1,411 matches
-
original să se răspîndească în Siria, în Samaria, în Cipru. Acești învinși au avut parte de evanghelizarea cuceritoare, extravertită. Distrugerea templului din Ierusalim în anul 70, distrugere care a provocat căderea politică și risipirea poporului evreu, a făcut din acești exilați și dizidenți puțin cosmopoliți precursori care avuseseră dreptate prea devreme. Această migrație a fost condusă la scară mare de Saul din Tars, liant viu al uniunii iudeo-elenice, născut în Cilicia, răscruce tradițională a culturilor și imperiilor. Apostol al străinilor, mediator
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
prelungeau la începutul secolului al III-lea în locuințele lărgite). Aveau o necesitate practică. Să mergi alături de Hristos înseamnă să te îndepărtezi de comunitatea iudaică sau romană, să te excluzi din Cetate și din viața publică. A trebuit atunci ca exilatul, dezmoștenitul, peregrinul sau nomadul să-și poată regăsi o comunitate alternativă stabilă, să se obișnuiască cu un alt mod de viață și gîndire așa cum astăzi dezorganizarea societăților occidentale provoacă la imigrantul musulman lipsit de repere nevoia unei "asocieri islamice". Nu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
condiție comună care a favorizat trecerea de la un punct istoric la altul. Abraham a plecat din Ur în condițiile unei catastrofe; Moise, "acest șeic al beduinilor rătăcitori și nevoiași", a plecat din Egipt. Iisus, din Nazaret. Mahomed, din Medina. Toți exilați lipsiți de cămin și de un loc al lor și care, însoțiți de lege și credință, trebuie să plece și să scape de urmăritori pentru a rămîne în viață. Cuvintele de capătîi ale Vechiului Testament: Exil, Fugă, Exod. Deci a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
un ideolog mediatic știind să "sintonizeze" 100 000). În jurul anului 1848, tînărul Marx își tipărea broșurile sau periodicele în 1000 de exemplare sau aproape 1 000 (800 de exemplare pentru Mizeria filosofiei, cu un public estimat la 80 000 de exilați și artizani germani din Franța; 1 000 pentru Analele franco-germane, în care au fost publicate: Despre problema evreiască, Contribuție la critica filosofiei dreptului de Hegel etc.). Dar prozatorii primei raze de acțiune nu depășeau 3-4 000. Aceasta este astăzi, în ciuda
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
ajung la București. Mâncare pentru oameni în tranzit, pentru oameni aflați în trecere pe undeva, fără stabilitate. Parcă în perioada interbelică nici nu exista parizer. Când gospodăriile erau sănătoase, trainice, era o mâncare aberată. Parizerul, o mâncare pentru fugari, transfugi, exilați. Dacă stai să te gândești, uite, poți să găsești chiar și o gramatică a mâncării. Într-o frigăruie, de pildă. Subiectul - carnea, predicatul - focul. Complemente, atribute, precum ardeii, ceapa, roșiile. Sau conjuncții care juxtapun, leagă ca maioneza, uleiul. Și înflorituri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
compañero Fidel? De menționat că "doamna" Ileana s-a născut la 15 iulie 1952 la Havana, din părinți cubanezi, a emigrat în SUA și a fost aleasă în Congresul SUA în circumscripția Miami -Florida, zonă cu populație majoritară formată din exilați cubanezi, în care "asasinați-l pe Fidel" poate constitui un slogan electoral convingător. Cum afirma un refugiat cubanez: "Antes la mafia americana se encontraba en Cuba. Ahora la mafia cubana se encuantra en Miami" înainte mafia americană era în Cuba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
sprijiniți de 16 avioane B-26, de 5 tancuri, artilerie, 5 vase și 15 vedete rapide. Cu milițiile populare, și armata acțiunea a fost lichidată în 72 de ore și 1200 de "insurgenți" făcuți prizonieri! Cine erau conform documentelor "contra-revoluționarii" toți exilați cubanezi din SUA, care-și pierduseră proprietățile din Cuba: 100 foști latifundiari, 66 proprietari de imobile, 112 mari comercianți, 37 magnați ai industriei, 194 foști militari, 13 condamnați penali... Erau foști deținători ai 300.000 hectare de teren, 5600 case
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
Mai puțin cunoscut, fie pentru că a trăit în exil, la Paris, fie din cauză că a scris mai puțin (dar a primit premiul Nobel pentru literatură), Bunin a rămas într-o semiumbră discretă. Seamănă, prin destin și univers spiritual, cu celălalt mare exilat, Rahmaninov; mi-am închipuit întotdeauna că opera lui Bunin, delicată, marcată de o nostalgie controlata, ar fi foarte potrivită pentru a fi transpusă muzical de un compozitor din specia lui Rahmaninov. Dar aici mă preocupă altceva, anume o simplă frază
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
