1,410 matches
-
zei. Se realizează o stampă câmpenească în care elementarul și murmurul armonic al pământului (câmpul scăldat în „zmalțuri” de rouă, truda „arătorului” și aleanul lui spus în cântec, „plăcutele zbierări de turme”, „balsamul” miroaselor) sunt chemate să mărturisească tot supremația erosului. Poema îl anunță pe Heliade din Zburătorul prin momentele ei de pastel însuflețit de acordul „unsunător” al cereștii mișcări: „Toate se deștept, simt, cere/Magnetul însuflețit/ Ce va prin împărechere/Sufletul a fi-nnoit”. V. încearcă și struna liricii de idei
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
piese ale ciclului Trandafirii negri din placheta Rostiri tari poetizează situații erotice, cu etalarea detaliilor corporale feminine. Vibrația cea mai autentic lirică se află în Candoare, poem al ingenuității adolescentine. În versurile din Apoteoz (1933) expresia tinde spre inefabilul muzical, erosul având inflexiuni epitalamice, cu ecouri din Cântarea Cântărilor. Aceeași tonalitate apare în Minois (1934): „Aș vrea să am asemenea poeților latini / puterea proslăvirii și geniul lor bogat / să cânt delicatețea picioarelor ce-au stat / întinse goale-n umbră sub brațe
ZAHARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290687_a_292016]
-
situeze în atemporalitate și vede „amforele stelare” ca niște depozite misterioase de amintiri. Poeziile din Iubește clipa de față (1994) aparțin tot liricii naive, caracteristică arătându-se și de această dată sinceritatea rostirii. Dominantă este conduita epicureică, aplicată cu precădere erosului, iubirea fiind elogiată ca esență a existenței, dătătoare și de suflu poetic. Poemele din culegerea Pe scara unui gând (2000) „adaugă un cerc nou de vârstă” (Constantin Cubleșan), marcând cultivarea timbrului reflexiv, a dialogului cu divinitatea. SCRIERI: Amfore stelare, pref.
ZEGREANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290729_a_292058]
-
Citesc pe chipul milei Tale ciuda/Că-Ți sunt mai om decât mi-ești Dumnezeu”. Frecvent însă, angoasa, sentimentul părăsirii sau al finitudinii sunt deturnate spre formele ludicului. Tristis amor, Telefon, Romantic, Ispita clipei, Bărbat învins, Spovedania unui copil al Erosului nostru și multe alte piese din ciclul De-amor și de-amar (joc de cuvinte mizând pe rezonanțele etimologice ale celui de-al doilea termen) sunt elegii erotice convertite, disimulate prin prozodii sprințare și prozaizări voite: „Noi ne iubim în
VULPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
parte din altă categorie, jurnalul ei rivalizează în totul (inclusiv în ce privește bunătatea inteligentă și spiritul de justiție morală) cu însemnările zilnice lăsate de Mircea Eliade sau de Mihail Sebastian. Este un spirit religios și, chiar în iubire, admite ideea unui „eros spiritual”. Are o instrucție superioară, e înzestrată cu mult bun-simț și înțelepciune. Nu vrea să fie o femeie savantă, și din jurnalul intim se vede limpede că nu cunoaște falsele drame ale snobinetelor intelectuale. Profesoara de estetică și teoria teatrului
VOINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290630_a_291959]
-
suprafața versului. Spiritul elegiac din adâncurile ființei nu împiedică însă manifestările exuberante, simpatic teatrale în relațiile obișnuite de viață. Poezia este fastuos erotică, plină de aluzii și de solemnități în stilul parnasienilor și al simboliștilor. Z. scrie cu precădere despre eros, adunând în jurul lui toate figurile retoricii. În Umbra paradisului (1970), ca și în alte volume, se întâlnesc, din nou, „lunaticii crini” și „candelele muzicale”, „baletul lebedelor pe ape”, „clavirele de unde”, „asfințitul razelor în urne”, „carbonizatele păsări” bacoviene și toate celelalte
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
