887 matches
-
iotă. Iar altădată, povestea cu arienii. Anticarul spunea că aflase asta de la un naționalist din Franța, care, de fapt, era neamț alsacian - călătoriseră, În urmă cu cîteva luni, În același compartiment de tren, Între Copenhaga și Strasbourg. Franco germanul, cam exaltat, zisese că era vorba de o situație limită, trebuia găsită o soluție, chiar fusese aflată, și nu de ieri, de azi, ci de vreo cincisprezece ani. Anticarul Încercase să redea discursul acestuia, În care era vorba despre cîteva stabilimente În
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Pentru că în cazul dumitale, s-ar putea să fie adevărat... — Vasăzică, Eugenia, crezi, crezi oare că nu sunt cu adevărat îndrăgostit de dumneata? — Nu vorbi așa de tare, don Augustino, te poate auzi servitoarea... Da, da - continuă el tot mai exaltat -, se găsesc unii care mă consideră incapabil să mă îndrăgostesc cu adevărat!... — Scuză-mă o clipă - îl întrerupse Eugenia, ieșind și lăsându-l singur. Se întoarse în scurt timp și cu cea mai mare liniște îi spuse: — Ei, don Augusto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Monica m-a readus pe pământ, ca și când plecarea lui Ceaușescu era o trezire la viață: cât e el, nu suntem noi, când nu mai e el, noi putem exista cu adevărat. Știu că acum tot ce am scris pare foarte exaltat și tembel, ca un delir. Dar atunci nimic nu a fost mai real decât „irealitatea”. Zilele care au urmat au fost o experiență de domiciliu forțat asociat cu simțul datoriei. Nu am putut să ne întoarcem la București: nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
degetele și, cu o îmbrățișare, de parcă ar strânge holdele, ridică de la pământ toate culorile care sunt pe lume. Ce părea unic este plural, ce este plural va fi și mai mult. Nu e, totuși, mai puțin adevărat că, în fulgurația exaltată a unui singur ton, sau în modulația lui muzicală, sunt vii și prezente toate celelalte, atât tonurile culorilor care au nume cât și tonurile celor care încă îl așteaptă, la fel cum o întindere ce pare netedă poate acoperi, manifestându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
câte o cameră video fixată pe cască, în legătură cu laboratorul... Ofițerul remarcase fără îndoială epava în momentul în care Kane strigase de uimire. ― Da, o văd. Nu clar, dar suficient pentru a confirma opinia lui Kane. Este o astronavă, zise el exaltat. Atât cât putea ofițerul științific să fie de exaltat. N-am mai văzut așa ceva! Așteaptă puțin. Ash programă rapid o serie de întrebări pentru banca memorială. ― Nici Mama nu a văzut ceva asemănător, îi raportă lui Dallas. Este un tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
și Înrobitor. De ce ar trebui să mă decid Între Apolo și Marsyas? În timp ce clasicismul Își găsește fericirea În echilibru, În repetiție și În Întoarcerea În sine, pe principiul cercului, barocul ni-l arată pe Marsyas cîntînd mai Întîi nedumerit, apoi exaltat. Fericirea sa e să caute, nu să găsească. Nu aici stă și principiul Înfrîngerii sale? Consolarea rămîne, după aventură, ca și la Ulise, clasicismul de care s-a Îndepărtat. Întoarcerea lui Ulise este o Întoarcere la clasicism. Icar se prăbușește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
și rezistă mai ușor tentației). Haideți să fim serioși, bodogăne Stewart, care stă alături de mine, sorbind din șampanie. Avem o ladă întreagă de terminat, trebuie să începem. Barney rămâne lângă ușă cu o expresie pe cât de nervoasă, pe atât de exaltată. Încep să-mi dau seama despre ce e vorba, dar înainte să mă laud cu asta și să obțin puncte prețioase pentru intuiția feminină, în prag apare o femeie. Este înaltă și subțire, are un păr castaniu foarte îngrijit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
-i asculte ultima lucrare de literatură notată cu maximum. Aceste accese de ,,personalitate,, , cum le numeau părinții, nu făceau decât să atragă atenția asupra unui histriotism pueril, fabricat În parte de părinții care-l adorau, În parte de natura lui exaltată și pasională. S-a masturbat moderat, s-a Îndrăgostit fără să se piardă cu firea, a plâns de foarte puține ori și atunci numai de ciudă, a mințit cu pricepere și cruzime, tot din histrionism, și-a privit părinții ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de ninsoare\ Voi tineri, prindeți clipa să nu zboare\Cât florile pe caldarâm nu cad”. In aceasta vară capricioasă versurile poetului B.Fundoianu,în concepția criticului literar George Călinescu ca fiind „transcrieri ale unei patriarhalități inedite” și „o îmbătare de exaltații vitale”,sună dramatic pentru pastelul citadin: „Afară suflă vântul și ploaia bate-n geamuri,\ Și nori sporesc pe bolta ca zdrențuite flamuri,\ Mor macii-n lac de sânge pe margini de răzoare,\ Și plânge firav cimbrul și gingașa cicoare...”. Turistul
