1,310 matches
-
să fie veridică. Blanche, spun mărturiile vremii, a moștenit caracterul integru și bunătatea tatălui ei Henry, primul duce de Lancaster. Căsătoria ei, în 1359, cu John of Gaunt a fost deosebit de fericită. La moartea ducesei, ducele a așezat o impresionantă efigie și un monument funerar deasupra mormântului ei din Catedrala Sf. Paul și a rânduit costisitoare slujbe de pomenire la comemorările tragicei despărțiri. Mai mult, deși John of Gaunt s-a căsătorit de două ori ulterior, a lăsat dispoziții testamentare să
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de arbori, ar putea fi un arbore care crește În baltă, căruia Îi priește apa și, mai mult decât atât, legătura care este sugerată Între broaște și orașul Corint nu poate fi Înțeleasă. Ele nu apar nici măcar ca emblemă pe efigia orașului, așa cum neîndoielnic este cazul cu frunza de pătrunjel, lucrată În aur, oferită odinioară, pe cât se spune, de Selinunt, sau cu securea dedicată altarului apollinic de către locuitori din Tenedos, dacă ținem seama denumeroșii crabi aflați pe acolo, În locul numit Asterion
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
să fie veridică. Blanche, spun mărturiile vremii, a moștenit caracterul integru și bunătatea tatălui ei Henry, primul duce de Lancaster. Căsătoria ei, în 1359, cu John of Gaunt a fost deosebit de fericită. La moartea ducesei, ducele a așezat o impresionantă efigie și un monument funerar deasupra mormântului ei din Catedrala Sf. Paul și a rânduit costisitoare slujbe de pomenire la comemorările tragicei despărțiri. Mai mult, deși John of Gaunt s-a căsătorit de două ori ulterior, a lăsat dispoziții testamentare să
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Mare (sic!), omorându-i pe turci"191. Aceste aparente inepții trădează foarte bine marile deficiențe ale povestirii istorice didactice, în care hazardul, devenirea, jocul, "creșterea" oamenilor și a ideilor par complet inexistente, pentru ca totul să se subsumeze, disciplinat și retroactiv, efigiei prestabilite. Fără premeditare, copiii au identificat și ocolit aceste reducționisme, propunând o citire de-a-ndoaselea a istoriei: Ștefan a fost "Mare", pentru că așa a hotărât el să fie, în condițiile date, cu turcii care "veneau în fiecare zi". Celor mari le
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
directorul Studioului de Arte Plastice al Ministerului Apărării Naționale și pictorul oficial al Casei Regale a României. În 2008, la Cercul Militar din Sibiu s-a deschis o altă expoziție, de același gen. În anul următor, pictorul a reluat tema "Efigiilor militare și istorice ale neamului", la Galeria de Artă a Cercului Militar Național din București. 209 În primul volum, imaginea copiilor era aproape absentă. În următorul, ei apăreau în ipostaze foarte puțin firești pentru vârsta lor amestecați direct în bătălii
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
lui Alexandru Sever (222-235), toleranța pe care principii păgâni au practicat-o față de creștini care, acum, nu mai este garantată sub steagul creștin. Ca exemplu al deschiderii evocate, ni se spune că Alexandru Sever, în altarul său privat, ținea împreună cu efigiile strămoșilor pe acelea ale principilor divinizați, însă numai o alegere a celor mai buni, și îndeosebi spirite vrednice, printre care Apolonius și, după cum ne spune un scriitor al vremurilor sale, Cristos, Avraam și Orfeu și altele asemănătoare. Ba mai mult
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dacă ar fi declarat normalitatea acestui lucru atunci ar fi mărturisit implicit că este un idolatru. În ochii evreilor acel tributum capitis, taxa personală, era semnul specific supunerii complete față de puterea împăratului roman, din moment ce dinarul avea reprezentată pe o parte efigia împăratului, sacralizată de înscrisul Tiberius Caesar divi Augusti filius Augustus, iar pe cealaltă erau gravate cuvintele Pontifex Maximus. Isus reia problema în alți termeni. Arătând o monedă spune: Dați Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de la o monedă. Faptul că aceste fragmente, deși mici, aveau o formă plată, destul de rigidă, ne-a condus la ideea că ar aparține unei monede, puternic folosite și subțiate. Pe aceste fragmente nu s-a putut observa nici o urmă de efigie, text sau gaură de agățat, dacă am considera că ar fi putut să fie folosite drept pandantiv. Cum în diferite necropole din această perioadă s-au descoperit asemenea monede, majoritatea folosite ca pandantive, am considerat că și în cazul nostru
Săbăoani Monografie arheologică Vol. II by Vasile URSACHI () [Corola-publishinghouse/Science/100956_a_102248]
-
la Marca Moldovei, bourul congiurat de doi Delfini. Cum că asta din ur mă M arcă era ceea ce o fi odată a gloriei Moldovei, mărturisesc, monede din Domnia lui Ștefan cel Mare, în care pe de o parte e figurată efigia Domnului, iar pe de alta bourul între doi delfini (aici după asteristic, urmează însemnarea: „O asemenea monedă de aramă au găsit o la Piatra boierul Mirișescu, car e spre știință sau litografiat). Nu mai puțin vrednic de știință este că
