703 matches
-
este una din cele mai temeinice. Să nu o ocolim! Să nu-mi spui că m-ai uitat, vere! Surprins, mă opresc și privesc cu luare aminte la omul din fața mea, care poartă pe chip un zâmbet larg. Când mă dumiresc cine-i, exclam cu bucurie: Uita-te-ar relele! Cum să te uit? Chiar așa: cum să mă uiți, când am colindat împreună toate ulițele Iașilor, vreme de un an și mai bine? Ai dreptate, dragule. De atunci pot să
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
bine spus, cu ce s-o începi... Dar... dacă mi-i da oarecare răgaz să găsesc o cale, ar fi cea mai potrivită treabă. De la mine ești liber ca pasărea cerului. Atunci, pe curând, vere! Pe... curând! Până să mă dumiresc eu bine ce a vrut să spună când a cerut un răgaz de gândire, omul meu dădea deja cotul uliții Muzelor... (N. B lcescu) * Drept să spun, după o vreme am cam uitat de întâlnirea cu ieșeanul și de promisiunea
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
vin de soi... Asta-i altă treabă. Eu spuneam că nu știu de unde să încep povestea cu vița de vie și apoi cu viile din jurul Iașilor, care se înțelege, sunt mama vinurilor. Până acolo mai este oleacă de treabă, vere. Dumirește-mă și pe mine ce ar însemna „până acolo”? Adică până să vorbim despre vinuri trebuie să pășim cu grijă prin... istorie și apoi prin... podgorii. Și? -Trebuie să aflăm mai întâi când și cum a început omul să cultive
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
zări. Și cum să nu-i vină poetului a spune „Sara pe deal buciumul sună cu jale”? Că a scris-o stând în cerdacul Bojdeucii, e foarte posibil, dar inspirația profundă și trainică de aici i-a venit. Acum sunt dumirit cum devine treaba cu „oful” tău și drept să-ți spun cred că ai dreptate. Ieșeanul mă privește în tăcere, apoi își fixează ochii pe creasta dealului din fața noastră, făcându-mă atent: -Uite colo se profilează culmea Repedii. La stânga se
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
un hârb de strachină, că de vin nu se poate spune că duceau lipsă. Beciul adânc din fundul curții adăpostea butoaie pântecoase pline cu vin de soi. Și tot nu am priceput cum vine treaba cu pusul bețelor în roate. Dumirește-mă. Ei, n-o lua și tu chiar așa. Am șuguit și eu, vere. Dacă-i numai o șagă, atunci ia-o după mine, pe urmele unei conducte pentru apă, făcută din olane - când, nu se știe - care pleca din
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
de “Mierlă Calodiiasă... a lui Calodi ce-au fostu zlătar”, care a “Vîndut,... o falce de vie din Valea Vlădicenilor...și cu pomăt... dumisale lui Savin ce-au fost spătar mare”. Am o mică nelămurire, vere. Rogu-te să mă dumirești. Întâi despre ce este vorba și mai pe urmă dacă pot? Ia să încerci și ai să vezi că poți. Să auzim pricina, dragule. La 3 octombrie 1700 (7209), Matei Sturza, unul din ctitorii mănăstirii Bărboi, dăruiește acesteia “cîte pogoane
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
mai la deal de han. Era darnic. A dăruit cărămida din care s-a zidit biserica din Vișan. Apoi, de Paște și de Crăciun, obișnuia să bucure școlarii din Bucium cu îmbrăcăminte, încălțăminte și cu dulciuri... Cred că m-am dumirit unde mi-ai dat întâlnire mâine dimineață... Sigur că da, vere. Așa că mâine, când soarele, cu fața lui “dodoloață”, clătită de roua dimineții, se va iți deasupra Repedii, ne vedem la “Hanul Doi Castani”. Hopaaa! Ce mai e și asta
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
încăpătoare numai bună pentru planurile lui. În scurtă vreme a deschis o crâșmă, căreia i-a zis: “La Doi Castani”. Și i-a mers bine... Cei doi castani și casa se află încă și astăzi la locul lor... M-ai dumirit, dragă ieșene, și mâine dimineță te voi aștepta “La Doi Castani” negreșit. Numai să nu zăbovim prea multă vreme pe acolo, că nu de alta, dar ni se usucă beregata ca la găini când au cobe. Așa vom face, dar
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
văd departe. Ia uite-te tu colea în zare. Nu vezi un fuior de fum care sfredelește cerul? Moș Dumitru Carpen și-a tras pălăria mai pe frunte și, cu ochii burnițați, a prins să cerceteze zarea. Când s-a dumirit cum stau lucrurile, a grăit către Pâcu. Cam ai dreptate, Pâcule. Aista-i fumul hornului de la Crâșma din drum. Ii semn că Măriuța are de gând să facă plăcinte poale-n brâu... Parcă le simt miroazna de aici. D-apoi
