1,905 matches
-
Romul Munteanu), se manifestă de la început ca un „elegiac confesional” ( G. Călinescu), marcat, cu intensitate variabilă, de momente succesive ale sensibilității lirice contemporane. Poetul revine mereu la un fond afectiv inițial („sufletul meu rămas la debut”), în cicluri de cântece, elegii, notații de jurnal liric, în a căror dicțiune preia și ecoul modelelor poetice consacrate (eminescian, arghezian, pillatian, voiculescian etc.). Desincronizat față de poeții de aceeași vârstă (Mihai Beniuc, Cicerone Theodorescu, Virgil Carianopol ș.a.), se afirmă alături de generația lui Gellu Naum, debutant
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
Cum observă Mihail Chirnoagă, poezia lui M. configurează „mai mult un fel de a reacționa la atingerea vieții” al unui „poet sincer, cald și-ndurerat”, decât fidelitatea față de un program liric. Dicțiunea elegiacă se individualizează pe o dimensiune cursivă, cantabilă. Elegie fragilă, Elegie, Cântec de toamnă, Cântec peste umăr, Sfârșit de poem ș.a. cristalizează blândețea franciscană a impresiei și o muzicalitate subtextuală: „Și dac-ar fi mai liniște în mine,/ Tristețea ar putea să se audă” ( Liniște grea). Spiritul acestei poezii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
Mihail Chirnoagă, poezia lui M. configurează „mai mult un fel de a reacționa la atingerea vieții” al unui „poet sincer, cald și-ndurerat”, decât fidelitatea față de un program liric. Dicțiunea elegiacă se individualizează pe o dimensiune cursivă, cantabilă. Elegie fragilă, Elegie, Cântec de toamnă, Cântec peste umăr, Sfârșit de poem ș.a. cristalizează blândețea franciscană a impresiei și o muzicalitate subtextuală: „Și dac-ar fi mai liniște în mine,/ Tristețea ar putea să se audă” ( Liniște grea). Spiritul acestei poezii, care mizează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
-n iad, Cluj-Napoca, 1993; Roși de lună, Cluj-Napoca, 1997; De izvoare, Cluj-Napoca, 1999; Manifestații studențești anticomuniste la Cluj în 1946, Cluj-Napoca, 1999; Suflet dac, Cluj-Napoca, 2000; Reflecții critice despre o teologie a istoriei, Cluj-Napoca, 2001; Capitala în Ardeal, Cluj-Napoca, 2002; Elegie omului simplu, Cluj-Napoca, 2002; Cronici de istorie românească, Cluj-Napoca, 2003; Transilvania, model României, Cluj-Napoca, 2003. Repere bibliografice: I. M. [Ioan Moldovan], „Bal ca-n iad”, F, 1994, 1; Ion Roșioru, Teribilism, revoltă, dor, TMS, 1994, 8; Ion Cristofor, Ionuț Țene
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290134_a_291463]
-
izvoare”, ATN, 1999, 5; Mircea Popa, „De izvoare”, „Adevărul de Cluj”, 2000, 2 968; Ioan Marinescu, „Suflet dac” - un univers într-un volum, „Adevărul de Cluj”, 2001, 3 194; Ion Cristofor, Între poezie și istorie, CL, 2002, 2; Nicoleta Milea, „Elegie omului simplu”, „Meandre”, 2002, 2; Marian Barbu, Trăind printre cărți, II, Petroșani, 2002, 97-99; Marian Barbu, O dinastie de scriitori, „Lamura”, 2002-2003, 14-17. L. Cr.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290134_a_291463]
-
după ce Thomas Gray, prietenul său, l-a convins că era vorba de falsuri (Gray trebuie să fi observat că versurile 22-25 din Elinoure și Juga erau în mod evident similare cu cele din poemul său Elegy in a country churchyard / Elegie într-un cimitir de țară; Hare 2011: XIX), Walpole și-a arătat îndoiala cu privire la autenticitatea textelor. (Hare evidențiază că Walpole mai fusese "prostit" înainte cu poemele lui Ossian, pe care le introdusese lumii literare ca fiind autentice, astfel încît acum
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
