2,256 matches
-
În persecuții, când suntem amenințați cu pierderea averii, cu Închisoarea, cu lanțuri, cu sabie și foc, cu moarte. Numai cu credință și cu răbdare putem să suportăm”233. Răbdarea suferinței și sporirea duhovnicească 193 La rândul său, cel mai mare exeget al Sfintei Scripturi și totodată cel mai mare predicator al Bisericii din toate timpurile, relevând importanța răbdării sau suportării bolii trupului cu noblețe și cu mulțumire, scrie : „Acest lucru - am spus‑o de multe ori - l‑a Încununat pe Lazăr
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
antice din regiunile carpato danubiene“, „Începuturile vieții romane la gurile Dunarii“, „Memoriale“... În cunoașterea vieții și activității marelui savant, creatorul școlii de arheologie modernă în România, datorez mult lucrărilor distinsului istoric Al. Zub, cel mai profund cunoscător și mai bun exeget al operei pârvaniene. 124 În „anii de ucenicie“ în arheologie, participând la lucrările de pe șantierele arheologice de la Bâtca Doamnei Piatra Neamț și, respectiv, de la Lozna-Dorohoi, Oituz-Bacău, Mănoaia-Costișa, județul Neamt etc., am învățat mult de la regretatul Nicolae Gostar, care mi-a fost
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
de zguduitor. După Eminescu și Macedonski, Goga e întîiul poet mare din epoca modernă, sortit prin simplitatea aparentă a liricei lui să pătrundă tot mai adînc în sufletul mulțimii, poet național totodată și pur ca și Eminescu“. footnote> , unul dintre exegeții de seamă ai literaturii române, avea cuvinte elogioase pentru poezia lui, cînd Ș. Cioculescu îl situa, în „Revista Fundațiilor“, 1938, „printre cei mai de seamă ziariști doctrinari, din linia mare a lui Eminescu“, cînd măsura în care s-a implicat
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
mimetică la realitatea ascunsă a sufletului individual, personajele specifice melodramei încep să câștige în complexitate și devin ambigue din punct de vedere moral, în acord cu dizolvarea vechilor ierarhii și relativizarea conceptelor tradițional antinomice de bine și rău. După unii exegeți ai problemei, viziunea melodramatică apare în momentul când vechea lume este pe cale de a se prăbuși, iar relațiile dintre oameni devin idiosincratice și complicate, într-un timp fără eroi, în care nu rămân decât nuanțele, distincțiile pur individuale 79. Oricum
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
asupra mizei exclusiv psihologice a scrierilor sale, ca în "meditația" cu valoare de ars poetica din textul inclus în volum, la reeditarea din 1912, în chip de concluzie (Amfora). Tocmai aici, în această confesiune metaforică trecută cu vederea de majoritatea exegeților, scriitorul își afirmă răspicat credința, formulată în termeni aproape blagieni, că sufletul nu e atât o "realitate" investigabilă, care așteaptă să fie "descifrată", cât o "amforă purtătoare de taine", un "vas" prețios, ce se cuvine păstrat cu grijă și, mai
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
specia", ceea ce presupune că distincția biologică bărbat-femeie se radicalizează și capătă altă relevanță doar în cazul în care bărbatul e și intelectual (intelectualitatea jucând rolul unui atribut secundar al masculinității, ce pervertește relațiile așa-zicând "naturale" dintre partenerii cuplului erotic). Exegeții au remarcat, de altfel, preferința lui Lovinescu pentru situațiile-limită, de laborator, menite a instaura un regim psihic excepțional, cu personaje în stare de criză, de urgență emoțională, trăind într-o "febră continuă". În opinia lui Ioan Holban, de exemplu, ar
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
romanului-ciclu? Foarte posibil, având în vedere admirația mărturisită față de complexitatea psiho-morală a tragediei antice, construite, în opinia sa, pe un fond de melodramă (ceea ce explică, repet, rezistența în timp și impactul unei asemenea forme străvechi de artă asupra sensibilității moderne). Exegeților nu le-a scăpat apropierea dintre poetica romanului lovinescian și estetica tragediei, chiar dacă, mult timp, literatura criticului a fost interpretată într-o grilă nepotrivită, după criteriile rigide ale realismului psihologic și autenticist. Îi revine optzecistului Ioan Holban 184 meritul de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
în stil înflorit, edulcorat" (Ion Negoițescu, E. Lovinescu, Editura Albatros, București, 1970, p. 124). 11 E. Lovinescu, Scrisori și documente, ediție îngrijită de Nicolae Scurtu, Editura Minerva, București, 1981, p. 205. 12 Eugen Simion remarcă, și el, paradoxala postură a exegetului dornic să-și definească personalitatea cât mai exact cu putință: "Criticul își face [...] un portret moral și spiritual, privindu-se în oglinda conștiinței subiective, deformatoare. Portret posibil, remarcabil și altfel, ca operă de creație critică. Lovinescu se înfățișează pe sine
