1,245 matches
-
relevante pentru înțelegerea relației omului cu „divinul“. Această relație este îndeobște așezată sub semnul religiei sau, nuanțând: sub semnul religiei, în mediile secula rizate, și sub celal religiei (i.e. al „refacerii legăturii“ cu divi nul, așa cum sugerează interpretarea în cheie etimologică a termenului), în mediile practicante. în primul caz, religia este înțeleasă ca fiind un domeniu între alte domenii care decupează tipuri diferite de activitate, cunoaștere, acțiune, în vre me ce religia este percepută ca făcând trimitere la o dimen siune
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
evoluție era posibilă chiar pe căi pașnice de instituire a impozitului În viața socială, dar este verosimilă și o altă cale; ca aceea de transformare a jafurilor de război În tribut, impus populațiilor cucerite de către Învingător.2 1 Sub aspect etimologic, termenul „impozit” Își are rădăcinile În limba latină În care circula „impositu” cu Înțelesul de obligație publică sau dare impusă cetățenilor de către stat, de la care au provenit cuvintele „impôt” În limba franceză, sau „imposta” În limba italiană (vezi: Corduneanu C.
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
orașului Paris (o corabie pe valuri), Fluctuat nec mergitur (" Se clatină, dar nu se scufundă"). Îi invităm pe cititori să testeze validitatea aserțiunii noastre prin filtrul rațiunii și sensibilității proprii. NOTE 1. "Legea salică" (< Lex Salica) face trimitere, cel puțin etimologic, la Francii salieni. Aceștia erau un trib germanic și aveau statutul de foederati ai Imperiului Roman. În anul 358, sub Constantius II, Roma le cedează francilor salieni un teritoriu din nord-nord-estul Galliei romane cuprins între rîurile Meuse și Scheld (aproximativ
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
nume de locuri sunt încă legate de motivarea semantică inițială, fiind înțelese și ca apelative (Dealul - dealul, Măgura - măgura etc.), în timp ce altele și-au pierdut, pentru vorbitorul comun, sensul inițial, pe care nu-l pot descoperi decît specialiștii, prin investigații etimologice speciale (Brașov, Craiova, Prahova, Parîng etc.). Neavînd sens propriu-zis, ca numele comune, ci numai func ție de individualizare, numele proprii, deci și numele de locuri, nu pot fi traduse, de obicei, în alte limbi. S-a observat că limba dispune
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
socială), iar din altă perspectivă motivată. Evoluția celor două planuri se petrece după anumite reguli (în planul expresiei se vorbește chiar de „legi fonetice“) regăsibile, în mare parte, și la numele proprii, ceea ce face necesară, de exemplu, aplicarea aceluiași algoritm etimologic, care să respecte deopotrivă legile fonetice și regulile evoluției conținutului. Prin ce se deosebesc numele de locuri de alte nume proprii? Așa cum am constatat, numele proprii se detașează ca o subclasă cu un pronunțat specific semantic și gramatical, dar în cadrul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
dezvoltarea, diversifica rea, extensiunea etc. numelui respectiv, cu alte cuvinte „povestea“ acestuia din punct de vedere geografic, istoric, sociologic, lingvistic. Un lingvist rus, V.A. Nikonov, aprecia că, în ceea ce privește toponimia, demersul etiologic deține rolul de pivot al cercetării în raport cu investigarea etimologică propriu-zisă. Îngemănarea celor trei abordări impune caracterul interdiscipli nar al toponimiei ca disciplină științifică, avînd la bază polivalența funcțională a numelui de loc. Metoda Wörter und Sachen (cuvinte și lucruri) din lingvistica numelor comune devine, în lingvistica numelor proprii (de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