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
au găsit o la Piatra boierul Mirișescu, car e spre știință sau litografiat). Nu mai puțin vrednic de știință este că astă Marc ă au fost a Daco-Romanilor, precum se mărturisește, de o monedă de argint având despre o parte efigia Marcu Aure lie (de Antonio adeptat în Iunie la 161 înaintea lui Hristos) , ia r pe de alta, capul bourului între doi Delfini (după cel de al doilea asterisc, nota: „astă monedă de argint este proprietatea dsal e Gh . Asachi
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
a posibilului"!). După exorcizarea demonului burghez ce reclamă împăcarea resemnată cu sine și cu lumea din jur, în episoadele succesive ale ciclului "autobiografic", personalitatea lovinesciană își va fi căutat la un moment dat, compensativ, și un analogon simbolic, ideal, cu efigie de "luceafăr". Nu-i inutil de precizat că romanele eminesciene sunt scrise într-o perioadă tulbure, pe fondul unei crize existențiale majore, semnalate apăsat de notațiile din "agende". Motivațiile psihologice ale unui atari demers sunt însă mult mai complexe, după cum
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lui Dionisie Smeritul a putut deveni sistemul lumii civilizate, fiind o cucerire a întregii omeniri până în vremea noastră. Chiar dacă de-a lungul veacurilor calendarul creștin a suferit ameliorări, creștinii și necreștinii au rămas uniți de un sistem care poartă ca efigie Nașterea Mântuitorului lumii. Păstrând ferm criteriul Învierii și al Nașterii Domnului, statornicit de către Sfinții Părinți, Dionisie Exiguul a contribuit la încetarea dezbinărilor dintre cele două părți ale creștinătății pe care le provocase schisma acachiană. De asemenea, el a făcut ca
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
vedere, le-a creat."42 Din acest motiv, pentru poeticile secolului al XVIII-lea și chiar de mai târziu, Arta sa poetică a constituit un reper fundamental, alături de cea a lui Horațiu și desigur a lui Aristotel. Boileau devine o efigie a ideologiei clasice, câștigând treptat în prestigiu și obligând posteritatea să îl recunoască și să îl admire. Într-adevăr, "fără Boileau [...] clasicismul francez n-ar fi fost niciodată ceea ce este de fapt."43 I.2.4. Concluzii Sintetizând în câteva
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
o deosebire semnificativă între magie și religie.60 354 GÂNDITORUL SINGURATIC El susținea că toate ritualurile magic religioase răspund nevoilor sufletești ale oamenilor, că pentru aceștia important este, în primul rând, ceea ce le oferă actul săvârșirii lor: „A arde o efigie. A săruta imaginea celui iubit. Acestea nu se bazează firește pe o credință într-un anumit efect asupra obiectului pe care îl reprezintă imaginea. Ele urmăresc o satisfacție și o ating. Sau mai degrabă ele nu urmăresc nimic; acționăm în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
secundă să simt că-mi înapoiază milenii, O, de-aș avea absurda credință a dacilor, Cei înșelați atât de crunt după moarte. Reverberații depresive (în claviatură luminoasă totuși) individualizează monologuri în șoaptă ca acesta, de un impresionism difuz; unde este efigia exaltantă din momentul debutului? Sunt, în pagini ca Pereche, Când voi fi îmbătrânit destul, În dimineața de după moarte și în altele, consonanțe cu eminescianul Mai am un sigur dor (și variantele acestuia). Cuvânt și montaj Autenticitatea în poezie ține de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
1941. Deținut politic, trecut prin sumbrul "Fort 13", avea să fie eliberat după trei ani, în 1964. Fusese remarcat în 1970 cu promițătorul Inel cu enigmă, după debutul cu doi ani înainte în Cronica. Și-a construit de timpuriu o efigie de europenizant -, cu studii de filozofie (1947-1961) la Universitatea din Iași, și de germanistică (1965-1970). Intenționa să se consacre integral filozofiei ca profesionist. Autoexilat peste Ocean, asistent la Universitatea Statului Texas (1981-1986), ulterior lector la Universitatea Statului California, a devenit
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Eul agitat e tortură, așteptare mizeră Exil factice: "Exilată în țara din creierul meu / Unde nu e nici iarnă, nici primăvară. / Ci numai timpul în care mi-e dat să visez / Mi s-a făcut dor de țara de-afară". Efigie esențială La poeta Arderii de tot, gravitatea e un dat funciar, structural, dimensiune personală imuabilă, de unde o izbitoare succesiune de re-începuturi, vizibile de la un volum la altul. Solitudine, Plâns, Moarte, în agregări psihice neistovite, traduc, îmbinate, sentimentul tragic al Eului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