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Ben Singer evidenția, într-o carte recentă, procedeul construcției episodice: "the melodramatic tendency towards episodic construction" (vezi Ben Singer, Melodrama & Modernity. Early Sensational Cinema and Its Contexts, John Belton (ed.), Columbia University Press, New York, 2001, p. 40). De altfel, majoritatea exegeților fenomenului sunt de acord în privința caracterului episodic al narațiunii melodramatice. Spre exemplu, James L. Smith observa că, în melodramă, între fragmentele narative legăturile logice nu sunt foarte bine explicate, de unde și impresia de poveste episodică; iar Michael R. Booth atrăgea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
1860”, Revista de istorie 38 (5), 1985, pp. 471-486. De reținut că tot În vara anului 1835 Burnouf se află, pentru câteva luni, la Londra, pentru colaționarea manuscriselor zoroastriene. 199. Drumul la Baalbeck, Împreună cu Ehrenberg, nu este menționat de diferiții exegeți care Își strâng totuși majoritatea surselor din acest volum. Se poate observa că, autodidact, Honigberger nu ezită să acumuleze diferite cunoștințe tehnice și să aibă multiple legături providențiale care vor explica succesul unora dintre Întreprinderile sale. 200. Un capitol dureros
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
un unghi comun, În timp ce literatura fantastică urcă În amontele acestei secularizări. Și mai simplu spus, istoricul religiilor se sprijină pe evidența colectivă a unei demitologizări pe care literatul, individual, o reînființează. Ruinarea acestor vase comunicante Începe din momentul În care exegetul descoperă În ele numai o altă versiune a penitenței Danaidelor, totodată penitență a cititorilor și a postumității naratorului. Articularea aritmetică sau, În fine, vectorială a diferitelor tradiții religioase, magice și oculte are un sens În sine? La această Întrebare Eliade
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
să acceptăm În Întregime evaluarea lui Culianu din 1988: „Nuvela e una dintre cele mai bune semnate de Eliade și este una din cele mai bune În literatura genului din lumea Întreagă”, și nu pe cele ale criticilor literari sau exegeților lui Eliade care o cunosc prea puțin și care s-au pronunțat de multe ori În necunoștință de cauză. Ceea ce s-a Întâmplat de la primele comentarii, mai toate prinse pe picior greșit. La data apariției textului În Revista Fundațiilor Regale
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
se sprijină tacit și aproape pervers pe existența celuilalt, cum pozitivismele și misteriosofiile, În divorț neconcludent, se reîntâlnesc optim și Își promit reciproc viitorul de-a lungul unei granițe pe care fiecare o prelungește și nici una nu o tranșează. Un exeget italian al teozofiei românești, el Însuși adept al lui René Guénon (Claudio Mutti), a complicat și mai mult acest portret general, În care nu se recunoaște - așa cum personajele din fotografii nu recunosc marginea hârtiei fotografice pe care li s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Zerlendi. Dar există și alte interpretări, și noile sensuri ale mistagogiei. Avem o sumedenie de indicii, după cum ar fi arătat cititorul ideal imaginat de Eliade prin chiar scrierea nuvelei. Nu numai cititorii obișnuiți, plurali și anonimi, ci și comentatorii, criticii, exegeții. În dialog cu ei se poate proba de ce această literatură este fantastică și ce Îi corespunde Într-un trecut global fantasticului pe care literatura Îl elaborează: „Nu Îmi aduc aminte să fi existat vreun critic care să mediteze calificat Împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
de spirite materiale elementare. Paracelsus arată că natura spiritului nu exclude materia și că legăturile dintre acestea nu au început sau sfârșit. Aura, revelația, iluminările și visele premonitorii sunt dovezi incontestabile a celei mai mari greșeli existente în afirmațiile unor exegeți ce-a fost mai întâi: Spiritul sau Materia? Niciuna sau mai corect zis: amândouă creându-se, determinându-se și supunându-se întru ființa Lui, Celui ce reprezintă Informația, Celui ce reprezintă Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, adică Totul. Științific
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
al vieții, așa încât Osiris, zerul tată a luat locul lui Amon-Ra și a reînnoit trinitatea cu Isis, zeița mamă și Horus, fiul divin. Cum am mai amintit în prelegerile mele există multe alte zeițe mamă de-a lungul istoriei. Mulți exegeți au avut pertinența să considere că extraordinara importanță acordată Mariei creștine a fost o extindere sincretică a lui Isis, care avea și în primele secole de creștinism numeroase temple în Roma și imperiul roman. Misterele egiptene sunt primele cunoscute în
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
o binemeritată recunoaștere: în 1956 este distins cu Premiul „C. Dobrogeanu-Gherea” al Academiei Române pentru studiile consacrate lui V. Alecsandri, N. Bălcescu, Alecu Russo; în 1936 și în 1981 i s-a atribuit distincția Les Palmes Académiques, atât pentru meritele de exeget al literaturii franceze, cât și pentru contribuția la difuzarea limbii și culturii franceze în România. Din 1962 a fost membru al Asociației Internaționale de Literatură Comparată, calitate în care participă la numeroase congrese internaționale, prezentând comunicări, tipărite apoi în publicații