und Sachen (cuvinte și lucruri) din lingvistica numelor comune devine, în lingvistica numelor proprii (de locuri) metoda cuvinte, oameni și locuri, îndreptățind aprecierea lingvistului ieșean Dragoș Moldovanu, potrivit căruia toponimizarea unui apelativ (sau antroponim), care constituie ținta finală a demersului etimologic în legătură cu numele de locuri, trebuie să fie corectă lingvistic (să respecte legile evoluției fonetice și regulile devenirii semantice apelativ toponim), dar, în același timp, trebuie dovedită ca verosimilă din punct de vedere sociogeo grafic (referentul geografic denumit trebuie să justifice
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
moștenirea sau „formarea“ în limba romînă a numelui. Dar în nici un caz prioritatea explicației interne nu înseamnă respingerea sau minimalizarea etimologiilor străine pentru toponimele romînești, ci reprezintă doar o precauție meto dologică privind confruntarea atentă a oricărei alte posibile soluții etimologice cu ipoteza sursei interne, dovedită principal și statistic drept cea mai probabilă. Deși acest principiu are la bază legea numărului mare (probabilitatea ridicată ca un element nou să aparțină majorității elementelor vechi, nu grupărilor minoritare statistic), în cazul elementelor moștenite
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
diferite, cu destinații diferite. Fazele anterioare toponimizării apelativului sau antroponimului originar nu constituie numai etimologii indirecte, ci, de fapt, etimologia unor alte cuvinte, cu alt statut (apelativ sau antroponimic). De exemplu, originea numelor Certej, Tău, Conac este romînească, întrucît demersul etimologic se oprește la apelativele omonime certej, tău, conac, care au primit funcție toponimică, neextinzîndu-se la etimoanele acestor apelative sl. čerteș, magh. tó, tc. konak, care aparțin altui traseu etimologic, pretoponimic. Nerespectarea acestui principiu, formulat și demonstrat în lingvistica romînească de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
De exemplu, originea numelor Certej, Tău, Conac este romînească, întrucît demersul etimologic se oprește la apelativele omonime certej, tău, conac, care au primit funcție toponimică, neextinzîndu-se la etimoanele acestor apelative sl. čerteș, magh. tó, tc. konak, care aparțin altui traseu etimologic, pretoponimic. Nerespectarea acestui principiu, formulat și demonstrat în lingvistica romînească de Emil Petrovici, în urmă cu cîteva decenii, i-a determinat pe unii cercetători să afirme că toponime ca Bistricioara, Cernișoara, Dragomir, Grădiștea, Luncșoara, Prislop, Slatina, Vladimirești, Vlădeasa etc. ar
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
vorbită în teritoriul învecinat (bulgară în Muntenia și Oltenia, sîrbă în Oltenia și Banat, ucraineană în Maramureș și Moldova, turcă în Dobrogea). Un aspect cu multe implicații în stabilirea originii toponimelor este vechimea atestată a numelui, considerată decisivă pentru demersul etimologic general propriu-zis, dar mai ales pentru etapa căutării originii numelui de loc. Atestarea documentară directă rămîne, firește, proba cea mai concludentă a vechimii unui toponim și indiciul că acesta ar putea fi moștenit sau format, respectiv împrumutat, anterior atestării sale
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
hidronim - nume de apă, hodonim - nume de arteră de comunicație, hileonim - nume de loc împădurit etc.) prezintă, fiecare în parte, o serie de caracteristici extralingvistice particulare, care determină preferințe specifice pentru anumite structuri, tipuri și subtipuri formale și semantice. Demersul etimologic va trebui să aibă în vedere aceste trenduri statistice, care constituie de fapt linii de rezistență minimă în procesul de toponimizare. Pornind de la această necesitate, au fost realizate, pe baza materialului toponimic cules pentru DTRO, studii speciale referitoare la „formulele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de unități lexicale ale limbii, ci și statutul de elemente specifice în cadrul vocabularului general. Preluînd celebra afirmație a lui Saussure, potrivit căreia în limbă „totul se ține“, putem spune că în sistemul (cîmpul, ansamblul) toponimic totul „se susține“ reciproc. Studiul etimologic, structural sau diacronic al numelor de locuri trebuie să țină seama de acest adevăr sesizabil în situații dintre cele mai neașteptate. Omonimia toponimică, mult mai frecventă și mai complexă decît omonimia de la nivelul cuvintelor comune, se referă la existența unor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