hymn for Christmas Day / Imn pentru Crăciun - "Umbră de nepătruns"; "Cer sumbru"; Chinurile-acestei Văi a lacrimilor". The Death of Nicou / Moartea lui Nicou - "Moartea ședea surîzînd peste grămezile de uciși". Elegy, to the memory of Mr. Thomas Philips, of Fairford / Elegie, în memoria dlui Thomas Philips, din Fairford - "o beznă îndesîndu-se"; "văiuga-ntunecată"; "întuneric înnebunitor"; "un clopot ce-i îndoliat al morții"; "nocturna pasăre afurisită"*; "furtuna mugitoare". [*the curst nocturnal bird: pasăre care ne amintește de imaginea poetică din faimosul poem
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
numai spre a plînge Un prieten ce eu am îndrăgit cu fiecare literă ce-i sacră tipărită! Necunoscută fie-mi mîngîierea, pacea, adormirea, Philips e mort, ș-atuncea e-o plăcere a murire!" Elegy on the death of Mr. Phillips / Elegie la moartea dlui Phillips (din ediția lui Skeat, 1883) - "șuvoi de suferință"; "Melancolia cea Neagră"; Nebunia mînioasă, frenetică, răsunătoare, groaznică"; "încruntarea sorții"; "lampa bolnavă a zilei în retragere"; "cenușiul crepuscular"; "groazele nopții care vine"; "valul cel întunecat"; "sumbra-întunecime îndesîndu-se"; "vrăji
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
acesta lui Chatterton.] Dar poate Muza ca să tacă, Phillips de moarte înșfăcat fiind! Au sînt eu încă viu? Sufletul meu, înalță-te! În straiul nemuririi-înveșmîntează-te, Și cu-al tău Phillips întîlnește-te în cerurile lui natale". Elegy, on W. Beckford, Esq. / Elegie, pentru Stimabilul W. Beckford - "sărmană lampa vieții mereu mai slabă, tot mai slabă"*; "săgeata morții"; a învăța "epoci una după alta din mormîntul său"; "ci dimineața luminoasă și nemuritoare-a cerului / Soarbe mărunta noastră particulă de timp"**; "mantii negre"; Anotimpurile
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
populateCăci - -mîța cea roșcată a domniței Betty a murit". The consuliad, an heroic poem / Consuliada, un poem eroic - "excrementele statului"; "zilele degenerate"; "ticăloșiile statului"; "un titlu l-a făcut infam de măreț"; "Sclav la sclavi venali; unealtă a uneltelor". Elegy / Elegie - "umbră solitară"; "Contemplație crepusculară"; "adăpost întunecat"; "tristețe groaznică"; "ruine-întunecoase ale vreunei chilii sacre"; "peșteră sumbră"; "val întunecat"; "văl înțesîndu-se"; "priveliștea stingîndu-se"; "bezna"; "mormîntul"; "toate chinurile unui iad"; "pasăre de rău-augur"*; "liniște grozavnică suspendată"; "luna înnorată"; "licăr firav"; "colină și văiugă
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
Sufletului meu este făcută-n așa fel Încît e prea măreață pentru-un Negoț avar servil: Cînd delirînd într-a Cernelii Nebunie Prind de Condei și public tot ce-mi vine". Elegy, on the death of Mr. John Tandey, Senr. / Elegie, la moartea dlui John Tandey, Sen. - "Lira ce dizolvă sufletul"; "Sumbra-întunecime de la Miezul Nopții". The Shepherds / Păstorii - "Pînza de păianjen din Creierul unui Poet". Kew Gardens / Grădinile din Kew - "În Glanda-i Pineală Aburii alunecă".* [*Into his Pineal Gland the
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
descoperit că aceasta are structuri retinale, fiind ca un fel de ochi ce privește spre înăuntru, astfel deschizînd portalul spre lumea onirică, experiată în vis, legată de lumile/ dimensiunile/nivelurile spirituale (vezi detalii în Wilcock 2012).] Elegy, written at Stanton-Drew / Elegie, scrisă la Stanton-Drew - "Sumbra-întunecime solemnă"; "groaze solemne"; "Verdele crepuscular"; "Imnuri funerare solemne"; Cînd voi fi liber din această temniță a mea, / Sufletul prinde-mi-l, la tine va zbura [draga mea Maria]"; Moartea de două ori săgeata și-a-înarmat-o, / Pe tine
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