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
făcut, însă, nu văd nici urmă de ciubote...Dar într un colț mai întunecos al podului parcă se mișcau două luminițe...Uite așa făceau...Parcă le bătea vântul. Când la stânga, când la dreapta...Las lumina felinarului mai mică, să mă dumiresc ce-i cu luminițele acelea. De-odată nu le mai văd! Fac lumina felinarului mai mare. S-aprind și luminițele din cotlonul acela întunecos!...Doamne! Erau ca doi bunghi aprinși, care te spărgeau cu lumina lor și se mișcau mereu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
ne-o pedepsit Dumnezeu. Nici nu ne putem închina la icoane măcar” - s-o frăsuit fimeia mea și o început să tremure ca varga. „Ce facem?” „Ce să facem? Stăm și noi cu lampa aprinsă toată noaptea și ne-om dumiri mâine dimineață. Altceva ce să facem, dacă nu mă lași să trag cu pușca?” Dacă nevasta te lăsa, tu chiar trăgeai cu pușca în podul casei? a întrebat, jumătate în glumă, jumătatre în serios, moș Dumitru. Trăgeam, Dumitre! Trăgeam! Ce
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
l-a liniștit Vasile Hliboceanu. Așa parcă mai vii de-acasă, omule! a sărit bucuros Pâcu. Nedumerirea de pe fața negricioasă a lui Vasile Hliboceanu devenea tot mai vizibilă și a cerut: Drept să vă spun, nu pricep nimic, oameni buni. Dumiriți-mă și pe mine și hai să-l rugăm pe Costache să ne aducă o oală cu vin, că m-o pălit o sete strașnică. Când ulcelele pline și niște plăcinte așteptau pe masă, Vasile Hliboceanu a ridicat ulcica. Urându
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
directorul s-o făcut nevăzut, călcând repejor spre cabinetul lui. In acest timp, bețivul îi urmărea de peste gard. Când o văzut că doctorul de gardă și portarul se codesc, o strigat: „Măi vădanelor, dați cheia la mine!” Până când să se dumirească cei doi, bețivul o și intrat în curte, i-o smuls cheia doctorului din mână și, bodogănind, o luat-o galop spre morgă: „Acuma să vă văd, babelor! Acum, când am să-i dau drumul strigoiului...” In acest timp, doctorul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
Sper să-ți intre În cap simpla idee că cel care are dreptul să dea dispoziții, să controleze și să aprecieze cum au fost Îndeplinite acestea - din punct de vedere profesional, se Înțelege - le are șeful clinicii... Până să te dumirești cum stau lucrurile, poftește cu mine! Spunând acestea, profesorul a pornit spre ieșire. Doctorașul s-a ridicat, cu o lentoare vecină cu sfidarea. Profesorul a privit spre el semnificativ: „Înseamnă că ai <spateă serios, prietene!...” Au intrat În salonul doi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Petrică... Apoi au gustat din vinul cu parfum deosebit. Tata Toader, după ce a drămăluit o vreme ulcica, a adulmecat aroma vinului și a gustat și el. A rămas puțin pe gânduri, apoi a mai luat o Înghițitură... Când s-a dumirit ce minune de vin are În ulcică, a vorbit: ― Apoi vinul aista Îi o doctorie nu alta. Da’ cum de te-o răbdat inima să-l lași În fundul beciului atâta amar de vreme, frati Petrachi? ― Păi, știa El Dumnezeu că
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
stare polemică. Mințile suple au cîștigat scurt timp mingi de "ghem". În a doua fază, au cîștigat mingea de set mediocrii cu instinct social. Mingea de meci i-a revenit unui rudimentar ca Genosse. Nici după "căderea tablourilor" nu se dumirise: "Stați liniștiți. A căzut Ceaușescu, nu Partidu'!", zice-se că striga prin redacție. Acuma are manager literar în Franța, pentru un documentar: Cotidianitatea sub dictatură. Cornel Șoitu profita de orice perioadă de relaxare ideologică să mai strecoare o semnătură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
se mai văd, nimic nu ne poate opri din această stare euforică dată de invazia de alb; deodată, scap Într-un gol (interval) și nu mă mai văd, nimeni nu-și dă seama pentru un timp, după aceea, s-au dumirit c-am fost Îngropat În colțul de la stradă unde zăpada, era mai afânată; mă dezgroapă ceilalți copii, suntem În pauza mare; cine a observat dispariția mea a fost Olga; după o oră de căutări, ea era cea care mă scutura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
