881 matches
-
lui Cristos. Potrivit spuselor lui Bousset, această trăsătură a tiranului eshatologic își face apariția în eshatologia creștină și devine predominantă o dată cu Epistola 2 Tesaloniceni. . În realitate, Bousset distinge cel puțin două tradiții - cea a monstrului primordial și cea a tiranului eshatologic sau persecutorului - care aveau să se întâlnească în mitul creștin al Anticristului, însă nu le acordă prea mare importanță, lăsându‑le deoparte pe celelalte două. . Într‑o secțiune a cărții sale, The Prophet‑King. Moses Traditions and the Johannine Christology
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ziua lui Iahve” se referă cu exactitate la ziua în care Dumnezeul lui Israel va interveni în istorie și îi va pedepsi pe toți potrivnicii săi. În Noul Testament (de ex. 2Pt. 3,7.10.12), expresia capătă o conotație esențial eshatologică, desemnând ziua întoarcerii lui Cristos pe pământ. . Expresia va apărea și în Dialogul cu Trifon, al lui Iustin (32, 3‑4); <≅:∴∀ este sinonim aici cu :∀ Δϑ∴∀. Termenul are un sens eshatologic. El se referă la nelegiuirea care va domni la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
3,7.10.12), expresia capătă o conotație esențial eshatologică, desemnând ziua întoarcerii lui Cristos pe pământ. . Expresia va apărea și în Dialogul cu Trifon, al lui Iustin (32, 3‑4); <≅:∴∀ este sinonim aici cu :∀ Δϑ∴∀. Termenul are un sens eshatologic. El se referă la nelegiuirea care va domni la sfârșitul veacurilor, înaintea celei de‑a doua parusii. Această nelegiuire va fi consecința directă a nerespectării legii lui Dumnezeu. Referitor la sensul precizat al lui <≅:∴∀, vezi de asemenea Mt. 7,22
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Δ≅ΛΦ∴∀ ϑ≅¬ 6ΛΔ∴≅Λ ≡:™였< ζ30Φ≅¬ ΟΔ4Φϑ≅¬ ca și cum tocmai ar fi inventat‑o. În ceea ce ne privește, considerăm că este vorba de o formulă teologică deja consacrată, care sugerează tehnicizarea efectivă a termenului Β∀Δ≅ΛΦ∴∀ în sens strict eshatologic; cf. Mt. 24,3.27.37.39; 1Cor. 15,23; 1Tes. 2,19; 3,13; 4,15; 5,23. Cu toate acestea, nu este mai puțin adevărat că Pavel folosește cel mai adesea termenul cu sensul general de „sosire” a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mai adesea termenul cu sensul general de „sosire” a cuiva (sosirea sa sau a lui Tit: 2Cor. 7,7; Flp. 1,26). Acest pasaj de la 2Tes. care anunță parusia „celui nelegiuit”, reprezintă primul pas în sensul constituirii imaginii unui adversar eshatologic, prin imitarea figurii lui Cristos. Procesul va atinge punctul culminant în tratatul lui Hipolit, în care adversarul eshatologic apare ca dublul perfect al lui Cristos, un dublu în sens contrar. Puterea de a face minuni și puterea de a amăgi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
7; Flp. 1,26). Acest pasaj de la 2Tes. care anunță parusia „celui nelegiuit”, reprezintă primul pas în sensul constituirii imaginii unui adversar eshatologic, prin imitarea figurii lui Cristos. Procesul va atinge punctul culminant în tratatul lui Hipolit, în care adversarul eshatologic apare ca dublul perfect al lui Cristos, un dublu în sens contrar. Puterea de a face minuni și puterea de a amăgi (înșelătoria) sunt două dintre principalele trăsături caracteristice pseudoprofeților (în legătură cu aceasta vezi Meeks, The Prophet‑King, pp. 47‑55
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sibiline III, vv. 319‑322; 512‑513, care îi situează pe Gog și Magog în Etiopia extrem orientală, considerată de antici capătul lumii și adesea confundată cu India și Persia. . Autorului Apocalipsei îi sunt cunoscute două tradiții referitoare la confruntarea eshatologică (Armaghedon și Gog și Magog), pe care le îmbină într‑un scenariu inspirat, la rândul său, de Iez. 37-38. . L. Peerbolte, Antecedents..., pp. 159‑164; P. Prigent, Apocalypse..., pp. 374‑384. . L. Peerbolte, Antecedents..., p. 162. . E. Beeson, La Didachè