l-am binecuvîntat". (cf. Clare 2007: 298-299) Ceea ce frapează aici în poemul lui Clare este și legătura cu misiunea asumată de Chatterton, aceea de a sonda tocmai "trecutul adînc" (the past profound) pentru a-l reînvia artistic-poetic-creativ.] Elegy. February, 1770 / Elegie. Februarie, 1770 - "sufletul sfîșiat"; "suferința un monarh lăuntric"; existența, doar un vis feeric"; "mănăstirea sumbră"; "zidul prăbușindu-se", "O! iute vină ruina cea prietenă, / Eliberează-mă de dragostea-mi, și lovitura cea de moarte dă-mi"; "O! eu trebuie, neluat
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
pitorescă”, presărate de-a lungul plachetei. Poemele sunt construite de regulă pe tensiuni simple și pe o dialectică prêt-à-porter; e caracteristică majuscularea unor cuvinte precum „Rațiune”, „Om”, „Inimă”, utilă în mobilarea unor avânturi convenționale. De bună-credință, autorul recurge la manevrele elegiei („Prin văluri fumurii rămase-n zare,/ în vals domol ca-n fiecare an/ se-ntorc duete albe, migratoare...// Nepământești iviri pe-acest liman -/ tărâm de cuiburi adăstând pe casă/ în revărsări de verde-eolian!”), ale „madrigalului” („Ai dat deoparte tot ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289874_a_291203]
-
lui verbală e rezistentă ca piatra sau ca arama. Acesta masivă carte are o valoare exemplară de comandament moral. Ea nu contrazice, ci pur și simplu anulează toate prejudecățile estetizante despre incongruența poeziei cu etica civică. Și mai ales a elegiei cu viața cetății. Acum se va înțelege cât de nedrepte au fost imputările ce s-au adus poetului care a scris Elegie pentru floarea secerată, că s-a retras în marea lui durere intimă, chemând-o, poate nu zadarnic, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
ci pur și simplu anulează toate prejudecățile estetizante despre incongruența poeziei cu etica civică. Și mai ales a elegiei cu viața cetății. Acum se va înțelege cât de nedrepte au fost imputările ce s-au adus poetului care a scris Elegie pentru floarea secerată, că s-a retras în marea lui durere intimă, chemând-o, poate nu zadarnic, pe Euridice asemenea lui Orfeu. Marea durere a unui bărbat ilustru e totdeauna un eveniment public. Cine trece pe lângă ea, văzându-și de
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
cetății e cuplul la treapta umană (în romanul lui Goethe Afinitățile elective, personajul Herr Mittler spune același lucru: căsnicia e temeiul civilizației). Iubirea înseamnă mângâiere, tandrețe, răbdare, dar deseori și asprime, necruțare, mânie. Și totdeauna curaj. Ea se exprimă în elegii sau imnuri, dar niciodată în tămâiere și flagornerie. Ea presupune neapărat încredere și fidelitate, deci optimism, dar nu optimismul mincinos și laș al ipocriziei, ci optimismul uneori exultant, dar alteori dureros și chiar tragic al conștiințelor superioare. Așa e iubirea
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
posteritate cu o aură sporită. Notabil e faptul că unii dintre cei „bătrâni” au dat în ultimii ani opere excepționale, profund reprezentative pentru epoca noastră. Sonetele shakespeariene ale lui Voiculescu, ultimele poeme ale lui Arghezi, Monolog în Babilon de Philippide, Elegie pentru floarea secerată și Hanibal de Eugen Jebeleanu, apoi Emil Botta, Șt. Aug. Doinaș, Leonid Dimov, pentru a ajunge la cei mai tineri (fără a-l uita pe Labiș): Ion Gheorghe (ale cărui Megalitice sunt o capodoperă, dar care e
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de estetică fenomenologică" Horea Poenartc "Horea Poenar" — Can we help you, Mr. Holmes? — No, no! Darkness and mr. Watson’s umbrella - my wants are simple” A.C. Doyle, The Valley of Fear Specia dracului, caii ăștia! Sau o interpretare la 11 Elegii Când printre cai eram un sfânt de cal am Înțeles că există În poezie o capacitate de netăgăduit de a te juca abil cu timpul. Un joc miraculos pe care Îl Începi nesigur, cu tristețea degetelor Întorcând pagini și numărând
