scrisoare către tine;” ( Scrisoare către tata). Poetul Titi Nechita scrie o poezie a sincerității, lirismul delicat, lipsit de dramatism și sfâșieri interioare, punându-și amprenta pe înfățișarea luminoasă a poeziei. Mereu în căutarea noilor forme de exprimare, Titi Nechita rămâne credincios poeziei clasice, expresiei poetice ce poartă vălul mătăsos al naturaleții. Valentina BECART, 24 IUNIE 2016 Referință Bibliografică: Recenzie
RECENZIE. CĂLĂTOR PRIN ANOTIMPURI”, AUTOR TITI NECHITA. de VALENTINA BECART în ediţia nr. 2123 din 23 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379236_a_380565]
-
cu toate valențele lui purificatoare, mistuitoare, izbăvitoare, ucigătoare: „De dragul tău las flacăra să ardă părul însângerat al nopții de sabat, neîmpăcat, neîmpăcat, neîmpăcat vâlvorește în triluri focul furat ... ” Atitudinea armonizării visului cu fapta reală este asimilată în versuri ce amplifică dramatismul trăirii: „Așa visez să fiu corsar și plaur, așa-mi doresc să ard sub vreasc de foc, fildeșul nopții, mântuie-l, femeie, veșmântul tău de lacrimi în mine n-are loc ... Spațiul poetic al focului este „expresia încărcată de suflet
„METAFORA TĂCERII” LA THEODOR RĂPAN de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 448 din 23 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362096_a_363425]
-
aerului enigmatic. Ea este o felină care știe când să iasă la atac și o pisicuță blândă când joacă rolul de îndrăgostită. Suzi nu se compară cu ea. E prea vaporoasă și corespunde gustului lui Petrini de femeie amoroasă, femeiea-fee. Dramatismul sentimentului este punctual forte al scriitorului, facultatea iubirii de a îmbrăca nebănuite forme, trecând prin efuziune, pândă, cruzime rece și violență paroxistică, spre a ajunge la ură bestială sau dispreț total. Sub acest aspect romanul conține scene antologice, fără pereche
DRAMA EROTICĂ ÎN CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1359 din 20 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/377743_a_379072]
-
a adoptării noului credo păgîn, revine gînditorilor, întrucît ei au fost primii care l-au adoptat și ei au fost cei care l-au răspîndit în sînul poporului german. Nu ne revine nouă sarcina să aprofundăm acest aspect de un dramatism și de o actualitate extraordinare, nu numai pentru poporul german, ci și pentru întreaga omenire. Această schemă a Statului, într-un anume fel "răsturnată", va deveni apoi schema "clasei muncitoare" în marxism, așa cum vom avea ocazia să vedem într-un
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
Soartă, cu o supremă ironie, pentru a domoli cerbicia uriașului elefant, care zdrobește cu forța sa brută secularii copaci ai pădurilor virgine. Și, o altă cugetare, care te-ar face să surîzi, dacă n-ai simți, dedesubtul suprafeței naive, tot dramatismul, tot tragismul unei situații universale: "Ce vină au ciorile, dacă orezul e mîncat de gîște?" (338, 9); sau o alta, din care rezultă un determinism riguros primordial: Ziua nu vede bufnița, cioara nu vede noaptea" (333, 5), la care se
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
decoruri: "fundalul cosmogonic și fundalul eschatologic. Materia însăși este examinată în fierberea ei în aceste două direcții, în mișcarea de organizare și de dezorganizare."43 Între acești doi poli, M. Eminescu imaginează o multimilenară prefacere în ruină a omenirii, un dramatism al erelor în creștere și descreștere, un spectacol al disoluției universale: "Și lumea din adâncuri o scutură ușoară / Ca pleava... Cerul cu sorii lui decade / Târând cu sine timpul cu miile decade" (Mureșanu). E "un sistem de gigantice clepsidre dispuse
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
clopote în sufletul oricărui trăitor. Eminescu nu este un privitor rece al cerului: o stea dacă fulgeră prăbușindu-se pe cer rezonează în sufletul său, precum prin tuburi subțiri de orgă ar luneca o piatră sfâșiind toată armonia. De aceea dramatismul acestor viziuni nu stă în sistemica lor zugrăvită "în negru", ci în surprinderea pierderii naturii astrale a "bulgărelui de lut", în păstrarea unei "nostalgii a astrului interzis și neînțeles": Când omul risipitu-i un lut fără suflare". Steaua la Eminescu are
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
căta-veți...) sau " Nici un chip pe care lumea ți-l atribuiește ție Nu-i etern, ci cu mari cete d-îngeri, de ființi o mie, C-un cer încărcat de mite asfințești din ev în ev." (Memento mori) Despre acest dramatism rezultat din permanența antinomiilor se pronunță și Iurii Kojevnikov: Dacă examinăm cu luare aminte panorama ciclopică a căderilor lumii, zugrăvită de poet, nu se poate să nu observăm acea dialectică stihinică, care stă la temelia poemului, acea interacțiune și luptă