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și „The Apocalypse of Peter: A Jewish Christian Apocalypse from the Time of Bar Kokhba”, în Apocrypha, 5, 1994, pp. 7‑111, îndeosebi paginile 7‑43. . Formula „Unsul lui Iahve” era la origine aplicată regelui lui Israel. În VT, „Mesia” eshatologic nu este o ființă supranaturală; este un muritor, descendent din neamul davidic, restaurator al regatului davidic. El va stăpâni cu dreptate și va nimici dușmanii lui Israel. Concepția mesianică creștină a fost influențată decisiv de curentele iudaice apocaliptice, care se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în capitolul dedicat lui Hipolit. * Pentru citatele din Dialog... și Apologii am folosit ediția Apologeți de limbă greacă, trad. de pr. prof. Olimp Căciulă, col. PSB, Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R (n.t.). . Referitor la concepțiile eshatologice din primele secole creștine, vezi J.L. Roiz de la Peña, La otra dimensión. Escatología cristiana, Madrid, 1975; J. Carmignac, Le mirage de l’eschatologie, Paris, 1979, și A. Fernández, La escatología en el siglo II, Burgos, 1979. . Saint Justin, Apologies, introd
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Hierapolis; Iustin (Dial., 80), Irineu al Lyonului (Adu. haer., V, 33‑35); Tertulian (Adu. Marc., II, 24). În paralel cu acest milenarism moderat, „care se înscrie în cadrul unei versiuni organice și totalizante a istoriei lumii lipsite de așteptare sau entuziasm eshatologic” (Simonetti, ibidem), există o formă de milenarism radical, reprezentată, în secolul al II‑lea, de mișcarea montanistă. Reacția decisivă împotriva milenarismului vine din partea alexandrinilor, care au „spiritualizat” concepția eshatologică creștină. Pentru micul său tratat despre Anticrist, este posibil ca Irineu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
organice și totalizante a istoriei lumii lipsite de așteptare sau entuziasm eshatologic” (Simonetti, ibidem), există o formă de milenarism radical, reprezentată, în secolul al II‑lea, de mișcarea montanistă. Reacția decisivă împotriva milenarismului vine din partea alexandrinilor, care au „spiritualizat” concepția eshatologică creștină. Pentru micul său tratat despre Anticrist, este posibil ca Irineu să se fi inspirat din operele lui Meliton, Despre diavol și Despre Apocalipsa lui Ioan. În mod sigur, el a folosit „doctrinele” prezbiterilor din Asia Mică (Orbe, Teología..., p.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rândul lor la „monoteism”, mai bine zis, la monoidolatrie. Activitatea lui Cristos este centrifugă. Centrul său de iradiere este Ierusalimul, de aici ea se răspândește către toate colțurile lumii locuite. Contrar acesteia, activitatea Anticristului va avea un caracter centripet. Tiranul eshatologic va respinge mesajul universalist al lui Cristos, concentrând mesajul său naționalist în mod exclusiv la cetatea Ierusalimului. În legătură cu aceasta, cf. lucrările lui B. Rigaux, L’Antéchrist et l’opposition au royaume messianique dans l’Ancien et le Nouveau Testament, Paris
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
225): „Putem presupune ca acest comentariu a fost scris în perioada domniei lui Gallian. Nu mai este vorba de o perioadă de persecuție, ci de o vreme de pocăință, mai exact - potrivit schemei adoptate de autorul nostru pentru derularea evenimentelor eshatologice -vremea în care cei doi martori ai Apocalipsei predică pocăința: un răgaz înaintea ultimei persecuții, a Anticristului. Cel Nelegiuit își pregătește deja oștirile, el lucrează deja în ascuns. [...] S‑ar putea crede că Victorin scrie comentariul său la Apocalipsă către