excesiv, cu podoabe și sonorități livrești, de o eleganță care place totuși, fiindcă Z. pune gravitate și pricepere retorică în lirica sentimentală. După o frumoasă parafrază barbiană în Cartea de copilărire (1974) revine, cu Astralia (1976), la tema lui privilegiată, erosul, pe care o tratează într-un vers mai concentrat. Este în continuare încercat de mari voluptăți și trece prin extazuri împinse la limita suportabilului, însă în câmpul lui de observație încep să pătrundă în chip amenințător făcliile de ceară, văile
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
zonele sacrului, în câmpul de semne se ivesc hierofaniile, retorica se complică. Poemul titular este conceput ca un oratoriu liric, cu personaje-mituri (Henoch, Măturătorul, Tsicla, Corul, Corificul) și indicații solemn-patetice de regie: „zidurile plâng orologii oarbe”, „norii târăsc sigiliul marelui eros”. Și Costache Conachi folosea acest fel de colocviu liric pentru a defini „urgiile” amorului. Z. bate spre latura lui sacră, dar cu o îngrămădire de subtilități formale care împiedică demonstrația. Retorica amoroasă este, în genere, inventivă și deviază sistematic trubadurescul
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
romantică, lirică, adesea excesivă, mai ales în ultima scriere. Sentimentalismul caracterizează, în cele din urmă, mai toate paginile lui Z., impresia de autentic dominând însă, creată atât prin atmosfera unei colectivități aparte, cât și prin ipostazele umane care ilustrează fatalitatea erosului. Poetizări superflue, tendințe intelectualizante sunt iarăși prezente, după cum se poate constata diluarea treptată a substanței epice. Dacă Z. și-a câștigat ca romancier un loc distinct în opinia vremii și a posterității, el s-a impus, totuși, în primul rând
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
Ferecând o confesiune de iubire aparent stranie în cătușele de aur ale prozodiei clasice, versul exprimă o elevație considerată de unii interpreți de natură platonică. I s-a dat și interpretare creștină. Fapt este că mai multe sonete celebrează un eros sacralizant, instrument de transcendere a materialității: „Mă-nfățișez cu duhul, nu te sărut pe gură, / Plecat ca peste-o floare, te rup și te respir... / Și nu mai ești de-acum trupească o făptură, / Ci un potir de unde sug viața
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
profană. V. o cântă pe „domnița grădinii cu merele de aur”, căreia „îi prinde trupul în sărutări [...] ca-ntr-un năvod”. El se visează Hercul ce „despică oceanul”, pentru ca ajuns la iubită, „ostrovul feciorelnic să-ți jefuiesc de rod”. Carnalul erosului apare ca efect al reacției naturii la tentativa omului de a i se sustrage cu totul, prin spirit: „S-a străduit natura ca omul să nu-i scape; / Iubirea îl urcase deasupra ei prea tare, / Și-a-nmormântat-o-n carne”. Orația îndrăgostitului se
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
Elena Alexandra (Sandra), născută în 1931, și Ioana Maria Mărgărita (Măriuca), venită pe lume în 1933. Ajunge funcționar la Ministerul de Finanțe (1930), în această calitate participând la alcătuirea bugetului de stat și, în acest răstimp, ține conferințe (Logos și Eros în metafizica creștină), participă la al șaselea program sociologic la Runcu, județul Gorj. În 1931 merge, în cadrul aceluiași program, în Basarabia, la Cornova, județul Orhei. Deschide un curs de economie politică și altul de drept civil practic la Școala Superioară
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
de profunzime ascuns în cuvintele lui și în combinațiile dintre cuvinte. Trecând peste alte disocieri (despre „ins”, „singurătatea insului”, „firea și chipul”, „rostul și soarta”, „teofania lumii”) și peste încercarea de a face o tipologie a spiritului european (Logos și Eros în metafizica creștină), sunt de urmărit ideile lui V. despre literatură și judecățile critice, unde se vede percepția lui estetică, cât de fin este gustul artistic al acestui om învățat și prob. Este suficientă parcurgerea cronicilor, recenziilor, eseurilor, însemnărilor din
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
