1,259 matches
-
de ideea migrațiilor de neamuri din evul mediu, idee generată de neînțelegerea adecvată a denumirilor etnice. Parte integrantă a constituirii și evoluției limbajului uman, limba română are particularități care, marcându-i devenirea și compoziția, pot fi înțelese doar în retrospectiva etimologică globală: 1) Momentul definitoriu în devenirea ei l-a constituit formarea în estul Europei a bazei comunicative traco-latine care va marca evoluția etnolingvistică a întregului spațiu est european. 2) Latura tracică a bazei comunicative motivează apropierile lexicale ale limbii române
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și de constituire a limbilor. Perceperea limbii române ca fenomen viu, născut din simbioza traco-latină în ambianța etnolingvistică est europeană, cu rădăcinile în constituirea și evoluția globală a limbajului și a limbii, este principiul care orientează evaluarea critică a tradiției etimologice. PRESCURTĂRI ac. - acuzativ adj. - adjectiv alb. - albanez arh. - arhaic arm. - armenesc arom. - aromân bașk. - bașchir bg. - bulgar bis. - bisericesc cf. - confer comp. - compară cum. - cuman cuv. - cuv nt dat. - dativ deriv. - derivat dial. - dialectal dim. - diminutiv engl. - englez fr. - francez
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
comune din cel puțin două limbi au generat ideea de limbă mamă, care este făcută responsabilă unică pentru existența fiicelor ei, a limbilor surori, care nu pot avea, biologic vorbind, decât o singură mamă. De aici a decurs limitarea cercetării etimologice la identificarea „legilor fonetice” care au guvernat trecerea de la limba de bază la derivatele ei. Și cum există mai multe limbi mamă, înseamnă că și ele trebuie să fi avut o limbă din care au descins ca fiice, ceea ce a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Heraclit - Lucrețiu - De Brosses, evoluția limbii și constituirea limbilor rămân procese percepute și abordate necorespunzător în literatura de specialitate. Cauza blocajului în care cercetarea acestor probleme stagnează constă în lipsa viziunii globale asupra limbii ca fenomen social și istoric. Începutul cercetărilor etimologice l-a făcut filologia comparată, care are ca obiect de studiu limbile scrise. Găsind în textele vechi din zone diferite unele coincidențe și apropieri fonetice și semantice, comparativiștii au conchis că acestea nu se explică altfel decât prin originea comună
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ugro-finică, din zona golfului Finic, iar pentru elementele turcice din română sunt invocate dialecte turcice din nordul Mării Negre și chiar limba turcă de mai târziu. Deficiențele etimologiei tradiționale pot fi constatate dacă se analizează modul în care autorii de dicționare etimologice își definesc obiectul. Astfel A. Meillet, care a elaborat partea etimologică a dicționarului limbii latine, alcătuit împreună cu A. Ernout (prima ediție publicată la Paris în 1932), prezintă în introducere modul în care el, ca neogramatic, își imaginează constituirea familiei de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sunt invocate dialecte turcice din nordul Mării Negre și chiar limba turcă de mai târziu. Deficiențele etimologiei tradiționale pot fi constatate dacă se analizează modul în care autorii de dicționare etimologice își definesc obiectul. Astfel A. Meillet, care a elaborat partea etimologică a dicționarului limbii latine, alcătuit împreună cu A. Ernout (prima ediție publicată la Paris în 1932), prezintă în introducere modul în care el, ca neogramatic, își imaginează constituirea familiei de limbi indoeuropene: „Grupurile mici de căpetenii care și-au întins dominația
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
o etimologie i.-e. nu poate fi utilă decât dacă apropierea propusă cu alte limbi ale familiei este certă sau cel puțin probabilă; toate apropierile care nu sunt decât posibile au fost, deliberat, trecute sub tăcere.” Făcând trimitere la dicționarele etimologice ale limbii latine elaborate de A. Walde și Fr. Müller, lingvistul francez conchide că după mai bine de un secol în care savanții cei mai pertinenți și mai bine înarmați pentru a cerceta cuvintele latine și pe cele ale altor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și mai bine înarmați pentru a cerceta cuvintele latine și pe cele ale altor limbi i.-e., „este probabil că toate etimologiile evidente au fost propuse, așa că s-a convenit să nu se mai propună altele noi”. Considerând că cercetarea etimologică practicată de filologia comparată este unica posibilă, Meillet anulează istoria nescrisă a limbilor atestate mai târziu sau neatestate. Iată raționamentul lui: „Există deci în originea vocabularului limbilor i.e. o parte necunoscută; această parte este desigur largă, dar nimic nu ne
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