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și simplu adăugate de creștini (8 și 9). Redactarea finală poate fi situată către secolul al II‑lea d.Cr. Vezi Écrits intertestamentaires, t. I, Paris, 1987, pp. 1733‑1767, intr., trad. și note de J. Riaud. . Ieremia apare ca profet eshatologic în 5 Ezdra 2,19, alături de Isaia, de această dată. 4 Ezdra datează de la sfârșitul secolului al II‑lea; este deci foarte posibil ca Victorin să o fi cunoscut. . Carmen apologeticum, vs. 850 sq. Tradiția unui singur profet eshatologic este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
profet eshatologic în 5 Ezdra 2,19, alături de Isaia, de această dată. 4 Ezdra datează de la sfârșitul secolului al II‑lea; este deci foarte posibil ca Victorin să o fi cunoscut. . Carmen apologeticum, vs. 850 sq. Tradiția unui singur profet eshatologic este de origine iudaică (Mal. 3, 23‑24). Iustin face trimitere la aceasta în două rânduri, în Dialogul său (8, 4; 39, 1‑2). Trifon susține că Cristosul creștinilor nu se va arăta (dacă s‑a născut deja), câtă vreme
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
preface în ruine ținutul iudeilor” (IV, vv. 125‑127). . Is. 41,2‑4.25; 44,28; 45,1. El este menționat cu discreție în anumite scrieri apocaliptice iudaice, cum ar fi, Or. sib. (III, vv. 286‑287). . Un singur martor eshatologic apare, de asemenea, la Victorin, Com. Ap., cap. 7. Cf. cele spuse mai sus. . Eusebiu al Cezareii, H.E., text grec, trad. fr. și note de G. Bardy, Paris, 1983‑1987. . M. Sordi, „Dionigi d’Alessandria, Commodiano...”, pp. 140‑141. . Probabil
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
creștinilor, evident). În acest caz, am avea de‑a face cu un atac virulent din partea unui creștin „cultivat”, un bun cunoscător al culturii păgâne, împotriva coreligionarilor săi „inculți”, ca Victorin și Commodian. În realitate, ne aflăm în fața a două poziții eshatologice complet diferite: una, strict politică, cea a lui Lactanțiu, iar cealaltă, teologică și politică, susținută de Victorin și de Commodian, ambele îndepărtându‑se de cea prezentată de Irineu și de Hipolit, esențial teologică (îndeosebi cea a lui Irineu). . Lactanțiu, Épitomé
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticristul ar fi diavolul întrupat la sfârșitul veacurilor, provin din această regiune. Irineu, originar și el dintr‑un oraș din Asia Mică, vorbește în mai multe rânduri, în tratatul său Adu. haer., de o acțiune fățișă a diavolului în timpul perioadei eshatologice, dar se ferește să confunde într‑un singur personaj pe Anticristul și pe cel care îl inspiră. . De exemplu, V, 26, 2. . Insistăm asupra acestui aspect: Anticristul nu coincide integral cu Satan, ci el este numai un „organ”, cum sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al lucrării sale. . Adu. haer. V, 28, 4. . Adu. haer. V, 29, 1. . Hipolit vorbește de o escaladă a violenței inaugurată de împărați și încheiată de Anticrist, dar nu îndrăznește totuși să diminueze meritul martirilor contemporani în raport cu cel al martirilor eshatologici. . Parusia se va desfășura în două faze: mai întâi, va apărea crucea pentru condamnarea celor păcătoși, apoi „se vor arăta îngerii care înalță slavă” (Ioan Hrisostom, In Matth. hom. 76, 3‑4). . Prieten al sfântului Atanasie, Marcel al Ancirei se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
