KorAP: Find »[drukola/base=ergativ & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...26 27 28 ...44 >

1,078 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

tematic, sunt ergative. În plus, nu au argument extern. Bennis (2004: 88) identifică trei tipuri de verbe psihologice, corespunzătoare celor trei configurații din teoria propusă de acest autor (vezi infra, 4.1.2.): (a) tipul temere − tranzitiv; (b) tipul preoccupare − ergativ complex; (c) tipul piacere − ergativ simplu. Bennis (2004: 104−105) aduce argumente în favoarea ideii că verbele psihologice sunt ergative, dar nu și inacuzative (punctul de vedere al autorului în privința denumirii clasei este asemănător cu cel al lui Haegeman (1994), vezi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu au argument extern. Bennis (2004: 88) identifică trei tipuri de verbe psihologice, corespunzătoare celor trei configurații din teoria propusă de acest autor (vezi infra, 4.1.2.): (a) tipul temere − tranzitiv; (b) tipul preoccupare − ergativ complex; (c) tipul piacere − ergativ simplu. Bennis (2004: 104−105) aduce argumente în favoarea ideii că verbele psihologice sunt ergative, dar nu și inacuzative (punctul de vedere al autorului în privința denumirii clasei este asemănător cu cel al lui Haegeman (1994), vezi supra, 3.1.), prin compararea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
celor trei configurații din teoria propusă de acest autor (vezi infra, 4.1.2.): (a) tipul temere − tranzitiv; (b) tipul preoccupare − ergativ complex; (c) tipul piacere − ergativ simplu. Bennis (2004: 104−105) aduce argumente în favoarea ideii că verbele psihologice sunt ergative, dar nu și inacuzative (punctul de vedere al autorului în privința denumirii clasei este asemănător cu cel al lui Haegeman (1994), vezi supra, 3.1.), prin compararea verbelor psihologice (de tipul Comportamentul lui Ion mă amuză) cu corespondentele lor cauzative (de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2004: 105) arată că, în structurile cauzative, Experimentatorul e marcat cu Caz structural, fie prin adăugarea unui nivel vP în structurile active, fie prin adăugarea unui TP în structurile pasive. Dacă verbele cauzative psihologice sunt verbe tranzitive, corespondentele lor sunt ergative, nu însă în sensul obișnuit. Prin urmare, mulți autori susțin că verbele psihologice reprezintă o clasă care nu poate fi subsumată celei a inacuzativelor. Includerea acestor verbe în clasa inacuzativelor s-a făcut, așa cum am arătat, mai ales pe baza

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
502): tranzitive (carte citită), intranzitive simetrice (om înrudit/învecinat cu mine). Verbele psihologice care nu au variantă cauzativă nu acceptă adjectivizarea participiului (*copil sinchisit de școală/suferit de inimă). În sfârșit, autorii care optează pentru considerarea verbelor psihologice ca fiind ergative pe baza participării acestora la alternanțe de tipul celei cauzative au formulat rezerve cu privire la rolurile semantice ale argumentelor. 3.3.1.2. Verbele de măsură (de tipul a măsura, a cântări, a valora, care, conform GALR, se construiesc cu un

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
argument realizat prin grupul de măsură. 3.3.2. Inventarul și clasificarea semantico-sintactică a verbelor inacuzative din limba română În această secțiune voi aplica principiile sintactice și semantice prezentate mai sus (formulate pentru limba engleză) la inventarul de verbe inacuzative/ergative din limba română, stabilit după cum am arătat supra, 3.2.1. Inventarul propus, deși este neașteptat de bogat, comparativ cu cele câteva verbe care serveau ca exemple în studiile anterioare, nu este exhaustiv: pe de o parte, pentru că am eliminat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
stare au cauză externă și doar câteva au cauză internă. Pentru română, observația ar putea fi reformulată astfel: majoritatea (toate cele derivate) pot avea cauză externă, dar pentru realizarea schimbării de stare este nevoie de anumite proprietăți ale subiectului verbului ergativ, respectiv ale obiectului verbului corespondent tranzitiv. De exemplu, în cazul unor verbe primare: este nevoie de anumite proprietăți pentru ca un anumit lucru să se clocească dacă este lăsat la căldură sau să (se) mucegăiască, să (se) ruginească, să expire, să

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
altă substanță", a apune, a asfinți "a dispărea, a se lăsa spre orizont, a fi dincolo de linia orizontului", a (se) ancora "a se fixa, a fi fixat la malul apei". Și în cazul acestei subclase considerarea anumitor unități ca fiind ergative depinde de contextul în care sunt folosite. Dacă pentru verbele care nu se pot combina decât cu subiecte inanimate − a se alege, a se amalgama, a apune, a asfinți, a se astupa, a bălti, a se bifurca, a se decanta