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
fața unui rege dintre "microscopicele popoare", din nou o accelerare gâfâitoare pe dunga unei stele căzânde. Rupturile nu sunt ale discursului cât în mutarea de planuri. Fragmentele au incandescențe proprii, alimentate, parcă, fiecare, din sâmburi de gând tensionat, ca atomii. Dramatismul se degajă din aceste antinomii, din menținerea, în permanență a planurilor antitetice: "furnica ce cugetează a gândi" și zeul închis "în sine însuși", implacabil ("cugeți tu pământ?"), căruia îi simți toată ghețăria: "Cum ești tu nimeni n-o știe. Întrebările
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
octogenari de Dorohoi. Zice unul: ce bine era în vremea lui Stalin! Celălalt: măi, ești nebun? cum era bine? lagăre, prigoană, morți, foamete! Zice iar primul: da, dar ce orga(sm) aveam eu atunci! Un caz din păcate reflectînd, în dramatismul lui dureros și nedemn, acea parte a artiștilor de după război, care a plătit cu destulă nesăbuință tribut puterii instalate prin forța ocupantului, este cel al pictorului Ștefan Constantinescu. Venea dintr-o lume frumoasă, dintr-o Românie prosperă și democrată, în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a lui Andrei Șerban, cu Oedip-ul enescian, e reprodusă și imaginea marelui compozitor. N-am cunoscut această imagine și, văzînd-o, m-am cutremurat. E un Enescu macabru, neîntîlnit în nici una din ipostazele cu care ne obișnuiserăm, nici acelea lipsite de dramatism, de tragism chiar, dar departe, oricum, de aceasta, de-a dreptul sinistră. Lăsînd la o parte ingeniozitatea celor de la 22 de a ilustra pagina orbului Oedip cu fața lui Enescu, lovită parcă ea însăși de cecitate, să detașez, o secundă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
oameni ai muncii din teatre) la tătuca, să le rezolve el, pentru că el, numai el le rezolvă pe toate: de la împărțirea pămînturilor (din moșiile proprii) țăranilor, pînă la îmbunătățirea replicilor pe scenă. Iată cum se încheie un gest de oarecare dramatism existențial, iată cum termină niște oameni atinși de aripile geniului un protest mai mult decît legitim, iată cum a cariat comunismul fibra comportamentală pînă și la semeni care, prin frumoasa lor nebunie teatrul ar avea toate motivele să rămînă demni
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
familie (Rodica Boicu - soție și Silvia Sergent - soră), încercăm, în rândurile de față, necesara întoarcere în timp spre înțelegerea elementelor definitorii ale unei biografii pe cât de înălțătoare prin frumusețea morală și spirituală a personajului focalizat, pe atât de impresionantă prin dramatismul și densitatea „întâmplărilor” prin care a trecut și cărora a trebuit să le facă față. Pentru că - așa cum am mai afirmat - viața i-a rezervat lui Leonid Boicu, pe lângă împlinirile familiale și profesionale datorate în exclusivitate sieși, numeroase nedreptăți și privațiuni
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
din creația marelui compozitor întrucât echivalentul modern al operelor sale nu există. Este un oarecare adevăr în această afirmație, dar nu este întregul adevăr. Să ne gândim la operă Rigoletto. Bătrânul meu profesor nu-i putea rezista; în principal din cauza dramatismului acțiunii și al modului direct în care lumea descrisă de Verdi șochează. Oamenii dau navală, se aruncă furioși unii asupra altora, se amenință, agită săbiile, mereu și mereu. Ei sunt propulsați de o orchestră care este (cel puțin până la finalul
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
mai populare între anii 1851-53. Prima dintre ele, Rigoletto, reprezentată la Veneția (după o lungă disputa cu cenzură vremii, o problemă care va reveni mereu în activitatea lui Verdi) a avut un mare succes justificat prin amploarea fără precedent a dramatismului muzicii și prin varietatea și bogăția de situatii scenice impresionante prin caracterul lor neobișnuit. Nu cu mai puțin succes s-a reprezentat la Romă opera Îl Trovatore la începutul anului 1853; în schimb doar șase săptămâni mai tarziu, operă La
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
cea pe care i-au răpit-o peste noapte. Curtenii îi răspund să-și caute amantă aiurea. Bufonul îi uluiește când le strigă că cea despre care este vorba e în realitate propria lui fiica. Într-o scenă de mare dramatism, la început amenințător apoi implorând indurare, Rigoletto încearcă să-i înduplece pe curteni să-i spună unde se află Gilda (Cortigiani, vil razza dannata,). Această arie este unică din punct de vedere al formei convenționale, deoarece este alcătuită din trei