știm câte ceva despre infinita precaritate a acelui Început ca să pricepem și perplexitățile sau avântul exorbitant al medicului și farmacistului din Kronstadt. Charles Fourier Își imagina la 1820 o „croisade d’harmonie”, evident utopică, În direcția aceluiași Orient, prevăzând o Întâlnire eshatologică cu populațiile asiatice undeva În albia Tigrului, unde ar fi urmat simbolic să se topească „les ciments pétrifiés de la civilisation”1. În legătură cu imensa literatură referitoare la sincretismul indo-grec de pe teritoriul actualului Afganistan să mai amintim contribuțiile majore ale lui Benjamin
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
ce i se cuvine în tabloul valorilor contemporane, proces care începe totuși să se contureze din ce în ce mai vizibil. Substanța sacral-profană, acut ambiguă, a realității îl transformă pe D. Țepeneag într-un mare poet al transcendenței goale, dar și al justificatei așteptări eshatologice. ION VARTIC Parodie a călătoriei inițiatice, periplul eroului prin mai multe țări central și vest-europene e o „probă a labirintului” tratată în registru burlesc, un voiaj către inima demoniacului însuși, caracterizat prin imensa sa capacitate decreativă. Realitatea pe care o
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
o „probă finală” care atesta maturitatea deplină prin standarde de performanță fizică și profesională bine definite. Întrucât era carnivor - și, implicit, ucigaș, vânător și canibal -, acest Homo necans practica rituri de înmormântare bazate pe cultul strămoșilor și credința în zeitățile eshatologice. Cultura clactoniană, cea mai veche „cultură de așchii” a Paleoliticului inferior (540000-500000 î.Hr.), răspândită și în România (la Valea Lupului), aduce totuși doar dovezi incerte în acest sens și face implauzibilă ipoteza lui Chester Chard 2. Cultura abbevilliană atestă însă
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
să netezească suprafața trecutului, șifonată de amnezii. Chiar dacă e decojit, fructul oprit al cunoașterii paradisiace își păstrează - și pentru dinții tari ai pozitivismului - un sâmbure perfect intact. Deși numai o întâlnire cu geniul charismatic al tradiției Bisericii poate deschide nucleul eshatologic al creștinismului, instanțele de mediere culturală ale modernității nu pot fi evitate. Pentru moderni, inserția individuală într-o matrice eclezială rămâne întotdeauna oblică și profund afectată de recunoașterea alterității. Până să guste din privilegiile cunoașterii nemijlocite - cum este comuniunea euharistică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
câțiva le suspectează și alții le contestă între nevrednicia trecutului criptat și excelența prezentului vizibil, ne rămâne o categorie ontologică insuficient explorată: posibilitatea, înțeleasă ca surplus, în raport cu actualitatea carentă. Numai pe această prioritate fundamentală a viitorului, afirmată într-un orizont eshatologic, se poate construi politica iertării. Pe cât de dificilă este uitarea, pe atât de necesară devine iertarea- un act esențial care restituie demnitatea persoanei și libertatea sa interioară. În creștinism, iertarea nu este o opțiune, ci o datorie, născută din convingerea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
veacului. Pentru a da un singur exemplu, ne lipsește acut o istorie a plagiatelor din teologia română. Rămâne să ne consolăm cu geniul profetic al celor de odinioară. Oameni cu vocația autentică a reformei, slujitorii Predaniei pledau pentru o maturitate eshatologică mult prea imediată ca să accepte drapajul pietist al existenței în dulcegării mitice sau mioritice. Predania este o dovadă că ființa paradoxală a credinței, înțeleasă ca temei al „celor nădăjduite” (Evrei 11, 1), nu interzice accesul creștinilor la orizontul reflecției critice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]