fiziologie nu se conjugă la trecut. Religia va admite, probabil, necesitatea eliberării sexualității, care, deși a perturbat unele principii, nu poate fi combătută; o cale de împăcare ar fi acceptarea (metafora) regăsirii edenului, primirea în grădina originară a celor doi exilați din rai. Un lucru este sigur: eterna poveste cu Romeo și Julieta nu se mai potrivește cu scenografia gândită de Shakespeare. Povestea rămâne, eu aceiași fiori de fericire și nefericire; personajele rămân, sunt eterne, sunt de când lumea; dar scena este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
experiența trebuie să fie la fel. La Seattle, de exemplu, scena finală din Oneghin a reușit cel mai bine. Decorul lui Yeargan reprezenta un pavilion rotund de sticlă, ce transmitea senzația lipsei de aer, asemănătoare ca atmosferă cu cea a exilaților strindbergieni din Sonata spectrelor. În această colivie erau Închise personajele. Ultimele acorduri ale muzicii sunt pline de tensiune și, văzându-i, simțeai cum cei doi Îndrăgostiți se sufocă, prinși fără scăpare de destin, În contrast cu imaginea depărtată a lanului de grâu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
hohotit de râs și eu la fel. Totuși, gluma lui Andrei, care are și un subtext serios (cum se Întâmplă des când glumește el), mi-a rămas În minte, ca o Întrebare fără răspuns. Nu am căzut niciodată În sentimentalismul exilatului care oftează nostalgic după o Românie idealizată (și inexistentă), dar m-am ferit și de extrema cealaltă, a celor care, din frustrare și ură față de un regim odios, și-au șters demonstrativ din memorie și țara, și limba maternă. Deși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
care amintea de filmele cu Lenin la Smolnîi, un du-te-vino de nedescris. Printre cei de acolo era și D. Țepeneag, pe care nu-l mai văzusem de cincisprezece ani și mai bine, răstimp în care el trăise în Franța ca exilat obligat. Ne-am strâns mâinile și atât, ca și cum ne despărțiserăm ieri, fără efuziuni nelalocul lor. Mi-a spus că se afla în București de o zi, după o călătorie prin Europa pe un traseu întortocheat, nu lipsit de peripeții. Venise
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
și de gene culturale românești în cultura iudaică. Deci, premiul românesc Ovidius conferit unui israelian înseamnă pentru mine un dialog între gene. Pe de altă parte, Ovidiu este un arhetip al poetului în exil; or eu sunt un rod al exilaților, un nepot al refugiaților și al fugitivilor. Într-o dimineață, la Neptun, m-am dus singur, în zori, pe malul mării, ca să discut cu Ovidiu. Și am constatat că poetul vorbește și limba ebraică. La Marea Neagră, Ovidiu a vorbit pentru
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
particip la războiul împotriva geților. Cu încrâncenare am meditat la condiția mea actuală. Am decis singur să nu ucid - ca roman - pe cel care mi-a oferit ospitalitate. Când am sosit pe pământul ăsta, cu toate asperitățile statutului meu de exilat, am fost primit cu multă căldură. Am început să ar câmpul, să mulg oile, să cultiv legume în grădină. La început nu posedam nimic, dar pe urmă, deodată, m-am îmbogățit cu toate aceste daruri. Am învățat totul de la ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
a vieții fără de moarte. Exact ca el, eram nerăbdător să pornesc în călătorie. Orice exil este, în fond, o călătorie și orice călătorie este un exil. Cred că aceasta ar putea să-i împace, în cele din urmă, pe toți exilații. Viața în sine este un exil - dar înainte nu-mi dădeam seama de asta. Nu poți să-ți dai seama de un exil decât în alt exil. Poate sunt primul om ce gândește astfel. Acum călătoria mea este aproape încheiată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ca simulacrul să nu devină o obișnuință de viață. Se spune că cel care se ascunde sub multe măști e mai complex decât ceilalți semeni. A trebuit să-mi arunc masca romană ca să-mi pot pune alta: pe aceea a exilatului suferind, oprimat de ger și cu totul străin de obiceiurile „barbare” de la Tomis. Cel puțin asta se-ntâmplă în Tristia și Epistulae ex Ponto. Pythia Aia a dispărut. N-aș putea spune dacă a fost forțată să plece sau dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
al scriitorului: „Trăiesc într-un loc pustiu; am vrut să șterg orice urmă a mea, mă simt aidoma asinului ce se duce să moară singur...” Cine își asumă deșertul ca spațiu bun de locuit, cine experimentează „scăldatul în pulbere” al exilatului întreține cu pragul și cu limita un raport special, învață limbajul aporiei cu ajutorul căreia poate să numească moartea. Tomis reprezintă pentru Ovidiu o patrie de moarte, așa cum va fi Vallese pentru Rilke sau pentru Nietzsche singurătatea de la Sils-Maria. Dar asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
