6,274 matches
-
amenințare iminentă, invocarea firească a divinității lipsește, acest lucru din toate variantele baladei. Faptul este extrem de semnificativ. Omul se află singur în fața naturii care l-a creat, și în care se va întoarce prin nunta ce îi va reuni întru eternitate. Și iată consonanța; în nici una din cele patruzeci de variante ale poeziei Mai am un singur dor, de dincolo, din moarte, Eminescu nu evocă/invocă divinitatea. Absența din Miorița a vreunui apel divin ar putea avea următoarea explicație. Ab originem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o dublă ambiguitate, una antrenând pe cealaltă. Sufletul Lumii, creație a Divinității, este compus dintr-un amestec: diada Același și Altul, la care se adaugă Realitatea, iar pe cele trei le unifică și armonizează Timpul, conceput ca "imaginea mobilă a eternității". Dar aici apare o a doua ambiguitate: eternitatea, scrie Platon, aparține doar lui este, înconjurat de a fost și va fi. Prin urmare, timpul presupune, pe de o parte, prezentul etern, prezentul absolut, care va fi al sferei Ideilor, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Lumii, creație a Divinității, este compus dintr-un amestec: diada Același și Altul, la care se adaugă Realitatea, iar pe cele trei le unifică și armonizează Timpul, conceput ca "imaginea mobilă a eternității". Dar aici apare o a doua ambiguitate: eternitatea, scrie Platon, aparține doar lui este, înconjurat de a fost și va fi. Prin urmare, timpul presupune, pe de o parte, prezentul etern, prezentul absolut, care va fi al sferei Ideilor, dar și devenirea, proprie lumii umane, și care este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este una și aceeași cu entitatea umană. În acest contact apare conștiința esenței realității de model uman, care este timpul. Viața este operă a timpului și a devenirii, a schimbării, iar spiritul uman este un martor antrenat în vremuirea opusă eternității. Dar schimbarea nu dizolvă totul, pentru că timpul păstrează o rezervă, o aspirație de a se depăși spre durata eternă. Acel prisos de durată cu potențial de veșnicie este trăirea poetică, prin mijlocirea căreia încă în această viață evanescentă omul poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
alături de altitudinea ideației polarizând către sacru, și radicala eliberare metafizică. Neliniștea morții are drept antidot natura, precum în mod repetat în poezia O, Mamă. Și așa cum va avea loc și după trecerea poetului dincolo, în postviață, însoțit de-a lungul eternității de natura terestră și astrală, revelație izbucnind în cele patruzeci de variante ale poeziei Mai am un singur dor. După Poemele luminii, Lucian Blaga parcurge o perioadă intens întrebătoare în volumele Pașii profetului, In marea trecere și Lauda somnului, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
haotic dezolant, răvășit de ploaie, pâclă, ninsoare, sânge, sicrie, corbi, vaiete, lupi urlând, și în care se simte străin, incapabil să-și îndure viața, de unde strigătul: "Și tare-i târziu/ Și n-am mai murit" răsunând sinistru în nemărginire și eternitate: Imensitate, veșnicie, Tu, haos care toate-aduni, În golul tău e nebunie Și tu ne faci pe toți nebuni. Imensitate, veșnicie, Pe când eu tremur în delir, Cu ce supremă ironie, Arăți în fund un cimitir. Disperarea este cu atât mai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un șarpe, cum a imaginat mitul iudaic. Vechiul Testament este o oglindă cvasi completă a răului uman. Din primele zile, prin amintitul scenariu mitic cu un șarpe și un măr, omul este umilit și condamnat la suferință și moarte pe toată eternitatea; din primele zile are loc un fratricid, simbol lugubru panuman. Urmează episoade precum Sodoma și Gomora; incestul fiicelor lui Lot; cumplitele suferințe fizice și morale ale lui Iov în scopul de a i se testa credința; trimiterea la moarte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
orice model de ființare, de orice model de "lume". Giordano Bruno concepea de asemenea o transcendență, un dincolo de orice sistem ontologic, un sens suprem fără nici o definiție, o antilume. Nelumea este sălașul geniului, pentru că el nu se află în planul eternității lumii umane, după cum afirmă Eminescu în vasta postumă Lume și Geniu (Povestea magului călător în stele). Gândirea lui Eminescu a trecut nu numai "deasupra existenței", cum cerea Nietzsche, ci deasupra diadei polare sclavizante fire-nefire, care funcționează într-o interacțiune eternă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