etc.) sau gra maticale (singular > < plural, masculin > < feminin, nominativ > < genitiv > < acuzativ, substantiv + substantiv, substantiv + adjectiv, prepoziție + substantiv etc.). Importanța grupării toponimiei în funcție de diferite criterii este concretizată în primul rînd prin identificarea unor tendințe specifice fiecărei categorii privind raportul originar, formula etimologică, traiectoria evolutivă, vechimea etc., constituind premise orientative pentru căutarea soluțiilor științifice de analiză diacronică ori sincronică a numelor, luate individual sau grupate într-un fel sau altul. Fiecare dintre clasificări poate facilita înțelegerea anumitor aspecte privind viața numelor cuprinse în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
diacronică ori sincronică a numelor, luate individual sau grupate într-un fel sau altul. Fiecare dintre clasificări poate facilita înțelegerea anumitor aspecte privind viața numelor cuprinse în ierarhia respectivă și acest fapt se reflectă în preferința cercetărilor (sincronice, diacronice, onomasiologice, etimologice, interdisciplinare etc.), pentru una sau alta dintre clasificări. De regulă, geografii au în vedere grupările în funcție de obiectul geografic denominat, etimologiștii se referă în primul rînd la categoriile referitoare la origine, teoreticienii se concentrează asupra tipologiei numelor de locuri în funcție de raporturile
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
romîne a celorlalți membri ai familiei. Unii amatori de toponimie includ în categoria toponimelor moștenite numele de locuri formate de la apelative păstrate din substrat (Brazi, Viezuri), neglijînd faptul că toponimizarea acestor apelative a avut loc pe terenul limbii romîne. Algoritmul etimologic necesar pentru identificarea acestor nume de loc moștenite este specific și necesită o pregătire lingvistică specială. Preluarea/împrumutarea unor toponimizări care s-au realizat în limbile populațiilor străine cu care poporul romîn a conviețuit de-a lungul timpului (pecenegi, cumani
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Strei, Horn, Bîrzava, Cerna, Nera, Năruja, Motru, Jiu, Gilort, Giomărtil, Lotru, Argeș, Vedea, Buzău, Siret, Prut, Nistru), oronimele (Carpați) și oiconimele (Abrud, Albac, Arcuda, Băroi, Cigmău, Drencova, Garvăn, Galt, Hîrșova, Iași, Mehadia, Oituz, Oltina, Sălduș, Tapia, Turda) considerate, în urma investigațiilor etimologice minuțioase, autohtone au putut fi menținute în activitate și transmise din generație în generație pînă astăzi numai de către populația moștenitoare a dacilor, care este cea romînească, mai ales că multe dintre reflexele fonetice care au marcat evoluția lor formală aparțin
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Valea etc. sunt străvechi, cînd ele sunt înțelese încă la nivel apelativ și puteau fi deci, „botezate“ abia acum cîteva sute de ani? O atestare cît mai veche ar fi marcat un punct de pornire sau de raportare al traseului etimologic al unor astfel de toponime. La noi, documentele medievale au început să apară (și atunci în proporție foarte mică) prin secolul XIII, după ce populațiile migratoare, asimilate sau rămase să conviețuiască în teritoriile romînești, s-au așezat și au creat toponime