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
declanșeze un lanț de evenimente în desfășurare. Cauză și efect - doar că deocamdată, Jemima nu prea știe care e efectul complet. Și nici noi. Totuși, au trecut două săptămâni și Jemima se simte în continuare atât de fericită, atât de exaltată, de plină de entuziasm vizavi de noua sa viață, încât își oferă plăcerea de a lua un taxi spre Hampstead. Stă la colț, în față la Kilburn Herald, cu privirea plină de speranță și mâinile pline de plase, și face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
vertical, într-un arc semicircular ce înconjura poiana. Molizi groși acopereau peretele de stâncă scufundat în umbră. Călcă pe ceva și, coborându-și privirea descoperi două șine ruginite așezate pe traverse improvizate de lemn. Simți cum îl cuprinde bucuria și, exaltat, începu să meargă în lungul lor. Găsi gura minei imediat, după un fel de perete stâncos ce ieșea din versant. Cineva încercase să o ascundă îngrămădind bolovani și câțiva bușteni la intrare. Nu se mai ostenise însă să scoată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întâlnească mai târziu, după ce ajungeau și ei în România. Planul era foarte bine pus la punct. Din Ucraina, trebuia să intre în Republica Moldova și apoi să treacă granița spre statul român. Trecuse Prutul fără nici cea mai mică problemă. Câțiva exaltați făceau mare tam-tam pe tema unirii celor două țări. Vorbeau de latinitate, de unitatea de limbă și de faptul că râul Prut nu era decât o graniță artificială care separa același popor. Deși, oficial, autoritățile de la București declarau că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trăsături de escroci sentimentali. Ca SS-istul german cu zvatica pe braț, nelipsit la reprezentațiile mamei, cu buchetele lui de trandafiri roșii, care mă dăduseră gata mai mult pe mine decât pe mama. Cum mă dăduseră gata și băieții ăia exaltați și nebuni cu cămășile lor verzi, pe care eu nu-i puteam vedea decât ca eroi și martiri, fiindcă așa scria și-n Porunca vremii, și-n Bunavestire, până când am văzut cu ochii mei că, de fapt, eroii și martirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
el nu te vede, nu îi vor da de bănuit un gărduleț viu verde și niște draperii multicolore care aleargă pe această câmpie, pe care se întâmplă atât de multe lucruri misterioase. șase în al cincilea loc: se aud strigări exaltate, ovații, urale, nu știi de unde vin, lumina este și mai puternică acum, iei din desaga ta mușchi de baobab-bătrân-capricios și îți înfunzi bine urechile, să nu fii asurzit, iei din desaga ta frunze de brustur-brodat-de-zâne și îți acoperi ochii, să
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
înclinat, mi-a țâșnit violent din mână. Mi-am ridicat ochii alarmat, surprins, îngrozit. O fată plinuță, drăguță, cu un șal mare, cu două insigne pe reverul pardesiului de catifea, cu fața și întreaga ei ținută vibrând de energie, hotărâtă, exaltată... Cititorii s-au oprit din frunzărit. Cineva de lângă mine a făcut un pas lateral și nu l-am mai putut vedea. — Ce faci? a lătrat ea - s-a răstit ea. O gură aparținând clasei mijlocii cu voce și dinți puternici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
nu mai au nimic din porozitatea și aroma caldă, de rume guș uscat, a paginilor vechi, de atâtea ori răsfoite. Așa încât Impudica moarte, cea adevărată, mai tră iește doar în noi, cei din generația mea, cărora ne-a incendiat, îndurerat, exaltat și înveninat cândva adolescența. Marele Sincu Pe la sfârșitul anilor ’70 m-am înscris și eu, ca tot studentul snob și cu o imagine de sine exagerată, la cursul special de semio tică pe care-l ținea fai mosul Alexandru Sincu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
strigă: — Vom începe cu domus. Blestemata aceea de sală de muzică, unde se fac vrăji; o vom închide, o vom zidi, o vom îngropa, vom construi altceva deasupra ei. Conjurații îl priviră nehotărâți; până și ei îl considerau un extremist exaltat și periculos. Asiaticus se gândi însă că nu era cazul să-l potolească. În asemenea situații, violența oarbă era mai convingătoare decât vorbele. Saturninus continua înșiruirea: — Și acel cryptoporticus, cu harta imperiului schimbată după cum a vrut el, o să-l umplem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care a oferit (mult mai mult, desigur, decît anemicele cenacluri macedonskiene) o atmosferă de efervescență intelectuală, de curiozitate artistică bine