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
urmă a acuzativului originar, nici în structura reflexivă (Lucie washed 'Lucie s-a spălat'), nici în cea inacuzativă (Lucie rolled 'Lucie a alunecat'). 4.1.2. Categorii funcționale responsabile de atribuirea/verificarea Cazului acuzativ Multe dintre definițiile date clasei verbelor ergative/inacuzative conțin informația că acestea sunt inapte de a atribui Cazul acuzativ. În continuare, voi prezenta câteva dintre opiniile asupra categoriilor funcționale responsabile de atribuirea/verificarea Cazului acuzativ, categorii care au o istorie a lor și diverse denumiri (v, Voice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
arătând că S se deplasează în Spec,AgrS, iar O se deplasează în Spec,AgrO. Acordul apare fără Caz, iar Cazul, fără acord. Chomsky (1995: 176) arată că AgrS e activ în limbile acuzative, iar AgrO e activ în limbile ergative. În aceeași linie, Borer (1994: 27−28) arată că, în intrările lexicale ale verbelor, argumentele nu sunt specificate ca interne sau externe (nu există ierarhizare) și nu sunt specificate tematic. Atribuirea funcțiilor gramaticale urmează o ierarhie de deplasare a argumentelor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tipul predicatului semantic la care se raportează; sunt considerate prototipice Pacientul și Tema care transferă "energia dezvoltată" în acțiune, sursa energiei fiind Agentul (pentru verbele agentive) și Pacientul afectat sau Tema afectată de energia dezvoltată în proces (pentru verbele nonagentive ergative). ● Manoliu-Manea (1993: 74) definește Pacientul ca participantul afectat, "fiind într-o stare" sau "suferind, trecând printr-o schimbare a stării" și subliniază că este rolul prototipic al obiectului direct în acuzativ. Cornilescu (2006: 137) atrage atenția asupra faptului că nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sau starea exprimată de predicat. ● Palmer (2007 [1994]: 8) consideră că Agentul și Pacientul sunt cele mai importante roluri pentru tipologie (dar contează și Locativul și Instrumentalul), aflându-se la baza distincției tranzitiv/intranzitiv și sunt importante și pentru delimitarea ergativ/acuzativ. Palmer (2007 [1994]: 22) adaugă că toate limbile fac distincția între Agent și Pacient. ● Avram (2003: 170) subliniază că Pacientul suferă o schimbare de stare sau de localizare și nu are control asupra activității denotate de verb. ● Levin și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
aplica pentru limbile care au distincții aspectuale de perfectivitate, pentru că inacuzativele sunt intranzitive perfective. Dacă pentru neerlandeză și germană diagnosticele inacuzative (toate derivate din selecția auxiliarului) sunt mai clare, pentru engleză nu s-a făcut o listă exhaustivă a predicatelor ergative. Abraham (2004) sugerează că ergativitatea verbală este un epifenomen al perfectivității, cel puțin în limbile care au semne morfologice ale perfectivității. Reinhart (1991: 1; 1996: 9) se declară împotriva stabilirii unei relații între ergativitate și aspect și arată că această

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un epifenomen al perfectivității, cel puțin în limbile care au semne morfologice ale perfectivității. Reinhart (1991: 1; 1996: 9) se declară împotriva stabilirii unei relații între ergativitate și aspect și arată că această direcție de cercetare e greșită, clasa verbelor ergative neputând fi redusă la una dintre cele trei mari clase de verbe aspectuale. Reinhart (1991: 3; 1996: 10) demonstrează lipsa relevanței aspectului pentru clasificarea verbelor ergative. Niciuna dintre clasele aspectuale mari nu se suprapune cu sau nu conține clasa inacuzativelor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergativitate și aspect și arată că această direcție de cercetare e greșită, clasa verbelor ergative neputând fi redusă la una dintre cele trei mari clase de verbe aspectuale. Reinhart (1991: 3; 1996: 10) demonstrează lipsa relevanței aspectului pentru clasificarea verbelor ergative. Niciuna dintre clasele aspectuale mari nu se suprapune cu sau nu conține clasa inacuzativelor: (a) stări: stative (be 'a fi', stay 'a sta', remain 'a rămâne') și activități (roll 'a se rostolgoli', move 'a se mișca', spin 'a se învârti

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
186) formulează ipoteza ordinii cauzale, conform căreia ierarhia relațiilor gramaticale subiect − obiect − oblic corespunde ordinii participanților în lanțul cauzal. În funcție de acest criteriu, autorul distinge (a) roluri subsecvente: Beneficiar, Recipient, Rezultat și (b) roluri antecedente: Instrument, Modalitate, Mijloc, Comitativ, Agent Pasiv, Ergativ, Cauză, iar obiectul este punctul final. Croft (1991: 191) arată că anumite limbi acceptă încorporarea unui argument nominal, ceea ce face ca un alt participant să poată deveni obiect direct; argumentul încorporat se plasează între subiect și obiect, din moment ce a devenit

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Pentru detalii asupra teoriei lui Croft, vezi și Stan (2005: 224−229). Înscriindu-se în linia teoriei cognitive de tip cauzal, Lemmens (1997) arată că gramatica (engleză) acțiunii și a evenimentului este guvernată de două modele distincte ale cauzalității: modelul ergativ și modelul tranzitiv. În modelul ergativ, constituirea evenimentului începe cu Tema și acționează împotriva curentului de energie. Participantul Temă este evocat ca parte a miezului conceptual autonom al predicației procesuale (conform lui Langacker 1991). În sistemul lui Davidse (1991)89