prea aproape de acel ceva nemaiîntâlnit, însă mereu visat, se sinucid. De fapt, e un fel de a spune sinucidere, în loc de eternizare: deși vor să trăiască suprema fericire, sunt mânați spre moarte de obscura dorință ca momentul unic, clipa să devină eternitate. Suprem omagiu adus de om propriei nimicnicii: „Deoarece nimic nu ține prea mult, ei, bine! îmi voi da viața (cui? - nota dactilografei) pentru ca măcar ceva să țină o eternitate: neființa mea traversând această clipă!” Presupun că așa s-ar raționa
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
spre moarte de obscura dorință ca momentul unic, clipa să devină eternitate. Suprem omagiu adus de om propriei nimicnicii: „Deoarece nimic nu ține prea mult, ei, bine! îmi voi da viața (cui? - nota dactilografei) pentru ca măcar ceva să țină o eternitate: neființa mea traversând această clipă!” Presupun că așa s-ar raționa atunci, dacă acceptăm că pe marginea prăpastiei (prăpastia ... înaltului!) se mai pot face raționamente ... Fiindcă, se pare, un coeficient de iraționalitate dilată sacrificiul de bunăvoie. Mă întreb iar: de
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
cu mult posibilitatea acestuia (limitată) de a-și face datoria. Speța își spune cuvântul peste timp, ea alege, hotărăște, condamnă. Când destinul individual al iubirii ajunge în lumina unui astfel de imperativ, ea află că numai prin moarte există pentru eternitate. Iar tu revii la strămoși, devii virtualitate, ca și dragostea când voia să atingă, prin tine, sublimul. Tu nu mai ești decât amintirea unei iubiri, o treaptă a ascensiunii în timp. Timpul de gheață, în care iubirea este din nou
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
acesteia); o culegere de cugetări, de dezvăluiri ale unui om ca toți oamenii ajuns la senectute când mărturisitorul trebuie crezut pe cuvânt... Au sare și piper, umor pentru toate gusturile, aforismele și sentințele venerabilului îndrăgostit de tainele acestei fărâme de eternitate, partea fiecăruia dintre noi, din marele mister cosmic. Veritabilă surpriză, cartea aceasta legitimează un scriitor la vârsta când alții și-au încheiat „lucrarea”, condeier ce are încă multe de spus semenilor săi tineri și mai puțin tineri! Calistrat Costin ... GÂNDURI
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
coincidă. Când se vor reduce în totalitate lucrurile la idei, vor dispărea lucrurile rămânând ideile atât de singure, și acestea ultime, reduse la nume, vor păstra numai numele și eternul și infinita Liniște pronunțându-le în infinitate și peste toată eternitatea. Așa va fi sfârșitul și încarnarea realității în suprarealitate. Și pentru azi ajunge cu ceea ce ți-am spus. Du-te! Apolodoro rămâne o clipă privind maestrul, gândindu-se, dincolo de el, la Edelmira. Ce sunt toate astea? La ieșire, în stradă
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
-se tot, și odată ce i se îndepărtează orizonturile sufletului, intră într-un spațiu infinit. Începe Umanitatea să cânte în el; în abisurile conștiinței, preferații săi bunici, morți deja, cântă dulci cântece de leagăn viitorilor nepoți, nenăscuți încă. I se relevă eternitatea în dragoste; lumea dobândește în ochii săi sens, a aflat cărarea inimii fără a avea de galopat pe câmp neliniștit. Zgomotul vieții începe să se schimbe în melodie; meditează, înțelegând-o deja, în sensul judecăților sintetice și în formele a
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
nu mă resemneze să mor, nu mă resemnez... și voi muri. Această ultimă vorbă îi stoarce o lacrimă. Sunt aici, Apolodoro, sunt aici înghițindu-mi durerile, încercând să atrag atenția în vreun fel, făcându-mă extravagant... Sunt aici, meditând la eternitate zi și noapte, la inaccesibila eternitate, și fără copii... fără copii, Apolodoro, fără copii... Suspinele îi îneacă cuvintele. Băiatul și bătrânul se îmbrățișează plângând. Vai, ce fantezii! Ce iluzii! Ce iluzii acestea ale morții vieții și cele ale vieții morții
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
mă resemnez... și voi muri. Această ultimă vorbă îi stoarce o lacrimă. Sunt aici, Apolodoro, sunt aici înghițindu-mi durerile, încercând să atrag atenția în vreun fel, făcându-mă extravagant... Sunt aici, meditând la eternitate zi și noapte, la inaccesibila eternitate, și fără copii... fără copii, Apolodoro, fără copii... Suspinele îi îneacă cuvintele. Băiatul și bătrânul se îmbrățișează plângând. Vai, ce fantezii! Ce iluzii! Ce iluzii acestea ale morții vieții și cele ale vieții morții! Avem dreptul la viață? Avem datoria
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