Petrescu în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. În roman se discută filosofie, se cimentează prietenii, se creionează tablouri idilice și scene mondene. O secvență aventuroasă - trecerea Dunării noaptea, cu lotci, în misiune de recunoaștere - e preludiul contracarării erosului prin tragic. Comăneșteanu, Milescu și maiorul Șonțu participă la atacul asupra redutei Grivița și își pierd viața. Moartea lui Milescu încununează un eroism funciar, impresionant prin manifestările lui autodisimulative. Relatarea întâmplărilor petrecute pe front, pe parcursul câtorva zile din august 1877
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
un râu, o fântână, o stea, soarele, luna, un nor, un porumbel, un miel, evocă amiaza, amurgul, dimineața, surprinse în diverse anotimpuri, cu sugestii adeseori erotice, în virtutea cărora alunecarea în parnasianism este evitată. În poemele mai ample atmosfera se schimbă. Erosul devine impetuos, viforos, sângele clocotește în trup asemenea sevelor în luturi, carnea se zvârcolește ca șerpii. Asimilată naturii, iubita e proaspătă ca ierburile, „sprintenă ca mânjii”, trupul îi este „păduri în veșnică frământare”. Persistă imagini din lumea câmpului, însă proiectate
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
autor egal cu sine, a cărui poezie va urma un traseu ce nu procură surprize. Printre caracteristicile remarcate de critici se află o sensibilitate tensionată și interogativă, note de melancolie captate într-o dicțiune elegiacă.Tema dominantă la S. e erosul, corelat cu sentimentul obsesiv al solitudinii, cu durerea adesea mascată și cu revolta în fața ireversibilului, cu ideea crepusculului. Erotica revelează imposibilitatea comunicării și a comuniunii depline cu o iubită-himeră, întruchipată enigmatic (doamnă, nimfă, fecioară ). Poezia, încercare de coborâre în sine
SUCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290011_a_291340]
-
încercare de coborâre în sine („Scriu versuri, de fapt / lungi întrebări pe care ți le pun în / răstimpuri...”), instituie nevoia de cunoaștere, privirea trece dincolo de lucruri, într-un efort de a surprinde o esență. Reflexivitatea se accentuează, moartea însoțește adesea erosul, imaginile crude, violente închipuie o iubită la ușa căreia se găsește întotdeauna un cal mort, simbol thanatic, ori a cărei siluetă enigmatică se îndepărtează acompaniată de același animal. Singur (1996) dezvăluie aceeași aspirație spre împlinirea erotică. Pasta lirică e definită
SUCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290011_a_291340]
-
Abordarea de către psihanaliști a agresivității (S. Freud, A. Adler) a dus la constituirea unui model psihanalitic cu folosirea noțiunii de pulsiune de agresiune. Scopul acesteia este distrugerea obiectului, ea fiind expresia jocului Între eros și thanatos. Pulsiunea morții (thanatos) se opune pulsiunii vieții tinzând către reducerea completă a tensiunilor și Întoarcerea la starea anorganică. Sublimarea agresiunii pune la dispoziția Eu-lui o energie neutră ce poate fi Întrebuințată În activități și adaptare. Experiența psihoterapeutică demonstrează
ACTUALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE ÎN AGRESIVITATEA EPILEPTICĂ. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by G. Bădescu, D. Marinescu, I. Udriştoiu () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1477]
-
pătratul perfect”; heptada, suma tuturor cifrelor apozabile, este lumina primordială (phos), „viața” alcătuită din sănătatea tetragramei și numărul triunghiular. În fine, octada, alcătuită din paritatea tetragramelor, era nu numai octava muzicală, octocordul inteligenței și coincidentia octogonală a „celor patru atribute”: erosul (iubirea), philia (prietenia), epinoia (gândirea) și metis (chibzuința). Legăturile „celor șapte arte liberale” cu kosmopoiesisul symphonic al numerelor pitagoreice s-a pierdut în secolul I d.Hr; dar în elenism amintirea acestei harmonia matematico-paideutică era încă puternică. Astfel încât enkyklios paideia bazată