privește mai mult decât orice altceva. Pentru că nu există moarte care să nu fie secretă, cifru și metaforă ale unei enigme de nemărturisit și totuși mărturisită la limită, în acel limes, pe pragul unui cuvânt apropiat de tăcere. Scriitorul și exilatul o știu, și poate că de aceea reușesc să învingă moartea: „Cred că agonia este momentul cel mai vital îngăduit celor vii”. Însă victoria asupra morții, în acel limes în care viața apare, cum spune Ovidiu în povestirea lui, de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
al lui Dracula, omul dintotdeauna este cel ce e căutat și găsit în adevărul său existențial, dincolo de orice contingență temporală, dincolo de orice orizont istoric limitat. Și aceasta e tocmai ceea ce distinge cartea lui Mincu de altele care au găsit în exilatul Ovidiu doar un imbold inventiv, de la Lumea ultimă a austriacului Cristoph Ransmayr, la Dumnezeu s-a născut în exil - acel alt jurnal al lui Ovidiu la Tomis al lui Vintilă Horia. Zeta, nr. 51-52/1998 ∗ Actualmente 3 ediții (n. tr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pentru un popor fără pământ. Când și-au dat seama că statul evreu nu se poate construi decât în Eretz Israel a trebuit să accepte evidența că Palestina nu era goală. Colonizarea evreilor în Palestina, apare ca o reîntoarcere a exilaților în patria lor. Coloniștii evrei se gândesc să aducă Palestinei binefacerile civilizației europene, ei vor face să renască țara printr-o punere în valoare pașnică după ce vor fi cumpărat pământurile la un preț just, iar arabii vor accepta cu recunoștință
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
pe care le ridică "asumarea trecutului". Trecutul nu poate fi ignorat într-un pact al uitării. Spania a încercat aceasta după războiul civil și acum, după 60 de ani, țara este încă paralizată de întrebări de genul dacă copiilor celor exilați trebuie să li se dea confere cetățenie, dacă gropile comune trebuie exhumate și acuzațiile de crime de război susținute. Acest proces de asumare a trecutului nu este în mod necesar același cu stabilirea a ceea ce politicienii și alți comentatori numesc
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Administrative/882_a_2390]
-
fel încât ea să poată face față zguduirilor tragice de mâine“ (articol publicat în Uniunea Ro mână, ianuarie-martie 1949, apud Mircea Eliade, Împotriva deznădejdii. Publicistica exilului, ediție îngrijită de Mircea Handoca, Editura Humanitas, București, 1992, pp. 29- 30). În țară, exilații erau considerați „fugari“ și „trădători“, unii dintre ei fiind condamnați pe viață în procese judecate in absentia (cum era cazul lui Virgil Ierunca). Lupta exilului împotriva comunismului se purta, așadar, pe două planuri: politic și cultural. Monica Lovinescu le-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
retrage „naționalitatea“ și li se anulează, în țară, orice drept și orice moștenire mobilă sau imobilă. 29 noiembrie 1947 - Este rupt acordul diplomatic dintre România și Franța, ca urmare a faptului că aceasta din urmă acorda statutul de refugiat politic exilaților români care refuzaseră repatrierea. 1 decembrie 1948 - desființarea Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma și începutul prigoanei asupra membrilor ei. Ianuarie 1949 - MAN votează introducerea pedepsei cu moartea pentru „crimele împotriva securității statului“. 2 martie 1949 - Decretul 83, prin care se
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dar Încerc eu Însumi să Înțeleg - chiar și În sensul titlului acestui volum! - dacă toate acestea „au avut un rost” și dacă da, care a fost acela și dacă a fost unul de prima mărime. Matei Însă, ca și alți exilați culturali, un Nemoianu de exemplu sau Toma Pavel, au săvârșit, se pare, cu atâta artă și convingere, dificilul proces al adaptării la moravurile și reflexele culturale ale unei țări străine - impresionante, e drept, „complexante”, cum e cazul Statelor Unite ale Americii! -, Încât au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
copii ai săi sînt peste Ocean. Discutăm despre școală, viață, mentalități, despre disidenți economici și politici, realități și imagini propagandistice, despre călătoriile sale din ultimii ani (în Spania, Portugalia, Grecia, RFG, Austria, Polonia, Italia, SUA). Cînd s-a referit la exilații români din Canada, nu și-a ascuns antipatia față de preotul Valerian Trifa. Îl consideră nociv, periculos, o „bestie neagră”, cu care ar vrea să se răfuiască. Evit să-l întreb despre rostul zbaterilor sale: n-ar fi lucrat, oare, mai
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]