tabloul de gen se înscrie (aparent) în cadrele normalității, un Emil Brumaru funambul continuă la modul giocoso. Patetic și discret ironic, el își arată direct sau prin intermediul măștilor profilul interior grav; dedublarea îi dă libertatea de a se proiecta în efigii memorabile. Dicțiunea centrată pe contrasens, fabulația programată pe aglutinări năzdrăvane de basm, amestecul de gingășie ascunsă și bonomie creează o stare de empatie transtemporală. Poetul, cititor perspicace, avea cunoștință de Lautréamont (pe care-l citează într-un vers); îi erau
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
adresate trioului Miron Radu Paraschivescu-Nichita Stănescu-Leonid Dimov denotă, nu atât afinități estetice, cât solidaritate de grup. Elegii, câte un cântec simplu, câte un bocet în linie folclorică subliniază, încă o dată, consecvența de sistem, ideatică și afectivă, a unui poet autentic; efigie distinctă între atât de numeroșii confrați de astăzi. Fragmentele de proză poematică (intercalate în volumele esențiale) relevă virtuți de comentator estet; textele de aspect eseistic, frecvent apărute în România literară, întregesc imaginea unui "poet de duminică". PASIONALITATE ȘI FRANCHEȚE CAROLINA
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ca exponent al comunității, cum anterior fuseseră Eminescu, Coșbuc, Goga și nu numai aceștia: "Noros ori clar ca o amiază, / Eu sunt poetu-acestui neam / Și-atunci când lira îmi vibrează, / Și-atunci când cântece nu am..." Iată-l apoi într-o altă efigie, afirmând că Poetul, "acest duh al vieții", încorporează într-o singură ființă un tribun și un ascet. Tribun fără să pară fusese Grigore Vieru, începând cu cele vreo douăzeci de plachete de versuri pentru copii, scrieri suave țintind modelarea timpurie
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
statuia însuflețită ar putea fi metafora ideală. Avem convingerea că, în soluționarea tuturor acestor probleme, întâlnirea discursului teatral contemporan cu cel al antropologiei va putea duce la o mai exactă înțelegere a ceea ce înseamnă astăzi un teatru confruntat cu fantomele. Efigiile interstițiului: de la eidolon-ul și de la colossos-ul Greciei Antice la zeul-obiect africantc "Efigiile interstițiului\: de la eidolon‑ul și de la colossos‑ul Greciei Antice la zeul‑obiect african" Într-adevăr, antropologia ne oferă un întreg ansamblu de date referitoare la procedurile rituale
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
tuturor acestor probleme, întâlnirea discursului teatral contemporan cu cel al antropologiei va putea duce la o mai exactă înțelegere a ceea ce înseamnă astăzi un teatru confruntat cu fantomele. Efigiile interstițiului: de la eidolon-ul și de la colossos-ul Greciei Antice la zeul-obiect africantc "Efigiile interstițiului\: de la eidolon‑ul și de la colossos‑ul Greciei Antice la zeul‑obiect african" Într-adevăr, antropologia ne oferă un întreg ansamblu de date referitoare la procedurile rituale care, în practicile simbolice, au rolul de a articula raporturile dintre vii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
inanimatul, moartea constituind nucleul acestei realități de neconceput. De unde și noțiunea de energie, de putere pe care le mai poate avea încă trupul neînsuflețit și, într-un mod mai general, materia inertă. Exemplificând, Marc Augé enumeră o întreagă serie de efigii, statui-fetiș, dar și simple urcioare, formând împreună un veritabil sistem în care zeii stau alături de strămoșii morți și care nu poate fi înțeles decât în relație cu o concepție pluralistă despre ființa umană, potrivit căreia o parte a individului continuă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
la păstrarea sufletului ancestral ce urmează să se reincarneze: la triburile Yoruba, suflul - capul, la triburile Fon -, cu acea dublă dimensiune a respirației care încetează odată cu moartea, în timp ce spiritul imaterial, prezent în acest suflu, se reîntoarce la străbuni 1. Toate efigiile interstițiului, care marchează întotdeauna praguri, puncte de trecere ori intersecții, se constituie tocmai prin raportarea la acest mod de gândire relaționist. Ele sunt obiecte făcute din piatră sau din alte materiale inerte, obiecte încărcate însă de energie, de forță, căci
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
el însuși o veritabilă statuie. Veșmintele care îl acoperă, podoabele cu care e gătit, toate acestea țin de statuar. În strategiile funerare și în teatru, același gest: gestul costumierului, asemănător celui al sculptorului, și unul, și celălalt creatori ai unei efigii a interstițiului care conduce spre posibilele apariții ale fantomelor. Așadar, pentru Serres, degradarea morții 1 și sfârșitul erei statuilor sunt cei doi factori ce definesc modernitatea noastră. O modernitate în care nu mai privim moartea în față. Nevasta lui Lot
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]