alții îl numesc, blank verse, de ce nu avem de asemenea proză liberă sau albă? În numele a ce trebuie să ne înhămăm la amenințătorul jug al logicii care împreună cu timpul și spațiul sunt cei trei răi tirani ai spiritului nostru? În eternitate și infinitudine visăm la emanciparea noastră de timp și spațiu, despoți categorici, infamele forme sintetice a priori; dar față de logică, cum ne-am emancipa? Poate să însemne libertatea altceva decât servitutea noastră? Deja știu că eu însumi în alte ocazii
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
propriile voastre greșeli, de consecințele alegerilor voastre, pentru că unii aleg drumul mai lung, să treacă prin Întuneric pentru a ajunge la lumină, iar alții merg direct la lumină. Din acest motiv, chiar dacă această planetă alege să se distrugă, Noi avem eternitatea și chiar mai mult decât eternitatea ca să vă așteptăm să ajungeți În lumină. Așa cum am spus, vă lăsăm să Învățați din propriile greșeli, respectându vă liberul arbitru. Da, dar e mare păcat că nu ne ajutați, că nu interveniți. Pământul
MATRICEA DIVINĂ by ALALEXANDRA C. XANDRA C. VASILE BOL OGAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1589_a_2960]
-
voastre, pentru că unii aleg drumul mai lung, să treacă prin Întuneric pentru a ajunge la lumină, iar alții merg direct la lumină. Din acest motiv, chiar dacă această planetă alege să se distrugă, Noi avem eternitatea și chiar mai mult decât eternitatea ca să vă așteptăm să ajungeți În lumină. Așa cum am spus, vă lăsăm să Învățați din propriile greșeli, respectându vă liberul arbitru. Da, dar e mare păcat că nu ne ajutați, că nu interveniți. Pământul este de o frumusețe nemaipomenită și
MATRICEA DIVINĂ by ALALEXANDRA C. XANDRA C. VASILE BOL OGAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1589_a_2960]
-
lucru nu s-ar putea Întâmpla: dispari?ia poemelor lui Eminescu. ?i cât timp va exista, undeva prin lume, un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului nostru este salvat?. Istoria patetic? a neamului românesc a fost «proiectat? În eternitate » prin versurile unui poet care a suferit toat? via?a de s??? cie, uneori chiar de foame. Este o lec?ie de modestie pe care Ins??i istoria ne-o d?, nou?, tuturora " . (Mircea Eliade) Cum poezia este receptat? ca
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
de cristal" . „Împ????ia fascinanului Odin", descris? În „Toma Nour" sau „Odin ?i poetul" exprim? astfel „un sentiment dominant de evaziune ", iar eroul, „cuprins de bra?ele albe ale zeului nordic, are sentimentul de a frânge condi?ia efemer?, atingând eternitatea prin integrarea În iner?ia polar?" . Acest univers fantastic devine expresie poetic? a sentimentului de nostalgie fă?? de o lume pur?, compus? din miile de cristale de ghea??, adev?rât „Eden alb "(cum Îl nume?te criticul literar Eugen Simion
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
brad ?i de stejar. Ea n-a l?sat ruine de piatr?? ?i c???mid?, ci numai cenu??. Sarmisegetuza legendar? a ars Împreun? cu ultimii ei ap???tori În miresme de ???în?. Eposul acestui popor de munte care crede În eternitatea lumii a voit s?-l scrie În felurite chipuri pe Eminescu, tentat câteodat? de ipoteză german? a vedea acolo În mun?i cet??i gigantice, c? ci Decebal se Întreba în Valhala: Nu mi-i ?ții spune ce mai face
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
atinge idealul acestei „plenitudini" existen?iale ?i prin care poate transcende spa?iul Îngust ?i rece al contingentului. ??durea este În crea?ia să topos sacru În care, prin iubire, omul I?i reg? se?te identitatea ?i într? În eternitatea naturii, În ritmurile ancestrale ale acesteia {C?lin file din poveste, Dorin?a, Cr?iasă din pove?ți, Povestea teiului etc): „Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea peste noi, ?i prin somn auzi-vom bucium De la stanele de oi. O
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
ai uitat? EMMA: Pe tine? Cum aș fi putut să te uit! Dar ce proastă am fost că nu te-am recunoscut de la început! Ia s-aud: m-ai mințit sau nu adineauri? MEFISTO: Nu mint niciodată. Micile dezavantaje ale eternității. EMMA: Deci, tu ești tot doamna Bovary? MEFISTO: Evident. EMMA: Atunci nu mi-e rușine de nimic. MEFISTO: De ce să-ți fie? EMMA: Păi, c-am ucis, c-am furat... că te-am chemat. MEFISTO: M-ai chemat! Uite-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
Săptămâna, i le arătase, iar el reținuse și rumega de atunci, În minte, un vers, unul singur, care suna cam așa: Dar de ce „acestea“? Sigur, Își zicea, „clipa bolții“, care făcea din epoca de aur firmamentul unic al românului (veșnicia, eternitatea bolții ar fi sunat prea strident, prea evident, ar fi flatat regimul cu prea multă slugărnicie), pica bine, purta În sine avântul prefăcut al veleitarului, al tânărului utecist care privea În zare tăios, fiindcă acolo, În zarea aceea, departe, se
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]