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
interpretării de textul ca discurs: În urma sa - Întotdeauna discursivă - așezând un concept-vedere, tocmai pentru a fi acolo, În locul ce rezolvă diferențele (dar care nu e diferanța lui Derrida, pentru că aceasta e strict discursivă). Urmați-mă, așadar, Într-acolo. Pe urmele elegiilor stănesciene. Unde, așa cum anunțam ceva mai sus, deocamdată atât știm: că au fost odată cai. O ierarhie a cailor va privi În special trei paliere. Vom regăsi În ea conceptele pauline ale căii care le Întrece pe toate, așezate de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
vă spun că aceeași mișcare se desfășoară peste tot; de aceea, vorbind despre cai, eu vorbesc despre iubire și despre Iisus și despre cuvinte, concepte, despre ființă și despre adevăr. Încă nu am ajuns la interpretarea promisă a celor 11 Elegii. Și dacă nu o voi face, vreunul dintre voi se va supăra? Au doară Începem iarăși să spunem cine suntem? Au doară nu ajunge să privegheați cu mine până la sfârșit? De ce v-am chemat alături? Au doară nu știți? Și
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
splendorii; ea devine Însă accesibilă În Înțelesurile ei prin alergarea (mai Întâi ca părăsire) din acest timp. Înțelegem ceea ce am simțit, povestim ceea ce am văzut. Pentru o bună perioadă a discursurilor noastre suntem Într-o istorie nostalgică: privim Înapoi. În Elegiile stănesciene acest lucru se Întâmplă până În elegia a șasea. Prima vorbește de o intuiție a timpului splendorii. Vagă, fără cuvinte, fără discurs, fără istorie. Așa că e nevoie de coborârea În forme, de perceperea absențelor, de umplerea lor cu zei, de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ei prin alergarea (mai Întâi ca părăsire) din acest timp. Înțelegem ceea ce am simțit, povestim ceea ce am văzut. Pentru o bună perioadă a discursurilor noastre suntem Într-o istorie nostalgică: privim Înapoi. În Elegiile stănesciene acest lucru se Întâmplă până În elegia a șasea. Prima vorbește de o intuiție a timpului splendorii. Vagă, fără cuvinte, fără discurs, fără istorie. Așa că e nevoie de coborârea În forme, de perceperea absențelor, de umplerea lor cu zei, de expansiunea istoriei. De la elegia a doua și
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
se Întâmplă până În elegia a șasea. Prima vorbește de o intuiție a timpului splendorii. Vagă, fără cuvinte, fără discurs, fără istorie. Așa că e nevoie de coborârea În forme, de perceperea absențelor, de umplerea lor cu zei, de expansiunea istoriei. De la elegia a doua și până la a șasea se produce căderea, plină de nostalgie, căutând stabilitatea, căutând regăsirea În istorie, În cuvânt, În discurs a ceea ce e perceput acum ca pierdut. Abia apoi se Înțelege că se poate reveni În timpul splendorii prospectiv
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
se Înțelege că se poate reveni În timpul splendorii prospectiv și nu retrospectiv, constitutiv și nu mimetic (la fel cum În Phaidros accesul la Idee poate fi atins nu doar dialectic, prin discurs filosofic, ci și prin nebunie poetică, creatoare). Ultimele elegii desfășoară o ascensiune din timpul credinței În cel al nădejdii (unde sfârșește alergarea către Eu) și apoi În cel al splendorii (unde alergarea mai importantă, către celălalt, s-a Împlinit prin toate temporalitățile și discursurile posibile). Iată Încă o dată mișcarea
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]