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288914_a_290243]
-
Credința”, „Litere”, „Meridian”, „Reporter”, „Familia”, „Critica”, „Ideea românească”, „Facla”, „Păreri libere”, „Vremea”, „Linia dreaptă”, „Universul literar”, „Viața românească” ș.a. Se află în pagini de revistă eseuri și cronici literare sau plastice, versuri și fragmente de roman în care unii dintre exegeții operei sale au descoperit anticipări ale ideilor din teatrul său de după 1950. Debutul editorial s-a produs în 1931, cu placheta de versuri Elegii pentru ființe mici. Critica franceză (Philippe Sellier) va identifica aici ecouri din Francis Jammes și din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
teatrului modern, W.D. Lange, îl numea pe dramaturg „un călător solitar”. Ceea ce era exact, în sensul că scriitorul nu aderase la nici o mișcare literară a vremii și pe cele mai multe le trata cu nepărtinitoare ironie. Pe de altă parte, unii exegeți au avut dreptate să identifice în opera de dinaintea plecării în Franța a lui I. ecouri ale literaturii române moderne - de la Al. Macedonski, Tudor Arghezi sau Ion Barbu la Mateiu I. Caragiale, Mircea Eliade și (surprinzător) la Adela lui G. Ibrăileanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
Renașterii M. demonstrează că literatura română s-a dezvoltat la începuturile ei într-un spațiu cultural oriental, format pe bazele tradiției culturale și literare bizantine și utilizând ca instrument de comunicare a valorilor spirituale greaca și slavona. Renașterea românească - precizează exegetul - începe cu Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. Altă lucrare, Proza oratorică în literatura română veche, este o cercetare amplă și propune interpretări care ordonează într-un sistem cu articulații ferme și acorduri profitabile numeroasele producții aparținând vechii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
dezvoltarea poeziei, ca și a publicisticii românești, dar și pentru contribuția la realizarea visului Unirii, cu timpul asupra personalității lui Octavian Goga s-a așternut ușor vălul uitării, parțial din cauza nereușitelor sale În planul politic. CÎnd G. Călinescu, unul dintre exegeții de seamă ai literaturii române, avea cuvinte elogioase pentru poezia lui, cînd Ș. Cioculescu Îl situa, În Revista Fundațiilor, 1938, printre cei mai de seamă ziariști doctrinari, din linia mare a lui Eminescu, cînd măsura În care s-a implicat
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
de la fenomenologie la existențialism, de la marxism la spiritualismul catolic. Chiar dacă nu toate punctele de vedere au darul de a convinge, ele suscită interes, impun reanalizări. Menționând că „asimilarea temelor schopenhaueriene se produce la Eminescu într-un mod cu totul personal”, exegetul exagerează, poate, „distanța” dintre viziunea pesimistă eminesciană - produs, după el, al „sensibilității adânc ultragiate de mizeriile și suferințele lumii” și „chinuite de neputința de a le găsi o dezlegare” - și pesimismul lui Schopenhauer, acest „burghez conservator”, care, prin negarea voinței
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290157_a_291486]
-
o întreagă filosofie”, volumul Critică, estetică, filosofie (1972), mai unitar, propune un aperçu asupra zonelor-nucleu ale esteticii secolului al XX-lea, întregul conținut gravitând în jurul problematicii sistemelor lui Benedetto Croce și Georg Lukács, care polarizează întrucâtva gândirea estetică a veacului. Exegetul relevă opoziția dintre cele două concepții, incompatibilitatea dintre „imanentismul” și „spiritualismul absolut” crocean și materialismul dialectic și istoric cultivat de autorul lucrării Istoria și conștiința de clasă, nu însă fără a constata o seamă de puncte comune. Semnalează teze ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290157_a_291486]
-
elaborarea marilor opere de sinteză Estetica și Ontologia existenței sociale. Concluzia este că prin Georg Lukács s-a realizat „sinteza imposibilă”. Studiind manuscrisul așa-numitei Estetici de la Heidelberg, o scriere din tinerețe (1912-1917), document de prim ordin al formației gânditorului, exegetul descoperă o deplină consonanță de fond între tezele de acolo și cele formulate în Estetica, primele fiind asimilate celor din urmă, care le traduc în alți termeni, mai preciși, mai adecvați, dându-le acum altă motivație. O asemenea autoreconsiderare capătă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290157_a_291486]
-
se sprijină pe trei mari personalități: Mihai Eminescu, Titu Maiorescu și Lucian Blaga. Metoda adoptată se revendică din critica fenomenologică, asumată treptat, odată cu investigarea operei lui Blaga, ca o filosofie a spiritului. Încercând să pună în relief esența fiecărei creații, exegetul elimină elementele nesemnificative și urmărește, prin sondarea „arheologiei poeticului”, felul în care „nucleul”, purtător al „spiritului național” românesc, rezonează în conștiința generațiilor succesive. Această abordare a textului - actul critic fiind, din perspectiva aleasă, un proces de continuă recuperare - duce la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290206_a_291535]