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în care folosește alt alfabet decît cel latin sau alt sistem de scriere decît cel alfabetic). Interesant este că atît regula, cît și excepția scrierii și pronunției numelor proprii străine au la bază același principiu ortografic al limbii romîne, cel etimologic (sau tradițional-istoric). Trebuie să spunem că numele de locuri romînești cunosc și ele ezitări în ceea ce privește scrierea potrivit regulilor ortografice. Deși normele ortografice recomandă scrierea sufixului de origine locală -eana, -eanu, -ean inclusiv înainte de ș sau j, Dicționarul geografic grafiază numele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Cernavodă Axiopolis, ConstanțaTomis, Celei-Sucidava, Cenad-Morisena, Chilia-Lacostromo, Rîșnov Cumidava, Orșova-Dierna, Geoagiu-Germisara, IsacceaNoviodunum, Reșca-Romula, Măcin Arrubium, Mehadia Praetorium, Moigrad-Porolissum, Turda-Potaissa, AdamclisiTro paeum Traiani, Zalău-Zyloc. Considerăm că în ceea ce privește numele de locuri (și în bună măsură și numele de persoane) principiul tradițional istoric (sau etimologic) ar trebui să fie implicat mai mult în re glementarea scrierii, prin standardizarea geografică și normarea lingvistică, poate chiar să prevaleze asupra celui fonetic, modelele fiind țările europene occidentale care-și promovează patrimoniul cultural inclusiv prin prezervarea formelor vechi ale
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
al XIX-lea la pîrîul vecin. Formele din documente sunt diverse (Obruth-, Obrug-, Obrud-, Abrug-, Abrudîn maghiară, tema fiind urmată de bánya, falva, formații obișnuite pentru toponimele ungurești, Abrud și Avrud - în romînă), ceea ce a determinat formularea mai multor soluții etimologice. Proveniența din numele maghiar al unei plante abruta, obruta nu a fost acceptată din cauză că apelativul respectiv este împrumutat tîrziu, pe cale cultă (din lat. abrotanum), chiar dacă într-o hartă din secolul al XVI-lea numele maghiar era „dublat“ în latinește ca
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
al Jiului), Dealul Amaradiei (în Pie montul Oltețului) și Șesul Amaradiei (altitudine 200 m, în Sub carpații Gorjului). Este atestat începînd cu secolul al XVI-lea sub formele Hămă rade, Amărada, Amărăzea, Hămăradie, Hămărazia, Ameradia, Amăradia, Amarazi etc. O ipoteză etimologică trimite la apelativul maghiar hamar, „iute repede“, din care s-ar fi format, cu sufixul local -d, Homorod, romînizat cu finala -ia, întîlnită frecvent la toponime cu structură asemănătoare (Arpadia, Ciocadia, Mehadia, Mărăjdia, Răcăjdia, Orăștia, Nădăștia etc.). Existența unui pîrîu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
corectă a lui D. Loșonți că de la calce +/-ză ar fi rezultat *călceză sau mai degrabă calcează (ca în căcărează, spetează), Frățilă recunoaște că, între timp, a renunțat el însuși la ipoteza avansată. Frățilă formulează, în schimb, o altă variantă etimologică pentru apelativul călcadză, pe care o vom prezenta sumar, întrucît în raport cu toponimul Călcadză este etimologic indirectă și depășește teritoriul toponimiei. Limba romînă ar fi putut moșteni din latina populară (așa cum s-a întîmplat și cu multe alte cuvinte din latina
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sensului „stăvilar“ pentru posibilul derivat *berlad. Soluția a fost însă respinsă de alții din cauza localizării hazardate a topicului denominat și a combinării unui radical regional nord-estic slav cu un sufix specific idiomurilor slave sud-vestice. Au fost propuse și alte variante etimologice, printre care unele cu totul neverosimile: un posibil apelativ cuman (reconstruit prin comparația cu araba) *bilad, „țară“, celticul burlatum (< burr/bor + latum/late, „mlaștină“), numele tribului celtic al britologilor, vechiul nume germanic *Berlad (< goticul *bourlad, „teritoriu nou căpătat“). Defectuoase lingvistic
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
X lea o cetate care purta acest nume și că un ținut important din vestul țării s-a numit din vremuri străvechi Bihor, trebuie să fim de acord cu G. Giuglea că ne aflăm în fața unei „numiri topice capitale“. Soluția etimologică care a întrunit cea mai largă susținere științifică pornește de la rom. vechi buăr (< lat. bubalus), auzit de slavi *buhăr (dovadă o variantă dialectală actuală bohor) și transformat în bihor (ca în bubalus > buvalo > bivol); încă o dovadă o reprezintă bulg
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]