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
Gheorghiu. Personaj cu o simbolică limpede, Bunica încearcă să impună măsura bunului simț, tradiționalul optimism și judecata sănătoasă în această lume a derutei, compromisului și violenței. În rolul principal, Const. Popa, sfîșiat evident de dihotomia autor-interpret, conferă personajului un puternic dramatism interior; el parcurge cu bună știință actoricească stările complexe ale personajului, oscilațiile lui între gravitate și situațiile tragi-comice. Scenografia semnată Axenti Marfa propune un cadru întunecat, cu pereți transparenți, cu un mobilier liniar și monocolor, metaforă adecvată ideilor textului. Cineva
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
apăsător. Omagiind bravura soldaților români în Războiul pentru Independență, ciclul Ostașii noștri (1878) evocă, pe un ton hâtru (care anunță maniera lui G. Coșbuc) ori de înțelepciune gravă, bătrânească, o bătălie purtată parcă în șagă (Hora de la Plevna), cu tot dramatismul unor episoade (Peneș Curcanul). În simplitatea și curățenia lor sufletească, acești luptători plecați de la coarnele plugului sunt niște viteji (Sergentul) și A. nu pregetă să le înalțe o odă (Odă ostașilor români). Printre ultimele poezii, apărute postum, trebuie menționate Plugul
ALECSANDRI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
nostalgia lumii vechi cu ironia bonomă. O surpriză a fost prima piesă a lui A., Dragodana. De dimensiuni reduse, drama are în centru conflictul dintre onoare, ce nu se poate păstra decât cu prețul vieții, și datoria perpetuării neamului. Prin dramatismul său, piesa amintește Săptămâna luminată a lui M. Săulescu. Instinctul de umorist irumpe, în schimb, în Falimentul zeilor, o parodie brodând cu mare libertate pe motivul Amfitrion. Olimpul ia uneori chipul mahalalei bucureștene, alteori pare consiliul de administrație al unei
ANESTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285365_a_286694]
-
expresiei în acord cu sensibilitatea cititorului modern. Scriitorul a preferat idealizării neplauzibile recursul la o anumită „răceală” epică (o impasibilitate „flaubertiană”, cum a observat un critic), știind să exploateze cu pricepere tehnicile și procedeele unui realism evoluat. Observând că „între dramatismul temei istorice și modalitatea «rece» a tratării se păstrează o distanță”, criticul Constantin Stănescu opina că „din acest «decalaj» care favorizează realismul modern al privirii ies paginile cele mai bune”. În teatru, A. a dat „drame de idei”, cu subiecte
ANGHEL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285367_a_286696]
-
o doză de himeric. Mijesc în didahiile lui A.I. și muguri narativi, însă firul epic, subțiat și lăsat în umbră de spectacolul ideii și de mizanscena oratoriei, se fluidifică sub arcanele unui lirism alegoric, somptuos și cu o vână de dramatism. Amprenta de naturalețe, cu turnura oralității, dar și un rafinament al simplității coexistă în perioadele încărcate cu tropi, amintind de arhitectonica arborescentă a barocului. Momentele de beatitudine a revelației, de apoteoză mistică, ambitusul sublimității imnice și sunetul elegiac, amplele interogații
ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
nu au un scop practic, ci unul expresiv. C. Bell (1997, pp. 139-160) propune șase note caracteristice (formalismul, tradiționalismul, invarianța, respectul regulilor, simbolismul sacral, aspectul performativ), iar D. Kertzer (2002, pp. 9-11) identifică patru note definitorii (caracterul structurat, simbolismul, fixitatea, dramatismul). La rândul său, R. Grimes (1990, p. 14) susține că ritul se individualizează prin 15 trăsături (performat, formalizat, repetitiv, colectiv, standardizat, tradițional, serios, condensat, simbolic, idealizat, dramatic, paradigmatic, mistic, adaptativ, deliberat). Într-una dintre cele mai minuțioase analize ale acestor
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
la chronique historique et la fiction, afin de présenter au public l'instauration du régime communiste : Le titre inițial du român était Trésor de sang, mais îl a été réduit à Trésor/Tezaur, probablement pour éliminer dans le titre le dramatisme de l'ouvrage, qui relate un des épisodes leș plus cruels des années staliniennes en Roumanie : la déportation des paysans riches du Banat dans la pleine du Bărăgan, dans des conditions inhumaines, à des centaines de kilomètres de leur village
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]