au fost sub nici un aspect aduse de aiurea. Ele sunt rezultatul morfologizării materialului aglutinant, continuu pe spații largi, în condițiile unor contacte lingvistice favorizante. În ideea unui izvor asiatic comun pentru limbile i.-e. a elaborat și Al. Brückner dicționarul etimologic al limbii polone (Cracovia, 1927). În prefața la dicționar autorul arată că „între anii 3000 - 2000 î. Hr. eram încă parte integrantă a așa-numitei comunități ariene (indoeuropene, indogermanice); din acel leagăn comun, continuă el, s-au răspândit toate popoarele-limbi înrudite
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
germanică. Abia după această dată slavii, explodând genetic, se revarsă în tot estul Europei, vin în contact cu alte limbi și suportă o anumită influență din partea acestora. Savantul bulgar St. Mladenov explică ceva mai realist varietatea componentelor limbii sale. Analiza etimologică întreprinsă de el este străbătută de ideea unității originare a limbilor indoeuropene cu multiple alte limbi. În introducerea la dicționarul etimologic al limbii bulgare (Sofia, 1941) el spune următoarele: „Limbile indoeuropene se află într-o înrudire îndepărtată cu numeroasele limbi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
suportă o anumită influență din partea acestora. Savantul bulgar St. Mladenov explică ceva mai realist varietatea componentelor limbii sale. Analiza etimologică întreprinsă de el este străbătută de ideea unității originare a limbilor indoeuropene cu multiple alte limbi. În introducerea la dicționarul etimologic al limbii bulgare (Sofia, 1941) el spune următoarele: „Limbile indoeuropene se află într-o înrudire îndepărtată cu numeroasele limbi ale așa numitei familii uralo-altaice, care se întinde de la țărmurile Mării Baltice și Oceanului Înghețat de Nord până la granița cu China și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cuprindă și să explice teoretic derivarea tuturor sistemelor fonetice ale limbilor i.-e.; aceasta în timp ce reconstituirea cuvintelor și morfemelor indoeuropene se dovedea a fi mult mai anevoioasă și chiar imposibilă. Dificultăților pe care teoria neogramatică le ridică în calea analizei etimologice prin necesitatea reconstituirii protolimbii i.-e. Mladenov le adaugă altele care blochează definitiv privirea retrospectivă asupra istoriei limbii. Este vorba de faptul că el, făcând etimologia limbii bulgare pe fondul vastului spațiu lingvistic slav, lărgește baza primară, la care neogramaticii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
s-ar fi suprapus peste slavii din Balcani, s ar fi amestecat cu aceștia dându-le numele bălgari care ar însemna „amestecați, răzvrătiți“ (p. 53). Continuitatea materialului lingvistic în diversitatea limbilor Pentru a ieși din impas și a pune cercetarea etimologică pe calea ei firească este necesar ca în aprecierea coincidențelor și apropierilor dintre limbi să se pornească de la continuitatea materialului lingvistic, ca formă și sens, pe zone care depășesc contururile actuale ale spațiului unei limbi, depășirea cuprinzând spre trecut areale
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
chiti, germ. Auge și sehen „a vedea”. Prefixul este și el cuvânt aparte în forma ou: lat. ovum, vgr. oon, germ. Ei, sl. jaĭțo, engl. egg. Alean se crede că ar fi împrumutat din maghiară, unde ellen înseamnă „împotriva”. Tradiția etimologică împrăștie componentele familiei de cuvinte ca origine în diverse alte limbi lipsind astfel limba română de constituire și de viață proprie. Pentru a alina este reconstituită în latină forma *allenare, pentru a alinta, forma lat. *allentare (<lentus „moale, flexibil”), lene
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Graeci: cf. rom. glie, vgr. gaia „pământ, țară”, Gaia „zeița pământului”. La Homer sunt atestate forme ca geraia „femeie bătrână”, geraios „bătrân, vechi”, geraistios „grecesc” etc., pe când albaneza are pe grua, pl. gra „femeie”; vezi și rom. Gruia, greu. Analiza etimologică a denumirilor de populații, ca de altfel a întregului fond lexical al limbii române, se impune a fi făcută în virtutea continuității globale a materialului lingvistic. Astfel, numele etnic vlah își are originea în constituirea opoziției Roma - Latium, ai cărei termeni
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
unui popor care era, după inzi, „cel mai numeros de pe pământ”. Latina a avut printre altele pe alodus, „olat, proprietate, feudă”, pe late „larg”, pe litus „margine, mal, litoral”, pe latus „larg, înclinat; coastă, latură, margine”, toate aflate în raport etimologic cu Latium, nume dat zonei de dincolo de incinta Romei, zonă care a devenit prima Flachie a acesteia. După constituirea Latiumului primar al Romei, a urmat extinderea denumirii asupra întregii peninsule, iar apoi asupra celorlalte zone cucerite de Roma. Forma Italia