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
din acești ani scrisă de Gabriela Melinescu. Cele două autoare au în comun frenezia trăirii, un aer băiețesc, dezinvolt, naturalețea stilului. P. accentuează latura nonconformistă a feminității încă „neîncepute” și totuși provocatoare (Vară). Personajul-narator oscilează între copilărie și adolescență, dar erosul stă în centrul universului său: de la erosul încă nedefinit - în deambulări nesfârșite, soarele, iarba, dealul exercită o atracție misterioasă - la autooglindire sau dorință orientată către un partener real. Sunt consemnate mici întâmplări din viața unei fete de vârstă incertă (între
POP-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288892_a_290221]
-
Cele două autoare au în comun frenezia trăirii, un aer băiețesc, dezinvolt, naturalețea stilului. P. accentuează latura nonconformistă a feminității încă „neîncepute” și totuși provocatoare (Vară). Personajul-narator oscilează între copilărie și adolescență, dar erosul stă în centrul universului său: de la erosul încă nedefinit - în deambulări nesfârșite, soarele, iarba, dealul exercită o atracție misterioasă - la autooglindire sau dorință orientată către un partener real. Sunt consemnate mici întâmplări din viața unei fete de vârstă incertă (între zece și cincisprezece ani), circumscrise sferei familiale
POP-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288892_a_290221]
-
la proba timpului. Alexandru Philippide revine la Eminescu, Novalis și Hölderlin cu experiența lirică a anilor care-l despart de ei. Romantismul lui e mult mai cerebral, se supune acțiunii inhibitive a unui veac antisentimental. Din lirica lui Al. Philippide, erosul dispare cu desăvârșire. În general, eul poetic urmează exemplul lui Baudelaire și Mallarmé, impersonalizându-se. „Cosmicismul” pronunțat e o consecință a acestei smulgeri deliberate din contingent. Spiritul investește imaginația cu o rară putere revelatoare. Poetul nu descrie evenimente, fie ele și
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
poate să dureze. Două schițe psihologice se observă aici: una este aceea a gelosului metodic, alta este aceea a femeii inconștiente, grațios amorale. A iubi înseamnă pentru Grazia-Maria a exista. Plăcerea prozatorului de a specula în jurul unei teme dificile (manifestările erosului) se vede numaidecât. După generația lui G. Călinescu, Perpessicius, Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, P. rămâne istoricul literar cel mai temeinic pe care îl are, în formulă tradițională, literatura română postbelică. Pasionant, plin de vervă și nelipsit de umor, căci Al.
PIRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288825_a_290154]
-
poate include sentimentul morții, care nu provoacă anxietăți, ci predispune la meditație asupra eternei treceri. De aici, frecvența motivului fortuna labilis. Simțăminte delicate sunt generate de iubire, specificul expresiei preromantice fiind determinat de spiritualizarea și idealizarea acesteia. P. propune un eros serafic, evanescent. Modelul p. își găsește ilustrarea și în producții ale poeților români de prim-plan, în poezii de Heliade-Rădulescu (O noapte pe ruinele Târgoviștii, Zburătorul), în versurile lui V. Cârlova (Păstorul întristat, Ruinurile Târgoviștii, Înserare), Grigore Alexandrescu (Miezul nopții
PREROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289012_a_290341]
-
nonagresiv, nici iritant, nici provocator. Iubirea înseamnă foc devastator, de aceea obrazul iubitului e „palid ca pământul în care/ n-a plouat”, iar chipul lui pare „icoană arsă în pământ”. Catrenele de inspirație iberică, „cople”, emană temperatura și senzualitatea proprii erosului hispanic, cu toate că uneori cadența și vocabulele vin dintr-o gamă minoră: „Nici cu tine, nici fără tine/ Nu-mi pot găsi leac de dor/ Cu tine fiindcă mă ucizi/ Și fără tine fiindcă mor.” Deși face o notabilă muncă de
QUIL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289074_a_290403]