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
vezi și Stan (2005: 224−229). Înscriindu-se în linia teoriei cognitive de tip cauzal, Lemmens (1997) arată că gramatica (engleză) acțiunii și a evenimentului este guvernată de două modele distincte ale cauzalității: modelul ergativ și modelul tranzitiv. În modelul ergativ, constituirea evenimentului începe cu Tema și acționează împotriva curentului de energie. Participantul Temă este evocat ca parte a miezului conceptual autonom al predicației procesuale (conform lui Langacker 1991). În sistemul lui Davidse (1991)89, în reprezentarea ergativă a unui eveniment

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
spart'), participantul afectat de eveniment, dar și coparticipant în același timp, este numit Medium și are capacitatea de a iniția evenimentul. În construcțiile noncauzative se produce o neutralizare: procesul este inițiat fie de Medium, fie de o forță exterioară. Modelul ergativ este nuclear: un Instigator este adăugat procesului care este deja semiautonom. Astfel, categoria Agent cuprinde Instigatorul ergativ și Actorul tranzitiv. Modelul tranzitiv este linear, centrat pe Actor, participantul central. Participantul afectat nu este coparticipant, ci Țintă. Adevăratele construcții intranzitive − așa cum

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de a iniția evenimentul. În construcțiile noncauzative se produce o neutralizare: procesul este inițiat fie de Medium, fie de o forță exterioară. Modelul ergativ este nuclear: un Instigator este adăugat procesului care este deja semiautonom. Astfel, categoria Agent cuprinde Instigatorul ergativ și Actorul tranzitiv. Modelul tranzitiv este linear, centrat pe Actor, participantul central. Participantul afectat nu este coparticipant, ci Țintă. Adevăratele construcții intranzitive − așa cum numește Lemmens (1997) ergativele fără pereche tranzitivă − de tipul John died 'John a murit', Mary is running

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Instigator este adăugat procesului care este deja semiautonom. Astfel, categoria Agent cuprinde Instigatorul ergativ și Actorul tranzitiv. Modelul tranzitiv este linear, centrat pe Actor, participantul central. Participantul afectat nu este coparticipant, ci Țintă. Adevăratele construcții intranzitive − așa cum numește Lemmens (1997) ergativele fără pereche tranzitivă − de tipul John died 'John a murit', Mary is running 'Mary aleargă' reprezintă un subtip special al modelului tranzitiv. Exemplul oferit de Lemmens (1997) este foarte interesant. Autorul studiază evoluția verbului abort 'a avorta' în limba engleză

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și Leclère 197699). În studii mai recente, se vorbește despre incoativizare (Grimshaw 1990) sau anticauzativizare (Koontz-Garboden 2009: 77), definită ca fiind un fenomen prin care un verb incoativ este derivat morfologic din perechea cauzativă. Matsuzaki (2001: 2) arată că perechile ergative sunt caracterizate printr-o schimbare în structura argumentală, numită alternanță ergativă, iar, la alți autori, alternanță cauzativă (Haspelmath 1993100, Levin și Rappaport Hovav 1995), alternanță de tranzitivitate (Hale și Keyser 1987101), alternanță inacuzativă (Kiparsky 1998). Levin și Rappaport Hovav (2005

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tipul de cauză este o altă trăsătură relevantă: spre deosebire de agentivitate, cauza accentuează legătura dintre agent/cauză și evenimentul cauzat. Criteriul (e) a determinat numeroase interpretări. Smith (1970, apud Matsuzaki 2001: 78) arată că există două trăsături semantice asociate cu verbele ergative care participă la alternanță: activitate independentă și control extern. Nu participă la alternanța ergativă nici verbe ca destroy 'a distruge' și build 'a construi', care descriu numai activități controlabile de către un agent extern, dar nici verbe ca shudder 'a tremura

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
trebuie studiată la nivelul interfeței Lexic−Sintaxă. 5.2.4. Hale și Keyser (1993: 55) arată că relația dintre structurile tranzitive și cele cu încorporare este un fenomen de alternanță lexicală. Autorii (Hale și Keyser 1993: 82) susțin că verbele ergative pot proiecta atât grila verbală tranzitivă, cât și intranzitivă. NP se deplasează în poziția subiectului, Spec,I; acest subiect intern este argumentul afectat. În engleză, toate verbele ergative pot fi folosite în construcția medie, iar incoativele reprezintă folosirea intranzitivă a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de alternanță lexicală. Autorii (Hale și Keyser 1993: 82) susțin că verbele ergative pot proiecta atât grila verbală tranzitivă, cât și intranzitivă. NP se deplasează în poziția subiectului, Spec,I; acest subiect intern este argumentul afectat. În engleză, toate verbele ergative pot fi folosite în construcția medie, iar incoativele reprezintă folosirea intranzitivă a ergativelor. Hale și Keyser (1993: 84, 85) mai observă că asimetria în alternanța tranzitivă (între formele incoative și cele medii) este cerută de verbele ergative de localizare, incoativele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]