orientată, propice afirmării și expansiunii adevăratelor talente, valorilor expresive moderne și originale”, scrie Theodor Enescu (op. cit. p. 29). Deși cam exaltate, afirmațiile cuprind o bună doză de adevăr. Schimbînd ce e de schimbat - și sînt multe de schimbat! - am putea compara influența informală/catalitică a lui Bogdan-Pitești cu cea exercitată asupra tinerei generații din anii ’30 de către Nae Ionescu, și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de mijloace de popularizare pe care le folosim, mijloace ce vor servi la crearea unei reciprocități de valori locale”. Într-un articol din numărul 12, Ilarie Voronca aduce însă și un vibrant elogiu limbii române, pe care - ușor naiv și exaltat - o consideră cea mai aptă să exprime sensibilitatea poetică (ultra)modernă: „Din toate limbile europene, limba românească mi se pare cea mai adînc înzestrată cu un material sensibil sufletului actual. Esențialmente poetică. (...) Ce imbecil a spus că literatura și arta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
independența lor ca popor ce a primit cu voioșie botezul modernismului. Acolo ai impresia că acest spirit nou este acela oficial și că toate forțele națiunei sprijinesc dezvoltarea și înflorirea lui”... Nota în cauză este, de altfel, plină de epitete exaltate: „Jiri Kroha profesor al politehnicei din Brno publică o revistă luxoasă cu totul dedicată ultimelor evenimente arhitectonice din lume. Ilustrații după construcții minunate de Kroha, Wiesner, Bohuslav Fuchs, Ghinzburg Vladimirov și alții. Dar cea mai expresivă putere și de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dedicată știrilor din teatru, se războiește însă constant cu „spectre hidoase” ca A. de Herz, Mircea Rădulescu, Mihail Sorbul, Victor Eftimiu sau Camil Petrescu, ultimii doi - colaboratori sporadici la Contimporanul. În numărul 3, Mihail Cosma semnează un articol nebulos și exaltat, în care pledează, în termeni marinettiști, cauza unui teatru nou („Vrem scena-bord în pană de motor” etc). Sînt semnalate entuziast montări ale Teatrului Sidoli din Cernăuți cu D-ra Iulia de Strindberg și „succese” ale Didei Solomon la Iași și Botoșani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
beția, cu poezia lui, într-un cuvînt, fac din seria de imnuri înălțate în Ulise un tot prețios care va conta și’n cariera poetică a dlui Voronca și noua lirică românească”. Elogiile care urmează devin ele însele „poetice” și exaltate, nu însă fără un bemol de final recomandînd cumințirea, întoarcerea la tradiție: „Cu versuri din acestea - și poemul tot abundă (...) Ulise al dlui Voronca va scăpa cu siguranță de tentațiile modelor actuale (dintre cari lipsa de capitale și a punctuației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
comentatorului, „cel de-al doilea moment al suitei panteiste”: „Ceea ce acolo se desfășura și creștea din glia fertilă a întunericului (...) aici se înalță sub clopotul de azur al luminii, ca un heliotropism propriu vulturilor și poemelor fie profetice, fie numai exaltate”. Sînt enumerate apoi cîteva dintre însușirile acestei mature „poezii de compoziție”, „cosmice” și imagiste. Criticul remarcă suflul umanitar și profetic de sursă whitmaniană („elan cosmic, arborescență imagistă și pînă și briza cînd expansivă și cînd potolită a imnurilor de extensie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
niște ființe vărsate în univers” prin tuburi de comunicație, plămădiți „din același material ca și visele”, deși altminteri au „ceva sacadat, mecanic, de robot”. „Nu știu cine în literatura universală a simțit mai puternic dorul de a se elibera de gravitație”, adaugă exaltat Sorescu, remarcînd nevoia personajului Stamate de a „fecunda misterul” prin contrabalansarea atracției legilor cerești. Autorul subliniază, de asemenea, „chintesențializarea” romanescă a „paginilor bizare”, caracterul lor „mitologic” și „tragic”, de fabule perverse, antievoluționismul (v. oamenii care „se urcă în maimuță, abrutizați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
extrase critice despre Urmuz se încheie — simbolic — cu deja citatul pasaj al lui Edgar Papu din volumul Din clasicii noștri..., în care sugerează caracterul „protocronic” al avangardei autohtone... Prefața lui Constantin Crișan („Urmuz și palingenezia literaturii”) este un discurs hagiografic exaltat, un „omagiu” speculînd - la modul liric - pe marginea relației național - universal și a „genialității” lui Urmuz. Autorul își începe sub formă de „basm” textul despre eroul său: „A fost și rămîne — dar era cît pe ce să treacă neobservat. Uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]