blocului era deschisă. Nu citi numele de pe avizier, ochii lui deprinși cu întunericul ar fi putut să o facă, dar, după cum simțise vibrațiile, știa că acela e locul. Ușile apartamentelor, pe toate cele cinci etaje, rămăseseră închise, oamenii nu se dumiriseră încă. Apăsă clanța și ușa pe care o căuta se deschise. În locul acela era rânduială, camera aparținuse cuiva care știa că pleacă. Deschise ușa de la balcon, auzea aerul nopții, dar și foșnetul aripilor care se strânseră lângă el, pe balustradă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
la Magdalena. Vezi că oftica se ia... — De la care la care ? zâmbi Lucică trist. Iadeș își mută privirile de la el la fată și înapoi. Lucică scoase din buzunar o batistă care purta aceleași semne ale bolii. Să moară mama, se dumiri Iadeș. De-aia vă iubiți voi așa ? — Și de-aia, răspunse Lucică, ștergând bărbia Magdalenei, dacă tot își scosese batista. Iadeș privi fără să înțeleagă. S-ar mai fi apropiat cu un pas, să se uite mai bine, dar n-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
io, adăugă și Bunelu, nici nu-mi mai aduc aminte. Poa’ să mă duc odată pe-acolo pe unde m-am născut, să întreb pe careva, poate știe de la străbunică-su. — Io nici nu știu pe cine să întreb, se dumiri Chisăliță. — Cum pe cine ? Pe tac-tu ori pe mă-ta, spuse Isaia. Apoi, cu o solidaritate lesne de înțeles : Sau pe popa care te-a botezat... — Păi, după cum m-am născut io, căută Chisăliță să-și amintească, cred că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aicea, spuse Pârnaie. Dar nu se clintiră, privind fascinați la monștrii care mușcau, clefăind din molozuri. Ce s-o fi întâmplat cu mortu’ ? întrebă Iadeș. Pârnaie privi către soldații de oțel ai acelei armate. — O fi înviat... Abia atunci se dumiriră și începură să se tragă îndărăt. Iadeș își apucă sacul din care se vedeau, înghiontindu-se, colțuri metalice. — Lasă-l pustiilor ! îi ceru Pârnaie. Iadeș căută din priviri și găsi telefonul cu firul atârnând. Îl îndesă lângă celelalte. — Mai schimbăm
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
legă elasticul la gura pungii. — I-ai pus pe toți ? întrebă bătrânul, zgâindu-se cu fața lui strâmbă. Nu ți-a scăpat vreo firfirică ? — N-ai fi văzut ? Bătrânul înghiți în sec, punându-și punga înapoi. — Bine că m-am dumirit la timp, zise. Dacă mă lăsam pe seama ta, pungașule, rămâneam fără bani... V- ați privatizat ca să jecmăniți oamenii, n-ați găsit alt nume pentru pungășie. Lasă că odată se trezește statul de unde l-ați îngropat și vă vine de hac
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu lătrăturile câinilor vagabonzi. Vacarmul se apro pia, așa că, sărind în picioare, cu mădularul încă nedomolit, Maca avu, pentru o clipă, impresia că îi vor scoate ușa din țâțâni și vor năvăli, cu toate arătările acelea în odaie. Apoi se dumiri : — Unchiul ! A dat iar damblaua peste el ! Smulse cearșaful pe care fata îl strângea peste piept să-și acopere sânii zburătăciți de dezmeticirea bruscă a bărbatului. Și-l înfășură de două ori peste coapse și, sărind câte două trepte, ajunse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Maca se întoarse, nedumerit. — Ce vrei să spui cu asta ? Bărbatul arătă cu capul spre scara blocului. — Și vede-te-aș tapet pe pereți cu cucurigu’ tău cu tot, răspunse omul, cu aceeași împăcare în glas. — Aha... încercă să se dumirească Maca, reîntorcându-se la gândurile lui. — E vorba de pereții blocului, preciză bărbatul. Și, văzând că Maca nu reacționează în vreun fel, îl înghionti : Hai, că pentru asta merit o țigară... — Nu știu ce să zic... — Păi, nu căutai o înjurătură cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în seara aceea, în arealul pe care-l păzea, oficial, n-avu de ales: înfipse colții lui micuți în glezna (încercată a) bețivanului. A, nu știi nici să muști?!... Să te-nvăț tot io, mă băiete!... Și, pînă să se dumirească gazdele, poetul îl ridică pe urmașul lui Bubico la înălțimea buzelor lui unsuroase și, vai!, îl mușcă cu sete. Cățelul, înnebunit de durere, începu să se-nvîrtă pe covor, schelălăind cumplit. Femeia, leșină, bărbatul se înroși de furie, iar Pîcă, simțind
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]