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sau de rom. glie. Pentru prezența/absența spiritului să se compare vgr. Hellas cu Latium, sau vgr. halai (= galli), lat. alani cu vgr. laos, germ. Leute, sl. lĭudi, rom. lume; sau altaicul ulus „câmp, întindere, popor” cu Rusĭ (Rusia). Analiza etimologică globală dezvăluie faptul că denumirile etnice sunt reflexe ale unor structuri vechi și că în devenirea lor ele nu au urmat principii sau reguli fonetice sau de altă natură. Cf. valah, s-lav, po-lab, du-leb, polon, morav, ho-rvat, k-lvat, c-roat, serb
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
devenirea lor ele nu au urmat principii sau reguli fonetice sau de altă natură. Cf. valah, s-lav, po-lab, du-leb, polon, morav, ho-rvat, k-lvat, c-roat, serb, sa-rm, c-eh. Același lucru îl observăm în denumiri precum colon, So-lun. În dicționarul său etimologic al limbii engleze, Onions distinge în forma nordică felagi și în engl. fellow (partener, tovarăș, individ, om) structura morfematică fe-lag și fe-llow, față de denumirile feudale fee, feu, fief, feoff etc., în care partea a doua a formelor cu miez lichid
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
apăra pe Aurelian care s-ar fi întors cu armata în Dacia la scurt timp după retragerea la sud de Dunăre întrucât „purta de grijile Dachiei ca un Moșnean, fiind născut și crescut în Dachia“ (HVR, p. 217). Sub raport etimologic, rădăcina moșredă statutul de Latium (Vlahie, Flachie) atribuit spațiului tracic în urma cuceririlor romane, ea reprezentând un echivalent al formei lat(in) care avea tot în latină varianta alodus „olat, provincie, feudă“, numai că în moșmiezul lichid (l/r) a fost
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
engl. old „ib.“ Să se compare rom. olat, lat. alodus, gr. Elada, sl. vlastĭ „putere“, vladetĭ „a stăpâni“, zeul slav Veles/Volos (alb. Vëlës, ngr. Belessos, lat. Latialis) cu moșie, vodă, oșan etc. Se ajunge astfel la situația că înrudirea etimologică dintre forme nu mai poate fi identificată fonetic: sl. vlastĭ „putere“, it. podere „moșie, stăpânire“. Ardealul. Devenirea romanității orientale, cu centre de putere la sud și la nord de Dunăre, a avut ca centru administrativ dominant Unia, continuatoarea tradiției regatului
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a cârmui, a guverna“. De aici rezultă că Mureș, ca și Visla, este râul ținutului, al țării, iar Maramureș este „Țara cea Mare“. Fără a putea intra aici în amănunte, amintim forma vasal „persoană sau țară supusă“, care face serie etimologică musul(mani) „smeriți“, Islam „supunere“, oaste și multe altele. Miron Costin (1633-1691), continuatorul cronicii lui Ureche, exprimă în opera sa drama cărturarului care, trăind intens apartenența la fenomenul etnolingvistic românesc, este nevoit să canalizeze istoria acestui fenomen în sensul motivării
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
au alcătuit Unia medievală în continuitatea imperiului tracic al lui Burebista. Întrevedem astfel unitatea și continuitatea lingvistică preindoeuropeană, aglutinantă, din jumătatea de est a Europei, pe care latinitatea și-a pus amprenta sistemului flexionar. c) El a simțit șubrezenia explicației etimologice date Moldovei, de la cățeaua Molda, întrucât a găsit de cuviință să facă precizarea. „Urmez întru aceasta pe răposatul Ureche vornic și cronicar al țării, știu însă că un râu Molda este și în Țara Nemțească, nu departe de aceste locuri
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în graiul nostru) și astfel, în lungul timpului, au stricat și au umplut de greșeli limba latină curată pe care o aduseseră cu ei, rămânând totuși latină ea însăși în cheagul și în obârșia ei adevărată” (DMN, p. 65). Note etimologice Erudit de ținută enciclopedică, Dimitrie Cantemir era pătruns de importanța cuvântului pentru descifrarea istoriei. De aceea el a și început DM cu capitolul Despre numele vechi și cele de astăzi ale Moldovei. Împins ulterior de necesitatea de a completa descrierea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
la sfârșitul cărții. În plus, Dimitrie intenționează acum să implice în istoria poporului său și Muntenia, astfel că titlul devine De antiquis et hodiernis Moldaviae (et Montaniae) nominibus. Reluăm, după 300 de ani și din cu totul altă perspectivă, preocupările etimologice ale domnitorului cărturar. 1) Prima serie de cuvinte (încep, alb, cap, cetate, domn, masă, vânat, vorbă) trebuia să infirme teoria devenirii limbii române prin filieră italiană. A începe nu provine, cum susțin unii, din italiană, care deține cuvântul „barbar” comincio
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
filieră italiană. A începe nu provine, cum susțin unii, din italiană, care deține cuvântul „barbar” comincio, ci din latină, care are pe incipio, formă alterată doar fonetic târziu, la momentul transformării latinei în română. Suntem aici în prezența unei erori etimologice preluate de Cantemir din epocă. Istoricii italieni susțin și în prezent pentru cominciare „a începe” forma latină reconstituită *cominitiare, pe care o justifică prin it. iniziare „a începe, a introduce” (DEI), iar francezii pe commencer din lat. cum și initiare
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]